Cele trei mijloace ale cresterii

O fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curaţenie şi de căldură.
Fără hrană, se usucă.
Fără curăţenie, putrezeşte.
Fără căldură, îngheaţă.
Sufleteşte este tot aşa.

Hrana fiinţei noastre celei noi este Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, Pâinea Vieţii şi Euharistia. Cu hrana aceasta ne întreţinem viaţa şi creşterea
Curăţenia fiinţei noastre celei noi este Rugăciunea. Prin ea ne descărcăm sufletul. Prin ea ne limpezim privirile. Prin ea ne înlăturăm zgura.
Iar căldura făpturii noastre celei duhovniceşti este adunarea, dragostea şi părtăşia noastră cu fraţii. 

Umblarea şi trăirea împreună cu cei care au primit acelaşi gând şi acelaşi duh cu noi.
Fără aceste trei binecuvântate mijloace duhovniceşti, pe care Dumnezeu, Părintele fiinţei noastre, ni le-a pregătit ca să creştem şi să rodim prin ele – creşterea şi rodirea noastră nu e cu putinţă să se facă normal şi sănătos.
Fără aceste trei daruri cereşti, sufletul născut din nou curând se va pierde iarăşi sau se va împili(pipernici), rămânând fără creştere şi fără roadă, o stârpitură netrebnică, rămasă pe veci în starea pe care o avea în clipa naşterii sale. Fără să mai crescă şi fără să se împlinească niciodată la rostul să de om, pentru care fusese rânduit.

Trupeşte – astfel de creaturi stârpite şi împilite de obicei, mor îndată.

Duhovniceşte însă, vai, trăiesc ani de zile, atât de mulţi, prin Lucrarea lui Dumnezeu.
Aceştia nici nu se hrănesc prin Cuvânt şi Împărtăşanie,
nici nu se curăţă prin Rugăciune,
nici nu se încălzesc prin fraţi.
Nici nu se hrănesc zilnic prin citirea şi meditaţia Cuvântului Evangheliei.
Nici nu se curăţă de întinăciunile lor prin lacrimile rugăciunii fierbinţi.
Nici nu se îmbracă în dragoste frăţească, dulce şi caldă, care este legătura desăvârşirii (Col 3. 14; I Ptr 4, 8 )
Atunci cum să nu se usuce, cum să nu putrezească, cum să nu îngheţe?
După astfel de mortăciuni duhovniceşti, Domnul, în loc de folos, are pagubă.
Şi lucrarea Lui, în loc de bucurie, are ocară.
Dar ce minunată este făptura cea nouă şi sănătoasă care doreşte şi flămânzeşte după hrana cea bună şi dulce a Sfintelor Scripturi! Cu cât este mai sănătoasă şi mai bună starea sa, cu atât se hrăneşte şi se adapă mai cu plăcere din hrana cea bună şi din Apa cea Vie a Sfintelor Scripturi. Din laptele ei cel duhovnicesc şi proaspăt. Din mierea ei cea dulce şi hrănitoare.
Sufletul care se hrăneşte astfel, din zi în zi îl vezi crescând şi întărindu-se. Este o bucurie şi o laudă totdeauna frumoasă şi fericită un astfel de suflet pentru toată familia care îl are. Şi pentru părinţii care au născut un astfel de fiu duhovnicesc.
Curăţenia rugăciunii, pe care o caută cu dorinţă tot mai arzătoare, ca pe cea care o caută cu o dorinţă tot mai arzătoare, ca pe cea mai mare şi mai scumpă bucurie a sa, o va folosi cât mai des şi cât mai din plin.
Avem nevoie să chemăm neîncetat pe Domnul să ne cureţe şi să ne sfinţească. Fiindcă, mai ales, la începutul vieţii noastre duhovniceşti suntem încă foarte slăbuţi. Iar firea noastră cea veche uşor ne face să cădem şi să ne întinăm din nou şi din nou.
De aceea ni se face atât de stăruitor îndemnul: „ Rugaţi-vă neîncetat!” (I Tes 5, 17).
De rugăciune avem nevoie totdeauna. Dar cea mai mare nevoie o avem în primii ani după nşterea noastră din nou. De aceea şi Duhul Sfânt ne îndeamnă atunci mai puternic la rugăciune.
Rugăciunea este baia cea deasă de care are nevoie orice nou-născut până creşte şi se întăreşte în Domnul.

Căldura adunării, dragostea frăţească, părtăşia sfântă cu sufletele credincioase, cu care Domnul ne-a făcut o familie şi un trup prin aceeaşi învăţătură şi aceeaşi credinţă, ţine loc de îmbrăcăminte, de adăpost şi de acoperământ cald pentru fiinţa noastră cea duhovnicească.
Căldura aceasta ne este încăde la început atât de necesară, încât nâam putut trăi fără ea, întocmai ca fără celelalte două.
Chiar dacă am trăi numai singuri undeva…
Chiar dacă am fi împiedicaţi să avem vreo legătură cu fraţii noştri…
Chiar dacă, trupeşte, noi n-am putea merge la biserică sau la adunare o vreme, sufleteşte avem totdeauna şi oriunde o vreme, sufleteşte avem totdeauna şi oriunde o mare trebuinţă să ne simţim mereu înconjuraţi de dragostea frăţească.
Să nu ne simţim niciodată singuri şi izolaţi.
Să ne simţim cu fraţii la ceasul rugăciunii.
Să ne simţim între ei în zilele adunării.
Să ne simţim părtaşi cu ei la sarcinile Evangheliei lui Hristos.
Orcât de departe am fi noi trupeşte, duhovniceşte să ne străduim să fim totdeauna cu fraţii noştri împreună. Un gând şi-un duh cu ei. O muncă sfântă cu fraţii si cu surorile noastre. Căci împreună cu ei facem parte vie şi sănătoasă din trupul lui Hristos (Rom 12, 5). Dar rupţi de ei suntem sortiţi la uscăciune şi la moarte.
Dragă suflete născut din nou, te rog caută neîncetat aceste trei mijloace ale creşterii şi desăvârşirii tale în Hristos.
Nu te lipsi, duhovniceşte, niciodată de aceste trei, cum nu te lipseşti trupeşte, de hrană, de curăţenie şi de căldură.

Traian Dorz,

din volumul "Cărarea tinereţii curate"