Cu ochii ţintă mai mult ca oricine la Iisus cel
Răstignit
Săptămâna trecută am fost la Bucureşti. Şi am văzut din nou că e bine
să te mai mişti de acasă. Căci, umblând, vezi şi auzi multe. Şi totdeauna poţi
învăţa ceva. E bine să ieşi mereu în lume, ca să vezi Biblia scrisă şi în lume;
să vezi cum se plineşte scrisul ei în lume. Căci aşa e Cartea lui Dumnezeu: ea
se vede scrisă şi în lume; în felul cum trăieşte şi hălăduieşte lumea. Un copil
al lui Dumnezeu citeşte Biblia şi în ceea ce vede şi aude. Aşa am făcut şi eu
tâlcul acesta în tren, de la Sibiu la Bucureşti.
În gara Copşa aştept
un ceas după acceleratul de Bucureşti. În vremea asta mă strecor în sala de
aşteptare a poporului. Îmi place totdeauna să aflu ce vorbeşte, ce gândeşte şi
cum vede lumea, poporul. E popor mult în gară, sporit şi de soldaţii care se
întorc acasă de la manevre. Mă apropii de un grup care discută ceva aprins.
Aflu că se vorbeşte despre minuni şi arătări cereşti. Un soldat bănăţean spunea
că la ei, în Banat, s-a ivit un bou care vorbeşte. Cică un ţăran a început să-şi
bată un bou care nu trăgea. Şi boul s-a întors către el, zicându-i: «Până acum
am tras eu; de acum vei trage tu»...
Soldatul istorisea
plin de convingere această «minune». Şi lumea credea. Azi e plin Banatul de
zvonul acestei «minuni».
Un alt călător spunea
despre «minunea» care colindă de mult prin unele părţi din Oltenia şi sudul
Ardealului. E vorba despre un preot din jud. Gorj, care n-a vrut să îngroape
pruncul unui sărac, până nu i se achită taxa. Tocmai în timpul ăsta, omul sărac
a găsit o comoară de galbeni şi a dus preotului un galben pentru îngropăciune,
spunându-i şi cum a dat norocul peste el de a găsit galbenii. Noaptea, preotul şi-a tras pe faţă pielea unei bărbi de ţap.
Şi, ducându‑se la fereastra omului, a strigat: „Eu sunt dracul şi am venit
să-mi dai galbenii înapoi“. Dar, ajungând acasă, preotul a văzut că nu mai
poate lepăda barba cea de ţap; a rămas cu barbă de ţap. Şi umblă cu ea prin
lume. I s-a spus şi la Maglavit că trebuie să o poarte trei ani de zile, drept
canon...
Un alt călător, din
nordul ţării, spunea despre un cal-nălucă, ce se vede în unele părţi zburând
peste dealuri în zorile şi amurgul zilei. Şi nechează de se îngrozeşte lumea.
Şi observam că
oamenii credeau şi se îngrozeau.
Poate se mai afla
cineva cu atare minune, dar se anunţă sosirea acceleratului şi a trebuit să
plec.
Urcat în tren,
răsfoiesc ziarele şi, iată, aflu în ele încă o «minune». Într-un ziar citesc:
«Câmpulung 16. –
Primul pretor din regiunea Podgoria, judeţul nostru, a raportat telefonic
prefecturii că o găină a femeii Sabina Gheorghe Cristea din comuna Râncăciov a
făcut un ou având imprimat pe coajă chipul Domnului Iisus Hristos şi o scrisoare
indescifrabilă. Oul a fost depus în biserica satului.
Întâmplarea a produs
senzaţie în întreaga regiune».
Ajuns
în gara Braşov, îmi cumpăr încă un ziar şi mai aflu şi aici o «minune»: «Vaslui
14. – Soldatul Nichita Gh. din reg. 25, Mareşal
Prezan, originar din comuna Drăgăieni din jud. Vaslui, spune că, pe când
făcea de santinelă noaptea, i S-a arătat Dumnezeu într-un tei din faţa postului
şi i-a poruncit să spună la oameni să se pocăiască. Şi locul din faţa gheretei
să fie ţinut curat pe o rază de 5 metri. După aceasta, glasul i-a spus să dea
alarma şi să scoată soldaţii din corpul de gardă afară şi să facă câte trei
mătănii. Nichita, spăimântat, a început să strige şi garda a ieşit afară.
Vestea asta s-a răspândit îndată în tot oraşul».
Plecând mai departe
cu trenul, mă gândesc în mine: dacă de la Sibiu până la Braşov aflai despre
atâtea «minuni» şi «arătări», apoi, desigur, ţara va fi plină cu astfel de
minuni. Desfac acum Biblia şi citesc:
«Căci va veni o
vreme când oamenii îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor îndrepta
către basme» (II Tim. 4, 3);
«Pentru cei ce sunt
pe calea pierzării, din pricină că n-au primit dragostea adevărului, ca să fie
mântuiţi, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună,
pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire,
să fie osândiţi» (II Tes. 2, 10-12).
Ce mult spune acest loc
din Biblie! Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit că, în vremile din urmă,
oamenii vor crede în tot felul de basme şi amăgiri şi se vor spăimânta. Dar
această spaimă nu va fi spre mântuire, ci spre osânda celor nelegiuiţi. De ce
oare această aspră sentinţă? Au nu este bine că oamenii se cutremură şi se
îngrozesc? Ba da! Dar asta vine după ce omul n-a vrut să creadă în dragostea
adevărului; în minunile ce le-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Faptul
că oamenii cred cu putere în fel de fel de basme şi amăgiri trage după sine mustrarea
cerească: Vezi omule! Tu poţi crede... tu ai putut crede în fel de fel de
basme, dar n-ai crezut în Cuvântul Meu, în Jertfa Fiului Meu, în solia Fiului
Meu...
Bogatul din
Evanghelia lui Lazăr cerea de la Dumnezeu să meargă în lume un om înviat din
morţi şi atunci oamenii vor crede şi se vor pocăi.
«Au acolo pe Moise
şi pe prooroci» – a răspuns Dumnezeu.
Acelaşi
răspuns îl dă Dumnezeu şi azi, cu deosebire că Dumnezeu zice azi: Au acolo
Cuvântul Meu, Cartea Mea... Au acolo solia Fiului Meu... Am trimis în lume
pe Fiul Meu... L-am omorât şi L-am înviat din morţi pe Fiul Meu cel Scump,
pentru voi şi mântuirea voastră... dacă nu credeţi şi nu vă înfioraţi de
această înfricoşată minune, atunci totul e în zadar... mântuirea voastră e
pierdută...
Aşa e şi cu
«minunile» şi «arătările» de azi. De-ar grăi toţi boii şi caii din lumea asta,
cei nelegiuiţi nu se vor mântui. Chiar spaima şi cutremurul lor le vor fi spre
osândă, căci au crezut într-o minciună, dar n-au crezut în dragostea adevărului
şi nu s-au spăimântat de Minunea cea Mare de pe dealul Golgotei. (De altcum, un frate preot îmi spunea, din
experienţa lui pastorală, că spaimele ce s‑au ivit în timpul din urmă nu
convertesc, ci fac numai un cutremur trecător. Se îngrozesc oamenii. Plâng
chiar, dar pe urmă se întorc iarăşi la păcatele lor.)...
Şi încă ceva.
Basmele şi vedeniile care circulă azi sunt şi o mare ispită religioasă. Ele atrag încetul cu încetul privirea
oamenilor de la Iisus cel Răstignit. O probă ar adeveri deplin acest lucru.
Dacă la o mică depărtare s-ar ridica două amvoane – de la unul să se vorbească
despre Golgota şi Iisus cel Răstignit, iar de la celălalt despre boii şi caii
care vorbesc – apoi eu cred că amvonul cu caii şi boii care grăiesc ar fi plin
de ascultători. Dar la Minunea Golgotei n‑ar asculta nimeni. Oamenii caută o
minune mai mare decât asta.
Vine sfârşitul! Vine
ispita religioasă, care fură omului, aşa, pe nesimţite, pe Iisus cel Răstignit.
Deci fraţii mei, mai mult ca oricând, în zilele noastre, cu ochii ţintă
la Iisus cel Răstignit. Cu ochii ţintă la Cuvântul lui Dumnezeu:
«Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh. Ci să cercetaţi duhurile dacă
sunt de la Dumnezeu. Iar Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice
duh care nu-L mărturiseşte pe Iisus nu este de la Dumnezeu» (I Ioan 4, 1-3).
................................
Am sosit în gara Chitila. Am sfârşit
călătoria. Închei tâlcul. Cine are urechi de auzit să audă.“
Părintele Iosif Trifa, din «Isus Biruitorul»
nr. 44/1935
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu