Soseşte Mielul Izbăvitor

Israelitenii n-au putut scăpa până n-a sosit Mielul;
Scăparea şi libertatea a adus-o Mielul;
Icoana scumpului nostru Mântuitor

Israelitenii n-au putut face nimic pentru scăparea lor până n-a sosit Moise, alesul Domnului.
Iar Moise n-a putut face nimic pentru eliberarea poporului până n-a sosit mielul pascal din ultima noapte de urgie a Egiptului.
Moise şi Aaron fuseseră şi în audienţă la Faraon.
Începuseră şi plăgile şi urgiile cereşti – dar totul părea zadarnic, Faraon nu ceda.
Abia când a sosit noaptea cea fioroasă a morţii şi îngerul a văzut uşorii caselor unşi cu sânge de miel – a sosit scăparea.

Mielul din istoria scăpării israelitenilor din robie închipuie pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea scumpă.
E o icoană minunată a Mielului lui Dumnezeu Care S-a jertfit pentru noi şi mântuirea noastă.

Să cercetăm dar istoria mielului din noaptea de scăpare a israelitenilor.
„ Şi a zis Domnul către Moise: Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi vă va lăsa să plecaţi” (Ieşirea 11, 1). „Fiecare om să ia un miel de fiecare casă şi să-l junghie. Şi să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii de la uşă şi pragul uşii caselor… În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din Egipt, de la om până la dobitoc… şi va fi sângele semn vouă pe casele în care veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie ” (Ieşirea 12, 3-13)

După această înştiinţare a Domnului, a venit peste Egipt urgia cea mare a morţii.
A urmat noaptea cea fioroasă, când moartea umbla din casă în casă.
În fiecare casă de egiptean era moarte; era plângere şi tânguire.
Muriseră toţi cei întâi născuţi.
Dar israelitenii stăteau liniştiţi.
În această noapte teribilă a morţii, casele lor erau apărate.
Prin sângele Mielului aveau o pace dulce şi scumpă.
Mielul care i-a apărat pe israeliteni de urgia morţii este icoana Mântuitorului… Este icoana Mielului lui Dumnezeu cel Ce spre junghiere S-a adus (Isaia 53).
Ce icoană minunată a Mântuitorului este aceasta!
Doar nicăieri în Scriptură nu este o icoană mai minunată şi mai mult spunătoare decât aceasta.
Prin ea putem vedea toată taina cea mare şi sfântă a mântuirii noastre prin sângele Mielului, prin jertfa cea mare şi sfântă a Crucii.
Sângele mielului îi apără pe israeliteni de sabia morţii.
Nu era vorba aici despre meritele lor, ci era vorba despre darul lui Dumnezeu, despre „semnul” sângelui.
„Voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi”…
Se spune hotărât prin aceste cuvinte că „semnul” sângelui îi apăra pe israeliteni.
Dacă Domnul ar fi zis: Îngerul Meu va intra prin casele Egiptului şi unde va afla pe cei ce-Mi slujesc Mie, îi va cruţa – atunci, de bună seamă, sabia morţii s-ar fi împlântat tot atât de adânc şi prin casele israelitenilor ca şi prin cele ale egiptenilor.
Dar îngerul se uita numai la uşorii casei, şi unde vedea sânge nu intra cu sabia morţii.

Aceasta este jertfa cea mare şi scumpă a sângelui ce ni se dă şi nouă în dar, fără nici un merit din partea noastră.
Aceasta este jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor, care ne scapă de moarte şi pieire sufletească.
Pentru păcatele noastre, sabia morţii şi a pieirii sufleteşti ar trebui să intre prin casele noastre şi prin sufletele noastre, dar ne apără sângele Mielului.
Ah, ce scump şi preţios este sângele Mielului în faţa Tatălui ceresc!
Prin Sângele acesta Tatăl ceresc nu vede păcatele noastre.
Câţi însă ştiu preţui şi folosi acest dar mare şi sfânt?

Fratele meu!
Să ştii că toate sforţările şi opintelile tale să scapi de patimi şi năravuri rele sunt şi vor fi zadarnice până nu vei avea pe Mielul „cel care ridică păcatele lumii”.
Orice ai face, orice ai isprăvi, te vei trezi tot lângă „cuptoarele” şi „cărămizile” lui Faraon, până nu vei avea pe Mielul cel ce a murit pentru tine şi eliberarea ta.
Ferice de casa şi de sufletul unde Se află Mielul.
Acolo Satan este înfrânt.
Acolo trăieşte un biruitor.
Diavolul a fost înfrânt definitiv prin Jertfa de pe Crucea Golgotei şi el poate fi şi azi înfrânt numai prin „sângele Mielului”.
În timpul fioroasei nopţi din Egipt, în fiecare casă de egiptean era un mort. În fiecare casă ce nu era stropită cu sânge era un mort.
Unde era sânge de miel era viaţă, unde nu era acest sânge era moarte.
Aşa e şi azi, scumpul meu cititor.
Să ştiţi că oriunde nu-i Jertfa cea sfântă a Mielului, acolo e moarte sufletească.
Să ştiţi că orice casă, orice suflet care n-a aflat şi n-a primit Jertfa Mielului stă sub judecata morţii.
O noapte fioroasă, o teribilă noapte sufletească s-a făcut parcă şi în zilele noastre.
O noapte plină de urgie şi de prăpăd sufletesc.
E plină lumea de prăpăd sufletesc şi de moarte sufletească, pentru că lumea nu cunoaşte şi nu primeşte pe Mielul lui Dumnezeu.
Vai, ce puţine sunt casele şi sufletele cu „uşorii” stropiţi de sângele Mielului!
„Şi a zis Domnul către Moise: Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună a anului” (Ieşirea 12, 1-2).
O, ce adânc înţeles sufletesc este şi în această înştiinţare a lui Dumnezeu!
Sângele mielului a fost pentru israeliteni un hotar de viaţă nouă.
De la stropirea uşilor cu sângele mielului, Domnul Dumnezeu începe a socoti o lună nouă, an nou, o viaţă nouă în viaţa şi istoria poporului său.
Timpul petrecut lângă cuptoarele lui Faraon nu mai avea nici un preţ înaintea lui Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu începe a număra anii israelitenilor numai de la sângele mielului.
Aşa e şi cu viaţa noastră, scumpul meu cititor.
Viaţa noastră are preţ numai în lumina răscumpărării noastre prin sângele scumpului nostru Mântuitor.
Viaţa noastră începe numai de la această dată.
Timpul petrecut cu „cărămizile” şi „oalele” diavolului Faraon – timpul petrecut în răutăţi şi nepăsare de cele sufleteşti – n-are nici un preţ în ochii lui Dumnezeu.
E un timp pierdut pentru noi… pierdut pentru împărăţia lui Dumnezeu.
O „lună nouă”, un „an nou”, o viaţă nouă începe în viaţa noastră numai după primirea Mielului, începe numai după ce ne-am stropit „uşorii” cu sângele Mielului.

Fratele meu, eşti tu într-o „lună nouă”, ori eşti tot în cea veche?
Vai, ce de creştini trăiesc o viaţă ce are preţ mare numai în ochii lui „Faraon”…
Israelitenii au mâncat mielul stând gata de plecare.
Mielul le-a fost nu numai de apărare din robie, ci şi de plecare spre Canaan, spre ţara făgăduinţei.
Mielul lui Dumnezeu frânge şi lanţurile robiei noastre şi ne deschide drumul spre Canaan.
Mielul lui Dumnezeu e bucuria tuturor copiilor lui Dumnezeu care au scăpat din robia lui Faraon şi înaintează spre Canaan.

El e bucuria şi a noastră, a fraţilor şi surorilor din Oastea Domnului care, prin sângele Lui, am scăpat din robia Egiptului şi călătorim azi spre Canaan.
Să ne aducem aminte, iubiţi fraţi ostaşi, cât de grozavă era starea noastră în robia lui Faraon.
Să ne aducem aminte cum tânjeam şi ne prăpădeam în acea robie.
Să ne aducem aminte cât ne-am zvârcolit noi să scăpăm din această robie – şi totul era în zadar.
Cât „ am făcut noi” să ne scăpăm din această robie -şi totul era în zadar.
Să ne aducem aminte de ziua aceea binecuvântată când a venit îngerul Domnului şi a uns „uşorii” caselor noastre cu sângele Mielului…
A uns mintea şi inima noastră să înţelegem şi să primim sângele Mielului, Jertfa Crucii.
Binecuvântată să fie ziua aceea şi dimineaţa aceea când, după o lungă şi grea robie, am scăpat din Egipt.
Binecuvântat să fie Mielul Care ne-a scos din Egipt şi ne-a plecat spre Canaan.
Binecuvântat să fie Mielul Care ne conduce spre Canaan.
Drumul nostru spre Canaan trebuie să fie un cântec de slavă adus Mielului.
Până la sfârşitul vieţii noastre să înaintăm mereu sub binecuvântarea Mielului şi pe urmele Lui.
Cu Mielul prin pustie, până la sfârşit!
Pe urmele Mielului până-n sfârşit, până-n Canaan.

Părintele Iosif  Trifa
din  “Spre Canaan”