"În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.
Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici!
Am început cuvântul meu de astăzi ieşind în faţa frăţiilor voastre cu Mineiul pe luna august, adică - pentru cei care nu ştiţi deja aceasta - cu cartea aceea care cuprinde în ea slujbele pe toată luna august, care de obicei se cântă sau se rostesc la strană şi care, aparţinând Cuviosului Teofan imnograful (Slava Litiei, glas 5), ne oferă poate cea mai completă istorie de cuvânt a Praznicului Adormirii Maicii Domnului.
În toată dragostea şi evlavia Bisericii şi a credincioşilor, am purces aseară la prohodirea Maicii Domnului, a aceleia care nu numai că L-a adus, trupeşte, pe Hristos Domnul în mijlocul nostru, dar L-a şi înconjurat cu dragostea ei, sfidând ura, şi necredinţa, şi îndoiala, şi nenorocita îngustime a celor din jur. L-a şi păstrat în inima ei, la vremea Rănirii celei cumplite a Patimii şi Morţii Sale. L-a şi aşteptat să răsară iarăşi, Soare luminos, de dincolo de linia orizontului morţii. Şi când iarăşi S-a aşezat în taina Vieţii Fiului său, Maică Preacurată, făcutu-s-a tuturor Minune, Taină, purtătoare de griji şi bucuroasă mijlocitoare celor umili.
Adormirea Maicii Domnului
Pornind de la adevărul de credinţă cuprins în cuvintele: „Întru naşterea ta, zămislirea a fost fără sămânţă; întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune; minune îndoită întru minune s-a adunat, de Dumnezeu Născătoare…” (Sedealna a II-a la Utrenia Praznciului), Biserica a rânduit, după o perioadă de postire de cincisprezece zile, ca semn al cinstirii Adormirii sale - moartea noastră de dragul morţii ei -, acest praznic ale cărui pagini le aflăm mai ales în scrieri numite Evanghelii apocrife („Cuvintele Sfântului Ioan Teologul”, text de secol IV), „Adormirea Maicii Domnului”, alcătuită de Ioan, Episcopul Tesalonicului (sec. VII) şi ceva mai adânc exprimată în multele vieţi ale Maicii Domnului, dintre care cea mai frumoasă mie mi se pare a fi aceea scrisă inspirat de Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Desprinsă parcă din file de poveste, Adormirea Maicii ne aşează cu discreţie în atmosfera de lumină caldă, ca un apus cuprins de mierea Soarelui, care mereu o înconjură pe Preacurata Mireasă şi Maică a Domnului. Şi dacă în Prohodul Maicii Domnului am aflat povestea cântată a evenimentelor, n-ar fi rău - punând cap la cap textele despre care v-am zis înainte - să ne aducem aminte de finalul vieţii Maicii Celei Pururea Fecioară.
Sfârşitul Maicii Domnului a fost într-o zi de duminică, după o perioadă iarăşi grea. Căci minunile săvârşite de Maica Domnului, ca şi activitatea Apostolilor, întăresc din nou, a câta oară oare, iudeii din Betleem care plecaseră la Ierusalim pentru a afla scăpare. Aflaseră că li se apropie prigoana. Ceata Apostolilor şi Maica s-au ascuns într-o casă pe care iudeii căutau să o aprindă. Dar minune: casa nu se aprindea! Comunitatea aceea, care o purta în inima ei pe Maica Domnului, precum scoica poartă în miez mărgăritarul de perlă, a ales plecarea la Ierusalim, locul în care aşteptaseră Pogorârea Duhului Sfânt după ce, tot în Ierusalim, se bucuraseră şi pătimiseră deopotrivă tainele slujirii lui Iisus Hristos. Aflând că i se apropie moartea, Preacurata, apucând dreapta neîntinată a Mântuitorului, rosti această rugăciune: „Mă închin înaintea acestei mâini, care a făcut cerul şi pământul, şi chem în ajutor numele Tău vrednic de multă laudă, Hristoase Dumnezeule, Împăratul veacurilor, singurul născut al Tatălui, şi Te rog să o primeşti la Tine pe roaba Ta; Te rog pe Tine, care ai binevoit să Te naşti dintr-o biată femeie ca mine spre mântuirea neamului omenesc, prin lucrarea cea tainică. Ajută-l pe tot omul care invocă, se roagă sau numai rosteşte numele roabei Tale!” Ba, la aceasta adaugă o altă rugăciune pe care Apostolii i-o cer cu insistenţă, întru binecuvântarea lumii: „Dumnezeule, care prin marea Ta bunătate ai trimis din ceruri pe Fiul Tău Cel Unul Născut ca să locuiască în bietul meu trup şi Care ai binevoit să Te naşti dintr-o fiinţă sărmană ca mine, ai milă de lumea aceasta şi de tot sufletul care Te cheamă în ajutor!” Acestei rugăciuni i se adaugă alta, şi alta, şi alta… Maica Celui Care este Rugăciunea se roagă până în ultima clipă a suflării sale. Nici nu ne-o putem închipui altfel pe aceea pe care, iarăşi conform tradiţiei, cerurile au purtat-o astfel: „Când sufletul ei curat a ieşit din trupul ei, locul s-a umplut de o mireasmă plăcută şi de o lumină extraordinară, nefirească. Iar din ceruri se auzea un glas zicând: Fericită eşti tu între femei! Icoana Adormirii Maicii Domnului ne-o prezintă pruncă albă, nepătată, în braţele Fiului său. Umplută de lumina cea necreată a Învierii pe care, prin naşterea sa nepereche, a străbătut-o din profeţie în realitate maximă.
Tot icoana Adormirii păstrează un amănunt care, în fond, ne-o arată pe Maica Domnului făcătoare de minuni. Uitaţi-vă lângă patu-i de îngropare. Un pângăritor iudeu (numit de tradiţie Iephonias), care se repede asupra sicriului cu gândul de a-l pângări, are mâinile retezate din umeri de o sabie de foc mânuită de un înger al Domnului. Sfântul Petru este cel ce roagă pe Născătoarea de Dumnezeu şi aceasta împlineşte minunea. Reaşează braţele în fireasca lor aşezare, convertind la Hristos pe iudeu. Episodul acesta, oricât ar părea de poveste, este cât se poate de credibil şi în multe feluri şi în multe timpuri dragostei Maicii Domnului, faţă de cei ce s-au rugat ei, gesturile ei materializându-se în astfel de fapte ale harului.
Cumpănind, Adormirea Maicii Domnului arată Biserica Ortodoxă ca pe o Biserică a echilibrului. Nu o Maică a Domnului egală lui Dumnezeu, dar nici o femeie ca toate celelalte. Şi aceasta a ferit Biserica de tot felul de excese practice şi teoretice. La vremea acesta, a carierismului generalizat, când femeia este mai mult încurcată de matrimoniu şi de copiii săi, când vedem în ce hal de dezbrăcare de toată slava Învierii ni se arată codoaşele culturale ale unei televiziuni sau media înrobită în permanenţă pornografiei şi prostului gust, praznice ca acestea, legate de Maica Domnului, trebuie să ne pună nu doar pe gânduri, ci şi pe faptă. Să ne oblige, ca Biserică, să regândim, să reanalizăm tezaurul de spiritualitate pe care Maica Domnului l-a radiat către femeia creştină şi, prin aceasta, către familie. Şi de acolo, înapoi, în Biserică. Fără o reevaluare, de pe poziţii ortodoxe, inclusiv femeia româncă va gusta din momeala falsei feminizări prin masculinizare, a falsei împliniri prin capital şi plus de capital, iar viitorul Ţării va fi profund afectat. Ce diferenţă între maica româncă ce îşi creşte feciorul sau omul ce se-ntoarce din drumurile lui de pace sau, vai, de război, şi tânăra tâmpă de atâtea aere, răstignită între plăceri, anulată ca persoană de spoiala cosmetică ce-i distruge icoana devenirii sale întru fiinţă!
Maica Domnului rămâne la acest nivel un medicament antiprostie şi antiprofanare de icoană! Ea nu trebuie apărată în disputele cu sectarii! Fie-le mântuirea uşoară, deşi mă îndoiesc! Ea trebuie crescută în inima copilelor românce ca să nu piară neamul de mirese ale lui Hristos care, vreme de secole, au împodobit cerul de nădejdi ale Ţării. Ea trebuie oferită ca soluţie de vindecare tuturor acelora care, abdicând din ceea ce Hristos Domnul le-a oferit, au ales ispititoarea lume în care diavolul îşi face şi îşi desface mendrele. Maica Domnului, o repet, nu are nevoie să fie apărată! Ea o face singură! În schimb noi, noi, păcătoşii, să strigăm pururea la ea, Apărătoarea şi Acoperământul nostru la vreme de primejdie. Numai cine n-a gustat din grabnica lucrare a Maicii Domnului, cui nu i-a fost dat să aibă pe buzele durerii dulceaţa plină de nădejde a grabnicei sale mijlociri, numai cine nu s-a bucurat şi nu a plâns cu Maica Domnului şi nu a suspinat cu ea, şi nu s-a străpuns de slava Crucii în adâncul sufletului şi a inimi sale, numai unul ca acesta se îndoieşte sau, mai rău, huleşte pe Maica Domnului! Nouă, nouă, cărora şi ziua de astăzi - ca atâtea altele - ne-a îndulcit-o cu dragostea ei, nouă, care am văzut tainica ei purtare de grijă şi ne-am lăsat cuprinşi de tremurul discretei sale misiuni, nouă nu ne este alta a zice decât ceea ce Ipacoiul Praznicului ne pune la îndemână: „Fericimu-te pe tine toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară! Că întru tine, Cel neîncăput, Hristos Dumnezeul nostru, a binevoit a încăpea. Fericiţi suntem şi noi, folositoare pe tine avându-te. Că ziua şi noaptea te rogi pentru noi, iar tăria poporului tău cu rugăciunile tale se întăreşte. Pentru aceasta, lăudându-te, strigăm ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”
Să-I mulţumim Domnului că, în grija Sa de pe Cruce şi-n lumina izvorâtă din aceea, pe Maica Sa ne-a dăruit-o Maică şi nouă! Iar ei să-i zicem, iară şi iară: Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!… Amin.
Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici!
Am început cuvântul meu de astăzi ieşind în faţa frăţiilor voastre cu Mineiul pe luna august, adică - pentru cei care nu ştiţi deja aceasta - cu cartea aceea care cuprinde în ea slujbele pe toată luna august, care de obicei se cântă sau se rostesc la strană şi care, aparţinând Cuviosului Teofan imnograful (Slava Litiei, glas 5), ne oferă poate cea mai completă istorie de cuvânt a Praznicului Adormirii Maicii Domnului.
În toată dragostea şi evlavia Bisericii şi a credincioşilor, am purces aseară la prohodirea Maicii Domnului, a aceleia care nu numai că L-a adus, trupeşte, pe Hristos Domnul în mijlocul nostru, dar L-a şi înconjurat cu dragostea ei, sfidând ura, şi necredinţa, şi îndoiala, şi nenorocita îngustime a celor din jur. L-a şi păstrat în inima ei, la vremea Rănirii celei cumplite a Patimii şi Morţii Sale. L-a şi aşteptat să răsară iarăşi, Soare luminos, de dincolo de linia orizontului morţii. Şi când iarăşi S-a aşezat în taina Vieţii Fiului său, Maică Preacurată, făcutu-s-a tuturor Minune, Taină, purtătoare de griji şi bucuroasă mijlocitoare celor umili.
Adormirea Maicii Domnului
Pornind de la adevărul de credinţă cuprins în cuvintele: „Întru naşterea ta, zămislirea a fost fără sămânţă; întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune; minune îndoită întru minune s-a adunat, de Dumnezeu Născătoare…” (Sedealna a II-a la Utrenia Praznciului), Biserica a rânduit, după o perioadă de postire de cincisprezece zile, ca semn al cinstirii Adormirii sale - moartea noastră de dragul morţii ei -, acest praznic ale cărui pagini le aflăm mai ales în scrieri numite Evanghelii apocrife („Cuvintele Sfântului Ioan Teologul”, text de secol IV), „Adormirea Maicii Domnului”, alcătuită de Ioan, Episcopul Tesalonicului (sec. VII) şi ceva mai adânc exprimată în multele vieţi ale Maicii Domnului, dintre care cea mai frumoasă mie mi se pare a fi aceea scrisă inspirat de Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Desprinsă parcă din file de poveste, Adormirea Maicii ne aşează cu discreţie în atmosfera de lumină caldă, ca un apus cuprins de mierea Soarelui, care mereu o înconjură pe Preacurata Mireasă şi Maică a Domnului. Şi dacă în Prohodul Maicii Domnului am aflat povestea cântată a evenimentelor, n-ar fi rău - punând cap la cap textele despre care v-am zis înainte - să ne aducem aminte de finalul vieţii Maicii Celei Pururea Fecioară.
Sfârşitul Maicii Domnului a fost într-o zi de duminică, după o perioadă iarăşi grea. Căci minunile săvârşite de Maica Domnului, ca şi activitatea Apostolilor, întăresc din nou, a câta oară oare, iudeii din Betleem care plecaseră la Ierusalim pentru a afla scăpare. Aflaseră că li se apropie prigoana. Ceata Apostolilor şi Maica s-au ascuns într-o casă pe care iudeii căutau să o aprindă. Dar minune: casa nu se aprindea! Comunitatea aceea, care o purta în inima ei pe Maica Domnului, precum scoica poartă în miez mărgăritarul de perlă, a ales plecarea la Ierusalim, locul în care aşteptaseră Pogorârea Duhului Sfânt după ce, tot în Ierusalim, se bucuraseră şi pătimiseră deopotrivă tainele slujirii lui Iisus Hristos. Aflând că i se apropie moartea, Preacurata, apucând dreapta neîntinată a Mântuitorului, rosti această rugăciune: „Mă închin înaintea acestei mâini, care a făcut cerul şi pământul, şi chem în ajutor numele Tău vrednic de multă laudă, Hristoase Dumnezeule, Împăratul veacurilor, singurul născut al Tatălui, şi Te rog să o primeşti la Tine pe roaba Ta; Te rog pe Tine, care ai binevoit să Te naşti dintr-o biată femeie ca mine spre mântuirea neamului omenesc, prin lucrarea cea tainică. Ajută-l pe tot omul care invocă, se roagă sau numai rosteşte numele roabei Tale!” Ba, la aceasta adaugă o altă rugăciune pe care Apostolii i-o cer cu insistenţă, întru binecuvântarea lumii: „Dumnezeule, care prin marea Ta bunătate ai trimis din ceruri pe Fiul Tău Cel Unul Născut ca să locuiască în bietul meu trup şi Care ai binevoit să Te naşti dintr-o fiinţă sărmană ca mine, ai milă de lumea aceasta şi de tot sufletul care Te cheamă în ajutor!” Acestei rugăciuni i se adaugă alta, şi alta, şi alta… Maica Celui Care este Rugăciunea se roagă până în ultima clipă a suflării sale. Nici nu ne-o putem închipui altfel pe aceea pe care, iarăşi conform tradiţiei, cerurile au purtat-o astfel: „Când sufletul ei curat a ieşit din trupul ei, locul s-a umplut de o mireasmă plăcută şi de o lumină extraordinară, nefirească. Iar din ceruri se auzea un glas zicând: Fericită eşti tu între femei! Icoana Adormirii Maicii Domnului ne-o prezintă pruncă albă, nepătată, în braţele Fiului său. Umplută de lumina cea necreată a Învierii pe care, prin naşterea sa nepereche, a străbătut-o din profeţie în realitate maximă.
Tot icoana Adormirii păstrează un amănunt care, în fond, ne-o arată pe Maica Domnului făcătoare de minuni. Uitaţi-vă lângă patu-i de îngropare. Un pângăritor iudeu (numit de tradiţie Iephonias), care se repede asupra sicriului cu gândul de a-l pângări, are mâinile retezate din umeri de o sabie de foc mânuită de un înger al Domnului. Sfântul Petru este cel ce roagă pe Născătoarea de Dumnezeu şi aceasta împlineşte minunea. Reaşează braţele în fireasca lor aşezare, convertind la Hristos pe iudeu. Episodul acesta, oricât ar părea de poveste, este cât se poate de credibil şi în multe feluri şi în multe timpuri dragostei Maicii Domnului, faţă de cei ce s-au rugat ei, gesturile ei materializându-se în astfel de fapte ale harului.
Cumpănind, Adormirea Maicii Domnului arată Biserica Ortodoxă ca pe o Biserică a echilibrului. Nu o Maică a Domnului egală lui Dumnezeu, dar nici o femeie ca toate celelalte. Şi aceasta a ferit Biserica de tot felul de excese practice şi teoretice. La vremea acesta, a carierismului generalizat, când femeia este mai mult încurcată de matrimoniu şi de copiii săi, când vedem în ce hal de dezbrăcare de toată slava Învierii ni se arată codoaşele culturale ale unei televiziuni sau media înrobită în permanenţă pornografiei şi prostului gust, praznice ca acestea, legate de Maica Domnului, trebuie să ne pună nu doar pe gânduri, ci şi pe faptă. Să ne oblige, ca Biserică, să regândim, să reanalizăm tezaurul de spiritualitate pe care Maica Domnului l-a radiat către femeia creştină şi, prin aceasta, către familie. Şi de acolo, înapoi, în Biserică. Fără o reevaluare, de pe poziţii ortodoxe, inclusiv femeia româncă va gusta din momeala falsei feminizări prin masculinizare, a falsei împliniri prin capital şi plus de capital, iar viitorul Ţării va fi profund afectat. Ce diferenţă între maica româncă ce îşi creşte feciorul sau omul ce se-ntoarce din drumurile lui de pace sau, vai, de război, şi tânăra tâmpă de atâtea aere, răstignită între plăceri, anulată ca persoană de spoiala cosmetică ce-i distruge icoana devenirii sale întru fiinţă!
Maica Domnului rămâne la acest nivel un medicament antiprostie şi antiprofanare de icoană! Ea nu trebuie apărată în disputele cu sectarii! Fie-le mântuirea uşoară, deşi mă îndoiesc! Ea trebuie crescută în inima copilelor românce ca să nu piară neamul de mirese ale lui Hristos care, vreme de secole, au împodobit cerul de nădejdi ale Ţării. Ea trebuie oferită ca soluţie de vindecare tuturor acelora care, abdicând din ceea ce Hristos Domnul le-a oferit, au ales ispititoarea lume în care diavolul îşi face şi îşi desface mendrele. Maica Domnului, o repet, nu are nevoie să fie apărată! Ea o face singură! În schimb noi, noi, păcătoşii, să strigăm pururea la ea, Apărătoarea şi Acoperământul nostru la vreme de primejdie. Numai cine n-a gustat din grabnica lucrare a Maicii Domnului, cui nu i-a fost dat să aibă pe buzele durerii dulceaţa plină de nădejde a grabnicei sale mijlociri, numai cine nu s-a bucurat şi nu a plâns cu Maica Domnului şi nu a suspinat cu ea, şi nu s-a străpuns de slava Crucii în adâncul sufletului şi a inimi sale, numai unul ca acesta se îndoieşte sau, mai rău, huleşte pe Maica Domnului! Nouă, nouă, cărora şi ziua de astăzi - ca atâtea altele - ne-a îndulcit-o cu dragostea ei, nouă, care am văzut tainica ei purtare de grijă şi ne-am lăsat cuprinşi de tremurul discretei sale misiuni, nouă nu ne este alta a zice decât ceea ce Ipacoiul Praznicului ne pune la îndemână: „Fericimu-te pe tine toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară! Că întru tine, Cel neîncăput, Hristos Dumnezeul nostru, a binevoit a încăpea. Fericiţi suntem şi noi, folositoare pe tine avându-te. Că ziua şi noaptea te rogi pentru noi, iar tăria poporului tău cu rugăciunile tale se întăreşte. Pentru aceasta, lăudându-te, strigăm ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”
Să-I mulţumim Domnului că, în grija Sa de pe Cruce şi-n lumina izvorâtă din aceea, pe Maica Sa ne-a dăruit-o Maică şi nouă! Iar ei să-i zicem, iară şi iară: Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!… Amin.
Braşov, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu