"De la începutul până la sfârşitul Scripturilor, ascultarea de Dumnezeu trece ca un fir roşu. În grădina Edenului, primului om i s-a dat porunca ascultării de Dumnezeu. Dar această ascultare a fost otrăvită prin neascultarea lui Adam. Prin întreg Vechiul Testament trece această ascultare otrăvită.
Domnul Iisus Hristos a tămăduit şi ascultarea. El S-a făcut ascultător până la moartea crucii (Flp 2, 8 ). Ne-a împăcat cu Dumnezeu prin Sângele Crucii şi ne-a pus în legătură de ascultare cu El. Cuvântul „ascultare” este deci un cuvânt mare şi sfânt. De câte ori îl auzim trebuie să tresărim, gândindu-ne la ascultarea de Dumnezeu şi la ascultarea până la cruce a Fiului Său.
Toate ascultările din această lume trebuie să aibă legătură cu marea ascultare de Dumnezeu. Orice fel de ascultare ce se face în lumea aceasta trebuie să purceadă din ascultarea de Dumnezeu şi să cheme la ascultarea de Dumnezeu. Aşa e şi ascultarea de Biserică. Biserica predică ascultarea de Dumnezeu. Ascultarea de Biserică este ascultarea de Dumnezeu. A trăi în ascultare de Biserică înseamnă a trăi în ascultare de Dumnezeu.
Numai acela poate spune că trăieşte în ascultare de Biserică, anume cel care trăieşte în ascultare de Dumnezeu şi de poruncile Lui.
Dar, în curgerea vremii, şi înţelesul acestei ascultări a tot slăbit şi s-a schimonosit. A fugit şi de aici „duhul” şi a rămas „litera”. Din ascultarea de Biserică, aşa cum e înţeleasă şi practicată azi, lipseşte de multe ori tocmai duhul ei. A ajuns şi ascultarea de Biserică să fie dirijată nu de viaţa omului, ci de matricola botezaţilor. Până când creştinul e la locul lui în matricola botezaţilor şi-i în lista parohială, el e în ascultare de Biserică, cu toate că, de multe ori, trăieşte în cea mai teribilă neascultare de Dumnezeu. În felul acesta am ajuns să avem creştini „ascultători de Biserică” ce colindă cârciumile şi trăiesc în toate fărădelegile. Am ajuns la „ascultători de Biserică” ce se înjunghie pe la cârciumi.
Şi noi, ostaşii Domnului, trăiam în această „ascultare de Biserică”; adică, mai bine-zis, trăiam într-o grozavă neascultare de Biserică, trăind în pace cu toate păcatele şi fărădelegile. Şi atunci trâmbiţa de la Oaste ne-a strigat să intrăm în ascultare de Biserică. Şi noi am ieşit îngroziţi de prin cârciumi şi am intrat în ascultare de Biserică, în ascultare de Dumnezeu, silindu-ne, cu viaţa şi faptele noastre, să trăim în această ascultare.
Dar se întâmplă şi aici un lucru ciudat. Tocmai noi, care ne silim să trăim cu adevărat în ascultare de Biserică, suntem ocărâţi şi acuzaţi că „am ieşit din ascultarea Bisericii”. După cei ce trăiesc în patimi şi fărădelegi nu strigă nimeni că au ieşit din ascultarea Bisericii, dar strigă după noi.
Şi un lucru şi mai ciudat: cei ce strigă după noi că am ieşit din ascultarea de Biserică, de multe ori ei înşişi, prin viaţa şi faptele lor, trăiesc în neascultare de Biserică. "
Puteti citi toată aceasta carte de doar 16 pagini aici
Domnul Iisus Hristos a tămăduit şi ascultarea. El S-a făcut ascultător până la moartea crucii (Flp 2, 8 ). Ne-a împăcat cu Dumnezeu prin Sângele Crucii şi ne-a pus în legătură de ascultare cu El. Cuvântul „ascultare” este deci un cuvânt mare şi sfânt. De câte ori îl auzim trebuie să tresărim, gândindu-ne la ascultarea de Dumnezeu şi la ascultarea până la cruce a Fiului Său.
Toate ascultările din această lume trebuie să aibă legătură cu marea ascultare de Dumnezeu. Orice fel de ascultare ce se face în lumea aceasta trebuie să purceadă din ascultarea de Dumnezeu şi să cheme la ascultarea de Dumnezeu. Aşa e şi ascultarea de Biserică. Biserica predică ascultarea de Dumnezeu. Ascultarea de Biserică este ascultarea de Dumnezeu. A trăi în ascultare de Biserică înseamnă a trăi în ascultare de Dumnezeu.
Numai acela poate spune că trăieşte în ascultare de Biserică, anume cel care trăieşte în ascultare de Dumnezeu şi de poruncile Lui.
Dar, în curgerea vremii, şi înţelesul acestei ascultări a tot slăbit şi s-a schimonosit. A fugit şi de aici „duhul” şi a rămas „litera”. Din ascultarea de Biserică, aşa cum e înţeleasă şi practicată azi, lipseşte de multe ori tocmai duhul ei. A ajuns şi ascultarea de Biserică să fie dirijată nu de viaţa omului, ci de matricola botezaţilor. Până când creştinul e la locul lui în matricola botezaţilor şi-i în lista parohială, el e în ascultare de Biserică, cu toate că, de multe ori, trăieşte în cea mai teribilă neascultare de Dumnezeu. În felul acesta am ajuns să avem creştini „ascultători de Biserică” ce colindă cârciumile şi trăiesc în toate fărădelegile. Am ajuns la „ascultători de Biserică” ce se înjunghie pe la cârciumi.
Şi noi, ostaşii Domnului, trăiam în această „ascultare de Biserică”; adică, mai bine-zis, trăiam într-o grozavă neascultare de Biserică, trăind în pace cu toate păcatele şi fărădelegile. Şi atunci trâmbiţa de la Oaste ne-a strigat să intrăm în ascultare de Biserică. Şi noi am ieşit îngroziţi de prin cârciumi şi am intrat în ascultare de Biserică, în ascultare de Dumnezeu, silindu-ne, cu viaţa şi faptele noastre, să trăim în această ascultare.
Dar se întâmplă şi aici un lucru ciudat. Tocmai noi, care ne silim să trăim cu adevărat în ascultare de Biserică, suntem ocărâţi şi acuzaţi că „am ieşit din ascultarea Bisericii”. După cei ce trăiesc în patimi şi fărădelegi nu strigă nimeni că au ieşit din ascultarea Bisericii, dar strigă după noi.
Şi un lucru şi mai ciudat: cei ce strigă după noi că am ieşit din ascultarea de Biserică, de multe ori ei înşişi, prin viaţa şi faptele lor, trăiesc în neascultare de Biserică. "
Puteti citi toată aceasta carte de doar 16 pagini aici
Doamne Duhule Sfinte, învaţă-ne cum să ascultăm şi să trăim în Oastea Ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu