În numele libertăţii (adept sau ucenic al lui Hristos?)

A apărut numarul 29 din publicaţia lunară "Apostolat În Ţara Făgăraşului"
Vă invit pentru câteva minute să vă faceţi timp si să răsfoiţi online paginile acestei minunate publicaţii foarte frumos îngrijită de de doamna preoteasă Natalia, redactor şef şi tenoredactor al publicaţiei "Apostolat în Ţara Făgaraşului".

În cele ce urmează redau un minunat articol semnat de părintele Iosif Ciolan, în paginile acestei publicaţii:

"Autosuficienţa este o boală cruntă care macină omenirea contemporană. Dacă deschidem bine ochii, vedem astăzi încercarea disperată de a educa omul nou al zilelor noastre după un alt tipar decât cel al vremurilor de demult. În vechime, MODELUL juca un rol determinant în formarea caracterului, culturii, profesiei umane. Oamenii erau îndrumaţi de societatea în care trăiau să suie treaptă cu treaptă pe scara uceniciei în fiecare domeniu al vieţii, încercând să copieze modelul pe care îl urmau pentru ca mai târziu, împropriindu-şi acest MODEL, să continue să-l desăvârşească.

Libertatea, o reţetă de nerefuzat

Au apus de mult vremurile în care oamenii aspirau la treapta uceniciei. Astăzi, cvasi-generalul „noi ştim” face legea formării generaţiei de mâine. Dar această formare este de fapt o DEformare voită. Într-un mod ascuns, membrilor societăţii de mâine li se conturează o personalitate rebelă.
Libertatea anarhică inoculată mârşav în mentalitatea generaţiei de mâine se face însă controlat. În mod sistematic tânărului actual i se serveşte un meniu pe care nu-l poate refuza. Iar meniul se numeşte „LIBERTATEEEE”!
Tânărul este învăţat că el este deţinătorul absolut al tuturor drepturilor şi că obligaţiile nu intră în seama lui decât în măsura în care doreşte să le înfăptuiască. Are dreptul de a se revolta împotriva părinţilor săi, a profesorilor, a tuturor cadrelor formative şi educative. Şi aceasta în numele libertăţii. Poate să adere la orice idee indiferent că este morală sau imorală. Şi aceasta în numele libertăţii. Poate să-şi strige pe stradă fără ruşine în gura mare apartenenţa la o grupare sexuală, iar instituţiile statului îl apără. Şi aceasta în numele libertăţii.

Anarhia şi laxismul, noi modele de conducere a lumii

Poate vă întrebaţi de ce marile instituţii care conduc lumea aceasta îşi doresc apariţia acestui nou tip de caracter al omului denaturat. E simplu. Romanii aveau o sintagmă „divide et impera”, adică împarte şi cucereşte. Îmi veţi spune că e mai uşor să conduci o lume în care ordinea şi disciplina domneşte. Da. E mai uşor atunci când intenţiile de a conduce lumea sunt în acord cu voia lui Dumnezeu. Dar dacă interesul actual este de a nu-i conduce pe oameni spre Dumnezeu?
Dacă vrei să conduci lumea având scopuri ascunse, ordinea nu-ţi este un bun prieten. Şi atunci ai a doua alternativă. Anarhia. Dă-le libertate. Împarte-i în multe grupări. Fă-i să se certe între ei şi aşa o să-i stăpâneşti mai uşor.
Pe cel moral cu un caracter puternic nu-l poţi manipula uşor, pentru că a crescut ca un stejar, cu rădăcinile înfipte adânc în moralitatea lui, a părinţilor lui, a strămoşilor lui. Pe el nu poţi să-l conduci aşa cum vrei, pentru că el este condus de Dumnezeu. Pe celălalt îl poţi conduce cum vrei tu, pentru că sufletul lui otrăvit de aparenta „libertate” nu mai recunoaşte binele, ci doar libertatea păcatului.

Un optimism real

Putem face ceva noi, cei care nu am fost loviţi până acum de acest flagel toxic al libertăţii necontrolate pentru binele omenirii de mâine? Eu spun că da. Putem. Numai să vrem.
Reţeta constă în schimbarea stilului de viaţă creştin pe care poate că nu ni l-am asumat deplin până acum. Nu vi se pare că noi, ca şi creştini, nu ne asumăm destul de mult lucrarea pe care o avem de înfăptuit? Şi aceasta pentru că, deşi suntem creştini, nu suntem ucenici hotărâţi ai lui Hristos, ci doar adepţi ai învăţăturilor lui Hristos.

Dilemă: adept sau ucenic al lui Hristos?

Adeptul creştinismului aderă voit la învăţătura creştină, dar nu şi-o împropriază, nu şi-o asumă. El o cunoaşte oarecum, dar nu o trăieşte în totalitate. Aderă nu din convingere, ci din obişnuinţă, din curiozitate, nefăcând din creştinism un mod de viaţă. Hristos ne cere să devenim însă ucenicii Lui. Nu simpli adepţi ai învăţăturii Lui, ci lucrători în această mare vie a lumii. Suntem îndemnaţi să nu stăm indiferenţi atunci când vedem ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Poate credem, din falsă smerenie, că suntem prea mici pentru a putea schimba ceva în jurul nostru. Poate că suntem prea comozi. Să facă altul, de ce să fac eu?
Nu vedeţi că, aşa cum spune Sfântul Apostol Petru, „diavolul urlă ca un leu căutând pe cine să apuce”? Nu vedeţi cum strigă prin gura homosexualilor, prin gura grupărilor Emo, prin gura copiilor revoltaţi de autoritatea părinţilor, prin gura autorităţilor statului care guvernează acest laxism moral? Dacă mai vreţi exemple căutaţi în jur şi o să găsiţi zeci la fiecare pas.

Dacă-ţi iubeşti copiii, dăruieşte-le adevărata libertate

De aceea te îndemn şi pe tine, cel ce ai citit aceste rânduri. În numele libertăţii adevărate a lui Dumnezeu, ajută-i pe copiii tăi să trăiască într-o lume cel puţin la fel de frumoasă în care ai trăit tu şi părinţii tăi. O lume a lui Dumnezeu şi nu a celui rău. Ridică-te din starea de adept al Bisericii lui Hristos şi fă-te ucenic lucrător, căci lumea are nevoie de tine. În numele LIBERTĂŢII."

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VII )

- Oricine, în necazurile sale, s-a împărtăşit din marile binefaceri, binecuvântări şi minuni ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este dator să le vestească mereu şi tuturora, spre slava lui Dumnezeu şi spre îmbărbătarea acelora care vor mai ajunge vreodată în astfel de stări, ca să aibă credinţă, să alerge şi ei la Dumnezeu, să-I ceară şi ei ajutorul Lui şi, căpătând acest ajutor, să-L laude după cuviinţă (Ps. 107. 21-22) (Traian Dorz)
- "Orice credincios lucrător pentru Domnul va avea neapărat de-a face cu gurile bârfitoare, cu gurile uneltitoare, cu gurile mincinoase. Aceste guri rele se vor ţine mereu pe urmele lui ca nişte căţele, lătrându-l neîncetat şi muşcându-l cât mai otrăvitor şi mai vrăjmaş, ori de câte ori li s-ar da vreun prilej să facă asta. Vai de sufletele lor! De mii de ori ar fi fost mai bine să nu se fi născut." (Traian Dorz)
- "Când vei înţelege că eşti o frunză trecătoare în anotimpul numit numit de toti "viaţă", atunci vei pune mai mare preţ pe acest dar mult prea fragil şi mult prea trecător. Când vei simţi măcar pentru câteva clipe suferinţa şi lacrimile acestei lumi, când te vei simţi responsabil măcar cu o mică parte din singurătatea şi tristeţea acestei existenţe, atunci vei cântări mai bine faptele tale...." (Monahul Neofit)
- Când vi se strânge stomacul dacă vă gândiţi la o anumită persoană, înseamnă că nu aţi iertat-o cu adevărat. Secretul ascultării rugăciunii este IERTAREA
- "Ori esti ortodox in fiecare clipa a zilei, in fiecare situatie a vietii, ori nu esti deloc ortodox. Ortodoxia noastra nu se manifesta doar in conceptiile religioase, ci in fiecare lucru pe care il facem sau il spunem. Multi dintre noi nu suntem constienti de responsabilitatea crestina pe care o avem in latura aparent lumeasca a vietii noastre. Persoana care are o adevarata conceptie crestin-ortodoxa traieste fiecare clipa a vietii sale ca ortodox. " ( Parintele Serafim Rose )
- Să cugetăm la starea noastră faţă de Dumnezeu şi de harul Său. Primim harul lui Dumnezeu spre îmbunătăţirea noastră duhovnicească sau în deşert primim harul lui Dumnezeu?( 2 Corinteni 6, 1) Cînd Domnul Iisus ne porunceşte: Vino, de urmează Mie ( Luca 18, 22), Îl auzim şi îi răspundem afirmativ?
Să ne străduim, dar, să primim. harul lui Dumnezeu spre câştigul nostru şi nu în deşert. Să începem acum a fi împreună lucrători cu El pentru mântuirea noastră.

- "Ce îngrozitoare este starea care te înghite ca o mlaştină sau ca un balaur, starea din care nu mai vezi nici o scăpare. Dar nu deznădăjduiţi nici chiar atunci. Mai este o salvare la Dumnezeu! El are întotdeauna încă o uşă de salvare..." (Traian Dorz)
- "Dacă vom trăi ca şi cum ar fi să murim în fiecare zi, nu vom păcătui...nici nu ne vom ,mânia pe nimeni, nu vom ascunde nicio comoară în pământ, ci - aşteptând în fiecare zi moartea - nu vom stăpâni niciun lucru, vom ierta tuturor toate păcatele, nu vom fi cuprinşi nici de pofta desfrânării, nici de vreo plăcere ruşinoasă. Căci pururea frica puternică şi primejdia chinurilor topeşte dulceţa păcatelor deşarte şi înalţă sufletul şovăitor." ( Sf. Antonie cel Mare )
- "Noi suntem obijnuiti cu oameni care, cand sufar chiar si numai o durere de cap sau de un dinte, umplu lumea cu vaicareli si nu mai sunt in stare sa lucreze chiar nimic!... Atunci cum sa poti intelege indeajuns si cum sa poti spune cat de mare trebuie sa fi fost puterea, sau credinta, sau rabdarea aceluia care, in mijlocul celor mai grele suferinte fizice si morale, a lucrat totusi cat n-au fost in stare sa faca o mie de "uriasi" sanatosi? " (fratele Traian Dorz despre Parintele Iosif Trifa)
- "Nu te rezema niciodată numai pe ceea ce fac alţii pentru tine, oricâte merite ar avea ei înaintea lui Dumnezeu. Nu te mulţumi numai că ai plătit la biserică să se roage pentru tine. Nu rămâne numai la rugăciunea pe care o fac pentru tine cei ce se roagă fierbinte pentru iertare şi mântuirea ta, pentru vindecarea şi izbăvirea ta. Ci tu însuţi ZDROBEŞTE-ŢI INIMA ÎN LACRIMI ŞI POCĂINŢĂ. Numai aşa vei avea folos de rugăciune." (Traian Dorz)
- "Deci, fratele meu, hrăneşte-te în linişte din Cuvântul lui Dumnezeu! Domnul are grijă şi de lipsurile traiului tău. Umblă flămând după Cuvântul lui Dumnezeu şi le vei avea pe toate. Şi cheamă-i şi pe alţii în gloata celor cinci mii, ca să simtă şi ei minunea cum Domnul sporeşte "pâinea" şi "peştele" din casa lor." ( Pr. Iosif Trifa - Biblia Cartea vieţii )
- "Rugăciunea poate întoarce, prin voia lui Dumnezeu, multe planuri ale celor răi, spre mântuirea şi biruinţa noastră (Filipeni 1. 19). Şi ne poate grăbi revederea cu cei pe care îi iubim şi îi dorim (Filimon 22). Numai să nu încetăm a ne ruga niciodată (I Tesaloniceni 5. 7). Să ne rugăm mereu fierbinte şi plini de credinţă (Iasc 5. 15)." (Traian Dorz)
- Viaţa noastră e cea mai importantă predică. Unde este trăire nu există formalism. Nu ne putem bizuii doar pe talentul nostru de oratori, metodici oratorice care pot fi învăţate. Trebuie să trăim ceea e spunem, pentru că altfel, singuri ne producem şi producem şi altora, mult rău, „pentru că litera ucide, iar Duhul face viu

Renunţând azi la o cola, prelungiţi viaţa unui copil cu încă o jumătate de oră!

Va rog mult sa trimiteti prietenilor si celor cunoscuti mesajul de mai jos. Vrem sa incercam sa o ajutam pe aceasta fetita. MULTUMESC!

Salut,
Am aflat de o poveste care nu ma poate lasa indiferent si impreuna stiu ca putem face minuni pentru Maria, o fetiţă în vârstă de 5 ani. Daţi, va rog, mai departe acest mesaj! Renunţând azi la o cola, prelungiţi viaţa unui copil cu încă o jumătate de oră!
Maria a fost diagnosticată în aprilie 2008 la Institutul Kremlin Bicetre din Paris cu boala Tirozinemie de tip 1 (o boală foarte rară şi foarte gravă), medicul curant fiind român Dl. Dr. Bogdan Hermeziu. Diagnosticarea s-a făcut după un an de zile de investiga şi în România, în momentul în care copilul ajunsese să nu mai mănânce, să nu mai doarmă şi să nu mai meargă. Este singurul asemnea caz de la noi!
Autorităţile din România ridică din umeri şi plimbă familia dintr-o parte în alta. Nu sunt medicamente compensate, nu sunt şanse de tratament la noi. Singura soluţie vine de la o clinică din Franţa unde Maria este tratată în prezent. Doar că 3.000 de euro lună de lună nu este puţin pentru nimeni.
Practic, fiecare jumătate de oră de viaţă Mariei înseamnă 2 euro. S-a creat o linie specială pentru a o ajuta prin SMS. Este numărul scurt 848, pentru care nu se percepe TVA. Daţi un mesaj gol la acest numă şi donaţi astfel 2 euro.

În dimineaţa acestei zile am făcut un mic efort şi am trimis două SMS la 848 pentru acestă fetiţă. Încercaţi şi voi! ca să se trezească şi Maria.

Nu o lăsaţi să adoarmă definitiv de la vârsta de 5 ani!
Dacă vreţi să aflaţi amănunte despre ea puteţi intra pe http://www.maria.europafm.ro/
Daţi mesajul mai departe la toţi prietenii şi hai să strângem împreună banii pentru cât mai multe luni de tratament şi pentru a le da medicilor răgazul necesar să găsească soluţia pentru vindecarea ei!

Vă pun la dispoziţie şi următoarele conturi bancare deschise la BRD, sucursala Eremia Grigorescu din Piteşti, de Simona Chiriţescu, mama fetiţei:
în lei: RO 49 BRDE 030 SV 47505600300
în euro: RO 47 BRDE 030 SV 58243000300

În numele Mariei, vă mulţumesc!

Privind cu inima

Praful uitării
se aşterne peste lume...
Priviri dureroase
rătăcesc căutând
cufere ascunse,
şi taine răsfirate
printre cuvinte
nerostite....

Cum va putea oare iubi
dacă nu ştie ce este iubirea
şi cine este Iubirea?...





Cine înţelege rostul lacrimilor
şi trecerea zâmbetelor,
se bucură în tăcere,
în dragoste,
în chibzuinţă..
Surâde cu ochii,
priveşte cu inima
respiră curaj
şi cântă cu sufletul
sorbind de pe buzele cerului
muzica veşniciei,
nădejdea învierii
şi-n urmă-i va fi lumea,
în faţa lui – Iisus.

(10.06.2009 - scrise cu lacrimile în colţurile ochilor, dar şi în gât...într-un moment când tristeţea îmi sfâşia pieptul )

Slava lumii

Slava lumii
e numai o iluzie,
o falsă fericire,
o umbră a dragostei,
o capcană a morţii.



Slava lumii
e un vas de rubin,
frumos pe dinafară
gol pe dinăuntru
şi foarte fragil.


Slava lumii
"îmbrăcăminte de piele "
"deşertăciunea deşertăciunilor",
şoaptă demonică,
rai pierdut.

Lumina zâmbetului curat...

Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri,
Lacătele de apă
Se deschid cu stele,
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă...
( Octavian Paler )

...şi mai aduag eu:

Când lumina zâmbetului curat
îşi face ,,cale" pătrunzând
în sufletul ale cărui lacăte
au fost deschise de lacrima sfântă,
atunci înfloresc acolo,
în grădina inimii,
crinii înmiresmaţi
ai iubirii şi ai neprihănirii...
Iar mireasma lor te învăluie ameţitor
ca un şal cu adiere de Rai,
ademenindu-te să te laşi uşor,
cu încredere totală,
pe braţul Domnului,
cu ochii întredeschişi
pentru a nu strivi lacrimile iubirii,
lacrimile dorului
şi lacrimile recunoştinţei
izvorâte din seninul privirii
uimită de atâta frumuseţe
pe care Însuşi Dumnezeu
şi-a pus semnătura...

Lumina din zori

Când norii,

ascund luna abia răsărită,

lăsând întunericul să domnească,

mă tem

de păcatul ce-ar putea ...

să ascundă

lumina iubirii Tale.

Mă tem

de ochiul nopţii ce-mi pândeşte

zborul spre Tine

şi ar putea să-mi frângă

aripile.

Când soarele-n zori

renaşte pe cer,

Îţi simt mângâierea,

Părinte Ceresc,

şi teama din noapte

dispare complet.

Cu tine-n suflet

am descoperit

curajul de-a birui

întunericul.

FRĂŢIE, PRIETENIE ŞI SINGURĂTATE

Un studiu realizat în martie 1994 de Filiala din Iaşi a Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, a încercat să identifice problemenle şi frământările tinerilor. Rezultatele au fost surprinzătoare: s-a constatat că printre tinerii studenţi predomină nevoia acută de comunicare, în ciuda faptului că se întâlnesc foarte des. Cu toate că sunt împreună, totuşi predomină însingurarea, sunt colegi dar nu se simt prieteni.

Oare dacă s-ar face o astfel de statistică printere tinerii credincioşi nu cumva s-ar putea face aceleaşi constatări? Ne întrebăm adeseori de ce suntem aşa de însinguraţi cu toate că avem aceleaşi aspiraţii, trăim cu aceeaşi nădejde. Nu ar fi normal ca toate aceste lucruri comune să ne lege mai mult pe unii de alţii? Dacă toţi simt nevoia de prietenie, oare de ce sunt aşa de puţine prietenii? Pentru un strop de prietenie am fi în stare să plătim orice preţ şi am străbate orice distanţă.
Instrumentele de care dispunem pentru a desfiinţa distanţele dintre noi sunt din ce în ce mai multe, dar din păcate distanţele ce ţin de suspiciune, comoditate şi indiferenţă nu se pot desfiinţa.
Pe internet se pot vedea profiluri cu sute şi mii de prieteni. La ultimul profil am văzut 1159 de prieteni. Dacă nu ştii despre ce fel de „ prieteni” şi „vizitatori” este vorba ai impresia că lumea întreagă este pe cale de a se întoarce la dragostea şi comuniunea primilor creştini. Oare chiar poate fi cineva atât de naiv ca să creadă că are 1159 de prieteni şi că într-un timp relativ scurt a primit mii şi mii de vizite de la unele persoane dintre care pe cele mai multe nu le cunoaşte?
Dar cum am putea cultiva frăţia şi prietenia?

BOGĂŢIA VEDERII FAŢĂ CĂTRE FAŢĂ

„O privire prietenoasă înveseleşte inima”(Pilde 15,30)

Mijloacele de comunicare pot cel mult să întreţină unele releţii dar sunt improprii pentru realizarea unei prietenii. Nici un instrument nu poate să desfiinţeze necesitatea vederii faţă către faţă.
Pentru a mă bucura de măreţia, taina, complexitatea din universul infinit al unei persoane trebuie să descopăr în el propriile aspiraţii, propriile dorinţe, trebuie să descopăr în el chipul lui Dumnezeu şi chipul meu, trebuie ca aceasta să stea faţă către faţă cu mine. Sfântul Apostol Pavel ardea de nerăbdare pentru a vedea pe fraţii creştini faţă către faţă: „Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi...şi pentru toţi câţi nu au văzut faţa mea în trup”(Col. 2,1; IICor. 2,13). Nici un instrument, oricât de performant ar fi el, nu poate să înlocuiască „reciproca atenţie şi privirea în faţă”(Păr. D. Stăniloae, Cuvântul şi mistica iubirii).
Faţa este o fereastră prin care pot privi universul bogat al persoanei cu care vorbesc, limbajul feţei exprimă persoana însăşi. O persoană caldă, curată, bogată şi sinceră va oferi prin faţa sa aceste valori. Cea mai mare parte din sensurile gândurilor şi din energiile simţirilor nu se exprimă prin cuvinte, ci prin limbajul feţei. ”Ochii superiori comunică şi împărtăşesc atât de profund şi esenţial încât, chiar numai prin ei, persoanele trăiesc viaţa universală şi cuceresc deplin împărăţia iubirii şi a fiinţei...Bogăţia ochiului este bogăţia persoanei însăşi şi oferta lui este sufletul însuşi... Dacă există o împărtăşire a sufletului, o hrănire de la suflet la suflet, un banchet al sufletelor acesta este inevitabil un festin al ochilor; este cel mai bogat, mai delicat, mai nobil, mai consistent şi mai imperial ospăţ”.(George Remete, Cunoaşterea prin tăcere, Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pp.318-319). Şi aceasta, mai ales, de când Fiul lui Dumnezeu şi-a făcut pentru eternitate, din faţa omenească faţă a sa.

MAI MULTĂ COMUNICARE
„Tăcem când suntem împreună
Şi singuri când suntem ni-e dor”
(Traian Dorz)

Limbajul tăcerii este rezervat pentru veacul ce va să vină, până atunci avem la îndemână şi cuvintele.
Adeseori se vorbeşte despre riscurile legate de cuvânt, dar foarte rar se aminteşte de riscurile legate de tăcere. Calea către inima celuilalt se află încifrată în inima mea. Chiar dacă nu toţi sociabilizează cu aceeşi dexteritate şi uşurinţă, fiecare are datoria să-şi cultive continuu puterea de a acorda verbalizarea cu adevărul firii sale. “În cuvinte e viaţa celui ce le rosteşte, viaţă comunicată celui către care le rosteşte. Cuvintele nu sunt separate de viaţa lui. Cuvintele pornite din gura cuiva şi primite de cel căruia i se adresează sunt o adevărată sărutare dată de cel dintâi faţă de cel din urmă” (Păr. D. Stăniloae, nota 28 la Cântarea Cântărilor).
Dacă am fi lipsiţi, de pildă, de scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Olimpiada, în care prietenia, nobleţea, fineţea şi nădejdea sunt ridicate pe necunoscute culmi dumnezeieşti, fără îndoială că am fi mai săraci. Nu am fi cunoscut poate niciodată, cele mai fine şi sublime nuanţe ale geniului omenesc. Şi cele mai umane aspecte ale sfinţeniei şi curăţiei.

SENSUL ŞI PUTEREA DARULUI

“Iubirea se poate comunica prin cuvinte dar şi mai mult prin fapte şi şi mai mult printr-o transmitere directă a stării proprii”(Păr. Dumitru Stăniloae)

Cuvintele, pentru a fi ferite de riscul ipocriziei şi al convenţionalismului, trebuie să sfârşească în gest şi dar. Darul este expresia libertăţii şi nobleţii omeneşti. Pentru a face un dar cuiva nu este nevoie să aştept un moment potrivit pentru aceasta. Oricând, de pildă, pot să iau o carte pe care am citit-o cu deosebită bucurie şi să o dăruiesc unei persone cunoscute într-un fel cu totul natural şi dezinteresat. Dezinteresat, pentru că, “stă în puterea noastră să oferim prietenia nu să o cerem de la alţii”(Păr Savatie Baştovoi).
“Vreau să-ţi dăruiesc o carte pe care eu am citit-o cu mult folos şi cred din suflet că lectura ei îţi va aduce şi ţie o mică bucurie”!
Atunci când darul este de natură spirituală aduce în relaţia de prietenie pe cea de a treia Persoană, adică pe Dumnezeu. Astfel, prezenţa mea în obiectul dăruit, este străbatută de prezenţa divină, iar celălalt se îmbogăţeşte şi cu prezenţa mea şi cu prezenţa lui Dumnezeu. Bogăţia fiinţial artistică a comuniunii se înnobilează numai când este străbătută de prezenţa lui Dumnezeu. Amitirea darului primit şi a cuvintelor spuse odată cu cu acest gest, depăşeşte hotarele timpului şi spaţiului şi intră în eternitate. Astfel, un dar izvorât din preţuire şi atenţie poate să îmbogăţească atât viaţa de aici cât şi cea de dincolo.
Dincolo de orice metaforă sau alcătuire poetică, singurul şi nedespărţitul nostru Prieten este Iisus Hristos, Cel Care S-a unit cu cei credincioşi pe vecii vecilor. Iar dacă mai avem şi alţi prieteni îi avem tot prin El.
Există puţine prietenii adevărate pentru că există multă comoditate şi puţină comunicare, este multă indiferenţă şi puţină sinceritate şi curăţie. Dar cauza principală este aceea că puţini îşi întemeiază prietenia cu oamenii pe prietenia cu Dumnezeu.„Prieteni ai lui Dumnezeu şi prieteni unii cu alţii sunt în realitate numai sfinţii..”(Sf Vasile cel Mare, Omilii la psalmi, IX, 2). Poate de aceea prietenia este sublimă şi frumoasă pentru că este rară.
Nu trebuie să uităm că sfinţii care au scris cel mai frumos despre prietenie au fost adeseori singuri şi părăsiţi.”Toţi m-au părăsit” zicea îndurerat odinioară Sfântul Pavel, cel care altădată căuta cu ardoare pe prietenii şi colaboratorii săi. „Singur, disperat de singur, mă socoteam pe veci piredut” zicea un poet care nu cu mult timp înainte era înconjurat de admiratori. „Toţi veţi pleca la ale voastre iar pe Mine Mă veţi lăsa singur”- zicea Domnul celor ce cu puţin timp mai înainte i-a numit prieteni.
În mod paradoxal singurătatea nu se opune comuniunii, dimpotrivă ea este fibra sau nervul care-i dă viaţă. Cu cât singurătăţile sunt mai reale cu atât bucuria comuniunii se apropie de deplinătate. Singurătatea limpezeşte şi statorniceşte persoana asigurându-i cele necesare în vederea comuniunii. În realitate marii sfinţi, gânditori şi creatori au fost marii însinguraţii. Aceştia au adus din întunericul singurătăţii lor lumină şi viaţă celor din frăţie şi comuniune.
Singurătatea poate fi înfrângere, dar poate fi şi starea de aşezare creatoare a omului. Oricum ar fi, trebuie să-i ieşim în întâmpinare, fie pentru salvarea ei (când ea este înfrângere), fie pentru salvarea noastră (când ea este bogăţie).

VASILICĂ NICA - articol preluat cu acordul autorului, de pe Forumul "Oastea Domnului"

Gânduri la sfârşit de greu - Corina Oprean

Pe data de 29 Martie, a.c., postam aici pe blog următorul anunt:
"Oprean Corina, mama a doi copii, are nevoie urgentă de ajutorul nostru"

A fost o experienţă inedită şi am fost fericit să văd că mulţi aţi răspuns acestui strigăt de ajutor. Vă mulţumesc încă odată că aţi fost alături de noi, că aţi susţinut această campanie umanitară cu rugăciunile dumneavoastră şi de asemenea cu finanţele dumneavoastră. În continuare iată mesajul Corinei, fiicei şi soţului, adresat tuturor celor care le-au fost alături:

„Cel ce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: «El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred» ” (Psalm 91. 1–2). Prin cuvintele acestui Psalm, Domnul m-a îmbărbătat şi m-a întărit „caci scut si pavăză este credinciosia Lui“ (vers. 4). El le-a poruncit îngerilor Săi să mă ducă pe mâini, ca nu cumva să mi se lovească piciorul de vreo piatră.

Mulţumesc celor ce m-au purtat pe braţe de rugăciune în momentele grele, astfel încât „nici săgeata care zboară ziua“ nu m-a atins şi am putut să revin în mijlocul familiei mele şi în mijlocul frăţietătii, deorece El "toate oasele [mi] le păzeşte, ca niciunul dintre ele să nu se sfărâme", si m-a trecut cu bine prin greaua încercare.

Mulţumesc de asemenea in numele Domnului tuturor fraţilor şi surorilor care au răspuns îndemnului Domnului de a contribui financiar la această mare cheltuială şi mă rog necontenit ca Bunul Dumnezeu, în marea Lui iubire, să rasplăteasca înzecit şi să umple golul care s-a făcut, pâna va da peste. De asemenea, mulţumesc bisericilor şi preoţilor care au înţeles să răspundă apelului făcut de Dumnezeu şi să mă susţină financiar şi cu rugăciuni, pe care le-am simţit pe toată durata tratamentului. La fel, le mulţumesc tuturor prietenilor şi cunostinţelor despre care nici nu ştiam că sunt atât de mulţi. Ştiu, în sufletul meu, că Domnul le va răsplăti tuturora şi nu va îngădui ca datorită efortului financiar depus pentru mine, să simtă lipsuri. Ştiu că El le va acoperi toate nevoile, la fel cum m-a scos şi pe mine din această strâmtorare. „Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema îi voi raspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea."

Nu ştiu ce îmi va rezerva viitorul cu privire la sănatatea mea, dar ştiu că la orice problemă care ar putea să apară, Dumnezeu îmi va aduce şi vindecarea, pe calea pe care numai El o ştie.

Încredinţarea pe care o am eu, şi pe care aş vrea ca toţi să o aveţi, este că, nu există om pe lumea asta care să se roage cu credinţă din toată inima, şi să nu primească răspuns de la Domnul. "Mare putere are rugăciunea celui neprihănit" şi când aceasta va fi făcută din toată inima, Domnul găseşte mijloacele cu care să rezolve şi problemele materiale, să ajungă şi la inimile oamenilor, cum numai El ştie. O problemă lăsată în mâna Domnului, va fi cu siguranţă rezolvată, aşa cum ştie El, căci El întotdeauna are o cale şi un răspuns.

Ştiu că sunt mulţi cei care s-au rugat pentru mine, începând cu familia mea, părinţi, fraţi, rude, fraţii din Oaste, Biserica, şi terminând cu oameni pe care nu-i cunosc, despre care n-am auzit şi poate că nici n-am să aud vreodată. Rugăciunea mea de acum către Cel care ştiu că ascultă toate rugăciunile izvorâte din inimi curate, este ca El să-i binecuvinteze pe cei care m-au susţinut cu o rugăciune, cu un ban, cu o vorbă bună sau orice ajutor pe care mi l-au acordat mie sau familiei mele. Eu, cu certitudine, nu am cum să le răsplătesc vreodată, dar las şi această problemă tot în grija Celui ce este viu şi lucrător, cu credinţa şi marea nădejde că El îmi va răspunde şi la această rugăciune.

Cu recunoştinţă, a voastră soră în Domnul, Corina Oprean.

“Du-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul, şi cum a avut milă de tine.” (Marcu 5:19)
6 mai. Ziua în care în sfârşit mama a ajuns acasă, după mai bine de 5 săptămâni petrecute în spital.
Cu o zi înainte de operaţie, medicii i-au spus că tumora pe care o avea putea fi înlăturată doar în procente de 75-80%. În 21 aprilie punctul culminant al lungului drum pe care pornise în urmă cu 3 săptămâni, avea să înceapă. Toţi aşteptam în rugăciune, cu teamă şi emoţie, dar mai ales cu o credinţă neclintită în Dumnezeu că El va face ce a promis...
Încă de la început, El ne-a arătat că este cu noi, că luptă de partea noastră şi că, în nici un caz, nu suntem singuri. Am primit atâtea răspunsuri directe din partea Lui! Fraţi din toate colţurile ţării s-au adunat în rugăciune. Au mers cu toţii în faţa Domnului să se roage pentru noi şi cu noi. Am primit nenumărate mesaje de încurajare, care au fost un adevărat sprijin.
Partea financiară a fost una dintre cele mai mari probleme cu care aveam să ne confruntăm în această încercare. Dar şi de data aceasta, Domnul ne-a arătat cât este de bun, de mare, de bogat. A mişcat inimile şi sufletele fraţilor, colegilor, prietenilor, bisericilor ca să ne susţină.
Era extraordinar să vedem cum, minut cu minut, primeam ajutor de peste tot, chiar de la oameni care nu ne cunoşteau.
A fost o mare minune! Şi Domnul a făcut această minune prin toţi cei care au îngenunchiat pentru noi, ne-au încurajat cu cuvinte de îmbărbătare sau au contribuit la partea financiară a acestei operaţii.
Astfel, după 9 ore şi jumătate, medicii ieşeau obosiţi din operaţie. Dar pe faţa lor se citea bucuria unei reuşite şi uimirea unei minuni. Domnul le-a dat avânt şi putere ca să fie în stare să scoată tumora în întrgime. Profesorul Tatagiba însuşi ne-a povestit cum a simţit îndemn să nu se operească înainte să fie toată tumora scoasă, ci să meargă mai departe până la sfârşit.
Recunoştinţa umple casa noastră. În primul rând – recunoştinţa faţă de Dumnezeul nostru care ne-a dat acestă încercare dar ne-a şi scos din ea, pentru ca noi să vedem măreţia Lui şi pentru ca toţi să ştie puterea Lui, iar slava să fie a Sa! Ne îndreptăm recunoştinţa şi faţă de fraţii şi surorile din toată ţara, faţă de preoţii care şi-au deschis inimile şi ne-au ajutat, faţă de colegii de la şcoală şi de la serviciu care şi-au arătat solidaritatea. Şi nu în ultimul rând – faţă de profesorul Marcos Tatagiba, un adevărat om, prin care Dumnezeu lucrează.
Aşa cum am mai spus, mă voi ruga în fiecare zi pt toţi cei care au fost alături de noi, ca Domnul să le răsplătească pentru tot şi El să înmulţească însutit acolo de unde s-a luat.
Slăvit să fie Domnul!

- Kitty Oprean -

"...Medicul si echipa s-au straduit sa faca tot ce pot pentru a rezolva din prima. Dupa vreo 7-8 ore de operatie, echipa era complet epuizata; mai avusesera inainte inca o operatie de 5 ore. Pur si simplu nu mai rezistau fizic. Dar medicul i-a spus Corinei ca ceva dinafara lui simtea cum il impinge sa nu se opreasca. Ii tot spunea : ˝Do’nt stop! Continuu!˝ (Engleza mea nu e corecta, dar cred ca ati inteles). Si astfel a continuat pana la 9 ore si jumatate (era 11 noaptea) si au reusit sa scoata tot.

Domnul sa fie slavit si vom fi pe veci indatorati si recunoscatori.

Inainte de a incheia as vrea sa citez un fragment din cartea Nebunul de Savatie Bastovoi:
"Nebunul rămase cu dansatoarea bolnavă la grajduri, hotărând să aibă grijă de ea până se va însănătoşi cu totul. Cei treizeci de ani de pustnicie îl învăţaseră multe, pentru că nimeni nu putea petrece în pustie fără să devină şi doctor. Acolo doctorii din cetate nu ajung, aşa că fiecare învaţă să facă faţă bolilor şi neputinţelor de tot felul care se abat de la fire, din nebăgare de seamă sau din pizma diavolului. Nebunul îşi dădu toată silinţa pentru a o tămădui pe biata femeie. Făcea focul, spăla legăturile, glumea, povestea de ale lui sau dispărea în cetate, întorcându se de fiecare dată cu mâncare bună şi proaspătă şi cu cele de trebuinţă pentru îngrijirea bolnavei, aşa încât femeia se minuna cum de nu obosea. Mirarea femeii era cu atât mai mare, cu cât nu îl văzuse niciodată dormind. Ea adormea lăsându-l pe Nebun trebăluind, iar când se trezea îl găsea iarăşi în picioare şi de aceea hotărî că Nebunul nu doarme niciodată. Văzându-l cât se osteneşte, femeia l a întrebat într-o zi: – Nebunule, dar este adevărat că tu l-ai înviat pe copilul aruncat mort în uliţă? – Nu ştiu ce zici – îi răspunse supărat Nebunul, ieşind pe uşă. – Nebunule, a, Nebunule, dar eu cred că tu l-ai înviat şi că dracul din fata cu¬oanei tot tu la-i izgonit! Râse ca un copil care a făcut o şotie izbutită. – Nebunule, a, Nebunule! – nu se mai oprea femeia – dar eu cred că tu poţi face minuni! Mă auzi? Nebunule? Eu chiar cred că tu poţi face minuni! Nebunul se întoarse, aducând legături curate, pe care începu să i le pună pe rană. – Nebunule, dar dacă tu poţi face minuni, de ce nu faci o minune ca să mă tămăduieşti, în loc să te oboseşti atâta cu mine? De ce nu ceri de la Dumnezeul tău să mă tămăduiască, aşa cum l -ai tămăduit pe copilul acela? – Nu trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce putem face noi ca oameni – răspunse pe neaşteptate Nebunul. Oare crezi că Dumnezeu singur n-ar dori să-i tămăduiască pe toţi oamenii din lume? Dar Lui îi este mai plăcut când om pe om se ajută, pentru că aşa se înmulţeşte în lume dragostea."

"Iar Dumnezeul meu să împlinească toată lipsa voastră după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus. Iar lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor! Amin." (Filipeni 4:19,20)

- Samuel Oprean -

Adunarea "de Sărbătoare" a Oastei Domnului - transmisiune in direct de la Sibiu

Hristos s-a înălţat!

Toate din cele ce ţin de mântuirea noastră ne-au fost date prin lucrarea Duhului Sfânt. Împăratul Ceresc, Duhul Adevăruli, a dăruit Lucrării Oastei ca hram tocmai sărbătoarea Pogorârii Sale.
Când o parohie sau o mănăstire îşi sărbătoreşte hramul, enoriaşii sau vieţuitorii monahali şi pelerinii se adună... la biserică, locul de întâlnire în Hristos, statornicit de la începutul creştinismului. Iar bucuria ostaşilor Domnului de a se aduna într-un loc anume la hramul Oastei se va regăsi şi anul acesta pe feţele tuturor, la Sibiu.
Adunarea "de Sărbătoare" a Oastei Domnului va fi precedată de Sfatul Frăţesc Operativ, ce se va desfăşura vineri, 5 iunie, a.c., în Aula Casei Oastei, începând cu orele 19:00, unde vor participa numai membri Sfatului Operativ.
Lucrările Sfatului Frăţesc Lărgit al Oastei Domnului se vor desfăşura a doua zi, sâmbătă, 6 iunie, a.c., începând cu orele 8:30 în aceeaşi sală.
În jurul amiezii, între orele 14:00 - 17:00, se va ţine, tot în sala Casei Oastei, adunarea de tineret, intrată deja în tradiţia adunărilor din februarie şi din vară ce se desfăşoară la Sibiu.
Programul bucuriilor duhovniceşti sibiene de anul acesta va continua după cum urmează:

Sâmbătă, 6 iunie:
- marşul duhovnicesc până la Catedrala Mitropolitană, cu plecare de la Casa Oastei, începând cu orele 17:30;
- Participarea la slujba Vecerniei, în Catedrală, începând cu orele 18:00, după care va continua Adunarea Oastei Domnului.

Duminică, 7 iunie:
- marşul duhovnicesc până la Cimitirul "Dumbrava", cu plecare de la Casa Oastei, începând cu orele 6:30;
- Participarea la Sfânta Liturghie, la Adunarea Oastei Domnului şi la Parastasul în memoria Părintelui Iosif Trifa - Pasărea Măiastră, ce mult ne-a cântat - până către orele 13:30.
Să ne regăsim şi anul acesta părinţi, fraţi şi surori ai Frăţietăţii Oastei Domnului, întru bucuria întâiului nostru gornist, a fericiţilor noştri naintaşi, spre împărtăşirea de darurile Duhului Sfânt şi spre slava lui Dumnezeu-Tatăl, întru Hristos Iisus, Mântitorul nostru. Amin.

Video Radio Oastea Domnului în direct de la Sibiu aici

Audio în direct de la Sibiu, aici

Slăvit să fie Domnul!

Alegându-L pe El

Cu Hristos birui durerea,
amarul, îţi pare ca mierea.
Alegându-L pe El, învingător e învinsul
căci într-o clipă a cuprins necuprinsul.

Cu Hristos trăieşti în lumină,
prin freamătul vieţii, treci c-o inimă lină.
Alegându-L pe El, dintr-un om neânsemnat
devii într-o clipă un fiu de-mpărat.

CITIŢI BIBLIA!!!

De câte ori citesc în cărţile părintelui Iosif Trifa şi mă gândesc la dorinţa lui arzătoare ca oamenii să citească Biblia, mă văd aşa de vinovat, nu numai că nu urmez dorinţa lui de a „striga” ca oamenii să citească Biblia, dar nici eu nu reuşesc să-mi rezerv suficient timp pentru a citi şi medita la voia Lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură.
Iubiţi fraţi şi iubite surori, să ne întrebăm: cât timp ne rămâne în fiecare zi să citim Scriptura şi cât încurajăm şi pe alţii să facă lucrul acesta? Să ne autoevaluăm ca să vedem dacă Biblia este „cartea” cea mai iubită de noi, aşa cum era pentru părintele Iosif Trifa.
Dacă trăim aceste vremuri grele şi ne simţim cu toţii slăbiţi şi descurajaţi, cred că motivul principal este că ne rămâne puţin timp să citim „Scrisoarea de dragoste ”a Lui Dumnezeu pentru noi.
Ultimile statistici arată că tot mai puţini copiii, tineri şi oameni în vârstă citesc o carte. Românii şi-au pierdut plăcerea de a deschide şi citi o carte. Dacă aşa stau lucrurile, mă întreb câţi dintre noi mai deschidem zilnic Scriptura ca să-L cunoaştem pe Dumnezeu.
Dacă citim Evanghelia După Ioan Cap. 1 vers. 1 şi 2, vom vedea că nu putem să-L cunoaştem şi să-L avem pe Hristos din belşug dacă nu citim Biblia, pentru că El este Cuvântul Întrupat.
Dacă El este Cuvântul, să ne întrebăm cât stăm cu El, cât căutăm
să-L cunoaştem pe El, Hristos- Cuvântul.
Pentru a întări cele scrise până aici, aş îndrăzni să vă sugerez să citim şi să recitim cartea „Biblia, cartea Vieţii” scrisă de părintele Iosif Trifa. Vom redescoperi Glasul Profetului, repetând de atâtea ori şi atât de apăsat, de a citi Sfânta Scriptură. Doamne, cu câtă dragoste şi dăruire a jertfit părintele totul ca oamenii din poporul nostru să citească Sfânta Scriptură!
Dragii mei, cred că a sosit vremea să ne întoarcem cu toată dragostea la acest Glas, la acest îndemn, la această poruncă plină de elan şi de putere a părinteui nostru drag.
Cred că Îl iubim pe Hristos, pe părintele Iosif şi Oastea Domnului atât cât facem voia Domnului Iisus descoperită citind din Biblie.
Părintele scria din propria experienţă despre un mare adevăr: ,,cu cât sapi mai adânc în Cuvânt, cu atât descoperi lucruri şi taine mai mari şi mai frumoase.”
Nu ştiu care au fost ultimile taine noi pe care şi tu şi eu le-am descoperit din Cuvântul Lui Dumnezeu, dar mă rog Domnului ca ,poate chiar acum, să putem lăsa de-o parte totul, să luăm Scriptura şi să citim măcar un capitol fără să fim întrerupţi, să stăm în linişte ca să ,,auzim” vocea Lui, să vedem ce îndemnuri are pentru sufletul nostru.
Ştiu că vom fi ispitiţi să spunem că nu avem timp, dar aş vrea să ne gândim cât timp dintr-o zi, din cele 24 de ore, dedicăm pentru lucrurile firii pământeşti şi cât rămâne pentru cele duhovniceşti. Ne întoarcem acasă de la şcoală, sau de la facultate, sau de la serviciu şi… ce facem? Unii dintre cei mai tineri vom deschide computerul pentru a verifica mesajele, apoi întârziem ceva mai mult timp vorbind pe messenger cu unul sau altul, mai accesăm un program de pe internet, şi… timpul trece. Alţii dintre noi poate că deschidem radioul sau televizorul pentru a afla noile ştiri, şi…timpul trece, apoi simţim că suntem foarte obosiţi şi avem nevoie de odihna binemeritată.
Aş dori să observăm că vremea în care trăim ne oferă foarte multe activităţi care ne consumă tot timpul. Poate nu ne regăsim în niciuna din situaţiile de mai sus, dar e sigur că facem ceva în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare minut şi recunoaştem că suntem neputincioşi, că nu mai avem timp.
Haideţi să încercăm să vedem ce putem anula din rutina fiecărei zile ca să-I dăruim timp Domnului răspunzând la acest „Glas de profet” de peste vremuri: CITIŢI BIBLIA!!!
Dacă popoarele din Vechiul Testament au avut biruinţe şi binecuvântări, se datorează faptului că, la vremea potrivită, Dumnezeu a dăruit oameni care să arate popoarelor de atunci că biruinţele şi salvarea vor veni doar când oamenii se vor întoarce la „Legea Domnului”, la Sfânta Scriptură.
Cu mai mult timp în urmă, Iosua scria pentru popor: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi şi noapte căutând să faci tot ce este scris în ea căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” Iosua 1:8
Iosua a văzut salvarea poporului şi biruinţa lui numai prin întoarcerea la „Cartea legii”.
Părintele nostru drag, Iosif Trifa, a văzut şi el în vremea lui că salvarea poporului nostru şi biruinţa lui vor veni numai dacă oamenii se întorc la Biblie.
Trăim azi o vreme când cred că salvarea şi biruinţa poporului şi a Oastei Domnului nu va veni din nici o parte decât tot dacă ascultăm şi reluăm, poate mai apăsat, glasul Profetului Drag, îndemnul lui stăruitor:
„Citiţi Biblia!”.
Doamne, ajută-ne să ne întoarcem cu toţii, de la mic la mare, la strigătul profeţilor Tăi de a citi Sfânta Scriptură, şi dă-ne putere prin Duhul Sfânt ca să înţelegem Adevărul Sfânt din Cuvânt ca să-l aplicăm în viaţa noastră spre slava Ta. Amin!
„Cercetaţi Scripturile pentru că în ele socotiţi că aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Ioan 5:39

Amin

Sursa: Foaie duhovnicească de trezire sufletească “Viaţa Crestină” - Snagov – 2008 – la Naşterea Domnului -

Sfaturi primite si iar la semeni raspandite ( VI )

- “Uită-te în jurul tău şi cântăreşte ceea ce vezi, dar nu te grăbii, chiar dacă va trebui să “ratezi” o zi de distracţie...... Prea mulţi dintre noi am zidit câte un dumnezeu pe care îl purtăm cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata să ne ierte tot ce facem, căruia nu trebuie să te rogi niciodată, care nu-ţi cere să posteşti, care îţi acceptă cu stoicism toate patimile şi toate mizeriile tale....” ( Monahul Neofit – Rugăciuni către tineri)
- Orice sfant are un trecut si orice pacatos are un viitor !!!!
- Viata nu trebuie sa fie perfecta pentru a fi minunata !
- Nu esti infrant cand ai cazut..esti infrant cand ai incetat sa lupti !!!
- Zideste-ti bucuriile pe stanca si necazurile pe nisip !!
- Prietenii sunt ingerii care ne ajuta sa zburam cand aripile noastre par a fi uitat zborul !!
- "Calea ascultării este mai scurtă şi mai sigură. Ascultarea este ceva care întrece puterile fireşti ale omului, de aceea Domnul dă putere pentru împlinirea ei. Când ascultătorul începe lucrarea ascultării, Domnul îi dă putere. O ia ca din mâinile Domnului. Ca o încredinţare că ascultarea este voia Sa. " ( Stareţul Varsanufie )
- Când vom fi conştienţi de rolul nostru, fie el cât de şters, de-abia atunci vom fi fericiţi. Numai atunci vom putea trăi în pace şi vom muri în pace, căci ceea ce dă sens vieţii îl dă şi morţii.
"Nu fi nepăsător faţă de darul care este întru tine" ( I Timotei 4:14 )
- "Să citiţi acum Biblia! Căci va veni vremea când nu ve-ţi mai avea posibilitatea s-o citiţi. Veţi avea dorinţa s-o ascultaţi, dar nu va fi timp. Şi, de fiecare dată când se va ivi ocazia, să citiţi, altfel vă veţi căi şi mâhni pentru că n-aţi citit atunci mai mult. Cu studiul vi se va întări voinţa."
(din "Comorile pustiei" - învăţăturile stareţului Varsanufie)
- " Oamenii aleargă să aibă o maşină, şi bine fac. E bine să ai o maşină, e bine să ai o casă, este bine să ai o casă frumoasă. Poţi să ai şi un bordei, poţi să ai şi un acoperiş improvizat, dacă, acolo poţi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu, să-i predai ce ai făcut în ziua respectivă, să-i mulţumeşti - apoi vei descoperi bucuria. Dacă nu va fi aşa, cei care n-aţi făcut asta, să nu mai credeţi niciodată când o să vă spun ceva. Încercaţi să faceţi asta: "Doamne, Îţi mulţumesc că mi-am luat covorul pe care mi-l doream!" Şi truda pe care am depus-o ca să-mi procur covorul este credincioşia mea faţă de datoria mea pe care o am de a locui frumos, de a trăi frumos, de a da slavă într-un loc frumos, pentru că pot să fac asta. Şi atunci veţi vedea că în fiecare dimineaţă când o să lipiţi tălpile de covor veţi simţi că truda dumneavoastră vă mângâie tălpile. Nu-l veţi uita şi nu-l veţi bodogăni, când trebuie să-l daţi cu aspiratorul sau să-l scoateţi la bătut, că nu vă ajută soţul. Să ajutaţi soţiile să bateţi covoarele, că asta aduce multă bucurie în casă! Aşa că, aceasta este, după mine şi după experienţa mea şi a celor cu care suntem împreună în multe zile, acesta este secretul bucuriei: de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru cele pe care le-am făcut în ziua respectivă, de a-I preda Lui şi a aştepta ca multul pe care îl dorim să ni-l dăruiască El, atunci când va crede de cuviinţă, şi până atunci să-I mulţumim." ( Maica Siluana )
- " Nefrecventarea Bisericii şi adunărilor frăţeşti, duce la răcire duhovnicească, înapoiere şi chiar cădere din har. De aceea preţuirea Cuvântului lui Dumnezeu să stea în centrul atenţiei, căci Domnul ne va judeca în ziua de apoi. Păziţi-vă de ispitele diavoleşti, împotriviţi-vă lor de va fi nevoie chiar până la sânge. Nu încheiaţi căsătorii la îndemnul firii voastre pământeşti, fără unirea sufletelor în Duhul Sfânt" ( Sfaturi evanghelice pentru tineretul creştin - de fr. Cornel Rusu)
- "...atitudinea noastră ca fii ai Bisericii şi ai Neamului acestuia faţă de Biserica noastră şi faţă de Neamul nostru nu depinde de atitudinea acestora faţă de noi. Ci de conştiinţa noastră sinceră şi curată faţă de ele. Şi de credinţa şi legământul nostru sincer şi curat faţă de Dumnezeu, Care ne-a învăţat să iubim şi să respectăm aceste valori în felul cel mai înalt." ( Părintele Iosif Trifa)
- Cine nu are şcoala dragostei în cămin, n-a învăţat încă ce este dragostea şi nici nu va putea să înveţe pe alţii, din afara căminului, lecţiile dragostei. Dragostea se învaţă cu adevărat numai când este trăită practic, iar dragostea trăită este dragostea lui Dumnezeu
Tainele lui Dumnezeu nu le vom putea înţelege dacă nu am învăţat întâi lecţiile dragostei.
- "Prin rugăciuni stăruitoare, uneori poţi smulge din mâna lui Dumnezeu chiar şi ceea ce El n-ar fi voit să-ţi dea; ceea ce El nu-ţi permite.
Dar, vai, de câte ori după aceea vei regreta că ai cerut cu stăruinţă ceea ce ai primit! Şi că ai smuls din mâna Lui ceea ce era nepermis!" (Traian Dorz)
ATENŢIE la ceea ce cereţi!!!
- "Numai acela în inima căruia locuieşte necurmat încrederea în Dumnezeu ... poate avea mintea echilibrată şi cuvântul liniştitor, faţa încurajatoare şi spiritul prezent în clipele şi în împrejurările de mare spaimă şi primejdie pentru toţi." (Traian Dorz)
- "În multe feluri poate fi căderea unui suflet. Dar ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios, totdeauna ridicarea poate veni numai într-un singur fel: - de la puterea lui Dumnezeu şi - din puterea lacrimilor şi a îndreptării sincere şi smerite." (Traian Dorz)
- "Cunoscut este Dumnezeu - scrie Cuvântul Său Sfânt - şi cunoscută este voia Lui fiecărui om, căci este descoperită prin mintea şi prin conştiinţa sa fiecăruia, în măsura în care fiecare are nevoie de această cunoaştere şi o doreşte pentru mântuirea sa. Numai dacă mintea omului voieşte să asculte de Dumnezeu şi dacă inima lui voieşte să-L urmeze. " (Traian Dorz)
- "Nimeni nu poate ajunge la o înaltă şi vrednică părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu fără o limpede cunoaştere a Lui, cunoaştere căpătată prin adâncirea şi meditarea stăruitoare asupra Cuvântului Său şi a voii Sale." (Traian Dorz)
- "Ce nefericiţi sunt toţi cei care ar trebui să-şi aducă aminte de unde au plecat - şi nu-şi mai pot aduce... Care ar trebui să-şi aducă aminte de părinţii lor bătrâni şi neputincioşi care i-au crescut şi de care acum le este ruşine şi le este greu să-şi mai aducă aminte...
Aceştia au decăzut mai adânc decât nişte animale sau fiare care totuşi îngrijesc de ai lor." (Traian Dorz)

Vei reuşi!

Când norii par prea negri, când zorii par prea departe, când urlă în preajmă un câine fioros ca un leu căutând pe cine să înghită, întinde-ţi braţele înspre Domnul Iisus. El e lângă tine...Atunci lacrimile tale vor curge liniştite pe pieptul Lui cald, iar şoaptele Lui vor alunga toate gândurile tulburătoare...În braţele Lui vei reuşi să învingi! Ştiu asta!...Ştii asta...

Dor de Certege

Anul trecut am fost pentru prima dată la Certege, locul natal al pr. Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al Oastei Domnului. În fotografie este casuţa lui iar mai jos am scris câteva dintre vibrările sufletului meu la întâlnirea cu istoria...

Pe la amiază urcam pe drumul îngust de munte străjuit de un râu limpede. Simţeam că inima îmi iese din piept. Mergeam să mă întâlnesc cu Istoria, cu sfinţii oastei, cu Cerul .
Înainte de a ajunge, am oprit pe malul râului...parcă aveam nevoie de o mică pauză înainte de un mare consum emoţional. Ne-am răcorit feţele în apa râului, apoi am plecat mai departe.
Peisajele erau năucitoare! Verde mult şi deasupra seninul cerului. Pajiştile pline de flori, gardurile de bârne de lemn, casele mici, cuminţi, miroseau a sfinţenie...Mai aveam puţin, doar 2, 3 km. La o întretăiere de drumuri, un grup mic de fraţi tineri, cu flori în mână ne salută de departe. Am oprit, i-am îmbrăţişat, apoi, împreună am înfruntat dificultatea drumului îngust, plin de gropi şi noroi rezultat în urma ploii din noaptea ce trecuse. Mulţumeam Domnului că eram împreună cu fraţii: împreună în încercare, împreună în biruinţă.

Iată-ne ajunşi la poarta unei curţi imense, cu o pajişte de iarbă deasă şi plină de flori, la capătul căreia se zărea căsuţa aceea pe care îmi era teamă să o ating cu privirea.
Se proiecta pe un fundal peisagistic plin de munţi cu culmi domoale, împodobite pe ici pe colo cu buchete de case, de arbori sau turme de oi. Undeva, în depărtare, părea că cerul se unea cu pământul...Am stat aşa clipe în şir...

...Apoi am păşit pe poartă pe o cărăruie de iarbă. Mirosul de iarbă proaspăt cosită mi-a adus aminte brusc de bunici, de copilărie...apoi gândurile au călătorit repede până la momentul în care eu cunoscusem Oastea Domnului...
Mi s-au umplut ochii de lacrimi de dor după dragostea dintâi...şi dintr-o dată parcă o simţeam ieşindu-mi înainte din casa mică de dincolo de pajiştea de iarbă şi flori...
Înaintam cu teamă sfântă. Era atâta pace! Câţiva fraţi mai în vârstă stăteau de vorbă cu chipurile pline de lumină...Câţiva tineri pregăteau corturile. Două fetiţe - îngeraşi abia se vedeau din florile şi iarba din curte...
Înainte de a intra în casă, mi-am ridicat ochii spre cer, fără să vreau...De parcă stăpânul casei mă întâmpina de Acolo...
Iată-mă în prima cameră în care am intrat aplecându-mă...
Îmi ziceam: ,,Aici a început totul!...Toate binecuvântările mele îşi aveau drumul pe aici, pornind din Iubirea Lui Hristos pe cruce şi ajungând până în satul meu, unde a găsit o copilă cu braţele întinse...Atunci, poate că nu ştia ce dorea, dar acum era atât de convinsă că dorea iubirea statornică a Lui Dumnezeu."
Poate ar fi trebuit să îngenunchez, dar îmi simţeam fiinţa în zbor...Eram fericită! Atât de fericită! Inima îşi rostea ruga ei în taină...

...Simţeam cum timpul s-a derulat cu ani în urmă, cu mulţi ani în urmă. Parcă eram contemporană cu părintele Iosif Trifa, şi parcă aşteptam să îl găsesc în camera alăturată, sau să mă surprindă intrând în casă venind de undeva din prin grădina în care tocmai se rugase...
Am cercetat cu privirea fiecare colţişor al căsuţei plină de lumina zilei...Am ştiut, apoi, că nu îl voi întâlni aievea...şi totuşi parcă era pe acolo, pe undeva...Poate că erau urmele lui sfinte lăsate în fraţi. Da! Asta era! Îl recunoaşteam în ei, în fraţii mei!...Aş fi vrut să am curajul şi nebuia aceea a iubirii să le sărut mâinile...Am rămas doar cu o privire plină de recunoştinţă care i-a învăluit tandru...

M-am retras într-un colţ al curţii, la umbră, într-un loc de unde puteam cuprinde totul cu privirea. Frânturi de mulţumiri şoptite răzbăteau prin aerul umed, dar cald. Simţeam o linişte de Rai. Mi-am pus capul pe pătură încercând să retrăiesc minunea cu ochii întredeschişi...Cerul părea că mă înveleşte cu albastrul presărat de nori albi. Sub pleoapele mele se deşira povestea adevărată a întoarcerii mele la Domnul...vedeam adunări, fraţi, îngeri, bucurii înlăcrimate...

Un cântec preadulce

Marius Mârzan - Un cântec preadulce (recital nai)

Un cântec preadulce-nvăţat-am în lume,
îl cânt pe tot locul mereu să răsune,
cântarea mea e scurtă, se cântă într-un fel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)

Chiar El mi-a fost Dascăl l-această cântare,
lovindu-mă cu multe necazuri amare,
m-a-nvăţat s-o cânt cu râvnă şi zel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)

El cuibul de-acasă mi-l sparse-ntr-o vară,
pribeag mă trimise prin lume şi ţară,
simţindu-mă singur, să cânt singurel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)

O, scumpii mei fraţi, gândiţi-vă bine,
că orice necaz în lume ne vine
pe noi să ne-nveţe să cântăm într-un fel:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)

Cu-această cântare mereu ne-ntărim,
când moartea veni-va, cu drag s-o primim,
ca pe o solie ce ne duce la El:
mai lângă Domnul meu, mai lângă El... (bis)

versuri Pr. Iosif Trifa

Dezrobirea unei inimi

Doamne, azi îţi dăruiesc
Inima,
inima mea
ce se-nalţă spre cerul albastru
ca o pasăre
scăpată din colivie,
din prizonieratul păcatului
în care căzuse,
neştiutoare.
Primeşte-o Doamne,
sub aripa dragostei Tale,
ocrotind-o de săgeata
vicleanului vânător
ce-o urmăreşte
din clipa dezrobirii,
necruţător,
ca un leu
ce este gata s-o-nghită.