"Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Ap. 3, 20).
Domnul nu doar bate la poarta inimii, ci Își cheamă oile și pe nume, ca să-L putem recunoaște și să ne deschidem pentru a-L primi în viețile noastre, ca noi să împărțim cu Dânsul lacrimile cinei noastre, iar apoi să ne împărtășim de ospățul nunții Lui.
Nu e nevoie să pornim într-o expediție pentru căutarea lui Dumnezeu, ca și cum S-ar ascunde undeva departe; ne-am epuiza pur și simplu căutând, închipuindu-ne tot felul de lucruri, cercetând și iscodind cele din cărți. În tot acest răstimp El stă înaintea noastră la poarta inimii, neîndepărtându-Se nicio clipă. Bătăile în ușă sunt cuvintele Sale. El nu încetează să bată în toate zilele vieții noastre, așa încât duhul să ni se poată deștepta din somn și să recunoască glasul Celui iubit.
Nu este nevoie să recurgem la pledoarii stăruitoare și lacrimi și efuziuni sentimentale ca Domnul să vină la noi, căci El este mereu prezent și bate chiar acum la ușă. Nu se va opri, fiindcă voiește să intre în viața noastră. Își află propria Sa odihnă în noi și cea mai mare bucurie a Lui este să împartă cu noi crucea și noaptea noastră neagră, căci El încă iubește crucea.
Noi suntem, însă, cei ce nu prețuim glasul Lui cum se cuvine, nesocotindu-l și disprețuindu-l în chip greșit.
Pr. Matta el-Maskin (1919-2006),
Egumenul Mânãstirii Sf. Macarie din Egipt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu