Memorarea duhovniceascã

Mai este o cale de a memora cuvântul lui Dumnezeu, prin care ne putem reaminti și revedea textul, dar nu când și cum poftim noi, ci când și cum voiește Dumnezeu. Aceasta este memorarea duhovniceasca, nu intelectuala, și Dumnezeu o da prin Duhul Sau celor ce înțeleg cuvintele Lui: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatal, în numele Meu, Acela va va învata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 26).

Întocmai cum Dumnezeu daruiește înțelegere duhovniceasca celor care cer în mod sincer și onest sa-L cunoasca, iar atunci mințile lor se deschid pentru a înțelege textul (cf. Lc. 24, 45), tot așa memorizarea duhovniceasca este o lucrare duhovniceasca pe care Dumnezeu o da celor pe care i-a ales sa-I fie martori. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte anumite cuvinte, o face în toata adâncimea și largimea, nu amintindu-ne pur și simplu textul unui verset, ci dându-ne odata cu el înțelepciune irezistibila și puterea duhovniceasca de a aduce la lumina slava versetului și puterea lui Dumnezeu dintr-însul.

O data cu cuvintele ni se da și un duh îmbolditor pentru a ne strapunge inima1. Așadar, exista o deosebire neta între memorizarea intelectuala și memorarea prin Duhul Sfânt.

Totuși, trebuie sa ne pregatim pentru aceasta memorare duhovniceasca, pastrându-ne inimile conștiente de cuvântul lui Dumnezeu, prin deasa cugetare la el și adunându-l în inimile noastre cu dragoste și desfatare. „Aflat-am cuvintele Tale si le-am sorbit” (Ier. 15, 16) și s-au facut „mai dulci decât mierea în gura mea” (Ps. 118, 103). Ne putem repeta întruna în gând: „la legea Lui va cugeta ziua și noaptea” (Ps. 1, 2), și, ori de câte ori întâlnim un cuvânt de folos, ni-l putem întipãri în inimã: „În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca sã nu greșesc Ție” (Ps. 118, 11), dupã cum Dumnezeu ne avertizeazã sã grãim despre ele „când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și când te scoli. ți le leagã pe ele ca sã fie semn pe mâna ta, și sã le ai ca pe niște fruntarii între ochii tãi” (Deut. 6, 7-8).

E o mare diferențã între un om care recitã și cugetã la cuvântul lui Dumnezeu fiindcã este de folos sufletului sãu, îi veselește inima și îi mângâie duhul, și unul care stãruie asupra lui pentru a-l repeta altora, așa încât el sã iasã în evidențã ca învãțător și slujitor iscusit al Evangheliei. Pentru cel dintâi, cuvântul rãmâne, cãci zidește o conștiințã a inimii sau o relație cu Dumnezeu; pentru celãlalt, trece pur și simplu în memoria intelectualã de unde poate fi folosit pentru a-și face relații cu oamenii!

Astfel, dacã un om se strãduiește sã citeascã Biblia și sã memoreze versete pentru a învãța pe oameni și a da o mãrturie rostitã, mai înainte de a se supune adevãrului dumnezeiesc, de a acționa conform lui și de a-și deschide mintea pentru a primi înțelegere duhovniceascã, nu face decât sã acumuleze informație și nu aduce mãrturie rodnicã, oricât de multe versete sau dovezi bine alcãtuite ar prezenta cu mãiestrie intelectualã, cãci Duhul îl va fi pãrãsit. Cel mai pãgubos mod de a întrebuin.a Biblia este a o folosi ca pe o simplã sursã de versete pentru argumentare.

Înțelegerea duhovniceascã a cuvintelor, poruncilor și învãțãturilor lui Dumnezeu este cheia cu care pãtrundem în taina Evangheliei: „Vouã vã este dat sã cunoașteți tainele împãrãției lui Dumnezeu” (Lc. 8, 10). Iar semnul înțelegerii duhovnicești este cã simțim înlãuntrul nostru un izvor de strãluminãri duhovnicești în cuvântul lui Dumnezeu și cã fiecare adevãr se leagã de toate celelalte. În inimile noastre putem lega orice verset citim de un alt verset și fiecare destãinuire se deschide în armonie cu alta, așa încât Evanghelia devine cu ușurințã un întreg unificat.

La aceastã stare ajung nu numai cei ce au petrecut ani îndelungați citind Biblia. Se poate ca cineva care are o experiențã de doar câteva luni cu Scriptura sã primeascã acest dar, așa încât folosind numai cele câteva versete pe care le cunoaște sã vorbeascã cu râvnã despre Dumnezeu cu o sinceritate și putere care atrag inimile altora cãtre Dumnezeu. Unui asemenea om îi este de ajuns sã citeascã o singurã datã un verset pentru a și-l întipãri pentru totdeauna în inimã, întrucât cuvântul lui Dumnezeu este duhovnicesc; într-un anume sens, este chiar un duh, precum zice Domnul: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viațã” (In. 6, 63).

_____________________
1 Tâlcul acestui cuvânt se poate explica astfel: descoperirea unui înțeles duhovnicesc al cuvântului lui Dumnezeu ca adevar ne înzestreaza cu o nespusa bogație duhovniceasca și ne îndumnezeiește prin participarea Sa la acel adevar. Totodata însa, în lumina adevarului dumnezeiesc, înțelegerea condiției noastre limitate de fapturi și nevrednicia noastra ne apar cu deosebita acuitate, fiindca duhul harului nu este numai duhul slavei și al înțelepciunii, ci și al umilinței, reflectând smerenia lui Dumnezeu. Înaintea mareției lui Dumnezeu vedem, fara sa vrem, ca într-o oglinda, propria noastra insignifianța, care iese incontestabil în evidența în lumina adevarului, iar tandrețea ne strapunge cu dulceața inima dându-i ghes sa mearga înainte.

Pr. Matta el-Maskin (1919-2006),

Egumenul Mânãstirii Sf. Macarie din Egipt