Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Calist, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Calist , Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la început în Muntele Athos sub îndrumarea duhovnicească a Sf. Grigore Sinaitul (prăznuit în 8 august), a cărui viaţă a şi scris-o. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămânînd în funcţie sub împăraţii Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376). 

În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sf. Mamas la Tenedos, iar mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355-1363. 

Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al Împăratului Ioan Paleologul. Sf. Calist mai este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărînd în Filocalia împreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.

"De voieşti să afli adevărul, urmează pilda cântăreţului la chitară: acela îşi apleacă capul şi, aţintindu-şi auzul la cântare, mişcă pana cu mâna. Atunci, îndată coardele lovindu-se între ele, chitara scoate cântarea, iar cântăreţul saltă de dulceaţa cântării... 
Înţelege, iubitule, prin chitară inima; prin coarde simţirile, prin pană mintea, care mişcă cu pricepere desăvârşită simţirea prin pomenirea lui Dumnezeu. Din această mişcare se iveşte în suflet o plăcere negrăită, iar mintea curată face să se arate razele dumnezeieşti." 

,,Iubirea adevărată curăţă mintea, ca să poată cunoaşte cu adevarat pe Dumnezeu. Unde lipseşte iubirea este numai egoism;ţi egoismul nu permite cunoaşterea şi înţelegerea adevărată a celuilalt şi deci nici a lui Dumnezeu. " 

"Contemplarea este totodată convorbire, întrucât este şi rugăciune. În convorbire nu vorbeşte numai omul, ci mai întâi vorbeşte Dumnezeu. Omul aude şi se simte obligat să răspundă; mai întâi se simte obligat să înceapă a răspunde, trecând la rugăciune. În această auzire se contemplă prezenţa lui Dumnezeu şi voia Lui. Aceasta curăţă mintea de pornirea păcătoasă de a se închide în ea însăşi. " 

"Mintea este ca un vas elastic, elastic la nesfârşit. Se poate lărgi la nesfârşit şi se poate micşora până a nu mai primi nimic. Poate aceasta va fi existenţa atrofiată a celui din iad. În acelaşi timp cu cât primeşte mai multă revărsare de lumină, cu atât devine mai tare pentru a o putea susţine." 

"Omul e subiect de posibilităţi nesfârşite, pentru că îşi are rădăcinile în Dumnezeu, pentru că e deschis Subiectului nesfârşit dumnezeiesc. Dumnezeu, nesfârşit în viaţa şi în înţelesurile Lui, poate comunica omul mereu ceva nou din ele, iar omul şi le poate însuşi, experiindu-se pe sine ca subiect nesfârşit în aceste posibilităţi ce-i vin din legătura cu Dumnezeu., dar şi le însuşeşte el însuşi, în mod liber. Omul se poate ruga neîncetat, pentru că în rugăciunea sa e deschis vederii lui Dumnezeu Cel nesfârşit. "  "Atât bucuria inimii cât şi întristarea opusă bucuriei sunt în mod vădit roade ale Duhului, căci ''roada Duhului este bucuria'' (Galateni5, 22); dar şi că Dumnezeu dă unora duh de căinţă plină de străpungere (Romani 11, 8 ). Ca să spun pe scurt, după Sfinţii Părinţi, atâta putere are Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh, că El conlucrează şi la cele ale virtuţii, dar şi la dispoziţiile văzute opuse între ele, cum am zis că Scriptura Îl numeşte pe El şi foc şi apă, care sunt cu totul opuse între ele." "Nu prin cărţi s-a ţinut Tradiţia vie, ci prin inimi. Cărţile au fost mărturie acestei lucrări de transmitere a Tradiţiei vii. Inima este înviorată prin apa Duhului, dar ca să poată fi înviorată trebuie să aibă şi ea o capacitate pentru aceasta. Trebuie să fie capabilă de simţire, de dăruire în iubire către Dumnezeu şi către semeni."  ( Sfântul Calist , Patriarhul Constantinopolului, Capete despre rugăciune - Filocalia.ro )