luni, 1 noiembrie 2010

Cum a scăpat de la moarte Mihai Viteazul

Mănăstirea Mihai Vodă.  
Ctitorie a Marelui Voievod Mihai Viteazul, 
mănăstirea fost ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea 
în urma unei făgăduinţe facută Sfântului Nicolae

            Voievodul Mihai Bogdan, ca să acape de Mihai Viteazul care era competitor la tronul Munteniei l-a osândit la moarte. Scos din închisoare şi dus la locul de osândă, când au trecut pe lângă biserica Albă din Bucureşti, fiind vremea slujbei, Mihai a carut să i se dea voie să intre în biserică şi să se roage. Dându-i-se voie, a intrat în biserică şi s-a rugat cu toată căldura inimii, aşa cum ştie a se ruga omul necăjit, ca Dumnezeu să-l scape de la moarte. În rugăciune a făgăduit că de va scăpa de la moarte va zidi o biserică...Ajuns la locul de osândă, călăul, un fost slujitor al lui Mihai, s-a îngrozit, a aruncat securea şi a rupt-o la fugă. La cererea dregătorilor, luminaţi de Dumnezeu, voievodul a trebuit să ierte pe Mihai. După ce a ajuns domnitor, Mihai Viteazul a zidit biserica din Bucureşti cu numale „Mihai Vodă”, ca o mărturie grăitoare despre o făgăduinţă şi o rugăciune împlinite.
            Dacă cei de astăzi care îşi pierd aşa de repede nădejdea în Dumnezeu şi nu mai îndrăsnesc să năzuiască spre lumină, ar mai vedea din ce morţi şi din ce nenorociri a scos Dumnezeu pe cei care s-au încrezut în El, nu ar lăsa ca duhul cel rău al întristării să le fure bucuria şi speranţa.

Culegere şi prelucrare Vasilică Nica

Un comentariu:

Ina spunea...

,,Dacă cei de astăzi care îşi pierd aşa de repede nădejdea în Dumnezeu şi nu mai îndrăsnesc să năzuiască spre lumină, ar mai vedea din ce morţi şi din ce nenorociri a scos Dumnezeu pe cei care s-au încrezut în El, nu ar lăsa ca duhul cel rău al întristării să le fure bucuria şi speranţa."

De asta sunt bune mărturiile personale: ajută şi pe alţii în creşterea în credinţă. Mulţumesc pentru această postare, Sorin :)