La multi ani, Romane!

 
"...Oameni de azi aşteaptă Canaanul binelui din multe părţi. Unii îl aşteaptă de la oamenii, alţii de la politică. Însă binele trebuie aşteptat din altă parte: de la îndreptarea purtărilor noastre. Până când noi suntem răi, în zadar aşteptăm vremuri bune. La congresul din Stocholm, unde trimişii tuturor Bisericilor s-au sfătuit asupra îndreptării relelor din lume, principele Suediei a spus o vorbă foarte cuminte: 

"Noi, oamenii şi popoarele de azi - a zis principele - trăim vremurile ce le merităm"... 

La aşa oameni, aşa vremuri...la aşa cap, aşa căciulă. Noi căutăm pricinile relelor în afară de noi, şi ele sunt în noi.

Şi nu numai românii suntem în această stare biblică. Toate popoarele sunt aşa....De necazuri, acele neamuri vor scăpa mai întâi, care vor fi mai mult nădăjduit spre Domnul; căci dacă vom fi nădăjduindu-ne spre Dânsul, ne vom mântui printr-Însul (Isaia 1, 27) 

În praznicul nostru naţional de 1 Decembrie, 

să nu uităm acest adevăr.

Părintele Iosif Trifa

Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti

"Cărarea tinereţii curate"

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV

din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit

aflat în colţul din stânga-jos. )

Aceasta este prima cuvantare pe care a sustinut-o fr. Radu Rominasu la Adunarea de Tineret de la Arad din 10 aprilie 2010, iar tema prezentata a fost:
„Cred într-Unul Dumnezeu” într-o lume idolatră:
- Patimile - idolii vremurilor noastre ;
- Televizorul, Internetul şi Telefonul – „temple” ale lumii moderne;
- Daniel, Anania, Misael şi Azaria. – modele pentru tinerii vremurilor noastre.

Aceasta este a doua cuvantare pe care a sustinut-o fr. Samuel Ploscaru la Adunarea de Tineret de la Arad din 10 aprilie 2010, iar tema prezentata a fost:
„Cred … într-Unul Domn Iisus Hristos” – lumina tinereţii curate.
- Hristos – modelul nostru;
- Hristos – Cuvântul – hrana noastră zilnică;
- Hristos – Pâinea noastră.

Aceasta este a treia cuvantare pe care a sustinut-o fr. Marian Istrate la Adunarea de Tineret de la Arad din 10 aprilie 2010, iar tema prezentata a fost:

„Cred … întru Duhul Sfânt” – Vistierul bunătăţilor

- Duhul Sfânt – duhul comuniunii, al dragostei;

- Duhul Sfânt – duhul adevărului;

- Duhul Sfânt – Mângâietorul.

Aceasta este cuvantarea pe care a sustinut-o I.P.S. Arhiepiscop Timotei Seviciu al Aradului la Adunarea de Tineret de la Arad din 10 aprilie 2010.

Aceasta este a patra cuvantare pe care a sustinut-o Pr. Ilie Mirel la Adunarea de Tineret de la Arad din 10 aprilie 2010, iar tema prezentata a fost:

„Cred într-una sfântă … Biserică”

– locul întâlnirii tinerilor cu Dumnezeu.

- Sfintele Taine şi Ierurgii

– mijloace de sfinţire a tinerilor

- Sfânta Liturghie

– mijloc de înaintare comună a tinerilor în Împărăţia lui Dumnezeu

- Adunarea, Liturghia de după Liturghie

Aceasta este a cincea cuvantare pe care a sustinut-o pr. Claudiu Melean la Adunarea de Tineret de la Arad din 10 aprilie 2010, iar tema prezentata a fost:

„Mărturisesc un botez”

care aşteaptă în suspine actualizarea lui în viaţa tinerilor.

- Taina Botezului – Naştere din Nou

- altoire duhovnicească în Hristos

- Naşterea din Nou „din pocăinţă şi din ostenelile cele bune” – activare a darurilor primite la Botez

- Cum aşteptăm „Învierea morţilor”?

Multumesc fr. Marius pentru aceste inregistrari.

Sursa aici

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Nicolae Steinhardt

Părintele Nicolae Steinhardt (1912-1989) a fost doctor în drept constituţional, scriitor, publicist şi critic literar, originar din comuna Pantelimon, judeţul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la creştinism în închisoarea de la Jilava, şi se va călugări după punerea sa în libertate.

După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor şi execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 şi 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice.

În 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul său de prieteni din care făceau parte şi Nicu Steinhardt alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ş.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică sub acuzaţia de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".

Acest eveniment înlătură "orice dubiu, şovăială, teamă, lene, descumpănire" (Primejdia mărturisirii, p. 178) şi grăbeşte luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. Jurnalul fericirii).

Este supus rigorilor detenţiei din închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Darvari, îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii. (mai multe detali aici)

"Dumnezeu în care spui că nu crezi crede El în tine"

( Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983, Editura Humanitas )

"Cu o singură vorbă -aidoma buretelui care curăţă tabla neagră ori gumei care şterge scrisul de pe hârtie - Hristos desfiinţează întregul nostru trecut, oricât ar fi de întunecat şi de murdar."

(Cuvânt al lui Nicolae Steinhardt la Duminica Fiului Risipitor)

"N-avem nevoie, cum credea Nietzsche, să ne răzvrătim împotriva creştinismului, să-L părăsim pe Hristos ca să avem acces la starea de supraom.

Cu totul, dimpotrivă, numai Hristos este Acel care ne-o conferă.

El ne înnobilează, ne căftăneşte, ne ridică la vechea noastră stare aristocratică, aşa cum şi eroul lui Cervantes - El nuestro Senor Don Quijote, El Cristo Espahol - îi concepe pe ţăranii şi târgoveţii din cârciumă ca pe adevăraţi seniori adunaţi în sala cea mare a castelului lor. Aceasta-i "magia" lui Hristos - restauratorul: reaşezarea omului în starea lui paradisiacă de altădată, de cea mai nobilă dintre fiinţe."

(Cuvânt al lui Nicolae Steinhardt la Duminica Fiului Risipitor)

 "Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart ... este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutatura rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu..."

"Creştinismul, băiete, nu-i tot una cu prostia."

"Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim".) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii". Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice şi Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia — măcar de la un anume punct încolo — e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului.

Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu... s-au ascuns.)

"Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni; dacă există bunăvoinţă ori ameninţare, restul nu contează."

"N-am ştiut. Trăisem ca un dobitoc, ca o vită, ca un orb. La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviinţă, eroism, demnitate. Vorbe mari! Vorbe goale! Vorbe mari şi goale pentru şmecheri şi pentru turnători; vorbe mari şi de mare folos şi pline de înţeles cînd le simţi răcoarea în iezerul de foc şi le poţi gusta farmecul experimental. Creadă fiecare ce vrea, de valoare absolută nu am căderea să vorbesc, una ştiu: că vorbele acestea mari şi însuşirile pe care le semnifică erau acolo mai de preţ decît un şiret, o aţă, un cui"

"Credinţa ne ajută, ne întăreşte, ne înalţă, ne bucură, dar nu ţine locul însuşirilor şi calităţilor omeneşti. (Ea, în general - şi asta-i regula - nu conferă un statut excepţional. Ne dă fericirea, dar în raport cu lumea şi cu oamenii nu numai că nu ne acordă privilegii, ci ne creează îndatoriri în plus.)"

"Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod."

( din volumul “Jurnalul fericirii” )

"Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte.

Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă.

Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi."

,,Dăruind vei dobândi."

"Să nu ne înşelăm gândind că deoarece nu ni se iveşte prilej de mucenicie nu avem cum să-L mărturisim şi slăvim pe Domnul nostru, Care-i prezent nu numai în cer şi în iad, în slava cerului ori în adâncurile marii, ci şi în fiecare clipă şi la orice pas al vieţii celei mai obişnuite. Gestul Veronicăi, măscăriciul de la Notre Dame, banalul zâmbet al omului de bunăvoire, vorbuliţa caldă spusă omului necăjit ajung spre a ne convinge că suntem neîncetat îmbiaţi cu posibilitatea de a ne recunoaşte şi vădi ucenici feluriţi şi neabătuţi ai lui Iisus Hristos."

( din “Dăruind vei dobîndi” )

"Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strâmtă pe un vârf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stâlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.

Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi."

"Şi ce înseamnă a-ţi fi ţie însuţi fidel, condiţiei tale de om? A nu săvârşi nimic de care să-ţi fie apoi scârbă ori ruşine."

"Minuni vor fi în cursul anilor de închisoare cu duiumul. Cine a trecut prin închisoare nu numai că nu se îndoieşte de minuni, ci se miră că nu sunt recunoscute de toată lumea ca lucrul cel mai normal"

,,De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens."

"Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor."

"Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre."

"Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur."

,Dăruind altuia ce nu ai - credinţă, lumină, încredere, nădejde - le vei dobândi şi tu."

"Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea – bunurile supreme."

"Un singur lucru nu poate Dumnezeu: să ne mântuiască fără consimţământul nostru"

,,Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul: să dăm ce nu avem. "

"Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla-paradoxala, perpendiculară, fundamentala-noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptura care ţine deopotrivă de lume şi de cer. "

"Luaţi aminte: nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte. E făţarnică."

MAI MULTĂ COMUNICARE

„Tăcem când suntem împreună
Şi singuri când suntem ni-e dor”

(Traian Dorz)

Limbajul tăcerii este rezervat pentru veacul ce va să vină, până atunci avem la îndemână şi cuvintele.
Adeseori se vorbeşte despre riscurile legate de cuvânt, dar foarte rar se aminteşte de riscurile legate de tăcere. Calea către inima celuilalt se află încifrată în inima mea. Chiar dacă nu toţi sociabilizează cu aceeşi dexteritate şi uşurinţă, fiecare are datoria să-şi cultive continuu puterea de a acorda verbalizarea cu adevărul firii sale. “În cuvinte e viaţa celui ce le rosteşte, viaţă comunicată celui către care le rosteşte. Cuvintele nu sunt separate de viaţa lui. Cuvintele pornite din gura cuiva şi primite de cel căruia i se adresează sunt o adevărată sărutare dată de cel dintâi faţă de cel din urmă” (Păr. D. Stăniloae, nota 28 la Cântarea Cântărilor).
Dacă am fi lipsiţi, de pildă, de scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Olimpiada, în care prietenia, nobleţea, fineţea şi nădejdea sunt ridicate pe necunoscute culmi dumnezeieşti, fără îndoială că am fi mai săraci. Nu am fi cunoscut poate niciodată, cele mai fine şi sublime nuanţe ale geniului omenesc. Şi cele mai umane aspecte ale sfinţeniei şi curăţiei.

SENSUL ŞI PUTEREA DARULUI
“Iubirea se poate comunica prin cuvinte dar şi mai mult prin fapte şi şi mai mult printr-o transmitere directă a stării proprii”(Păr. Dumitru Stăniloae)

Cuvintele, pentru a fi ferite de riscul ipocriziei şi al convenţionalismului, trebuie să sfârşească în gest şi dar. Darul este expresia libertăţii şi nobleţii omeneşti. Pentru a face un dar cuiva nu este nevoie să aştept un moment potrivit pentru aceasta. Oricând, de pildă, pot să iau o carte pe care am citit-o cu deosebită bucurie şi să o dăruiesc unei persone cunoscute într-un fel cu totul natural şi dezinteresat. Dezinteresat, pentru că, “stă în puterea noastră să oferim prietenia nu să o cerem de la alţii”(Păr Savatie Baştovoi).
“Vreau să-ţi dăruiesc o carte pe care eu am citit-o cu mult folos şi cred din suflet că lectura ei îţi va aduce şi ţie o mică bucurie”!
Atunci când darul este de natură spirituală aduce în relaţia de prietenie pe cea de a treia Persoană, adică pe Dumnezeu. Astfel, prezenţa mea în obiectul dăruit, este străbatută de prezenţa divină, iar celălalt se îmbogăţeşte şi cu prezenţa mea şi cu prezenţa lui Dumnezeu. Bogăţia fiinţial artistică a comuniunii se înnobilează numai când este străbătută de prezenţa lui Dumnezeu. Amitirea darului primit şi a cuvintelor spuse odată cu cu acest gest, depăşeşte hotarele timpului şi spaţiului şi intră în eternitate. Astfel, un dar izvorât din preţuire şi atenţie poate să îmbogăţească atât viaţa de aici cât şi cea de dincolo.
Dincolo de orice metaforă sau alcătuire poetică, singurul şi nedespărţitul nostru Prieten este Iisus Hristos, Cel Care S-a unit cu cei credincioşi pe vecii vecilor. Iar dacă mai avem şi alţi prieteni îi avem tot prin El.
Există puţine prietenii adevărate pentru că există multă comoditate şi puţină comunicare, este multă indiferenţă şi puţină sinceritate şi curăţie. Dar cauza principală este aceea că puţini îşi întemeiază prietenia cu oamenii pe prietenia cu Dumnezeu.„Prieteni ai lui Dumnezeu şi prieteni unii cu alţii sunt în realitate numai sfinţii..”(Sf Vasile cel Mare, Omilii la psalmi, IX, 2). Poate de aceea prietenia este sublimă şi frumoasă pentru că este rară.
Nu trebuie să uităm că sfinţii care au scris cel mai frumos despre prietenie au fost adeseori singuri şi părăsiţi.”Toţi m-au părăsit” zicea îndurerat odinioară Sfântul Pavel, cel care altădată căuta cu ardoare pe prietenii şi colaboratorii săi. „Singur, disperat de singur, mă socoteam pe veci piredut” zicea un poet care nu cu mult timp înainte era înconjurat de admiratori. „Toţi veţi pleca la ale voastre iar pe Mine Mă veţi lăsa singur”- zicea Domnul celor ce cu puţin timp mai înainte i-a numit prieteni.
În mod paradoxal singurătatea nu se opune comuniunii, dimpotrivă ea este fibra sau nervul care-i dă viaţă. Cu cât singurătăţile sunt mai reale cu atât bucuria comuniunii se apropie de deplinătate. Singurătatea limpezeşte şi statorniceşte persoana asigurându-i cele necesare în vederea comuniunii. În realitate marii sfinţi, gânditori şi creatori au fost marii însinguraţii. Aceştia au adus din întunericul singurătăţii lor lumină şi viaţă celor din frăţie şi comuniune.
Singurătatea poate fi înfrângere, dar poate fi şi starea de aşezare creatoare a omului. Oricum ar fi, trebuie să-i ieşim în întâmpinare, fie pentru salvarea ei (când ea este înfrângere), fie pentru salvarea noastră (când ea este bogăţie).

Vasilică Nica

 

Iartă-mă!...

Iartă-mă, Iisuse!...
Sunt prea grăbită!...Ştiu că mă aştepţi de mult timp, aici, pe malul acestui râu care curge plângând după timpul trecut, după timpul pierdut...
Aici unde ne-am întâlnit întâia oară, unde am îngenuncheat biruită de neprihănirea privirii Tale...de sfinţenia glasului Tău...
De fiecare dată când îmi amintesc, îmi este aşa de dor!!!...
Paşii mei aleargă spre locul acesta...dar sunt aşa de grăbiţi de fiecare dată!...Îmi doresc mult ca să nu ne mai întâlnim în grabă...Să nu îţi mai spun rugăciunea cu grabă şi cu gândul la treburile mele...
Mă uit la Tine şi îmi este aşa de ruşine...Tu, Iisuse, nu te grăbeşti, deşi atâţia Te aşteaptă.
Mă uit la râul acesta ce mângâie fiecare piatră...Cu câtă răbdare! Fără grabă!
Privesc norii albi ce-şi lasă umbra pe pământ în mişcarea lor lină şi fără grabă.
Un vânt uşor adie, fără să se grăbească, îmbălsămând văzduhul cu miros de busuioc...
Soarele îşi culcă uşor discul de jar, prelungind tot mai mult feeria apusului...Clopote de vecernii se aud bătând în ritmul tainic şi liniştit al Cerului...
Noaptea îşi întinde graţios dantela de matase peste întreaga fire, iar o mână nevăzută aprinde una câte una luminiţele albastre...Toate aceste ameţitoare frumuseţi, mi se aştern în faţa mea fără grabă...
Iisus, Domnul meu drag, toate acestea mă mustră!...Îmi ceartă graba...
Mă uit la Tine, şi văd că taci...Lumina ochilor Tăi mă biruie din nou...e atâta neprihănire!
...
Îngenunchez...Simt că nu e destul...Mă prăbuşesc cu faţa la pământ, în iarba plină de roua nopţii...
O, Doamne, înţeleg abia acum minunea!
Tu ai făcut din graba mea zăbavă, arătându-mi frumseţile Tale!...Acum am înţeles...Frumuseţea Creaţiei tale, frumuseţea Ta mă reţine lângă Tine!
Eşti minunat, Domnul meu!
Învaţă-mă ca, atunci când mă trimiţi să răspândesc frumuseţea Ta, să nu o fac în grabă...
Să nu vizitez un bolnav în grabă, să nu mângâi pe fugă, să nu mai alin doar în treacăt...
Învaţă-mă această taină a iubirii Tale tihnite, care să îl odihnească pe aproapele meu, aşa cum Tu o faci...Domnul meu drag, Iisuse!
( Mariana L. )

Duhul Ortodoxiei nu este afişare, nu este nici prozelitism; duhul Ortodoxiei este exprimat în Liturghie

          14. “Apusul n-a avut putere să reziste lumii şi de aceea în Apus s-au închis biserici de bunăvoie, au fost transformate în magazii, au fost dărâmate.[…] În Apus s-a creat mentalitatea că poţi face orice, dar aceasta te împiedică să fii a lui Hristos Cel adevărat. Noua Eră, de exemplu, promovează ideea că totul este îngăduit, de la satanism până la filosofiile cele mai înalte; numai smerenia, pocăinţa şi altele ca acestea sunt lucruri interzise. Psihologic sunt interzise; numai Hristos Cel adevărat este interzis. Căci sunt mulţi hristoşi – şi nu vorbesc numai de antihriştii care înşală pe mulţi – ci şi idei greşite despre Hristos Cel adevărat” (Ibidem, pag. 56).

          15. “Zice Domnul că nu este o poruncă mai mare decât aceasta de a iubi pe Dumnezeu, şi pe aproapele. Păstrarea dragostei, însă, trece prin multe greutăţi, care ne oţelesc duhovniceşte. Ne oţelesc într-un fel foarte curios, paradoxal. Ajungem nu să ne simţim puternici, ci, atunci când suntem slabi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, atunci suntem puternici. Suntem puternici pentru că atunci ne smerim şi atunci înţelegem pe aproapele şi se poate naşte în sufletul nostru duioşie faţă de aproapele. Căci iubirea în Domnul este duioasă. Şi atunci, în smerenia şi duioşia de care vorbeam, poate lucra nu înverşunarea omului, ci asceza noastră; atunci lucrează în om harul lui Dumnezeu” (Ibidem, pag. 57).

          16. “Duhul Ortodoxiei nu este afişare, nu este nici prozelitism; duhul Ortodoxiei este exprimat în Liturghie şi revin la ideea aceasta: atenţie la cuvântul liturgic, la cuvântul de rugăciune. Deci, duhul Ortodoxiei este exprimat în Liturghie. Amintiţi-vă cuvântul: << Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul!>>. Şi noi, păcătoşii, încercăm, smeriţi, să gustăm şi să vedem că bun este Domnul în locul în acre ne-a pus, lângă <> acelea ale Babilonului apusean, şi gustăm şi vedem şi bem” (Ibidem, pag. 58).

          17. În perspectiva realităţilor actuale mântuirea este “ mult mai grea şi aş aminti un cuvânt pe care Părintele Sofronie îl spune în cartea lui despre << Măsuri eclesiaste>>: << Este un privilegiu înfricoşat>>, întrucât cred că trăim ultimele clipe ale istoriei, analoage poate cu cele ale Domnului pe cruce.

          Mântuirea este un lucru cu neputinţă la om şi deci, dacă este cu neputinţă, Dumnezeu însuşi o face şi de aceea trebuie să ne lipim de rugăciune şi de Tainele Bisericii, mai ales de Taina Sfintei Împărtăşanii. Şi aşa, ceea ce este cu neputinţă la om, este cu putinţă la Dumnezeu” (Ibidem, pag. 61).

          18. “Neamul nostru se cheamă Hristos. Sau, dacă vreţi, neamul nostru se cheamă Israel, adică poporul lui Dumnezeu. Noi suntem Israelul cel nou, Israel în duh. Căci iar revenim la tema Duhului şi a adevărului. Patria noastră nu este România sau Rusia sau Anglia, este Ierusalimul cel de sus; paria noastră este cea care vine, nu cea unde ne-am născut. Ne-am născut într-un <>, ca şi păsările, şi trăim în el până ce ne vor creşte aripile, până ce vom zbura şi noi, ca să ne luăm zborul veşnic. Iarăşi zic, nu dispreţuim neamul. Pentru mine, mai ales, a mă naşte român a însemnat mai cu seamă a primi Botezul Ortodox şi pentru asta am fost, mai mult decât pentru toate, recunoscător lui Dumnezeu.

          Dar observ nişte fenomene interesante. Mă simt mai aproape de voi decât de toate neamurile printre care am trăit cu mult drag şi cu multă bogăţie sufletească, în pribegiile mele. Dar mă găsesc mai aproape de voi, într-un fel şi chiar şi ce numesc eu <> astea ale mele, care trag să mă îngreuieze şi să mă doară, s-au mai consolat când am început să zburăm pe deasupra meleagurilor româneşti şi a pământului acesta” (Ibidem, pag. 62).

          19. “Căutaţi acum la Cuvântul Domnului, căci nu mai este vreme pentru griji omeneşti. Îmi vin în minte două cuvinte din Evanghelie. Mai întâi: << Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toatele celelalte se vor adăuga vouă>>; şi al doilea cuvânt: << Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece>>. Mergeţi la esenţial! Şi într-adevăr, am văzut în viaţa mea că ţelul adevărat al omului, adică înţelegerea minţii şi a gândului lui Dumnezeu pentru om, mântuire şi tot restul, Dumnezeu îl dă în chip nevăzut. Şi e nevoie de rugăciune şi de înţelegerea aceasta a lui Dumnezeu, chiar până la dragostea de vrăjmaş, cum spune Sfântul Siluan. Adică să ştii că şi vrăjmaşul este făptura lui Dumnezeu şi că numai Dumnezeu îl poate lumina prin rugăciunea mea, dacă o fac. Numai El îl poate stăvili şi îndruma să nu facă prea mult rău. Şi aşa nu numai pe vrăşmaşi, dar şi necunoscuţilor şi străinilor Dumnezeu le pune în inimă ceea ce ne trebuie, numai noi să nu-L trădăm pe Dumnezeu”(sursa)

Să căutăm ca Domnul să facă în sufletele noastre ceea ce este cu neputinţă omului
Partea a I-a
Ortodoxia este singura realitate a omului
Partea a II-a
“Biserica ortodoxă nu este o Biserică între altele"
Partea a III-a

Partea a IV-a

 Părintele Rafail Noica

Cuvinte de învăţătură

Lanţ de rugăciune

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV

din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit

aflat în colţul din stânga-jos. )

Dragii mei ,

ajunge sa privim putin in jurul nostru si in noi insine pentru a observa cata neliniste , cat intuneric si cata dezbinare exista.Nu este greu sa observam ca ne-am pierdut pacea ca traim intr-un razboi continuu atat cu noi insine cat si cu societatea in care traim , cu semenii nostri.

De aceea , in urma unei discutii pe care am avut-o cu un bun prieten am hotarat sa initiem un "Lant de rugaciune" in care sa invitam toate persoanele care doresc ca Pacea si Iubirea sa se reverse in sufletele noastre si in lume.

Puteti participa cu totii indiferent de confesiune , religie sau etnie.

Daca aveti bloguri va rog sa preluati aceasta postare.

Ne-am gandit sa ne rugam impreuna azi 24 noiembrie, la ora 21, "Rugaciunea Sfantului Francisc de Assisi" deoarece lumea va deveni mai buna daca in primul rand noi ne dorim si incercam sa devenim mai buni.

Intentia de rugaciune:

"Doamne, Dumnezeul nostru, te rugam asculta aceasta rugaciune si revarsa in sufletele noastre si in lume Pacea si Iubirea Ta!"

Rugaciunea Sfantului Francisc de Assisi

Doamne,

fa din mine un instrument

al împacarii între oameni:

Unde este ura ,eu sa aduc iubire,

Unde este vina ,eu sa aduc iertare,

Unde este dezbinare,eu sa aduc unire,

Unde-i ratacire,eu sa aduc adevarul,

Unde-i îndoiala,eu sa aduc credinta,

Unde-i disperare,eu sa aduc speranta,

Unde-i întuneric,eu sa aduc lumina,

Unde-i suferinta,eu sa aduc bucurie.

Doamne,ajuta-ma ca mai curând

eu sa mangai pe altii decît sa fiu mangaiat,

Ca eu sa-i înteleg pe altii decît eu sa fiu înteles,

Ca eu sa iubesc pe altii decît eu sa fiu iubit.

Caci cînd ma uit pe mine însumi atunci ma gasesc,

Cînd iert atunci gasesc iertare,

Cînd mor pentru mine,atunci înviu la viata de veci.

Amin.

Si pentru ca sa nu rupem acest lant de rugaciune postez si un alt blogul care are aceeasi intentie:http://psalmdedor.blogspot.com/

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu ganduri de iubire prin care sa spuneti:DA!

LA MULŢI ANI!

( Profit de dreptul de postare pe blogul lui Sorin şi îi pregătesc aici o surpriză pentru aniversarea zilei de naştere...sper să termin până vine pe aici :) şi să fie o bucurie... )

Sorin, ce să îţi dorim de ziua ta?
Iubire, credinţă, mântuire! Fii binecuvântat
cu tot ce e mai frumos şi sfânt!

LA MULŢI ANI!!!

Te îmbrăţişăm cu drag şi prietenie, Mariana şi Costică

Acasa mea

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV

din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit

aflat în colţul din stânga-jos. )

 Acasa mea!... ce grai divin
de dulce şi fierbinte,
ce lacrimi şi fiori îmi vin,
când mi te-aduc aminte!...(bis)
Am fost în mii de locuri moi
cât lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde ca la noi
în dulcea mea «acasă»...(bis)

Acolo-mi arde curcubeu
în orişice fereastră,
acolo soarele-i al meu
şi dragostea-i a noastră.(bis)
Acolo-i dulcele sărut,
pe crucea întreită,
mai lung, mai moale, mai tăcut
ca taina-nveşnicită.(bis)

Acolo-ntins pe-al ierbii sân,
tot greul mi se-alină
şi-adânc despovărat rămân
în liniştea divină... (bis)
...De când tot merg şi merg s-ajung
şi-amintea-mi tot aduce
un dor atât de greu şi lung
de-Acasa mea cea dulce!...(bis)

Am fost în mii de locuri moi,
cât lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde ca la noi,
în dulcea mea «acasă»...(bis)

de Traian Dorz

Să ne rugăm împreună...

"Slavă şi slavă Ţie, Iisuse Doamne! Slavă Crucii Tale, Semnul Etern şi Strălucit al răscumpărării noastre! Cu ochii şi cu inima la Crucea Ta, Te preamărim pe Tine, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor.

Şi o cinstim cu o preţuire veşnică pe Preasfânta Fecioară, Maica Ta şi Maica noastră prin Tine, pe care ai înălţat-o, nedespărţită pe veci. Binecuvântăm pe toţi care au stat lângă Crucea Ta neclintiţi şi curajoşi în orice vreme. Ajută-ne să venim şi să rămânem şi noi lângă Tine şi lângă ei, aici şi acolo, acum şi în veşnicie. Amin."

( Traian Dorz, din Hristos – Jertfa noastră )

"Preasfântă Fecioară Maria, te rugăm, primeşte şi din partea noastră o cântare fericită şi recunoscătoare pentru toată partea pe care, după alegerea Tatălui şi umbrirea Duhului, ai adus-o la Întruparea, la suferinţele şi la Jertfa Fiului pentru mântuirea noastră.
Şi roagă-te Fiului tău Dumnezeiesc pentru iertarea şi mântuirea noastră! Amin."

( Traian Dorz - din cartea "Întâi să fim" )

"Slavă şi slavă Ţie, Iisuse Doamne!
Slavă Crucii Tale, Semnul Etern şi Strălucit al răscumpărării noastre!
Cu ochii şi cu inima la Crucea Ta, Te preamărim pe Tine, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor.

Şi o cinstim cu o preţuire veşnică pe Preasfânta Fecioară, Maica Ta şi Maica noastră prin Tine, pe care ai înălţat-o, nedespărţită pe veci.
Binecuvântăm pe toţi care au stat lângă Crucea Ta neclintiţi şi curajoşi în orice vreme.
Ajută-ne să venim şi să rămânem şi noi lângă Tine şi lângă ei, aici şi acolo, acum şi în veşnicie.

O, Crucea lui Iisus, Crucea lui Iisus!
Slavă veşnică Ţie, Crucea Lui mântuitoare, prin care s-a făcut spălarea păcatelor şi răscumpărarea sufletelor noastre, purtarea poverilor şi înlăturarea osândei noastre, răstignirea firii şi înnoirea fiinţei noastre, atingerea slavei şi pecetluirea înfierii noastre.

O, Nemuritoare şi Strălucită Cruce a jertfei lui Iisus!
Lângă tine îngenunchează dragostea noastră şi de tine se leagă speranţele noastre.
Sub tine se îngroapă slăbiciunile noastre şi pe tine este pironită osânda noastră.
În tine este puterea noastră şi spre tine înălţăm mâinile şi privirile noastre.

De tine ne alipim inimile, pătrunse de fiorul celei mai recunoscătoare dintre câte iubiri datorăm pe pământ sau în cer, în viaţa aceasta trecătoare sau în cea veşnică.

Căci noi nici în pământ şi nici în cer n-am avea loc dacă nu am fi stat lângă tine, dacă nu ai fi stat tu lângă noi.
Căci nici în viaţa aceasta şi nici în viaţa veşnică n-am avea nici o bucurie dacă nu am fi aflat-o pe aceea care ne-o aduci tu nouă sau ţi-o aducem noi ţie.

Recunoştinţă şi credincioşie veşnică ţie, nemuritoare şi strălucită Cruce a lui Iisus Hristos, Dulcele şi Scumpul nostru Mântuitor!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă Fecioară desăvârşită, Preasfântă Mamă Unică, Preasfântă Închinătoare mai apropiată, Preasfântă Fiinţă mai cinstită, Preasfântă inimă mai iubitoare, – tu, care eşti cea mai aproape de Fiul Tău şi Mântuitorul nostru Dulce, – roagă-te pentru noi de lângă El… Şi de lângă noi. Amin."

(Traian Dorz, din Hristos – Jertfa noastră)

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Teofan Zăvorâtul

"Episcopul Teofan Zăvorâtul (+1894) este un Sfânt Părinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea. Pe lângă faptul că a fost un scriitor de seamă al literaturii ascetice, a fost şi un profet în toată puterea cuvântului. Nu a fost numai un ierarh şi un dascăl de prim rang, recunoscut astfel atât în vremea sa cât şi în vremurile noastre, ci şi un om foarte smerit, accesibil celor simpli. Pentru a face înţelese unele adevăruri adânci şi de taină creştinilor din timpul său, a căror mântuire o dorea sincer, s-a folosit de un limbaj simplu. Calea către mântuire, aşa cum bine ştia, înseamnă dobândirea duhului Părinţilor, care presupune o inimă smerită, un fel de a fi smerit şi neprefăcut. Episcopul Teofan nu dorea să aibă de-a face cu o teologie care nu era bazata pe o inimă înfrântă şi pe asumarea unei filosofii de viaţă ortodoxe, întrucât înţelesese foarte bine cum duhul lumesc poate, prin intermediul teologilor, să îndepărteze teologia şi viaţa duhovnicească de realităţile zilnice ale vieţii omeneşti din lumea aceasta căzută...." ( continuarea aici)

"Noi, creştinii ortodocşi, care suntem fiii adevăratei Biserici, păstrăm şi transmitem mai departe singurul adevăr care există, pe care îl avem direct de la Dumnezeu, şi rămânem neclintiţi în credinţa noastră."

"Trebuie să-I fim recunoscători Domnului că a binevoit să ne năştem la sânul adevăratei Biserici, care este Biserica Ortodoxă."

"Nu trebuie să tragem concluzia că oricine vorbeşte despre Hristos este

neapărat şi vrednic de crezare, ci este nevoie să cercetăm dacă într-adevăr propovăduieşte calea sfântă spre mântuire."(din cartea "Cum să vorbim cu ereticii" - PDF )

,,Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă. "

"Omul simplu, care are frică de Dumnezeu este superior omului care se poartă deosebit, şi umblă elegant, dar care nu are printre scopurile şi dorinţele lui arzătoare aceea de a fi plăcut lui Dumnezeu."

"Lucrarea rugăciunii este cea dintâi în viaţa creştină. Dacă şi în ceea ce priveşte rânduiala lucrurilor obişnuite este valabilă zicătoarea: "Omul, cât trăieşte, învaţă", cu atât mai valabilă este ea în privinţa rugăciunii, a cărei lucrare trebuie să fie necontenită şi ale cărei trepte nu au hotar."

"Când se întâlneau, Sfinţii Părinţi din vechime obişnuiau să se salute întrebând nu de sănătate şi nici de altceva, ci de rugăciune: "Cum merge, cum lucrează rugăciunea?" Lucrarea rugăciunii era pentru ei semnul vieţii duhovniceşti, şi o numeau "respiraţia duhului". Trupul respiră, deci trăieşte; dacă respiraţia încetează, nu mai este în trup nici viaţă."

"A sta înaintea icoanei în biserică sau acasă şi a face metanii încă nu este rugăciune, ci doar ceva ce ţine de rugăciune. A spune rugăciuni pe dinafară, a le citi sau a asculta pe cineva care le citeşte tot nu e rugăciune, ci doar unealtă a rugăciunii, altfel spus un mijloc de a face să apară şi de a-i da imbold. Iar rugăciune propriu-zisă avem atunci când în inima noastră se ivesc unul după altul simţăminte evlavioase faţă de Dumnezeu: simţământul defăimării de sine, al dragostei, mulţumirii, slavosloviei, al căderii cu osârdie înaintea Lui, al umilinţei, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu şi aşa mai departe. "

(citate extrase din cartea "Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor", volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănîsescu-Vlas.)

,,Cine este îndrăgostit, acela se grăbeşte să meargă acolo unde speră că se va întâlni cu cel iubit, ori că va primi veste despre el, ori că va da peste cineva care aminteşte de el. Aşa şi aici: cine Îl iubeşte pe Domnul se grăbeşte să meargă la biserica, unde Domnul arată în chip aparte prezenţa Sa, unde credincioşii intră în cea mai apropiată împărtăşire cu sfinţii lui Dumnezeu, ce sunt înfăţişaţi ochilor lor, şi aud cuvântul privitor la El."

(  din ,,Dragostea de Dumnezeu " )

"Fă-ţi obiceiul de a rosti aceste cuvinte având mintea în inima, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine."

Şi această rugăciune, după ce ai învăţat să o foloseşti cum trebuie, sau mai bine zis când se întipăreşte în inima ta, te va duce la scopul pe care-l doreşti: Îţi va uni mintea cu inima, îţi va linişti frământarea gândurilor şi îţi va da puterea de a stăpâni mişcările sufletului tău."

,Celui îndrăgostit nu-i poate ieşi din cap gândul la cel iubit; când este singur, vorbeşte cu el în gând, închipuindu-şi faţa lui cu drag. Aşa şi aici: cine il iubeşte pe Domnul nu se depărtează de gândul la El, şi îndată ce prinde vreo clipă liberă se întoarce către El în cugetul său şi stă de vorbă cu El din inimă, cu căldură."

( din ,,Dragostea de Dumnezeu " )

, Nu faptele sunt principalul lucru in viaţă; principalul este starea inimii îndreptată către Dumnezeu."

,,Domnul este pe Cruce. Treci, cu mintea, alături de El şi gândeşte-te cu ce ochi te-ar privi El de pe Cruce. Rămâi mai mult în această cugetare şi conştiinţa îţi va lămuri clar totul."

,Aşază-ţi ca ţel din urmă aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc să ardă întru inima ta şi, strângându-ţi toate puterile laolaltă, să înceapă a-ţi zidi omul lăuntric şi, în cele din urmă, să ardă neghina păcatelor şi patimilor tale.

Rânduieşte-ţi viaţa în acest chip şi, cu harul lui Dumnezeu, te vei mântui."

"Puneţi acum pe primul loc facerea a ceea ce este pe placul Domnului şi reorânduiţi toate celelalte. După cerinţele acestui singur scop…şi aşezarea voastră lăuntrică are să se schimbe. Pe dinafară, totul va rămâne la fel, doar inima se va face nouă. Asta este tot. E mult oare?"

„Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului purtător de cruce. Ce e această cruce? Necazurile, întristările de tot felul ce vin în tot timpul, dinăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului. Acolo unde nu e această cruce, nu poate fi vreun creştin. Înlesnirile de toate felurile şi dezmierdările nu sunt pentru un creştin. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care are nevoie de mai multe operaţii, şi toate acestea dor. Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, că înseamnă că mergi pe calea Domnului. Rabdă puţin, că acum vine sfârşitul, aducător de cununi!"

"Cămăruţa omului este inima sa; prin urmare Dumnezeu ne porunceşte să ne rugăm în inima noastră"

„legaţi-vă mintea de un singur mod, de gândul la cel Unul“

"Lumea vi se pare bogată, dar ea îngraşă numai trupul, dar sufletul îl epuizează prin înfometare, neoferindu-i o cât de mică părticică hrănitoare. Chivernisiti-vă viaţa după această deosebire, toţi cei ce vreţi să vă creşteţi sufletul ca să devină un pom viu, vrednic de a fi răsădit în raiul ceresc."

"Vorbele bune zidesc, pun rânduială, întăresc în bine; vorbele rele strică şi slăbesc tot ce este bun şi pregătesc la rău.

Nici vorba deşartă, chiar dacă este goală, nu rămâne fără rod: pustieşte sufletul - iar sufletul pustiu la ce mai este bun?

Este clar, după toate acestea, avertismentul apostolului: să nu-L supărăm cu un cuvânt stricat pe Duhul Sfânt, cu Care am fost însemnaţi în ziua izbăvirii."

(Din “Calauză către viaţa duhovnicească – Tâlcuire la Psalmul 118“)

“Una din viclenele curse ale vrăjmaşului este să se ascundă pe sine, adică să-l încredinţeze pe păcătos că el nu există, în urma cărui fapt el face ce vrea în sufletul păcătos”.

"Sănătatea şi boala sunt în mâinile purtării de grijă a lui Dumnezeu mijloace pentru mântuire atunci când atât una, cât şi cealaltă sunt folosite în duhul credinţei..."

„Nu vei muri. Trupul tău va pieri, dar tu vei trece într-o altă lume, deosebită, vei rămâne în viaţă, îţi vei aduce aminte de tine şi vei recunoaşte lumea întreagă care te va înconjura.”

“Viaţa duhovnicească este un astfel de tărâm în care înţelepciunea acestei lumi nu poate pătrunde.”

Să căutăm ca Domnul să facă în sufletele noastre ceea ce este cu neputinţă omului

          11. “Împlinirea poruncilor lui Hristos este un lucru aproape cu neputinţă omului singur. Când vin tineri la mine şi-mi spun: <>, le răspund: << Nu-i greu deloc; este cu neputinţă! >>. Dar, ca să înţelegi sufletul, de ce-ţi este aşa de greu, trebuie să şti că ceea ce încerci este cu nepuţinţă pentru tine însuţi şi de aceea te întrebi: cum o să ajung vreodată la asta? Soluţia este rugăciunea, iar când Domnul a zis că << cele cu neputinţă omului sunt cu putinţă lui Dumnezeu>> a spus-o ca pe o făgăduinţă; cred că putem să luăm cu încredere o astfel de făgăduinţă şi să căutăm ca Domnul să facă în sufletele noastre ceea ce este cu neputinţă omului.

          Pentru întărirea în Biserica ortodoxă, aş aminti cuvântul unui teolog rus care spune că Biserica ortodoxă nu atât convinge, cât se duce, adică atrage inima şi sufletul omului întreg. Eu aş confirma cuvântul lui, spunând că aceasta a fost şi experienţa mea. V-am vorbit despre criza prin care am trecut eu, care este mai mult decât o convingere intelectuală şi trebuie să vă spun că această criză este o trăire, deşi eu atunci căutam criterii intelectuale.

          Criterii mi-a dat Dumnezeu, dar pe altă cale. Şi cale a este trăirea. Când se descoperă <<în duh şi în adevăr >>, adevărul se duce, adică convinge toată firea, până în măduva oaselor. Şi aceasta este puterea ortodoxiei, pe care am văzut-o de mai multe ori. Ortodoxia nu are un adevăr relativ sau un adevăr micşorat, nici unul scâlciat sau deviat, cum am găsit astfel de adevăruri în toate confesiunile şi religiile de care am auzit câte ceva, cu intenţii de multe ori extraordinare, ci adevăruri deplin care, negreşit, duce la Mântuire. Deci, una din trăsăturile Ortodoxiei este această seducţie, este convingerea omului întreg. Mai întâi sunt atrase inima şi sufletul şi în cele din urmă şi mintea. Că în duhovnicie mintea se converteşte cel mai încet. Să nu vă smintiţi de lucrul acesta. Caută omul de multe ori o dovado logică, ori logica seamănă cu nişte rafturi pe care pui ceva; depinde ce pui. Spun oamenii că logic nu există minunea. Dar, dacă ai experienţa existenţială a minunii, logica ţi se transformă sau ţi se modifică, îţi creşte şi atunci include şi minunea. Dar minunea n-o pui pe raftul unde este, să zicem, informatica, ci pe raftul acela unde se află credinţa. Şi logica << se dezvoltă >> şi << se măreşte>>. Camera şi rafturile se adaugă – nu-i aşa? – după cum vine experienţa. Deci, întâi experienţa, iar raţiunea şi logica vin după aceea şi explică, dar în viaţă explică de mute ori târziu. De multe ori aveţi trăiri neînţelese ani şi zeci de ani de zile şi, după zeci de ani de zile, vine şi o explicaţie logică” (Ibidem, pp. 51-52).

          12. “ Chiar dacă aparent lucrarea lui Dumnezeu în Ortodoxie este mică, în realitate ea este o lucrare mare, numai că omul nu o vede. Avem crâmpeie din măreţia acestei lucrări tainice a lui Dumnezeu, crâmpeie din care o să numesc câteva la care mă gândesc acum.

        O tradiţie a călugărilor de la Muntele Athos spun că, dacă un suflet se mântuieşte după moarte şi ajunge la viaţă, până la 12 generaţii de strămoşi se împărtăşesc din această biruinţă, a zice, a vieţii, primesc ca un şoc de viaţă şi , dacă ei înşişi nu sunt mântuiţi, se pot mântui prin acel suflet care a găsit mântuirea. Părintele Sofronie explică şi în felul acesta cel care a găsit mântuirea, cel care s-a păcătuit, a găsit viaţa. Dacă eu, orişicare eu, găsesc viaţa, în mine s-au pocăit, în mine s-au spălat toate păcatele pe care le-am moştenit. Vechiul testament vorbeşte de păcatele care se răsfrâng până la a treia generaţie numai. Dar iată că aceşti călugări de la Athos învaţă că până la 12 generaţii de strămoşii găsesc viaţa deşi păcatul are energii numai până la a treia şi a patra generaţie.

        Mult mai mare este lucrarea lui Dumnezeu decât se vede. Şi cred că noi putem să ne încredinţăm Domnului, să ştie El ce face, chiar când nu vedem noi, chiar când în ochii noştri nu are aerul că ştie ce face. Domnul de multe ori nu ne întreabă pe noi, însă ştie El mai bine. Şi cred că, dacă noi ne trăim smerit viaţa noastră în sensul adevărat dumnezeiesc, smerenia aceasta este poarta deschisă iubirii şi iubirea este porunca cea dintâi a Domnului. Deci, trăind în iubire, trăind în înţelegerea aproapelui, înţelegându-l şi în păcatul lui (fiindcă şi eu sunt păcătos şi nu trebuie să judec), împlinind poruncile lui Dumnezeu, se face în fiecare dintre noi o lucrare a cărei măreţie nici nu ne dăm seama. Ne dă Dumnezeu crâmpeie de vederi dintr-astea, ca să ne încurajeze. Dar, precum în viaţa asta nu putem să vedem toată măreţia lui Dumnezeu, ne mulţumim cu aceste crâmpeie, prin care întemeiem şi mai mult nădejdea noastră în Dumnezeu şi încredinţarea că se va dospi aluatul întregii omeniri. Fiindcă şi Domnul, când vorbeşte despre sfârşitul lumii spune: << Luaţi seama… să nu speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul>>. Deci şi noi să nu ne smintim de lucrurile care vin, că toate lucrurile sunt, nevăzut în mâinile lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu Îşi face lucrul Lui în istorie şi puterea Lui e înfricoşătoare de gingaşă, fiindcă puterea lui Dumnezeu n-are nevoie de violenţă. Când Domnul îşi va îndeplini lucrarea Lui pentru mântuirea omului, atunci va veni sfârşitul. Atunci va pune capăt istoriei, odată cu tragedia aceea fără de asemănare, care va fi la sfârşitul veacurilor” (Ibidem, pp. 52-54).

          13. “Am văzut de multe ori în viaţă cum Dumnezeu ne lasă să fim ispitiţi, să ne muncim cu tot felul de lucruri dar, în aceste ispite, nu trebuie să ne pierdem cumpătul, să deznădăjduim, fiindcă nu numai eu sufăr de păcat, nu este numai suferinţa mea, pe care câteodată nu pot să o mai duc, ci este suferinţa lumii întregi. Şi eu, poticnindu-mă de păcatul meu, fie că l-am biruit, fie că am căzut în el, trecând prin multe suferinţe şi nedreptăţi, devin în stare să înţeleg pe aproapele. Şi aşa începe să se închege cea de a doua poruncă a Domnului: << Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi>>. Aproapele tău, fie bun, fie rău, fie păcătos sau sfânt, oricum ar fi el, este un alt eu însumi; tu eşti un eu, tu mă cunoşti până la urmă. Şi eu te cunosc, esenţial; nu e nevoie să ne întâlnim ca să ne cunoaştem.

          Odată, când am fost la Muntele Athos, acum mulţi ani, am fost entuziasmat de căldura cu care am fost primiţi de călugări. Ce primitori erau! Ce înţelegători! Şi i-am spus unui călugăr: << Oriunde aş intra aici, în mănăstire şi schituri, pe oricine aş vedea, parcă l-am cunoscut din copilărie>>. Ce mi-a răspuns călugărul? Zice: << Noi, ortodocşii, ne iubim înainte să ne cunoaştem>>. Şi am înţeles că este adevărat cuvântul lui. Esenţial ne cunoaştem, mai ales cei care trăim cu rugăciunea” (Ibidem, pp. 54-55).(sursa)

Partea a III-a

 Părintele Rafail Noica

Cuvinte de învăţătură

Străjerul Ortodox - de strajă pe internet

"În februarie 1991, apărea, la Bacău, o "Foaie religioasă pentru popor", după cum ea însăşi se intitula, ce purta un nume ce se voia a fi ca o avangardă a problemelor ce stăteau să se dezlănţuie în lumea ortodoxă: "Srăjerul Ortodox".

Lună de lună, neîntrerup până în decembrei 2005, foaia a stat de strajă la porţile sufletului ortodox românesc, însumând 90 de raportări către fronturile luptei duhovniceşti (90 de numere), bogate şi pline de sănătoasă hrană pentru suflet.

Ancorat în viaţa liturgic-religioasă a Bisericii, Străjerul a pichetat, cu atenţia unui vigilent soldat bine instruit, fiecare ungher al existenţei religioase a poporului nostru, oferind hrană duhovnicească pentru toate situaţiile în care se poate afla un credincios pe calea mântuirii.

Au colaborat la îmbogăţirea acestei foi clerici şi mireni, ca de exemplu pr. Gh. Stan, pr. Gh. Bogus, pr. Stefan Chiscari, scriitorul şi publicistul Sergiu Grosu, prof. Gh. Precupescu, Mircea Andronic, precum şi nume sonore ale duhovniciei ortodoxe româneşti: Părintele Iosif trifa, Părintele Arsenie Boca, Părintele Paulin Leca şi alţii.

Acum, după încetarea apariţiei, această foaie duhovnicească pentru popor stă de strajă la porţile virtuale ale internetului şi poate fi găsită la adresa: http://strajerul-ortodox.blogspot.com , sait îngrijit de ing. Ioan Lupaşcu, iniţiatorul şi coordonatorul apariţiei acestei publicaţii.

Fie ca orice suflet care se apropie de această publicaţie, de acum virtuală, să se folosească de bogatul ei conţinut!"

Articol preluat din paginile săptămânalului duhovnicesc

"Iisus Biruitorul", nr. XXI, nr. 48(764), 22-28 Noiembrie 2010

pentru a citi clik pe imagine

Ţin să mulţumesc şi eu pe această cale d-lui  ing. Ioan Lupaşcu, că mi-a găzduit în paginile acestei minunate foi, în vremea aceea, poezii şi articole. Este o bucurie să văd că renaşte această "Foaie religioasă pentru popor".

Slăvit să fie Domnul!

O împreună-călătorie mai smerită…

Mă alătur cu bucurie la această împreună călătorie, să fim tmpreună şi în acest Post al Naşterii Domnului, pentru că avem cu toţii nevoie.

  Duc si eu mai departe ideea împreună-călătoriei cu un pomelnic comun, adăugând citirea zilnică a Paraclisului Maicii Domnului.

Pentru toţi cei care, din diverse motive, nu putem participa acolo, m-am gândit la o variantă mai simplă:

• 1. principiile împreună-călătoriei rămân aceleaşi.
• 2. rugăciunea va fi în fiecare seară la ora 22, pomenindu-i pe „toţi cei care călătoresc împreună cu noi în acest post”.
• 3. ca rugăciune călăuzitoare m-am gândit la Rugăciunea pentru lume a Sf. Siluan, care cuprinde cu multă dragoste toată durerea lumii.

impreuna calatoria craciun 2010

Cei care doresc să se alăture o pot face printr-un comentariu AICI
Mulţumim d-na Natalia şi pentru invitaţia din acest an!

Post de net

Începând din clipele acestea, odată intrat în Postul Crăciunului, mi-am propus să postesc şi de net, reducâd timpul de navigare pe internet. Drept urmare, vă rog să mă iertaţi dacă ne vom întâlni mai rar, am mai experimentat postul acesta şi anul trecut şi am avut numai de câştigat, vă sfătuiesc şi pe voi să încercaţi, ar fi minunat!

Asta înseamnă să ţinem un ,, post de net" în felul următor ( e doar o propunere ) :

1. Post ,,negru" miercuri şi vineri ( nu ne atingem de taste, doar în obligaţiile de serviciu )
2. Reducerea la jumătate ( sau chiar mai mult) a timpului de navigare şi de messenger;
3. Înlocuirea acestui timp de net cu un timp cu familia;

Să înlocuim navigarea pe net cu lecturarea unei cărţi, sau cu citirea unui psalm, sau acatist. Eu aşa voi face în familia mea. Sper să reuşim cu ajutorul lui Dumnezeu.

Faptul că am postat despre această hotărâre şi voi ştiţi despre ea, mă va ajuta să mă ţin  de acest post.
Când hotărărea e publică, reuşeşti mai uşor prin susţinerea celorlalţi.

Se mai hotărăşte cineva să aibă un astfel de ,,post de net" ?

POST CU FOLOS DUHOVNICESC!

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV

din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit

aflat în colţul din stânga-jos. )

Cum să ne rugăm

Rugaciunea este lucrarea de capatai pentru orice crestin ortodox si este atat de importanta incat Sf. Ap. Pavel spune: Rugati-va neincetat (I Tesaloniceni 5, 17).

            Acest indemn adresat noua la o prima vede pare a fi in contradictie cu ce ne-a spus Mantuitorul : Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate . (Matei 6, 7-13). Incercand sa intelegem in profunzime cele doua versete vom vedea ca ele de fapt nu se contrazic ci se completeaza.

            Sf. Ap. Pavel ne indeamna sa ne rugam neincetat pentru ca prin rugaciune mintea si inima noastra se suie la Dumnezeu, prin rugaciune se coboara in suflet bucurie cereasca, prin rugaciune putem sa dam slava si multumire lui Dumnezeu, prin rugaciune putem cere mila si ajutorul Lui, prin rugaciune vorbim cu Dumnezeu.

            Sunt atatia credinciosi care au dobandit darul rugaciunii neintrerupte reusind sa coboare mintea in inima, reusind sa faca din rugaciune un reflex asemenea respiratiei. Pentru aceasta unii parinti recomanda celor ce vor sa se indeletniceasca cu rugaciunea inimii sa rosteasca cuvintele lipite de respiratie astfel: intre inspiratie si expiratie sa zica: Doamne,  pe inspiratie sa zica: Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pe expiratie: Miluieste-ma pe mine pacatosul. Cei care au ajuns la masura de a avea rugaciunea inimii stau marturie pentru noi ca acest mare dar se poate dobandi, se poate ca mereu sa fi cu mintea si inima la Dumezeu si ca se poate sa ne rugam neincetat.

            Am vazut mai sus ca Mantuitorul a spus: nu spuneti multe ca neamurile; acest indemn a lui Hristos ne invata ca rugaciunea nu poate sa fie formala, ea nu se poate regasi numai pe buzele noastre ci trebuie sa fie facuta din adancul sufletului, mintea cugetand la cele ce zicem si inima simtind si traind fiecare cuvant. Se potrivestte in acest context foarte bine sintagma: Tipic, tipic si la inima nimic. Deci sa fim cu luare aminte ca rugaciunea noastra sa nu fie numai vorbarie multa.

            Este adevarat ca nu toti suntem pe aceeasi treapta privind rugaciunea si ca trecem prin diferite etape: mai intai ne rugam numai cu buzele asa cum fac copiii, ei reproduc rugaciunea invatata de la mama sau bunica intocmai ca pe o poezie, mai tarziu incep sa inteleaga, de ce se roaga si cui se roaga, iar mai apoi ajung sa traiasca rugaciunea. Noi trebuie sa ne ostenim sa ne rugam cat mai curat, traind bucuria rugaciunii si darurile lui Dumnezeu se vor revarsa din belsug peste noi.

            Tot aici, vom aborda un alt subiect: cum sa ne rugam: citim sau cu propriile noastre cuvinte?

            Rugaciunile pe care le citim acasa sau la biserica sunt rodul unor oameni luminati de Duhul Sfant, neegalate prin frumusetea lor. Cine ar putea de exemplu sa scrie un alt paraclis pentru Maica Domnului decat cel scris de Teostirict sau dupa altii Teofan? Sau cine ar putea sa scrie cuvinte mai alese si mai profunde pt Hristos decat cele pe care le gasim in Acatistul Mantuitorului?

            Noi citim rugacinile ramase de la Sfintii Parinti pentru frumusetea si profunzimea lor si pentru ca ne regasim intru ele.

            Daca ne amintim Insusi Hristos ne-a lasat o rugaciune pe care sa o zicem: Tatal Nostru si tot Mantuitorul impreuna cu Sf. Apostoli citeau psalmi, iata din nou rugaciune scrisa.

            Deci a citi rugaciuni este un lucru bun, dar nu suficient pentru ca noi trebuie sa ne rugam, sa vorbim cu Dumnezeu si cu propriile noastre cuvinte, trebuie sa-i spunem lui Dumnezeu durerea noastra, bucuria si neputinta noastra.

Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi (Matei 21,22)

            Este foarte important ca atunci cand ne rugam sa avem credinta. Sa credem ca Dumnezeu aude rugaciunea noastra, sa credem ca Dumnezeu este Bun si Milostiv, sa credem ca Dumnezeu poate implini orice rugaciune si ca toate sunt cu putiinta la Dumnezeu.

            Din pacate, de multe ori noi cerem ceea nu ne este de folos si de aceea Dumnezeu nu ne implineste multe cereri, de aceea e foarte important ca noi atunci cand cerem ceva sa-i spunem lui Dumnezeu: Doamne dar nu voia mea ci voia Ta se se faca, ca tu stii Doamne cele ce sunt spre mantuirea mea.

Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41)

            Atunci cand ne rugam sa ne asteptam sa fim luptati de tot felul de ispite, pentru ca vrajmasul uraste aceasta lucrarea de capatai a crestinului.

            Iata cateva ispite cu care va trebui sa ne luptam:

-         mintea  va fi imprastiata si astfel ne vom ruga fara sa cugetam si fara sa intelegem cele ce zicem

-         o multime de ganduri straine se vor abate peste noi asemenea unei ploi

-         este posibil sa te lupti cu ganduri trupesti sau ganduri chiar de hula, dar tu mai tare sa starui in rugaciune, neprimindu-le si vor slabi si vor disparea

-         iti vor veni ganduri de mandrie, sa ne amintim de fariseu si vames, unul se ruga cu mandrie: Iti multumesc doamne ca nu sunt ca ceilalti oameni, iar celalalt cu smereni: Dumnezeule milostiv fi mie pacatosului. Numai cel din urma s-a intors indreptat la casa lui

-         incearca sa iti asiguri un climat propice pentru rugaciune: mergi in camera ta si stai acolo in liniste pentru ca vorbesti cu Dumnezeu si nu lasa nimic sa te distraga. Mai mult ca sigur ca atunci cineva iti va bate la usa, sau te va striga, telefonul iti va suna sau mai stiu eu ce se va intampla ca sa pierzi dulceata si bucuria rugaciunii

-         uneori se va intampla sa fi foarte obosit fizic sau mintal si toate instinctele tale iti vor spune sa nu te mai rogi ca nu mai esti in stare. Daca nu vei asculta aceste ganduri si te vei ruga, mare plata si bucurie vei avea, pentru ca si osteneala ta a fost mare

Acestea sunt numai cateva din ispitele ce pot veni peste noi, important este ca noi sa fim pregatiti avand credinta, dragoste si nadejde.

Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre (Marcu 11,25)

Este foarte important ca atunci cand ne plecam genunchii in fata lui Dumnezeu, sa facem acest lucru cu cugetul curat, fara a fi certati cu cineva si fara a uri pe nimeni.

Chiar si in Rugaciunea Domneasca spunem: si ne iarta noua precum si noi iertam…deci vedem foarte clar ca iertarea este o conditie a rugaciunii. Caci de noi nu iertam pe aproapele si asezandu-ne la rugaciune vom rosti aceste cuvinte nu facem altceva decat sa ne blestemam singuri si sa-l rugam pe Dumnezeu sa faca, asa cum facem si noi cu aproapele, adica sa nu ne ierte.

Noi sa ne cerem iertare si de la cei ce ne-au gresit si sa ne rugam si pentru vrajamsii nostrii ca Domnul sa-i miluiasca, intelepteasca, sa pogoare peste ei harul sau cel bogat si sa le umple inimile cu dragoste curata.

Deci Petru era pazit in temnita si se facea necontenit rugaciune catre Dumnezeu pentru el de catre Biserica (Fapte 12,5).

Mare putere are rugaciunea facuta in comun: Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18,20). Atunci sa incercam sa cugetam la cata putere trebuie sa aibă rugaciunea facuta de Biserica (comunitate ortodoxa), in biserica (locasul de cult prin excelenta) si de preotie.

Pe acest considerent credinciosii ori de cate ori au probleme, necazuri dau la biserica pomelnic, pentru ca preotul alaturi de credinciosi sa se roage pt el si iata cum Biserica se roaga alaturi de tine si pentru tine.

Iar orice femeie care se roaga…cu capul descoperit isi necinsteste capul…(Efeseni 6,18)

La rugaciune participa pe langa suflet si trupul. Trupul este numit templu al Duhului Sfant (I Corinteni 6, 19) si are si contributia lui atunci cand ne rugam. Iata, ne plecam genunchii, ne tinem mainile adunate, ne insemnam cu Semnul Sfintei Cruci, facem metanii, inchinaciuni, sarutam icoanele … toate acestea sunt lucrari duhovnicesti ale trupului.

Cand ne rugam e importanta si tinuta, mai eles in biserica, pt ca trebuie sa fim imbracati decent, barbatii cu capul descoperit iar femeile cu capul acoperit. Versetul de sus trebuie inteles adliteram.

Gresesc femeile care se roaga cu capul descoperit, care se imbraca in pantaloni, fuste scurte sau mulate, cu alte cuviinte imbracate necuviincios.

Sunt convins ca daca acele femei ar fi invitate de exemplu sa vorbeasca cu presedintele tarii, s-ar imbraca decent si sobru, cu cele mai bune haine, pentru ca vor merge in fata presedintelui. Atunci, cand te in fatisezi in fata lui Dumnezeu cand intri in casa lui pentru rugaciune cum se cuvine sa te imbraci?

 

Staruiti in rugaciune, priveghind in ea cu multumire. (Coloseni 4,2)

 

Rugaciunile pe care le inaltam lui Dumnezeu sunt de mai multe feluri: sunt rugaciuni de cerere dar sunt si rugaciuni de multumire. Este foarte important ca fiecare rugaciuen a noastra sa inceapa cu multumire pentru toate binefacerile stiute si nestiute pe care Dumnezeu le revarsa necontenit peste noi, macar ca sunt nevrednici si nu meritam. Iata faptul ca traim, ca Dumnezeu ne tine in viata este un mare dar, ca avem familie, un acoperis deasupra capului, ca avem ce pune pe masa… sunt atatea motive pentru care se cuvine ca noi sa dam Slava lui Dumnezeu, multumindu-i pentru toate. Dupa ce vom face acest lucru putem sa continuam rugaciunea spunandu-i lui Dumnezeu necazurile, intristarile si neputintele noastre, putem sa cerem ce credem noi ca avem nevoie dar pentru a fi siguri ca nu gresim sa incheiem cu cuvintele amintite si mai sus: Da-ne Doamne acestea numai daca sunt dupa voia Ta si spre mantuirea noastra

Slava lui Dumnezeu pentru toate

Cu dragoste Parintele Ciprian