Rugaţi-l pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său (Lc 10,2)

"Să auzim ce spune Domnul când îi trimite pe predicatori: Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini! Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său! (Mt 9,37-38).

Pentru un seceriş mare lucrătorii sunt puţini; nu putem vorbi despre această lipsă fără o tristeţe adâncă, deoarece sunt persoane care ar asculta cuvântul bun, însă lipsesc predicatorii. Iată, lumea este plină de preoţi şi totuşi rar se găseşte unul care lucrează în secerişul Domnului; ne-am asumat misiunea preoţească, dar nu facem faptele pe care le comportă misiunea.

Fraţilor preaiubiţi, gândiţi-vă bine la ceea ce este scris: Rugaţi-l pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său (Lc 10,2). Rugaţi-vă pentru noi ca să fim în măsură să lucrăm pentru voi aşa cum se cuvine, pentru ca limba să nu se blocheze atunci când vorbeşte, iar tăcerea noastră să nu ne condamne în faţa judecătorului cel drept pe noi care am asumat misiunea de predicatori. Adesea limba predicatorilor îşi pierde vioiciunea din cauza păcatelor lor; adesea celor care sunt la conducere le este luată posibilitatea predicării din cauza credincioşilor.

Limba predicatorilor este împiedicată de păcatul lor, aşa cum spune psalmistul: Dumnezeu îi spune celui păcătos: de ce repeţi decretele mele?(Ps 49,16). Alteori, glasul predicatorilor este împiedicat în mod vinovat de credincioşi, aşa cum îi spune Domnul lui Ezechiel: Voi face să ţi se lipească limba de cerul gurii şi vei rămâne mut. Astfel nu vei mai fi pentru ei unul care le reproşează, pentru că sunt un neam de răzvrătiţi (Ez 3,26). Ca şi cum ar spune: Ţi se ia cuvântul predicării, deoarece poporul nu este vrednic să asculte îndemnul adevărului, acel popor care s-a răzvrătit împotriva mea prin faptele sale. Însă nu este uşor să se ştie mereu din vina cui este luat cuvântul predicatorului. Dar se ştie cu toată certitudinea că tăcerea păstorului dăunează uneori lui însuşi şi întotdeauna credincioşilor supuşi lui.

Fraţilor preaiubiţi, sunt alte lucruri care mă întristează adânc în modul de a trăi al păstorilor. Şi pentru ca să nu pară supărător faţă de cineva ceea ce spun, mă acuz în acelaşi timp şi pe mine, deşi mă aflu în acest loc desigur nu prin alegerea mea, ci constrâns de timpurile tulburate în care trăim.

Ne-am înglodat în lucruri pământeşti, iar prin misiunea preoţească am asumat altceva, altceva arătăm prin fapte. Nu părăsim slujirea predicării şi suntem numiţi episcopi, dar poate că mai curând spre condamnarea noastră, dat fiind faptul că avem titlul onorific şi nu calităţile. Cei care ne-au fost încredinţaţi îl părăsesc pe Dumnezeu, iar noi stăm liniştiţi. Zac în păcatele lor, iar noi nu le întindem mâna pentru a-i corecta.

Oare cum va posibil să corectăm viaţa altora dacă o neglijăm pe a noastră? Fiind toţi copleşiţi de afaceri pământeşti, devenim cu atât mai insensibili în interior cu cât părem mai atenţi la afacerile exterioare.

Tocmai pentru aceasta Biserica spune mădularelor sale bolnave: Mau pus păzitoare a viilor: via mea, a mea, nu am păzit-o (Ct 1,6). Puşi păzitori ai viilor, noi nu păzim deloc via, deoarece, fiind implicaţi în acţiuni străine, neglijăm slujirea pe care ar trebui să o îndeplinim."

  Sfântul Grigore cel Mare

din Omilii la evanghelii