Cum stai tu cu pământul inimii tale faţă de Iisus, marele Semănător şi faţă de sămânţa Lui?

-Matei cap.13-

"3. Si le-a grait lor multe, in pilde, zicand: Iata a iesit semanatorul sa semene.

4. Si pe cand semana, unele seminte au cazut langa drum si au venit pasarile si le-au mancat.

5. Altele au cazut pe loc pietros, unde n-aveau pamant mult si indata au rasarit, ca n-aveau pamant adanc;

6. Iar cand s-a ivit soarele, s-au palit de arsita si, neavand radacina, s-au uscat.

7. Altele au cazut intre spini, dar spinii au crescut si le-au inabusit.

8. Altele au cazut pe pamant bun si au dat rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci.

9. Cine are urechi de auzit sa auda.”

După ce le-a spus oamenilor pilda despre omul iesit la semănat,Domnul Iisus le-a explicat ucenicilor întelesul profund al cuvintelor Sale:

"18. Voi, deci, ascultati pilda semanatorului:
19. De la oricine aude cuvantul imparatiei si nu-l intelege, vine cel viclean si rapeste ce s-a semanat in inima lui; aceasta este samanta semanata langa drum.
20. Cea semanata pe loc pietros este cel care aude cuvantul si indata il primeste cu bucurie,
21. Dar nu are radacina in sine, ci tine pana la o vreme si, intamplandu-se stramtorare sau prigoana pentru cuvant, indata se sminteste.
22. Cea semanata in spini este cel care aude cuvantul, dar grija acestei lumi si inselaciunea avutiei inabusa cuvantul si il face neroditor.
23. Iar samanta semanata in pamant bun este cel care aude cuvantul si-l intelege, deci care aduce rod si face: unul o suta, altul saizeci, altul treizeci.”

Ce fel de pământ eşti tu?

"...Dragă cititorule! Eu te întreb: în care din aceste patru stări te afli tu? În care din aceste patru clase de pământ este pământul inimii tale? Eu te întreb: cum stai tu faţă de Cuvântul lui Dumnezeu? Cum stai tu cu pământul inimii tale faţă de Iisus, marele Semănător şi faţă de sămânţa Lui? Ia seama, tu ai o groaznică răspundere faţă de Iisus, marele Semănător. „De n-aş fi venit (în lume) şi nu le-aş fi vorbit (oamenilor) – zicea Iisus – păcat nu ar avea, dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor“ (Ioan 15, 22). Sămânţa adusă în lume de Iisus Mântuitorul se seamănă şi azi şi puterea ei este şi azi tot aşa de mare, ca atunci. Dar această sămânţă nu poate rodi, pentru că pământul inimii tale este rău. L-ai lăsat să se usuce în vântul fărădelegilor… L-ai lăsat să-l calce patimile şi păcatele… L-ai lăsat să se umple de bolovanii patimilor şi năravurilor celor rele… L-ai lăsat să-l înece spinii grijilor lumeşti şi ai alergărilor după cele trecă­toare. Cuvântul lui Dumnezeu are şi azi tot aceeaşi putere ca pe vremea Mân­tuitorului, însă el nu poate rodi, pentru că pământul inimilor noastre este rău. Nu-i de vină sămânţa, ci e de vină pământul. S-au înţelenit ogoarele inimilor noastre şi s-au umplut de pietrele şi spinii ispitelor şi patimilor rele.

Trebuie desţelenite ogoarele inimii. Al lui Dumnezeu pământ de arat suntem noi, zice Ap. Pavel (I Cor. 3, 9). Araţi pământul cel înţelenit al inimii voastre şi nu semănaţi în spini. Desţeleniţi-vă un ogor nou (Ier. 4, 3; Osea 10, 12). Să udăm pământul cel pustiu şi fără de apă al inimilor noastre cu lacrimi de căinţă şi cu rugăciuni, ca să se înmoaie şi să se trezească în el un dor, o sete o aşteptare după Cuvântul lui Dumnezeu.

Dragă cititorule plugar! Sămânţa pe care o arunci tu în pă­mânt rodeşte „mai întâi pai verde, apoi spic şi după aceea grâu deplin în spic“ (Marcu 4, 28). Aşa şi sămânţa Cuvân­tului lui Dumnezeu trebuie să rodească fapta cea bună până la sfârşit, altcum, dacă se opreşte numai la paiul vorbelor sau florile rugăciunilor, încă nimic nu ai făcut pentru mântuirea sufletului tău.

Rugăciune

Iisuse Mântuitorule! Eu sunt pământul cel rău din pilda Evangheliei. Sunt un pământ uscat de vântul fărădelegilor… Pământul inimii mele s-a umplut de pietrele păcatelor şi de spinii grijilor şi ai alergărilor lumeşti. Sămânţa Ta nu poate încolţi şi rodi în el. Vindecă Tu, Doamne, pământul inimii mele. Eu stau în faţa Ta ca „un pământ pustiu şi fără de apă“… ca un pământ ce şi-a pierdut puterea de rodire. Stropeşte-L cu scump sângele Tău; udă-L cu dragostea Ta şi fă-l iarăşi roditor cu Jertfa Ta cea sfântă.

Duhule Sfinte! Dă-mi lacrimi să ud şi eu pământul cel înţelenit al inimii mele. Revarsă peste el ploaia harului şi darului Tău. „Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se întoarce până nu adapă pământul şi-l face de rodeşte“ (Isaia 55, 10), aşa fă să se reverse şi peste pământul inimii mele ploaia Ta cea făcătoare de roade bune (Gal. 5, 22). Duhule Sfinte! Trezeşte în mine o „foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu“ (Amos 8, 11) şi o sete de a mă adăpa cu el (Isaia 55). Duhule Sfinte! Aprinde cu focul Tău cel sfânt ogorul inimii mele, să ardă spinii, buruienile şi tot ce este rău în el, ca să mă desţelenesc într-un ogor nou şi să încep o viaţă nouă."

Părintele Iosif Trifa,

volumul "Din pildele Mântuitorului"