SFINŢII VOR JUDECA LUMEA

„Îndrasneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţi? Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici? Nu ştiţi oare că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti? Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti puneţi pe cei nebăgaţi în seamă de Biserică, ca să vă judece! O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate? Ci frate cu frate se judecă înaintea necredincioşilor? Negreşit şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba? Ci voi înşivă faceţi strâmbătate şi aduceţi pagubă, şi aceasta, fraţilor!” (I Cor 6, 1- 8)

O altă problemă gravă a apărut în Biserica din Corint: între creştinii de aici au apărut diferite neînţelegeri, iar ei au apelat la judecătorii păgâni pentru a le rezolva. Membrii Bisericii se duc cu certurile lor în faţa instanţelor lumeşti. Cei care sunt numiţi fraţi şi sfinţi merg ca să ceară dreptate de la cei care nu au primi harul mântuirii, cei care sunt chemaţi să formeze prin iubire trupul tainic al lui Hristos se nedreptăţesc între ei. Cum pot cei nedrepţi să-i judece pe sfinţi? Prin aceasta atitudine creştinii neagă toată măreţia harului pe care Dumnezeu a pus-o în ei atunci când au venit la credinţă. Dacă ei ar fi rămas şi ar fi crescut în harul mântuirii, eventualele neînţelegeri s-ar fi risipit cu multă uşurinţă.

Admonestarea Sf Ap Pavel este făcută printr-o serie de întrebări precise: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea”? (V. 2) „Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri” ? (v.3) „Nu este oare nici un om înţelept între voi care să poată judeca între frate şi frate”? (v.5) „Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea”? (v.7). De ce faceţi strâmbătate? (cf. v.opt). De ce au apărut între cei duhovniceşti judecăţi lumeşti? (cf v 4 şi 7) Aceste întrebări arată pe de o parte superioritatea pe care creştinii sunt chemaţi să o trăiască, iar pe de altă parte josnicia în care ei au ajuns.

Primele două întrebări necesită unele lămuriri. Nu se înţelege că sfinţii vor judeca lumea într-un mod independent de Iisus Hristos Care a fost „rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi” (Fapte 10, 42; cf. Ioan 5, 22). Sfinţii nu au şi nu vor avea o slavă proprie, ei participă acum şi în veci la demnitatea împărăteacă a Dreptului Judecător, ei se împărtăşesc prin har de tot ce are Mântuitorul lor: „Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui” (Ap 3, 21; cf Mat 19, 28; Luca 22, 28-29).
Felul în care sfinţii vor judeca lumea este arătat şi de Mântuitorul atunci când văzând împietrirea contemporanilor Săi El rosteşte sentenţios şi trist: „Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbaţii neamului acestuia şi-i va osândi, pentru că a venit de la marginea pământului, ca să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată, mai mult decât Solomon este aici. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; Şi iată mai mult decât Iona este aici.”( Luca 11, 31-32). Cu alte cuvinte Sf Scriptură spune: cei necredincioşi „se judecă de către Dumnezeu, însă prin voi se osândesc, fiindcă voi v-aţi făcut pildă de credinţă, dar ei nu au crezut” .

Sf Ap Pavel îi numeşte pe diavoli îngeri aşa cum Însuşi Mântuirorul îi numeşte atunci când spune că focul cel veşnic a fost pregătit „diavolului şi îngerilor lui”(Mat 25, 41; Ap 9,11). Cei mântuiţi îl vor osândi pe diavolul prin aceea că ei au biruit şi slăbiciunea trupului şi viclenia lui. Diavolii nu au căzut din slava Sa nici datorită unei ispite exterioare, nici datorită unei slăbiciuni interioare, ei au căzut şi perseverează în cădere numai din viclenie şi răutate. (cf Isaia 14, 11-17).

Pentru mântuirea noastră şi descătuşarea lacomului care uită să ne întoarcă datoria, merită să suferim răul şi să cerem de la Dumnezeu nu bunul pierdut, ci întoarecerea celui obidit în păcat. (Cf 5, 44-45; Lc 7, 27-36; Rom 12, 19-21). „Bine este să suferim sila celor ce vor să ne nedreptăţească şi să ne rugăm pentru ei ca prin pocăinţă, şi nu prin întoarcerea lucrurilor ce le-au răpit de la noi să fie izbăviţi de păcatul lăcomiei. Căci aceasta o vrea dreptatea lui Dumnezeu, ca să primim nu lucru lăcomit, ci pe lacomul însuşi, izbăvit de păcat prin pocăinţă” .

În ceea ce priveşte rezolvarea problemelor sufleteşti creştinii au remedii şi soluţii în Tainele Bisericii şi în părinţii cei duhovniceşti. Este semnul înstrăinării de Dumnezeu când ei cer de la tribunale ceea ce nu pot obţine prin simplitate şi dezlipirea de lume, prin rugăciune şi înţelepciune, prin spovedanie şi curăţie. Dumnezeu ne-a lăsat ca moştenire „covârşitoarea bogăţie a harului Său”(Ef 2, 7), iar noi căutăm dreptate în tribunale şi bucurie sufletească în cabinelete de psihologie. Ce diferenţă imensă este între înălţimea la care ne cheamă harul şi nivelul la care ne aflăm! Ce slavă ne pregăteşte Dumnezeu şi ce josnică este confuzia în care ne regăsim adeseori! Oare nu a sosit momentul să îndretăm aşteptările şi căutările noastre în altă direcţie?

„A fi oameni lumeşti şi a zăbovi prin judecăţi nu e nimic de mirare; iar cei ce s-au lepădat de lume, dacă fac aceleaşi lucruri, sunt lipsiţi de toată iertarea” (Sf Ioan Gură de Aur)
„Când se judecă fratele cu fratele său, nici nu este nevoie de vreo înţelepciune mare sau de vreo iscusinţă deosebită de la cel ce judecă, fiindcă legătura şi înrudirea dintre părţi ajută mult la deslegarea certei dintre dânşii” (Sf Ioan, Tâlcuiri..., p.165)

Este aceeaşi situaţie când din cauza deprimării şi a diferitelor probleme psihice apelăm la cabinetele de psihologie. Fără îndoială că au şi psihologii competenţele lor, dar dacă cel credincios ajunge să ceară echilibru sufletesc de la cel necredincios e semn că a sărăcit cu totul nu pentru că are nevoie de ajutor, ci pentru că nu-l caută acolo unde se poate afla. Iată ce spune Sf Ioan Gură de Aur creştinilor care în vreme de primejdie s-au bucurat de încurajările unui păgân după ce au auzit multe predici de la el: „De voi m-am ruşinat şi am roşit că aţi avut nevoie de încurajarea unui păgân după atât e multe şi lungi cuvântări. Mă rugam să se deschidă pământul şi să mă înghită când îl auzeam vorbindu-vă, fie pentru a vă linişti, fie pentru a vă ţine de rău pentru frica voastră fără de temei. Nu voi aveţi nevoie să fiţi învăţaţi de el, ci voi trebuia să fiţi dacălii păgânilor. Pavel nu a îngăduit să fiţi judecaţi de păgâni (cf I Cor 6, 1). Voi însă aţi avut nevoie de dascăli păgâni după atâtea sfaturi ale Părinţilor...Cu ce ochi ne vom mai uita doar la păgâni când suntem aşa de fricoşi şi sperioşi”. (Omilii la Statui, XVI, 1)

Vasilica Nica