- ADUNAREA DE RUSALII SIBIU 2008 FRATELE PETRU GIURGI -
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )
3 comentarii:
De ce mai este despărţire
şi stări cu ochii-nlăcrimaţi
şi-mbrăţişări sfâşietoare,
când nu-i mai bine ca-ntre fraţi?
Când nu-s cântări mai dragi niciunde,
nici rugăciune mai cu har,
de ce aşa curând trec toate
şi vine despărţirea iar?
De ce aşa de lungă-i vremea
când stăm departe şi dorim,
şi-aşa de scurtă-i clipa dulce
ce-o stăm atunci când ne-ntâlnim?
Abia de ne privim prin lacrimi,
de când nu ne-am putut vedea,
abia ne-mbrăţişăm - şi vine
o altă despărţire grea.
...O, despărţire, de ce oare
mai trebuie şi tu să fii,
de ce plătim cu-atâtea lacrimi
a noastre scurte bucurii?
De ce sunt oare-atâtea piedici
şi depărtare între noi?
Când va fi, oare, Întâlnirea,
să nu mai mergem înapoi?...
Traian Dorz
Plânge-n inimi sfâşierea
după Cel de mult dorit,
depărtare, depărtare,
unde-i oare-al tău sfârşit?
Tot mai greu ridică munţii
nou hotar după hotar,
întâlnire, întâlnire,
oare când veni-vei iar?
Ni s-a spus «puţină vreme» -
şi veacuri s-au împlinit,
întristare, întristare,
unde-i oare-al tău sfârşit?
Nu cârtim nici unul, Doamne,
dar Tu ştii cât e de greu
aşteptarea, aşteptarea
să ne chinuie mereu.
Unde-i oare izbăvirea,
unde-i a odihnei zi,
mângâiere, mângâiere,
oare când te vom găsi?
Cât preţ ne-ai cerut, ce lacrimi,
câte jertfe, cât suspin...
mântuire, mântuire,
vino, te-am plătit din plin!
- Traian Dorz -
Privesc şi ascult înregistarea de atunci; mi-e dor şi strivesc o lacrimă în gene…Îmi reamintesc cum, în timp ce fr. Petru Giurgi vorbea ploua, iar la un moment dat, când gândurile mele îmbrăţişa fiinţe dragi, a apărut o rază de soare pentru câteva zeci de secunde…
În 2008 pornisem spre Sibiu cu ochii în lacrimi.O nerăbdare de copil mă făcea să amestec lacrimile cu zâmbetele. Ştiam că acolo aveam să îi întâlnesc pe unii dintre fraţii mei ( asta este o altă minune în Oastea Domnului - părtăşia cu atâţia fraţi din toată ţara)...şi mai ştiam că pe câţiva nu o să îi întâlnesc, aşa că i-am luat cu mine, în inima mea, făcându-i părtaşi tuturor bucuriilor noastre.
Ajunsă acolo, emoţiile mă făceau să stau sprijinită de ceva, îmi tremura toată fiinţa.
Parcă îl vedeam pe părintele Iosif cum ne ieşea fiecăruia în întâmpinare, bucuros ca oastea parcă ,,de prin văi se-adună". Aveam sentimentul că ,,a triumfat iubirea", că dragostea frăţească era mai adevărată ca oricând.
Un moment cu totul special fost când ne-am întâlnit cu forumiştii...şi ce interesant a fost că în 10 secunde eram toţi acolo, de parcă o mână nevăzută ne-a adunat ( şi ce mult îmi doream încă de acasă să se întâmple asta!).
Am simţit mâinile lor calde care au zăbovit mai mult în mâna mea, îmbrăţişările prelungite, privirile pline de iubire şi zâmbetele sincere care parcă îmi spuneau: ,,Bun venit în inima mea!"
A trebuit să-L rog pe Dumnezeu să îmi ,,lărgească" inima...să îi iau pe toţi cu mine.
La întoarcere, vreo 4 ore, am tot zâmbit de bucurie. Aveam inima plină, iar în următoarele ore începusem să simt lacrimile dorului, mai mare ca înainte...
Sorin, mulţumesc pentru frumoasele aduceri aminte!
Trimiteți un comentariu