Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Ioan de Kronstadt

Trăia în Hristos şi cu Hristos prin slujirea dumnezeieştii Liturghii. Din ea îşi trăgea puterea de a continua marea sa lucrare pastorală. Jumatate de veac din 1885 şi până în 1908, a slujit aproape zilnic şi n-a încetat până în ultima clipă să sfătuiască, să mângaie şi să călăuzească.

Poporul a găsit în el un părinte plin de dragoste, au recunoscut în el pe adevăratul îndrumator, pe păstorul cel bun şi pe următorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru părintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pământ mai înalt şi mai sfânt. Liturghiile săvârşite de el erau cutremuratoare, era un om de taină al inimii dăruit rugăciunii cu o mare căldura, ocrotitor al tuturor neputincioşilor şi al oamenilor marginalizaţi - mulţi dintre aceştia au fost însufleţiţi de el şi călăuziţi către Biserica lui Hristos. Toate acestea alături de darul facerii de minuni cu care atât de bogat l-a împodobit Dumnezeu. Mai multe despre viaţa Sfântul Ioan de Kronstadt aici

"Domnul îşi arată îndelunga răbdare faţă de lume, se arată milostiv tocmai pentru că încă se mai săvârşeşte Sfânta Liturghie. Dacă lumea nu ar fi avut preacuratul Trup şi preacuratul sânge al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevărata viaţă şi de darul sfinţirii. Liturghia este adevăratul ferment al vieţii duhovniceşti, cereşti şi sfinte care lucreză în omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nădejdea şi tăria noastră"

"Dacă acea muzică îţi aduce în suflet o stare de linişte, de înţelepciune, de sfinţenie, ascult-o, nutreşte-ţi sufletul cu ea. Iar dacă prin ea îţi pătrund în suflet patimi, nu o mai asculta, ţine-te deoparte de trupul şi de spiritul acelei muzici...

Îţi urăşti vrăjmaşul? Eşti un prost! De ce? Fiindcă atunci când te prigo­neşte vrăjmaşul, tu însuţi te prigoneşti în suflet. Fiindcă, spune-mi: nu este, oare, o prigoană asupra ta însuţi, o cumplită prigoană, să te chinuie ura pe care i-o porţi vrăjmaşului? Iubeşte-ţi vrăjmaşul şi vei fi înţelept. O, dacă ai şti ce triumf este şi ce fericire aduce iubirea şi facerea de bine faţă de vrăjmaşi!...

Omul bun este împăcat cu sine, este prietenul lui Dumnezeu, este şi altora plăcut. Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile. De ce? Fiindcă, atunci când simţi o mireasmă plăcută, te opreşti fără să vrei să o miroşi...

Dacă nu vei cunoaşte din proprie experienţă cum lucrează asupra ta relele uneltiri ale duhurilor răului, nu vei cunoaşte şi nu vei preţui după cuviinţă binefacerile care îţi vin de la Duhul cel bun. De nu cunoşti duhul cel ucigător, nu vei cunoaşte nici Duhul cel dătător de viaţă. Numai în măsura în care ne dăm seama de contrastul dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte, putem cunoaşte desluşit binele şi răul; dacă n-ai fost supus necazurilor, primejdiei de moarte trupească şi sufletească, inima ta nu-L va cunoaşte pe Mântuitorul, dătătorul-de-viaţă, Cel ce ne poate izbăvi de neca­zuri şi de moartea sufletului...

Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lu­mina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din put­erea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii."

(din “ Viaţa mea în Hristos”)

,,Nu poate exista Biserica în afara iubirii."

„O, ce înălţime, ce măreţie, ce frumuseţe şi ce dulceaţă în dumnezeiasca Liturghie; ce bogăţie a duhului şi ce fericire pentru noi! În timpul Liturghiei cerul şi pământul se fac una; Dumnezeu e împreună cu oamenii, îngerii cerului cu oamenii pământului, toate chipurile sfinţilor, protopărinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, evanghelişti, ierarhi, mucenici, cuvioşi şi toţi sfinţii! Ce luminoasă, preasfântă, prisositor iubitoare, cereacă, frumoasă şi fericită comuniune!”

( Liturghia cerul pe pământ, p. 187)

"Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelaşi timp, cel mai dificil."

"Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă."

"Rugăciunea este înălţarea gândului şi a inimii către Dumnezeu. Este contemplarea lui Dumnezeu, vorbirea temerară a creaturii cu Creatorul, cucernica înfăţişare a sufletului nostru în faţa lui Dumnezeu, ca înaintea unui Împărat şi a Celui ce dă viaţă tuturor. Ea ne face să uităm, în faţa lui Dumnezeu, de tot ce ne înconjoară, înseamnă hrana sufletului, aerul, lumina, căldura sa dătătoare de viaţă, curăţirea de păcate, jugul cel bun al lui Hristos, povara Sa uşoară."

"Rugăciunea înseamnă acceptarea statornicului nostru sentiment de neputinţă sau de sărăcie spirituală, sfinţirea sufletului, pregustarea fericirii ce va să vină, fericire îngerească, ploaie cerească, răcoritoare, care stropeşte din belşug şi fertilizează solul sufletului, putere şi tărie sufletului şi trupului, care purifică şi împrospătează văzduhul spiritual, luminează feţele oamenilor, le înveseleşte duhovniceşte."

,,Dragostea este o forţă uriaşă; ea îl face tare pe cel slab şi mare pe cel mic. Aceasta e însuşirea dragostei curate, a dragostei Evangheliilor. Dumnezeul meu, care este cu totul dragoste, îmi dă o putere din dragostea aceasta şi o aprinde cu flacără mare prin Sfântul Său Duh“

"Dumnezeu S-a făcut totul pentru tine, aşa că fă-te şi tu totul pentru El."

"Există însă şi timpuri când dezacordul este preferabil acordului, sau când trebuie să ne ferim pînă şi de pacea însăşi. Zic, despre pacea celor fără de lege, despre care David spune, Am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor (Psalmul 72, 3). Nu este bună pacea aceea când totul se dă după poftele ticăloşilor, când ei sporesc şi se îngraşă lucrând tot soiul de mârşăvii, când cei răi sunt cei lăudaţi şi iubiţi, când cei stricaţi ajung să fie priviţi ca şi cum ei ar fi cei sănătoşi, şi tot aşa…

Dacă se întîmplă să ajungem să ne sfădim dintr-o pricină oarecare – datorită mitocăniei sau nedreptăţii celuilalt, de pildă – trebuie să ne străduim în toate felurile să curmăm această ceartă, chiar dacă preţul împăcării ar ţine de vreun bun al nostru (cum ar fi un lucru ce ne aparţine, onoarea sau rangul), în măsura în care împăcarea nu contravine datoriei noastre sau nu răneşte pe altcineva”

(Ten Homilies on the Beatitudes)

" Icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului si ale sfintilor sunt mijloace ajutatoare prin care trbuie sa-l facem pe Hristos sa ia chip in noi si sa se intipareasca virtutile sfintilor"

"Când fratele tău îţi greşeşte cumva - de exemplu vorbind rău despre tine, sau pervertindu-ţi vorbele, sau calomniindu-te - nu ne enerva pe el, ci caută să găseşti în el calităţile, care există fără nici o îndoială în fiecare om, şi iubeşte-l pentru acestea. Căutătorii de aur nu bagă în seamă nisipul şi noroiul din site, ci caută doar bobiţele de aur; deşi sunt puţine, le preţuiesc şi aruncă peste umăr tot ceea ce nu este de folos. Dumnezeu face tot aşa, curăţindu-ne cu mare dărnicie."

,,Pictorul lumii

Cine dă culorile cele mai delicate şi care se potrivesc cel mai bine, cine dă formă perfectă şi chip ales celor fără de chip, materiei amorfe a pământului, cine dă florilor forme fără seamăn? Atoatefăcătorule, dă-ne nouă să putem săruta în florile pământului înţelepciunea, bunătatea şi atotputernicia Ta!"

,,Dumnezeu se bucură atunci când omul descoperă lucrarea Sa în inima lui, fiindcă El este lumina şi adevărul."

"În orice om, chiar dacă el este înţelept, se află şi multă prostie -uneori prostie respingătoare. Totdeauna păzeşte-te, omule, de tine însuţi, de propria ta prostie: această neasemuit de mare prostie este păcatul, de la care vine toată vătămarea şi pierzarea. "
( Ultimele însemnări)

,,Cu adevărat milostiv este acela care îi îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale."

„Îmi simt slăbiciunea şi nevrednicia de a săvârşi cea mai înaltă slujire de pe pământ, însă ştiu ce anume mă poate face vrednic de cinul preoţesc… este dragostea pentru Hristos şi pentru toţi oamenii, Dragostea este o forţă uriaşă; ea îl face tare pe cel slab şi mare pe cel mic. Aceasta e însuşirea dragostei curate, a dragostei Evangheliilor. Dumnezeul meu, care este cu totul dragoste, îmi dă o putere din dragostea aceasta şi o aprinde cu flacără mare prin Sfântul Său Duh“

„Ştii ce anume a pus temelia întoarcerii mele către Dumnezeu şi ce anume, încă din copilărie mi-a încălzit inima cu dragostea de El? Sfintele Evanghelii. Tata avea Noul Testament în slavonă, iar mie îmi plăcea să citesc minunata carte când veneam acasă în vacanţele şcolar; stilul şi simplitatea povestirii o făcea accesibilă judecăţii mele copilăreşti. Am citit Evangheliile, m-am desfătat cu ele şi am aflat în ele o mângâiere de neînlocuit. Acest Nou Testament l-am avut cu mine şi la şcoală. Aş putea spune că Noul Testament mi-a fost prietenul copilăriei, dascăl, călăuzire şi mângâiere…“