Harul ne descoperă „secretul” mulţumirii şi al bucuriei

Harul, energia dumnezeiască ce izvorăşte din Dumnezeu cel ne-zidit, deci ne-zidită la rându-i, este mijlocul prin care ni se împărtăşeşte ceea ce a pierdut Adam prin „întoarcerea spatelui” lui Dumnezeu. Dacă pierderea Harului a însemnat pentru Adam „goliciune” şi izgonirea din rai şi „moarte”, redobândirea Harului înseamnă apărare, mântuire, miluire şi păzire de tot ce poate să ne îndepărteze din nou de Dumnezeu. Prin mijlocirea Harului se împlineşte cu şi în noi cuvântul de făgăduinţă lăsat de Domnul apostolilor la cuvântarea de despărţire zicând: „Eu voi ruga pre Tatăl, şi alt Mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului... (...). Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi.” (cf. Ev. Ioan, 14, 16-17; 18).

De altfel, mângâietor are în greacă şi sensul de apărător – paracletos. Iar sfântul apostol Pavel ne strigă: „Prin HAR sunteţi mântuiţi” (Ef. 2, 8). Aşadar oblăduirea Harului ne mântuieşte. Desigur, nu la întâmplare arhanghelul Gavriil a numit-o pe cea prin care s-a întrupat Dumnezeu „cea plină de HAR” (Lc. 1, 28). Iar prin Cel ce s-a născut dintr-însa ne-au venit HARUL şi ADEVĂRUL (cf. Ev. Ioan, 1, 17), pentru a împlini ceea ce legea lui Moise nu putuse să facă: mântuirea din păcat şi din - consecinţa păcatului – moartea. Tot prin Har se face simţită şi pogorârea milei lui Dumnezeu peste cei ce Îl cheamă, căci „Nimeni nu poate chema pre Iisus, Domn, decât numai în Duhul Sfânt (1 Co. 12, 3). Şi tot prin lucrarea Harului se săvârşeşte şi paza, căci „De nu Domnul ar păzi cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte” (Ps. 126, 1).

Mai trebuie să ştim că Harul îşi face simţită prezenţa şi lucrarea în noi prin bucurie, aşa cum reiese şi din cuvântul grecesc – haris – care are ca rădăcină pe hara, care înseamnă bucurie. Astfel prezenţa Harului se recunoaşte prin starea pe care o împărtăşeşte celui ce-L are. Aceasta ne poate lămuri care este principala cauză pentru care omul societăţii actuale este adesea în incapacitatea de a se bucura şi este mereu nemulţumit. Cele două sunt legate. Şi înţelepciunea populară a surprins aceasta într-un proverb: „Nemulţumitului îi ia Dumnezeu darul (Harul). Mai bine zis nemulţumitorului îi ia Dumnezeu Harul. Iar mulţumirea este prin excelenţă Euharistia – gr. evharisteia, adică recunoaşterea Celui de la care vin toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit (cf. Epistola Sf. Ap. Iacov, 1, 17) şi expresia acestui fapt (de unde recunoştinţă). Aceasta nu are doar ca rădăcină filologică Harul, ci este la rându-i o lucrare a Harului şi totodată aducătoare de Har. A nu recunoaşte pe Cel Căruia se cuvine TOATĂ slava, cinstea şi închinăciunea şi cărui mulţămită înălţăm, aduce cu sine orientarea slavei, cinstei, închinăciunii şi a mulţămitei spre OM, spre SINE. Paradoxal, aceasta nu numai că nu-l mulţumeşte pe cel în cauză, ci îl şi acoperă de o slavă care, mai devreme sau mai târziu, se dovedeşte a fi deşartă, ca una ce e de la oameni, şi nu de la Dumnezeu. Iată aşadar cum Harul ne descoperă „secretul” mulţumirii şi al bucuriei: Mulţumind devenim mulţumiţi şi deci bucuroşi.

† Siluan

Sursa: Foaia Sfântul Ioan Casian / Octombrie - Noiembrie 2006, pag. 15