„ - Dar ce păcat este să porţi o încălţăminte frumoasă, strălucitoare, care vine bine pe picior? Poate fi numit acesta un păcat?..."

Să vedem aşadar ce răspuns dă Sf. Ioan Gură de Aur celor ce nu văd nimic rău în a purta haine frumoase, încălţăminte frumoasă, strălucitoare:

„ - Dar ce păcat este să porţi o încălţăminte frumoasă, strălucitoare, care vine bine pe picior? Poate fi numit acesta un păcat?


- Vreţi să-i răspund aşa cum trebuie celui care vorbeşte aşa?
Vreţi să-i arăt toată hidoşenia gândirii lui?
Nu vă veţi supăra?
Dar, mai bine spus, chiar dacă vă veţi supăra, nu-mi pasă. Voi sînteţi vinovaţi că vorbesc ca un nebun, voi toţi care nu socotiţi lucrul acesta păcat, voi care mă siliţi să mă năpustesc asupra luxului vostru.
Haide, dar, să cercetăm şi să vedem ce mare este răul acesta!

Câtă ocară, câtă batjocură nu meritaţi când vă brodaţi încălţămintea cu fire de mătase, cu care nu-i frumos să vă brodaţi nici hainele?
Dacă dispreţuiţi spusele mele, ascultaţi glasul lui Pavel, care opreşte acestea cu multă asprime şi atunci veţi simţi batjocura.

- Ce spune Pavel?
„Femeile să nu se împodobească cu împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe".

De ce iertare mai poţi fi, oare, vrednic cînd Pavel nu îngăduie soţiei tale să poarte haine scumpe şi luxoase, iar tu întinzi luxul acesta şi la încălţăminte şi faci să se ostenească atâţia oameni ca tu să porţi luxul acesta plin de batjocură şi de ocară?
Pentru aceste fire de mătase, pe care tu le iei şi le coşi pe încălţămintea ta, cu care împodobeşti pielea încălţămintei tale, se construiesc corăbii, se tocmesc vâslaşi, timonieri şi căpitani de corabie, se întind pânzele şi se porneşte în largul mării; oamenii îşi părăsesc soţiile, copiii şi patria; negustorul îşi încredinţează viaţa valurilor mării, se duce în ţări străine locuite de barbari, îndură o mulţime de primejdii.

Poate fi, oare, o nebunie mai mare ca aceasta?
În timpurile vechi nu era aşa! Bărbaţii se încălţau aşa cum se cade să se încalţe un bărbat! Dacă vom merge tot aşa mă tem că tinerii noştri cu timpul vor purta încălţăminte femeiască şi nu se vor ruşina! Şi mai grozav este că părinţii văd lucrul acesta şi nu se revoltă, ci-l socotesc indiferent.

Vreţi să vă spun însă ceva mai grozav?
Se cheltuiesc atîţia bani când printre noi sînt atâţia săraci!

Vreţi să vă aduc în faţa voastră pe Hristos, mort de foame, gol, osîndit de toţi, înlănţuit?
Nu meritaţi, oare, să vă trăznească Dumnezeu cînd nici nu-l băgaţi în seamă pe cel sărac, lipsit şi de hrana cea de toate zilele, iar voi vă împodobiţi cu atîta rîvnă încălţămintea?
Hristos, cînd a dat porunci ucenicilor Săi, nu le-a îngăduit să aibă nici încălţăminte (Matei 10, 10); noi însă nu numai că nu vrem să umblăm cu picioarele goale, dar nici nu ne încălţăm cum trebuie să ne încălţăm.

Poate fi, oare, o sluţenie mai mare ca aceasta?
Poate fi o batjocură mai mare?
Ca să împodobeşti pielea încălţămintei tale trebuie să ai suflet de femeie, să fii crud şi neomenos, să fii doritor de lux şi de lucruri fără de valoare.

Cînd va mai putea să ia aminte la cele de neapă¬rată trebuinţă un om care se ocupă cu aceste lucruri de prisos?
Cînd va mai putea un tînăr ca acesta să se mai îngrijească de suflet sau să se gîndească că are suflet?
Un om de nimic va fi omul care se vede silit să admire nişte lucruri ca acestea. Un om crud va fi omul care pentru acestea va trece cu vederea pe săraci.
Un om lipsit de virtute va fi omul care-şi cheltuieşte cu acestea toată râvna sa.

Cînd va mai putea să se uite la cer omul care se interesează de calitatea firelor de mătase, de strălucirea culorilor şi de florile brodate în pielea încălţămintei?
Cînd va mai putea admira frumuseţea cerului omul care rămîne uimit de frumuseţea pielii încălţămintei sale şi se uită numai la picioare?
Dumnezeu a întins cerul, a aprins soarele, ca să-ţi atragă spre înălţime privirile; tu, însă, la îndemnul diavolului, te sileşti să priveşti în jos şi la pămînt, cum fac porcii. Diavolul cel viclean a născocit schimonoseala aceasta ca să-ţi abată privirile de la frumuseţea cerului.
Pentru aceasta te-a adus aici; iar Dumnezeu, Care-ţi arată cerul, este învins în sufletul tău de diavol, care ţi-arată pielea încălţămintei tale! Dar, mai bine spus, nu-ţi arată nici pielea - că şi pielea este opera lui Dumnezeu -, ci păcatul şi meseria pusă în slujba păcatului. Şi astfel tînărul, îndrăgostit de încălţămintea brodată cu fire de mătase, merge uitîndu-se în jos la pămînt, deşi a primit porunca să filozofeze despre cer!"

Sfântul Ioan Gură de Aur,
Omilii la Matei, XLIX, IV-V