luni, 27 octombrie 2008

Cristelniţa Cuvântului



În aceeaşi cristelniţă ne-am născut,

sub acelaşi însemn,
sub acelaşi îndemn
al Duhului Sfânt,
în aceeaşi Biserică
Creştină, Ortodoxă.

Am avut,
atunci, demult,
aceeaşi frumoasă naştere
dar…
ne-am călcat făgăduinţa
lepădării de satana
făcându-ne vinovaţi tare
de aceeaşi neascultare
a protopărinţilor noştri.


Am neglijat porunca Iubirii,
Lumina lui Dumnezeu,
lăsându-ne învăluiţi
de întunericul urii cumplit
şi muşcând cu nesaţ
din fructul opririt…

Azi, căzut fiind,
în starea fiului risipind,
potirul îl umplu cu lacrimi
dorind o nouă naştere,
spre-o nouă creştere,
din Cristelniţa Cuvântului,
tot sub acelaşi însemn,
tot prin acelaşi îndemn,
al Duhului Sfânt
şi-n aceeaşi Biserică,
Creştină, Ortodoxă.




Azi Te simt lângă mine
Cum vii, Dumnezeu,
Şi îţi pui palmele sfinte
Pe creştetul meu
Mă iartă!...
Crezusem că adie vântul,
Dar erai Tu, Cuvântul!

Un comentariu:

Mariana spunea...

Ce metaforă superbă! ,,Cristelniţa Cuvântului"...Iar poezia ne ia de mână şi ne conduce prin trăiri întense...Ne ajută să parcurgem drumul de la prima naştere, de la botez, apoi trecând prin lepădare şi neascultare...prin întunericul de neiubire şi ură...prin lăcomia cu care am muşcat din fructul oprit...Apoi, prăbuşiţi ca fiul risipitor, simţim că lacrimile umplu potirul...Pocăinţa e atât de reală! Nu dorim nimic altceva decât o nouă naştere din Cuvânt sub îndemnul Duhului Sfânt, în aceeaşi Biserică, Creştină, Dreptmăritoare (Ortodoxă).

Oare poate uita cineva clipa aceea a legământului nostru?...Clipa plânsului nostru amar...Clipa celei mai iertătoare îmbrăţişări!

Ultima strofă arată atâta apropiere între cel iertat şi Cel ce iartă, Dumnezeul nostru! E atâta gingăşie!!!

,,Azi Te simt lângă mine
Cum vii, Dumnezeu,
Şi îţi pui palmele sfinte
Pe creştetul meu
Mă iartă!...
Crezusem că adie vântul,
Dar erai Tu, Cuvântul!"

Fie ca mereu să simţim adierea prezenţei lui Dumnezeu! Iar palmele Sale sfinte, să le simţim calde şi mângâietoare pe creştetul nostru...