Cristelniţa Cuvântului

luni, 27 octombrie 2008

Cristelniţa Cuvântului

În aceeaşi cristelniţă ne-am născut,

sub acelaşi însemn,
sub acelaşi îndemn
al Duhului Sfânt,
în aceeaşi Biserică
Creştină, Ortodoxă.

Am avut,
atunci, demult,
aceeaşi frumoasă naştere
dar…
ne-am călcat făgăduinţa
lepădării de satana
făcându-ne vinovaţi tare
de aceeaşi neascultare
a protopărinţilor noştri.

Am neglijat porunca Iubirii,
Lumina lui Dumnezeu,
lăsându-ne învăluiţi
de întunericul urii cumplit
şi muşcând cu nesaţ
din fructul opririt…
…
Azi, căzut fiind,
în starea fiului risipind,
potirul îl umplu cu lacrimi
dorind o nouă naştere,
spre-o nouă creştere,
din Cristelniţa Cuvântului,
tot sub acelaşi însemn,
tot prin acelaşi îndemn,
al Duhului Sfânt
şi-n aceeaşi Biserică,
Creştină, Ortodoxă.

Azi Te simt lângă mine
Cum vii, Dumnezeu,
Şi îţi pui palmele sfinte
Pe creştetul meu
Mă iartă!...
Crezusem că adie vântul,
Dar erai Tu, Cuvântul!

Un comentariu:

Anonim spunea...: Ce metaforă superbă! ,,Cristelniţa Cuvântului"...Iar poezia ne ia de mână şi ne conduce prin trăiri întense...Ne ajută să parcurgem drumul de la prima naştere, de la botez, apoi trecând prin lepădare şi neascultare...prin întunericul de neiubire şi ură...prin lăcomia cu care am muşcat din fructul oprit...Apoi, prăbuşiţi ca fiul risipitor, simţim că lacrimile umplu potirul...Pocăinţa e atât de reală! Nu dorim nimic altceva decât o nouă naştere din Cuvânt sub îndemnul Duhului Sfânt, în aceeaşi Biserică, Creştină, Dreptmăritoare (Ortodoxă).

Oare poate uita cineva clipa aceea a legământului nostru?...Clipa plânsului nostru amar...Clipa celei mai iertătoare îmbrăţişări!

Ultima strofă arată atâta apropiere între cel iertat şi Cel ce iartă, Dumnezeul nostru! E atâta gingăşie!!!

,,Azi Te simt lângă mine
Cum vii, Dumnezeu,
Şi îţi pui palmele sfinte
Pe creştetul meu
Mă iartă!...
Crezusem că adie vântul,
Dar erai Tu, Cuvântul!"

Fie ca mereu să simţim adierea prezenţei lui Dumnezeu! Iar palmele Sale sfinte, să le simţim calde şi mângâietoare pe creştetul nostru...; 29 octombrie 2008 la 23:50

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş.
Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul!
Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti! În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru.
Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.
Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat.
Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."
( din cartea "Ce este Oastea Domnului" )

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

"Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori satan.
Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta.
În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu.
Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă.
Iscălitura lui satan este pe coala inimii - deşi tu nu-i vezi mâzgălitura.
Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful lui satan e sigur acolo.
Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zicând:
Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n-am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele.
Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta serios inima, atunci ai vedea că acolo e duşmănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale.
Tu nu-i iubeşti poruncile, nu iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie."