duminică, 19 octombrie 2008

Doamne înaţă-ne să ne rugăm!




“Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. “

( Luca 11, 1)





Asemeni acestui ucenic şi noi trebuie să dorim să învăţăm să ne rugăm în aşa fel încât rugăciunea noastră să fie ascultată şi primită de Dumnezeu.

Trist este că deşi s-au tipărit milioane de cărţi de rugăciune multe dintre ele stau prăfuite prin biblioteci, altele deşi sunt răsfoite zilnic nu aduc şi răspunsul şi pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu rugăciunea către Dumnezeu se întemeiază o familie, se încreştinează un copil şi trist este că rugăciunile acestea sunt apoi uitate, pentru că mulţi încă nu cunosc adevăratul înţeles al rugăciunii, adevăratul scop al ei.

A te rezema prin rugăciune la pieptul Domnului este o binecuvântare. “Pieptul Domnului e cunoştinţa de Dumnezeu. Cine se reazimă de el, va fi teolog” (Evagrie Ponticul)

Iar Clement Alexandrinul spune despre rugăciune că este “convorbire cu Dumnezeu”

Încă de la creaţie sa, omul a fost pus în dialog cu Dumnezeu, dar păcatul neascultării a slăbit acest dialog, a făcut ca omul să se ascundă, să fugă de întâlnirea cu Dumnezeu.

Şi astăzi mulţi oameni fac la fel, fug de întâlnirea cu Dumnezeu pentru că vrăjmaşul ca şi atunci, i-a făcut să creadă că rugăciunea îl umileşte pe om, când de fapt prin ea Dumnezeu îi acordă omului o mare cinste, arătându-se ascultător la ceea ce îi cere el.

Cât de minunat spune Sf. Ciprian al Cartaginei despre rugăciune:

„Când ne rugăm, trebuie să veghem şi să luăm parte cu tot sufletul la rugăciune. Să se desparteze orice gând trupesc şi lumesc iar sufletul să nu de gândească la nimic altceva decât la ceea ce se roagă iar inima să fie închisă în faţa Satanei şi să fie deschisă numai lui Dumnezeu...Recreaţi, renăscuţi duhovniceşte prin bunătatea lui Dumnezeu, să imităm ceea ce vom fi în rai”

Unde este umilinţa de care vorbesc oamenii? Ce este mai minunat decât părtăşia cu cerul, cu pregustarea încă din viaţa aceasta a frumuseţii din rai?!

Cine îi deschide inima lui Dumnezeu şi o închide faţă de cel rău se umileşte, se face de râs?... Cine crede aşa este vrednic de plâns ...

Vrăjmaşul a reuşit să strecoare această mentalitate greşită la mulţi oameni şi aceasta pentru că Persoana Duhului sfânt este marele apsent în viaţa multora din creştinii de astăzi. Şi datorită neprezenţei Duhului Sfânt în viaţa noastră nu putem înţelege importanţa şi puterea rugăciunii.

Cum putem cunoaşte prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră?!...ne-o spune arhm. Sofronie, ucenicul cuviosului Siluam Athonitul:” Duhul Sfânt vine atunci când suntem receptivi. Nu constrânge. Se apropie atât de blând, încât putem chiar să nu-L băgăm în seamă. Dacă L-am cunoaşte pe Duhul Sfânt, ne-am cerceta pe noi înşine în lumina învăţăturii Evangheliei spre a detecta orice altă prezenţă care L-ar putea împideica să intre în sufletul nostru...”

Cercetarea aceasta trebuie făcută cu sinceritate pentru că rugăciunea, practicarea ei, constitue barometul credinţei. Acolo unde Duhul Sfânt lipseşte, rugăciunea devine banală şi rece..

Doamne învaţă-ne să ne rugăm cum se cuvine, Te rugăm, ascultă rugaciunea noastră şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-ne calea în care să mergem, învaţă-ne ce trebuie să spunem şi cum trebuie să vorbim Curăţeşte-ne de toate gândurile tainice, de toata răutatea ascunsă în noi şi dă-ne răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunile noastre!.

Un comentariu:

Mariana spunea...

Slăvit să fie Domnul!

Sorin, dacă tot se cheamă blogul tău, ,,De vorbă cu mine”, mi-am zis că ar fi bine să mai stăm şi azi de vorbă un pic :)

Subiectul prezentat de tine despre rugăciune, s-a potrivit atât de bine cu starea mea...între două stări de rugăciune: una la adunarea de rugăciune din casa noastră, şi una după miezul nopţii, în taina şi în liniştea ei când m-am rugat împreună cu o surioară dragă...
Doamne, ce binecuvântare e rugăciunea! Starea aceasta de dialog cu Dumnezeu!...De comunicare cu El!

Mi-a plăcut că ai pus accent pe acest aspect: Trebuie să ştim să ne rugăm! Trebuie să învăţăm! De la cine? Chiar de la Domnul Iisus, când îi învaţă pe ucenici rugăciunea împărătească ,,Tatăl nostru”. Apoi avem atâtea rugăciuni ca model!
Problema multora este sinceritatea rugăciunii...Am auzit o istorioară despre un om care se ruga mecanic în fiecare dimineaţă rugăciunea ,,Tatăl nostru”. De cum începea să spună primele cuvinte, Dumnezeu îi răspundea: ,,Da. Te ascult!” Omul se tulbura şi se gândea, oare cine îl deranjează de la rugăciune. Şi începu din nou...şi tot aşa de câteva ori, până fu curios să vadă cine vorbeşte în timp ce el vrea să se roage. Când Dumnezeu îi spuse: ,,Eu sunt Dumnezeu, Tatăl Tău. M-ai chemat şi am venit. Spune ce ai pe suflet!”, omul îi răspunse cu nonşalanţă:,, A...Nimic nu am ....îmi făceam şi eu rugăciunea de dimineaţă....”
Scriptura ne învaţă multe despre rugăciune:să ne rugăm cu credinţă; să nu bolborosim multe cuvinte fără rost; să nu cerem cu gând să risipim îm plăcerile noastre; să însoţim cu post; bărbaţii să nu ţină necaz pe soţii. Şi cred că ar mai fi multe de spus, dar cu singuranţă va mai fi abordat acest subiect:
Ai arătat atât de bine şi de clar ce rol are prezenţa Duhului Sfânt în credincios. Am remarcat fraza ,, Cercetarea aceasta trebuie făcută cu sinceritate pentru că rugăciunea, practicarea ei, constitue barometul credinţei. Acolo unde Duhul Sfânt lipseşte, rugăciunea devine banală şi rece..” Ai atâta dreptate!!! Să ia fiecare aminte!

În Romani 8, 26-27 ni se arată cum Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi: ,, De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi. “

Doamne, iartă rugăciunile noastre nesincere...Ajută-ne să venim în faţa Ta cu inima deschisă...Îţi mulţumim că Tu asculţi rugăciunea şoptită, rugăciunea înlăcrimată, rugăciunea nerostită...rugăciunea tainică a inimii....

Sorin, am vorbit ca mult...dar articolul tău m-a provocat la meditaţie, la a învăţa, la a creşte, la a mă ruga aşa cum Îi place Domnului! Mulţumesc!