Doamne înaţă-ne să ne rugăm!

“Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. “

( Luca 11, 1)

Asemeni acestui ucenic şi noi trebuie să dorim să învăţăm să ne rugăm în aşa fel încât rugăciunea noastră să fie ascultată şi primită de Dumnezeu.

Trist este că deşi s-au tipărit milioane de cărţi de rugăciune multe dintre ele stau prăfuite prin biblioteci, altele deşi sunt răsfoite zilnic nu aduc şi răspunsul şi pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu rugăciunea către Dumnezeu se întemeiază o familie, se încreştinează un copil şi trist este că rugăciunile acestea sunt apoi uitate, pentru că mulţi încă nu cunosc adevăratul înţeles al rugăciunii, adevăratul scop al ei.

A te rezema prin rugăciune la pieptul Domnului este o binecuvântare. “Pieptul Domnului e cunoştinţa de Dumnezeu. Cine se reazimă de el, va fi teolog” (Evagrie Ponticul)

Iar Clement Alexandrinul spune despre rugăciune că este “convorbire cu Dumnezeu”

Încă de la creaţie sa, omul a fost pus în dialog cu Dumnezeu, dar păcatul neascultării a slăbit acest dialog, a făcut ca omul să se ascundă, să fugă de întâlnirea cu Dumnezeu.

Şi astăzi mulţi oameni fac la fel, fug de întâlnirea cu Dumnezeu pentru că vrăjmaşul ca şi atunci, i-a făcut să creadă că rugăciunea îl umileşte pe om, când de fapt prin ea Dumnezeu îi acordă omului o mare cinste, arătându-se ascultător la ceea ce îi cere el.

Cât de minunat spune Sf. Ciprian al Cartaginei despre rugăciune:

„Când ne rugăm, trebuie să veghem şi să luăm parte cu tot sufletul la rugăciune. Să se desparteze orice gând trupesc şi lumesc iar sufletul să nu de gândească la nimic altceva decât la ceea ce se roagă iar inima să fie închisă în faţa Satanei şi să fie deschisă numai lui Dumnezeu...Recreaţi, renăscuţi duhovniceşte prin bunătatea lui Dumnezeu, să imităm ceea ce vom fi în rai”

Unde este umilinţa de care vorbesc oamenii? Ce este mai minunat decât părtăşia cu cerul, cu pregustarea încă din viaţa aceasta a frumuseţii din rai?!

Cine îi deschide inima lui Dumnezeu şi o închide faţă de cel rău se umileşte, se face de râs?... Cine crede aşa este vrednic de plâns ...

Vrăjmaşul a reuşit să strecoare această mentalitate greşită la mulţi oameni şi aceasta pentru că Persoana Duhului sfânt este marele apsent în viaţa multora din creştinii de astăzi. Şi datorită neprezenţei Duhului Sfânt în viaţa noastră nu putem înţelege importanţa şi puterea rugăciunii.

Cum putem cunoaşte prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră?!...ne-o spune arhm. Sofronie, ucenicul cuviosului Siluam Athonitul:” Duhul Sfânt vine atunci când suntem receptivi. Nu constrânge. Se apropie atât de blând, încât putem chiar să nu-L băgăm în seamă. Dacă L-am cunoaşte pe Duhul Sfânt, ne-am cerceta pe noi înşine în lumina învăţăturii Evangheliei spre a detecta orice altă prezenţă care L-ar putea împideica să intre în sufletul nostru...”

Cercetarea aceasta trebuie făcută cu sinceritate pentru că rugăciunea, practicarea ei, constitue barometul credinţei. Acolo unde Duhul Sfânt lipseşte, rugăciunea devine banală şi rece..

Doamne învaţă-ne să ne rugăm cum se cuvine, Te rugăm, ascultă rugaciunea noastră şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-ne calea în care să mergem, învaţă-ne ce trebuie să spunem şi cum trebuie să vorbim Curăţeşte-ne de toate gândurile tainice, de toata răutatea ascunsă în noi şi dă-ne răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunile noastre!.