miercuri, 8 octombrie 2008

Iubire... iz de nemurie

“Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.”
– Ioan 15, 12 -13 –

Domnul Iisus a spus ucenicilor aceste cuvinte minunate, şi nu după multă vreme El şi-a dat viaţa, nu doar pentru un om, ci pentru toată omenirea, pentru că ” Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”. ( Matei 20, 28 )
Iubirea e izvor de putere, izvor de curaj. Domnul Iisus, ştia ce-L aşteaptă şi ştia ce-i aşteaptă şi pe ucenici şi ştie ce ne aşteaptă pe fiecare.
“Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia” ( Marcu 10, 32 – 34 )
Câţi dintre noi în faţa unui astfel de orizont, descris de Domnul Iisus, rămânem statornici şi plini de iubire?
“Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă “ ( Efeseni 5, 1 – 2) “În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.” ( I Ioan 3 , 16 )
Putem rămâne statornici în iubire numai dacă ne apropiem de Dumnezeu cu o inimă sinceră. “ Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere” ( Filipeni 1, 9 ); ”Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici” ( Iacov 4 , 8 ); “Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele” ( I Ioan 5, 3 )
Dumnezeu este iubire şi prin gura Sf. Ap. Ioan ne spune: “Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. “ ( I Ioan 4, 7 – 8 )
În lume există diverse iubiri, oamenii îşi leagă inima de una sau de alta, însă adevărata iubire se descoperă doar atunci când îl cunoşti pe Dumnezeu. Adevărata iubire este rod al Duhului Sfânt ( cf. Galateni 5, 22), rod care te face să te simţi împlinit, pentru că iubirea înseamnă jertfă, iar jertfa înseamnă renunţarea la egoismul tău. Adevărata iubire nu se consumă niciodată, rămâne aceiaş oricând şi pentru oricine.
“ Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” ( I Ioan 2, 15 – 17 )
Iubirea lumii şi iubirea lui Hristos, sunt două noţiuni diametral opuse, nu se pot reconcilia niciodată. De ce? Pentru că, lumaea întreagă zace sub puterea celui rău
( cf. I Ioan 5, 19 ), pentru că s-a amestecat şi s-a identificat cu cel rău astfel încât “răul” şi „lumea” au ajuns sinonime. De aceea Sf. Ioan spune: “Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el”. Iubirea pe care o îmbie lumea, este una mincinoasă, perfidă. Statisticile ne vorbesc în cifre îngrozitor de mari, de avorturi, de căsnicii distruse, de copii abandonaţi, de părinţi chinuiţi de singurătate în azilele de bătrâni, acesta este rodul, iubirii otrăvite de duhul acestei lumi. Noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu să refuzăm această iubire perversă, care nu mai are nimic sfânt şi să ne înarmăm cu răbdarea şi cu dragostea Domnului Iisus. Să nu ne sperie sfârşitul groaznic, pe Cruce, al Domnului Iisus. Să ieşim din lume, din întunericul neiubirii de Dumnezeu, pentru că numai aşa vom putea gusta bucuria adevăratei iubiri, o iubire greu de exprimat în cuvinte. Fericitul Augustin, spunea: “Iubneşte şi fă ce vrei! Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine.”
Să iubim tot ce este dumnezeic, tot ce este veşnic, să iubim înţelepciune Lui, dreptatea Lui, adevărul Lui, iubirea Lui, şi toate celelalte vor veni de la sine.
Aşa au făcut înaintaţii noştri. Iată de exempul cum a înţeles fr. Traian Dorz, să răspundă iubirii lumii:
„...Atunci i-a zis iubire lumii:
ce dulce ţi-e cântarea ,
- eu de mi-ai cânta, te-aş face-un zeu
şi toţi ţi s-ar pleca mereu
dar el tăcu şi mai din greu.

Hristos i-a zis atuncea: Vino
şi cântă doar de jertfa Mea
vei plânge-acum, vei sângera
dar ceru-n veci te va cânta
- el I s-a dat cu tot ce-avea"

Doar prin Hristos omul ajunge biruitor în lupta împotriva păcatului şi a ispitirilor diavoleşti. Aceasta o spune şi Sf.Ap. Pavel:” Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.”( Filipeni 4, 13 ). Dacă am ajuns să facem şi noi acest pas de predare în mâna lui Dumnezeu, “să nu ne mirăm fraţilor, dacă lumea ne urăşte”(cf.I Ioan 3,13 – 14 ).

Închei cu un mic comentariu a Arhim. Justin Popovici, despre iubire:
“Iubirea are iz de nemurie, căci are mireasma lui Dumnezeu.
Doar trăind iubirea evanghelică creştinul ajunge “pentru Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos”....Doar iubirea a învins moartea, doar iubirea izbaveşte de moarte. Iubire, cum te vom numii, dacă nu Hristos? Iubirea: această putere care ne îndumnezeieşte, care ne face dumnezei. Vrei în această lume, să simţi că eşti nemuritor? Iubeşte pe fratele tău. Iubeşte-i pe oameni ca pe fraţi: în aceasta stă bucuria cea adevăratâ a vieţii....Iubirea este întâia şi cea mai mare dintre virtuţi”
( Comentarii la Noul Testament – Epistolele Sf. Ioan teologul – ed. Bizantina – Buc. 1998 ).

Un comentariu:

Anonim spunea...

,,Adevărata iubire nu se consumă niciodată, rămâne aceiaş oricând şi pentru oricine."

Fratele Traian Dorz se întreba ,,De care iubire să îmi fie frică?" şi răspunsul era mereu acelaşi ,,Să îţi fie frică de iubirea care nu rămâne."

Iubirea cu iz de nemurire nu moare, fiindcă este din Dumnezeu şi ne duce spre viaţa veşnică, spre nemurire.
Mi-a plăcut enorm cum ai surprins acest adevăr, faptul că iubirea din El este aceeaşi pentru toţi, oricând...că nu se schimbă. Câtă siguranţă, câtă pace ne dă acest adevăr...vom şti că suntem mereu iubiţi chiar şi atunci când nu ,,merităm".Doamne, îţi mulţumim!
Cu ani în urmă am scris următorul articol, fiind preocupată foarete mult de acest aspect al iubirii frăţeşti.Îl împărtăşesc aici cu mare drag.

„ ACOLO” am învăţat să iubesc!

Într-un context în care „ ura şi-a întins măsura” , unul dintre tinerii noştri fraţi a mărturisit că el ACOLO a învăţat să iubească!...

M-a surprins un adevăr şi anume că „ iubirea se învaţă”. Noi nu ştim să iubim; iubirea noastră este egoistă, condiţionată, mărginită…O, de am învăţa să iubim cu dragoste agape! Ea este necondiţionată, altruistă şi nemărginită. Acest fel de dragoste se dăruie ca lumina soarelui, fără părtinire, te încălzeşte şi te face „ să creşti” şi să te înalţi.

De la cine, cum, unde, când putem să o învăţăm? Sunt întrebări la care se răspunde diferit.

Dacă l-am întreba pe Domnul Iisus, ne va răspunde că El a iubit şi iubeşte ca Tatăl care este Iubire. Ne va spune că jertfirea de pe crucea Golgotei nu reprezintă altceva decât identificarea Lui cu însăşi dragostea Tatălui. Înainte de a se smeri şi a veni printre noi , Domnul Iisus ştia să iubească. A acceptat umilirea trăirii unei vieţi omeneşti pentru că L-a iubit pe Tatăl şi pentru că ne-a iubit şi pe noi, pe noi cei păcătoşi.Viaţa pe care a trăit-o printre oameni a fost plină de iubire. Ca om şi-a iubit semenii fără nici o condiţie. De ce?!...Pentru El este Iubire…

Dacă i-am întreba pe ucenicii Domnului Iisus de unde au învăţat să iubească, ne-ar răspunde cu bucurie că Învăţătorul lor a fost Însuşi Iisus. Fiecare pas alături de ei era o lecţie de iubire. Au învăţat să-L iubească pe Tatăl cu toată puterea, din toată inima şi cu tot cugetul, iar pe aproapele lor ca pe ei înşişi.

Ne-ar mai spune că nu ştiu cum s-a întâmplat că s-au „îndrăgostit” de Învăţătorul lor, iar El, Învăţătorul , îi iubea de mult şi îi considera prieteni pentru care era în stare să-şi dea viaţa ( Ioan 15: !2-13 ).

Maria , Marta şi consătenii lor ne-ar spune că deseori, ca şi atunci când a murit Lazăr, Iisus plângea pentru durerile altora, lăsând ca roua iubirii să strălucească pe faţa luminată de însăşi iubirea Tatălui.

Ucenicul iubirii , Ioan, a învăţat iubirea chiar la pieptul Mântuitorului.Era o relaţie sfântă între ei, Ioan fiind cel mai tânăr dintre ucenici şi cu predispoziţie pentru a iubi. Domnul Iisus a ştiut lucrul acesta şi, în „ lecţii” unice, L-a învăţat cum să iubească frumos ,tăcut şi dumnezeesc. Această intimitate curată a iubirii era o relaţie sfântă , rodnică, iar iubirea dintre cei doi se răspândea în cercuri tot mai largi cuprinzându-i pe toţi şi cuprinzându-ne şi pe noi cei de astăzi ( 1 Ioan 4 ).

Dacă i-am întreba pe unii din sfinţii contemporani nouă, unde au învăţat să iubească , oare ce ar răspunde?...

Dacă l-am întreba pe fratele Traian Dorz, ne-ar răspunde, prin toată viaţa lui şi prin tot ce-a scris , că a învăţat să iubească sub crucea iubirii Lui Iisus, îngenuncheat în suferinţă. Iubirea lui a fost atât de mare, încât suferinţa se transforma în binecuvântare ţi durerea în extaz.

Ne-ar mai spune că Părintele Iubirii lui a fost părintele Iosif, a cărui dragoste alături de-a Lui Dumnezeu, i-au modelat inima tânără, pregătindu-l pentru a-i iubi „pe toţi până la sfârşit”…

Şi ne-ar mai spune că Dumnezeu a coborât în el „ pe-ale iubirii mii de căi” cu paşi liniştiţi,
„ca mersul stelelor pe cer, ca răsăritul lunii,
…ca seara ce-nfăşoară lin pădurea nemişcată…
ca pacea marilor tăceri pe culmile-nsorite…
ca a iubirii dulci văpăi spre-a inimii comoară…”
şi că din toate acestea a învăţat cum să iubească. Alături de Domnul şi de fraţi , bucuria fratelui Traian se făcea „lacrimă şi vis”, văzând adesea „tot largul cerului deschis”. A învăţat să-şi înalţe trăirile pe culmea Taborului, iar acolo, sorbind seninul din ochii Domnului Iisus, n-a mai avut decât două şoapte: „ Te iubesc, iubesc!...”

De dragul Lui Iisus ne-a iubit pe noi toţi, ca pe nişte fii, ca pe lumina privirii dragi, cu lacrima iubirii curgându-i pe obraji, cu rugăciunea gemută în ascuns ca-n noi să se trezească a-ntoarcerii răspuns.

Fratele Traian a învăţat să îşi iubească chiar şi duşmanii şi fraţii care i-au trădat iubirea…

Ce dar minunat ne-a trimis Dumnezeu prin fratele Traian!!! Un Apostol al Iubirii de la care să învăţăm cum să iubim cu adevărat.Să-i căutăm pe astfel de fraţi pentru a învăţa de la ei! Îi vom recunoaşte imediat după dragostea ce ne-o poartă. Să învăţăm de la ei, de la cei care ne iubesc! Să învăţăm din iubirea lor curată, din iubirea lor trăită şi revărsată peste toţi necondiţionat, ca iubirea Domnului Iisus…
<< „ACOLO” am învăţat să iubesc! >>…

Tăria acestei afirmaţii îmi dă noi fiori pentru că este o mărturie că mai există în Oastea Domnului locuri şi fraţi de la care se poate învăţa să iubeşti.

Simt că din inima mea se înalţă o rugă de mulţumire pentru că Domnul mai are pe ici pe acolo căte un „învăţător al iubirii”.

Prin Duhul Sfânt îmi cercetez viaţa şi inima şi mă întreb: „ Oare există cineva care a învăţat de la mine să iubească? Sau a învăţat doar indiferenţa sau chiar ura…”

…Răspunsul întregii mele fiinţe se preschimbă în râuri de lacrimi amare… Plâng şi-mi este ruşine…Plâng şi mă rog Domnului prin versurile fratelui Traian:

Vreau să iubesc, Iisuse, pe toţi pân’ la sfârşit…
Chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit
Călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit
Vreau să-i iubesc , Iisuse, vreau până la sfârşit!!!

Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot
Din inima întreagă şi sufletul meu tot!..
Chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,
Vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i socot!...

…Plâng…şi mă rog… "

Mulţumesc, Sorin, pentru acest articol cu iz de nemurire!

Mulţumesc, Doamne, pentru iubirea Ta! E atât de minunată! Umple-ne de această iubire sfântă! Şi învaţă-ne tot mai mult s-o revărsăm peste toţi semenii noştri pentru a Te putea cunoaşte şi ei pe Tine şi pentru a cunoaşte iubirea Ta!