Fă-ţi timp....

A fost o data, o insula unde locuiau: Fericirea, Tristetea, Cunostiita, si multe altele printre care si Dragostea.
Intr-o zi s-a anuntat ca insula se va scufunda, asa ca toti au inceput sa-si repare barcile si au plecat cât mai repede. Dragostea a ramas ultima. Ea a perseverat pâna in ultimul moment.
Când insula era aproape a se scufunda, Dragostea s-a decis sa ceara ajutorul. Bogatia a trecut pe lânga Dragoste intr-un vapor imens. Dragostea a spus:
“ Bogatie ma poti lua cu tine?” . Bogatia a raspuns:
“ Nu, nu pot. Am atâta aur si argint in barca mea, incât nu se mai este loc si pentru tine”.
Dragostea s-a decis sa intrebe Vanitatea care tocmai trecea pe acolo intr-o frumoasa barca:
“ Vanitate, te rog ajuta-ma!”
“ Nu te pot ajuta Dragoste. Esti toata uda si mi-ai putea strica barca” - a raspuns Vanitatea.
Tristetea trecea si ea pe acolo, asa ca Dragostea ii cere ajutorul:
“ Tristete ia-ma cu tine, te rog!”
“ O...Dragoste, sunt atât de trista, incât vreau sa fiu singura!”
Fericirea a trecut si ea pe acolo, dar era atât de vesela incât nici nu a auzit când Dragostea i-a cerut ajutorul.
Dintr-o data s-a auzit o voce:
“ Vino, Dragoste, te iau eu. Era un batrânel. Dragostea s-a simtit atât de binecuvâtata si atât de fericita incât a uitat sa intrebe cum il cheama. Când au ajuns pe uscat, batrânelul a plecat urmând-si calea lui. Dragostea, realizând cât de datoare ii este batrânelului, a intrebat Cunostiita - un alt batrânel:
“ Cine m-a ajutat, cine a fost cel care m-a ajutat?”
“ Era Timpul” – aspus Cunostiinta.
“ Timpul!” - a spus Dragostea mirata. “ Dar de ce sa ma ajute pe mine Timpul?”
Cunostiinta a zâmbit si a raspuns cu intelepciune:
“ Pentru ca numai TIMPUL este capabil sa inteleaga cât de mare si minunata este Dragostea”.

Fă-ţi timp

"In trecerea grabita in lumea catre veci
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind,
Fa-ti timp sa vezi cu mila sa le alini trecind,

Fa-ti timp pentru adevaruri si adinciri in vis,
Fa-ti timp pentru cintare cu sufletul deschis,

Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti lang-un izvor,
Fa-ti timp s-auzi ce-ti spune o floare, un cocor,

Fa-ti timp s-astepti din urma cand mergi cu slabanogi,
Fa-ti timp, pe-un munte, seara, stand singur sa te rogi,

Fa-ti timp sa stai cu mama si tatal tau batrani,
Fa-ti timp sa stai aproape de cei iubiti,voios,
Fa-ti timp sa fii si-al casei in slujba lui Hristos,

Fa-ti timp sa gusti frumusetea din tot ce e curat,
Fa-ti timp caci esti de taine si lumi inconjurat.

Fa-ti timp de rugaciune, de post,de meditari,
Fa-ti timp de cercetare, de frati si de-adunari,

Fa-ti timp si-aduna zilnic din toate cate-un pic,
Fa-ti timp, caci viata trece si cand nu faci nimic!

Fa-ti timp langa Cuvantul lui Dumnezeu sa stai,
Fa-ti timp....caci toate-acestea au pentru tine-un grai,

Fa-ti timp s-asculti la toate,din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa-i dai vietii si mortii pret.

Fa-ti timp acum,ca-n urma zadarnic plangi,
Comoara risipita a vietii,n-o mai strangi."

P.S. Nu ştiu cine a scris povestirea dar întregeşte atât de minunat poezia Fr. Traian. Da, TIMPUL este capabil să înţeleagă cât de mare şi minunată este Dragostea, deci.... să ne facem timp...să nu trecem uşor pe lângă cele de mai sus.