joi, 2 octombrie 2008

Darul lacrimilor

O lacrimă are întodeauna rădăcini mai adânci decât un zâmbet, spunea Emil Cioran... Care dintre noi nu a plâs? Am plâs de durere, de întristare, de dor, de emoţie sau de bucurie....sunt multe feluri de lacrimi.

Lacrimile copilăriei, lacrimile adoleşcenţei, lacrimile împovarate de responsabilităţiile zilnice, lacrimile bucuriei , lacrimile năejdii, lacrimile dorului care cheamă amintirile... Aceste lacrimi ne-au curs pe obraji măcar o dată de-a lungul vieţii. Când am citit pentru prima dată că lacrimile pe obrazul cuiva sunt un privilegiu nu am înţeles de ce.... a trebuit să plâng mai întâi, pentru ca astăzi să binecuvantez toate acele lacrimi...Lacrimile sunt dreptul cel mai sfânt al celui ce suferă şi mai ales al celui zdrobit de iubire…

Iată în continuare o frumoasă istorioară despre lacrimi luată din Patericul Egiptean:
"Un frate l-a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: Spune-mi mie, părinte, ce voi face, că doreşte sufletul meu lacrimi şi nu am, că-mi este inima foarte împietrită pentru umilinţă, măcar că citesc vieţile Sfinţilor Părinţi sau le aud; şi nicidecum nu-mi pot umili inima, şi foarte scârbit e sufletul meu de aceasta. Bătrâul i-a raspuns: Fiii lui Israil după 40 de ani au intrat în Pământul Făgăduinţei, în care, dacă au intrat, nu s-au mai temut de războaie. Aşa şi nouă ne-a poruncit Dumnezeu, să ne mâhnim şi să ne scârbim pentru mântuirea noastră. Căci scris este : cu multe scârbe ni se cade să intrăm întru Împărăţia Cerului, iar fără de scârbe, nu vom putea intra în Pământul Făgăduinţei. Ascultă, fiule, să-ţi spun o istorie a unui tânăr. Era un tânăr care, dorind viaţa călugărească, a mers la Muntele Nitriei şi acolo s-a făcut călugăr. Şi era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care îl auzea în toate zilele plângându-şi cu mare tânguire şi lacrimi păcatele sale, iar inima lui era împietrită şi nu-i venea umilinţa, nici lacrimi ca să poată plânge. Deci se întrista pe sine, zicâd: Nu vrei, ticăloase, să plângi şi să verşi lacrimi pentru păcatele tale acum, până ai vreme, şi eşti fără de simţire şi nebăgător de seamă ! Să ştii că dacă nu vrei să plângi, eu te voi face şi te voi învăţa să plângi! Şi avea el o funie tare, împletită; şi luând acea funie, se dezbrăcă de haine şi se bătea cu funia peste spatele gol, până când i se rănea foarte trupul lui şi nu mai putea suferi, şi atunci începea să plângă. Iar acel frate, care era aproape de dânsul cu chilia, luând seama ce face şi văzându-l de multe ori făcând aşa, bătându-se şi însuşi muncindu-se, se minuna foarte. Şi a început a se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate dacă este plăcut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el însuşi şi se munceşte aşa. Şi i-a arătat lui Dumnezeu. Într-o noapte, în vis, l-a văzut fiind în ceata mucenicilor, purtând cunună mucenicească pe cap şi il arată lui cineva cu degetul, zicând: Vezi, iată mucenicul cel bun, care rabdă pentru Hristos! Acesta, împreună cu mucenicii fiind primit, s-a încununat. Aşa şi tu, fiule, sileşte-te pentru Hristos să pătimeşti şi să rabzi toate scârbele ce ţi se vor întâmpla, şi aşa nu numai umilinţa şi lacrimile pe care le doreşti ţi le va da Dumnezeu, ci şi cu cununa mucenicească te va încununa."
Plângi, rabdă şi bucură-te de ele, darul lacrimilor nu-l primesc decat sufletele sincere!

Adesea cele mai mari încercări ale vieţii devin cele mai mari binecuvântări ale ei. Aşa că nu uita de ştergarul răbdării! Trebuie sa ne rugam dar si noi ca psalmistul: ,,Doamne strange lacrimile mele in burduful Tau !”
Răbdarea îţi lărgeşte sufletul!..



Un comentariu:

Mariana spunea...

Ce facem can cineva plange???
...nu prea ştim ce să facem...ne copleşeşte lacrima celuilalt...şi plângem în noi...
Apoi ai vrea să strângi la pieptul tău sufletul ce se frământă până se va topi cel din urmă suspin...
...Ai vrea, dar nu totdeauna e potrivit...Aşa că te rogi să facă Domnul asta...
Apoi ai vrea să ştergi lacrimile chiar cu mâna ta...nu îndrăzneşti...te cauţi de şerveţele, nu le găseşti...
...Şi iar îl rogi pe Domnul să o facă...
Apoi ai vrea să spui o vorbă de mângâiere...şi asta trebuie spusă neapărat, măcar atât ...
...şi când nici asta nu o poţi spune, fă-ţi curaj de a privi aproapele în ochi, după ce îşi va fi şters lacrimile, şi atunci inima ta plină de iubire, de compasiune, va vorbi prin lumina curată ce va străluci în ochii tăi...

...şi dacă de prea grea durere nu poţi plânge atunci, plângi în cămăruţa ta...plângi acolo cu toate lacrimile iubirii tale...şi roagă-te pentru aproapele tău...