sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Viaţa lui Iosif versificată - creaţie colectivă

Dintre toate exemplele de tineri din Sfinta Scriptură, numai unul întrece modelul lui Iosif - Domnul nostru Iisus Hristos.
Viaţa lui Iosif, m
ă uimeşte de fiecare dată când o citesc, pentru că se potriveşte atât de mult cu viaţa Domnului Iisus.
Iosif, este iubit de t
atăl său, urât de fraţii săi, dar mai târziu preamărit între oameni. În el se descoperă atât de frumos Mântuitorul Iisus Hristos.
Încercarea aceasta de versificare, nu va fi ceva uşor pentr
u noi, dar, cu siguranţă că va fi o binecuvântare parcurgerea împreună a Cuvântului lui Dumnezeu.
Versificarea vieţii lui Iosif, va cuprinde mai mult
e poezii grupate în jurul anumitor evenimente, sau capitole din Vechiul Testament, care ne vorbesc despre Iosif.
Iată cum am gândit eu această structură a versificării noastre:
1. Între iubire şi ură - Facerea, 37: 1 - 11

2. Caut pe fraţii mei - Facerea, 37: 12 -36
3. Suferinţa sfinţitoare - Facerea: 39; 40
4 Dumnezeu înalţă pe cei buni - Facerea : 41
5. Dragostea de fraţi - Facerea: 42;43, 44
6. Îmbrăţişarea dragostei - Facerea: 45


Felul cum s-a lucrat la aceste versificări îl puteţi descoperii aici
Vă aştept şi pe voi să vă alăturaţi nouă!

Iată până acum ce a ieşit din această frumoasă părtăşie:


1. Între iubire şi ură - Facerea, 37: 1 – 11


Cei ce-L iubesc pe Domnul au faţa mereu senină,
cu suflet plin de dor, zoresc, spre Ţara de Lumină.
Aşa a fost fără-ndoială, în tot trecutul dus,
aşa a fost tânărul Iosif, asemeni lui Ii
sus.

Iosif, era păstor de oi, alături de fraţii săi,
era urât de dânşi, că nu mergea pe a lor
căi,
că ducea, tatălui lor, veşti, de păcatul t
ăinuit,
că mult mai mult decât pe dânşi, Israel, l-a iubit.

O haină minunată, croise pentru
el, cu drag
şi-n fiecare seară,cu dor îl aştepta în prag.
Era cel mai mare dar, la bătrâneţe dăruit,
adeverirea Celui Minunat, că nu-i păr
ăsit.

Dragostea, nicicând în lume, n-a fost primită frumos,
dovadă, fraţii lui Iosif, ce nu-i vorbeau
prietenos.
Ei, îl priveau cu ochii plini de ură, neâncetat.
De ce, numai lui, tatăl lor, haină pest
riţă a dat?

Într-o zi, Iosif, a avut un vis, l-a spus tuturor,
cum la snopul lui, se inchinau toţi sno
pii fraţilor,
cum unsprezece stele, alătrui de lună,
soare,
coborau din cer, să i se închine la picioare.

Invidia-şi făcuse cuib şi rodea neâncetat,
nu puteau să accepte visul ce Iosif l-a visa
t.
Îl urau acum mai mult şi-l priveau şi mai cu pizmă.
singur, tatăl său păstra toate acestea-n inimă

.....

Dragul meu, te-ntreb acum: Iubirea, prvind-o oare,
poate naşte-n tine ură, pizmă şi nepăsare?
Când oamenii din jurul tău, nu-ţi vo
rbesc prietenos
te asemeni tu cu Iosif, rabzi alături de Hristos?

Între iubire şi ură, e un pas, ia aminte
tu frate drag şi soră scumpă, mamă ş
i părinte!

2. Caut pe fraţii mei - Facerea, 37: 12 -36


Depărtaţi eram de casă şi cu sufletul st
ingher,
când pentru fiecare, strigare s-a făcut în
cer.
A răspuns atunci smerit, Fiul Dragostei Divine:
- În sulul cărţii este scris, trimite-Mă p
e Mine!

Asemeni Lui, a fost şi Iosif, răspunuzâ
nd de-ndată
chemării tatălui său drag: - Aici sunt,
mă duc tată!
Acelaş dor puternic ne frământă pe amâ
ndoi,
de când la Sichem, fraţii, s-au dus cu a
le noastre oi.

Israel i-a zis lui Iosif: ,,Du-te către fraţii tăi
Vezi de-s sănătoşi cu toţii când pasc oile prin văi..."

Iosif a plecat în grabă ascultând de ta
tăl lui
Părăsind pe totdeauna Valea Hebronului.

Ce cauti in camp copile, singur? Pe unde ratacesti?
intreaba-un om pe Iosif. Si-al cui fiu d
rag tu esti?
- Sunt fiul lui Israel, si caut pe fratii mei. De stii,
sa-mi spui, unde au dus ei turma din vaile pustii?

"- Haidem la Dotain" au zis, este mai multă mâncare!
- Mulţumţesc! îi spuse Iosif şi, se pierdu în zare,
alergând cu doru-n suflet şi cu iubirea
în cânt,
de-l vedeai, spuneai că-i înger şi nu om de pe pământ.


Dar la fel cum lumea nu a dorit ca să-L primească,
pe Cel trimis de Dumnezeu, din slava cea c
erească,
şi gând rău I-au pus zicând:- Iată-l pe moştenitorul!
veniţi să îl omorâm, căci nu-i El Mântui
torul

Aşa au zis şi despre Iosif văzându-l pe
cale
fraţii lui: - Să-l omorâm, ascunzând urmele sale
este doar un visător şi pe toţi ne umile
şte
când el, tatălui nostru, tot ce facem pove
steşte.

Să-l omorâm, să nu-l mai lăsăm să se întoarcă viu.
Să scăpăm de el aruncându-l în puţul ce
l pustiu.
Vom spune toţi că l-am găsit sâşiat de o fiară
şi astfel vom scăpa de griji, de vise şi oc
ară.

Auzind însă acestea, Ruben, fratele voinic
Mijloci să nu-l omoare pe flăcaul cel mai mic.
Să nu verse scumpu-i sânge peste praful de pe drum.
Şi-ndreptându-şi ochii-n zare, vrând prin lacrimi oarecum

Inima din piept să-i zburde irizând iubiri de jar,
Îşi clădi sfios prin vorbe al iubirii scump "
nectar"...
Conducând priviri de ceaţă înălţând pieziş o mână
Spuse grabnic tuturora: "Aruncaţi-l în fântână"!

Spuse dar Ruben aceasta cu gandul sa il scape
pe Iosif din crunta moarte ce ii era a
proape
apoi la tatal sau sa poata a-l trimite iara
ajungand la ei flacaul,in put il aruncara.

Dar mai întâi l-au dezbrăcat de haina lui aleasă
În puţu-adânc l-au aruncat nemaiputâ
nd să iasă...
Apoi, pe iarbă, au mâncat uitându-se în zare..
Şi iată c-au văzut venind o caravană ma
re...

Ce se-ndrepta înspre Egipt. Şi Iuda spuse: "Iată,
Pe Iosif să nu-l omorâm căci frate ni-e
de tată.
Să-l vindem, căci din Galaad o caravană vine,
Şi-om câştiga arginţi pe el."
Şi toţi au
spus: "E bine!"

Când Ruben s-a întors la puţ privi în gol şi plânse
Îşi rupse hainele bucăţi căci inima-i se frânse.
S-a-ntors la fraţii săi zicând:,,- Băiatul nu mai este!...”
Dar fraţii lui îi ticluiau o mincinoasă veste:

Au prins un ied şi l-au tăiat stropind cu
sânge haina
Minţind prea bine şi-ascunzând să n-a
fle nimeni taina.
Au dus la tatăl lor, bătrânul, haina cea cu
sânge...
Dar Iacov a recunoscut-o şi-a-nceput a plânge...

Cu plânsu-n gene întrerupt venit-au ş
i copiii
Să-l mângâie pe tatăl lor de jugul despă
rţirii
Dar el, aceasta nu-şi dorea, ci vru' deg
rab să plece
În locuinţa morţilor, pe Iosif, a-l petrece.

Iar cei din Madian, l-au dus pe Iosif in Egipt
Şi l-au vândut lui Putifar, al gărzii com
andant...
Şi-aici, în casa unui dregător de Faraon ales
Iosif slujea lui pe cât putea de des...


...

O, fraţi iubiţi şi dragi surori ce-aţi cunoscut iubirea,
Să fiţi ca Iosif când vă-ncearcă dorul şi
mâhnirea!
Candoare să vă fie-n gând şi-n orice sim
ţăminte,
Iertarea grabnic dăruiţi în dragostea
fierbinte!

Amin!


3. Suferinţa sfinţitoare - Facerea: 39; 40


Printre străini ajuns-a Iosif ca rob lui Putifar,
Slujind cu-ndemânare mare şi-n casă şi afar’,
Că Domnul lui era cu dânsul în toate ce făcea,
Stăpânul său vedea tot sporul când mâna lui muncea.

Şi toate ale lui le-a dat lui Iosif spre-ngrij
ire,
Iar Domnul binecuvânta din cer - Ie
hova-iire -
Şi n-avea grijă Putifar decât să stea la masă,
Căci unde Iosif ajungea, era belşug în c
asă.

Cel rău însă nu doarme, într-o bună dimineaţă
Femeia lui Putifar, văzîndu-l frumos la faţă
Şi-a pus ochii pe Iosif, dorind să-l tragă spre păcat,
El însă, a fugit de isiptă, rămânând curat.

Dar femeia păcătoasă înlesni spre soţul ei
Prin suspine mincinoase, gânduri fără
de temei.
Şi-astfel Iosif, sol al păcii, ajunsese-ntemniţat,
El, printre tâllhari şi fameni, el, sublimu
l adorat!

Domnul, era cu Iosif şi-n această încercare,
Revărsând milă peste el şi binecuvântare
Încât mai-marele-nchisorii, dădu pe
mâna lui,
Temniţa şi pe toţi osândiţii împăratului.

Fierbea de mânie cel rău, că iar nu a izbutit
Să îl ducă în deznădejde, pe Iosif cel smerit.
Pierduse încă odată, o nouă bătălie…

Se pregatea de zor pentru o altă viclenie.

S-a întâmplat ca în aceeaşi temniţă s
ă fie
Doi dregători închişi de-a Faraonului mânie.
Mai marele paharnic şi mai marele pitar,
îşi ispăşeau multe greşale cu regret amar.

Iosif, văzându-le privirea cea de jale plină,
încercă cu vorba-i blândă, să aducă lumină:
- De ce sunt astăzi tulburate ale voastre fe
ţe,
şi-n ochii voştrii se citeşte atâta tristeţe?

"- Fiindca-n ceas tarziu de seara v
ise tainice-am visat
Care pacea ne-au rapit-o si adanc ne-au t
ulburat."
Iosif le ceru sa-i spuna visul cel tulbur
ator
Caci cu-a Domnului putere le va spune taina lor.

- În noaptea ce-a trecut văzut-am în a’ mele vise,
o viţă cu trei coarde, ce-nfrunzise şi-nflorise.
Strugurii crescând, i-am stors. Şi-a
m pus paharu-n mâna mea...
l-am dat, apoi, umplut, lui Faraon pe tot
să-l bea. .

-Paharnic mare, iată ce-am înţeles din
visul tău!
Acele trei coarde de vie, nicidecum nu-s semnul rău.
trei zile Faraon te ţine, apoi - e libertate .
vei fi din nou al lui paharnic, stăpânind pe toate.

Te rog să nu mă uiţi atunci când tu vei fi la bine,
să pui la Faraon o vorbă bună pentru min
e!
Că eu sunt din pământuri de-ale evreilor, furat.
Te rog, din temniţă mă scoate , sunt nevinovat!

Atunci, mai-marele pitar, auzind tot ce s-a zis
mărturisi la rându-i tot ceea ce-a văz
ut în vis.
Însă tâlcuirea ce-a primit l-a întristat f
oarte;
va ieşi din închisoare, dar va fi dat la moarte.

Iar de ziua sa-mpăratul şi-amintise cu amar
Că în temniţă-aruncase pe paharnic şi pitar.
Pe paharnic îl cruţase, pe pitar l-a
spânzurat.
Dar mai marele paharnic pe biet Iosif l-a
uitat.

Domnul, însă, nu îl uită, cum nu-i uită pe ai Lui
Care-aduc în întuneric din Lumina
Cerului.
Chiar de-i greu şi e durere suferind pentr
u Hristos,
Suferinţa-i sfinţitoare, frate drag! Ni-e de folos!


Amin.


4. Dumnezeu înalţă pe cei buni – Facerea 41



Dumnezeu nu e ca omul, El nu-i uită pe ai Săi,
Binecuvântare-mparte peste buni şi peste răi,
Dragostea şi bunătatea Lui nu au mărginire
,
Buni sau răi suntem cuprinşi în acelaş
i Dor – Iubire.

Dar trecură doi ani, iată, de când Iosif aştepta...
Faraon, în timp de noapte, cu un vis se frământa:
Se făcea că dintr-o apă, şapte vaci, frumoase toate
Au ieşit să pască iarbă. Lângă ele alte şap
te

Ce păşteau aceeaşi iarbă, din aceeaşi apă scoase.
Şi păscând acele slute lângă vacile frumoase,
Le-au mâncat pe toate şapte. Frământat fiind în somn
De-acest vis ce-ascunde taine se trezise faraon.

Şi-adormind din nou visase cum ieşeau dintr-o tulpină
Şapte spice mari şi pline şi frumoase, spre lumină.
După ele, alte şapte, seci, urâte şi pălite
Ce mâncară pe acelea dinaintea lor ieşite.

Mult s-a tulburat cu duhul cel ce conducea Egiptul
Şi în grabă, dimineaţa i-a chemat pe magi ca visul
Să-şi găsească tălmăcire la-nţelepţii cu
rţii sale.
În zadar se străduiră... se gândeau la altă cale...

Chiar mai marele paharnic şi-aminti de închisoare
Cum un tânăr tălmăcise visele-i tulburătoare.
Acum era prilejul bun să-i spună faraonului
De Iosif, omul care-avea în el pe Duhul Domnului.

Ascultând povestea toată faraon prinse culoare
Şi trimise după Iosif să îl scoată iar la soare...
Când l-a văzut, l-a întrebat:
„-Poţi visul meu să-l tâlcuieşti?”
„- Nu eu, ci Dumnezeu va da răspunsul să te linişteşti.”


A spus Iosif, mărturisind fără nicio ezit
are
Pe Dumnezeul lui Avraam, Cel fără de hotare,
Pe Dumnezeul care totul vede chiar de e ascuns,
Pe Dumnezeul ce nu uită să dea rugilor răspuns...

Atunci Faraon spuse lui Iosif:
„-Taina mi-o arată,
Fă să nu mai ardă-n mine neliniştea-
nfricoşată!
Am spus visul acesta magilor mei cu-nfiorare,
Dar niciunul dintre ei n-a tâlcuit a mea visare.”


„- Visul lui faraon e unul”, spuse Iosif liniştit,
„Dumnezeu, cele ce voieşte să facă azi ţi-a vestit.
Iată, vin şapte ani de belşug peste to
ată ţara ta,
După ei alţi şapte de foamete şi tot se
va uita.

Iar visul lui Faraon de-a doua oară prevesteşte
Că Dumnezeu este hotărât şi că El se grăbeşte
Să înfăptuiască tot planul Său acum descoperit
Nu de mine, ci de Cel de Sus, Căruia-i sunt rob smerit.”

Şi-acum Faraon s-aleagă un bărbat cu-nţelepciune
Ce să pună peste ţară supraveghetori pe grâne,
Ca-n cei şapte ani cu roadă să aleagă-a cincea parte
Pentru anii fără hrană, spre salvare de la moarte.


Faraon şi dregătorii într-un glas mărturisesc:
Oare vom găsi noi omul plin de Duh dum
nezeiesc,
În împărăţia toată dinspre-apus la răsărit,
de vreme ce numai lui, Dumnezeu i-a descoperit?...

Faraon privi atuncea către Iosif cel iubit,
cu adâncă multumire pentru tot ce i-a g
răit.
,,Iată azi stăpân te pun peste poporu-acest-al meu,
de cuvântul tău s-asculte, om trimis de Dumnezeu!”


Pe Iosif puse-atunci stăpân peste-al Egiptului pământ.
I-a dăruit al lui inel...un lanţ de aur... sc
ump veşmânt.
A poruncit să i se-nchine tot poporul egiptean...
Şi pe-Asineta, ca soţie, i-a adus-o ca alean.

Iosif a plecat prin ţară ca să vadă-ntreg Egiptul.
În şapte ani a adunat în hambare-ntreg a
vutul...
Căci fiecare bob de grâu a rodit o mână plină
Şi-astfel toţi au strâns provizii pentru v
remi ce-aveau să vină.

Dumnezeu i-a răsplătit lui Iosif pirdera-ndurată
Dăruindu-i Asinetei, doi copii, să-i spună tată.
Pe Manase, ca să uite, focul greu al dorulu
i
Şi pe Efraim, ce-nseamnă dublă rodirea
Domnului.

Apoi venit-au şapte ani de foamete, precum s-a spus
Şi egiptenii, flămânzind, pe rând, la Faraon s-au dus
Să-i ceară pâine, să-i ajute, să-i salveze în vre-un fel...
- „Duceţi-vă acum la Iosif! Faceţi cum va zice el!"


În foametea ce a cuprins toată faţa pământului
Veneau din toate ţările la porţile Egiptului.
Lepădat de fraţii lui, Iosif, acum binecuvântat
Mulţumea lui Dumnezeu pentru tot harul ce i-a fost dat.

Omule ce-n lumea asta mai ai îndoieli pe cale
Uită-te la Iosif şi la crucea curăţiei sale!
Nu privi la nedreptate, uită vorbe de ocară,

De te încrezi în Dumnezeu, dulce-ţi face pâinea-amară!

5. Dragostea de fraţi- Facerea: 42;43, 44


Trecură anii de belşug şi-n liniştea iubirii
Un foc ardea mistuitor pe crucea despărţirii.
Deşi nimica nu-i lipsea din masa-mbelşugată,
În doru-i Iosif se topea, de casa-ndepărtată.

Când sfâşiată-i inima, oricât primeşti lumină

Trimisă înspre tine-n dar de dragostea divină,
Dor greu de tată şi de fraţi, de mamă, tot îţi creşte...
Căldura dulcelui lor sân nimic n-o-nlocuieşte

Fraţi-l aruncară-n groapă, luând pestriţa haină
Putifar şi-a lui soţie l-au închis. El, în taină,

Se gândea ce-are să facă?...Iată-i toţi la mâna lui...
Ce a visat copil fiind, a fost planul Domnului.

El alăturea i-a fost, Dumnezeu, tată şi frate
Dăruindu-i ne-ntrerupt daruri binecuvântate.
Iar acum îi pregătea, dup-atâta aşteptare
Caldă şi măreaţă zi, cea mai sfântă sărbătoare.


Aflând bătrânul tată, Iacov, vestea de departe
că în Egipt există grâu, să-i scape de la moarte,
a chemat la el copii, pe cei unsprecece fraţi
zicându-le: „Duceţi-vă şi voi, grâu de cumpăraţi!”

Atunci s-au dus cei zece fraţi ca să cumpere mâncare
Din Egiptu-ndepărtat. Grâu să aibă fiecare.

Pe Veniamin nu l-au luat. L-au lăsat cu tatăl lui,
Căci Iacov tare se temea pentru viaţa fiului.

S-au pogorât înspre Egipt, foametea era pre mare.
Iar Iosif stăpânea tot grâul şi-l scoase la vânzare.
Fraţii lui, când au sosit, pân’ la pământ i se-nchinară...
Dar Iosif i-a recunoscut, fraţii însă îl uitară.

În inima lui Iosif clocotea cu dor iubirea
Îi îmbrăţişă cu drag deocamdată cu privirea
Acum înţelese visul pentru care-a fost vândut
Putea să se răzbune dar, a uitat ce l-a durut

Ca să-i pună la-ncercare le-a grăit cu glasul rece:
- Spioni sunteţi şi-aţi venit ca să vedeţi ce se petrece!
Îndată ei mărturisiră c-au fost doisprezece fii

Cel mai mic este cu tatăl , iar unul nu-i printre cei vii.

E tocmai cum v-am spus eu, când am zis că voi spioni sunteţi!
Jur pe Faraon că nu ve-ţi pleca dacă nu-mi aduceţi
Pe al vostru frate cel mai mic - faceţi asta ca să fiţi vii.
Fiind om cu frica lui Dumnezeu, mă voi milostivii.


,,Ziceau unii către alţii fraţii plini de remuşcare
Amintindu-şi cum în rugă Iosif le cerea scăpare.
Mila însă nu-i răzbise...Acum iată-s în urgie...
Iosif aştepta cu lacrimi fratele cel mic să vie."


Ce minunat pregăti Domnul această revedere
Pentru fraţii lui şi Iacov, ştergând doruri şi durere
Înca un puţin şi vor vedea cum profeţia s-a-mplinit
Şi-L vor slăvi cu toţi pe ŞILO cel care i-a ocrotit

...

Dragul meu, în viaţa asta când ţi-e dat să treci
prin chinuri
Nu te ruşina de lacrimi, spune-i Lui orice suspinuri,
Dragostea să-ţi fie pururi sinceră faţă de semeni
Dacă vrei în astă lume cu acest Iosif să te asemen
i!




6. Îmbrăţişarea dragostei - Facerea: 45

Dragostea rămâne peste ani şi ani drept mărturie
Când este zidită-n inimi de a Domnului mistrie
Dragul meu, învaţă de la Iosif, cât încă mai e har
S-arăţi degrab a ta iubire la fraţi, fără hotar

Iosif, izbucnind în lacrimi, priveşte către fraţii lui
Iar plânsul lui se aude în tot ţinutul Egiptului:
"Apropiaţi-vă de mine, eu sunt Iosif" cel pierdut
Nu vă întristaţi, nu vă pară rău pentru că m-aţi vândut!

Voia Lui a fost atunci ca să fiu vândut…voi v-aţi supus
Neştiind c-am fost ales chiar de Dumnezeu, veghind de sus...
El mi-a dat atât belşug, hambare pline de secară,
Grâne ca să vă salvez, să fie-o rămăşiţă-n ţară.

Deci nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu… şi mi-a dat tot…
Chemaţi pe tatăl meu aici că mi-este dor de nu mai pot!
Voi fraţii mei şi-ai mei nepoţi, cu mine-aproape locuind,
Mâncare veţi avea cu toţi şi nu vă voi afla pierind.

Şi plecând din Egipt, ei s-au întors la Iacov, tatăl lor
Povestindu-i toate-acestea, el s-a umplut de-un sfânt fior
Fiul meu, trăieşte încă! Iosif, copilul meu iubit!
Voi merge ca să-l vad! Iţi mulţumesc Doamne ca n-am murit!

Sculându-se deci Israel la Beer-Şeba şi-a dus darul
Mulţumind pentru copilul căruia-i dusese dorul
Astfel, Iacov a părăsit pământul Canaanului
aşezându-se în Egipt în ţinutul Goşenului

Cei ce-L iubesc pe Domnul au faţa mereu senină,
cu suflet plin de dor, zoresc, spre Ţara de Lumină.
Aşa a fost fără-ndoială, în tot trecutul dus,
aşa a fost tânărul Iosif, asemeni lui Iisus.


SFÂRŞIT ŞI LUI DUMNEZEU SLAVĂ!

Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect! În mod special multumesc Catiusha , mulţumesc Miriam, mulţumesc Catalin OD, multumesc Andreea.C, mulţumesc Nuti Dragomir, mulţumesc S.Claudiu, multumim Neaga.Augustin

Un comentariu:

Mariana spunea...

Slăvit să fie Domnul!

Sorin, când am văzut ideea ta cu versificarea textului din Facere, despre viaţa lui Iosif, m-am bucurat. E o muncă grea, şi cere mult timp, dar cu răbdare se va ajunge la final. Am apreciat tare mult împărţirea textelor şi titlurile propuse:
1. Între iubire şi ură - Facerea, 37: 1 - 11
2. Caut pe fraţii mei - Facerea, 37: 12 -36
3. Suferinţa sfinţitoare - Facerea: 39; 40
4 Dumnezeu înalţă pe cei buni - Facerea : 41
5. Dragostea de fraţi - Facerea: 42;43, 44
6. Îmbrăţişarea dragostei - Facerea: 45

Titlul de la versificarea postată aici, ,,Între iubire şi ură", mi-a atras atenţia în mod deosebit.
Eu cred că totdeauan avem de ales între una şi alta...Spaţiul dintre ele este abia imperceptibil...e ca o muchie de cuţit. Nu sunt de acord, cu expresia: ,,nici nu îl urăsc, dar nici nu îl iubesc...îmi este indiferent..." Părerea mea este că chiar şi această indiferenţă, aparent inofensivă, este o formă clară de ne-iubire, de ură. Ori noi, ca şi creştini, suntem chemaţi la iubire.
Privind la exemplul lui Iosif, putem învăţa să iubim, să iertăm, să răbdăm, să ne încredem în Dumnezeu...
Ultimile două versuri, le simt adresate mie, în mod special:
,,Între iubire şi ură, e un pas, ia aminte
tu frate drag şi soră scumpă, mamă şi părinte!"
...şi am luat aminte! :)

În vară am fost într-o tabără în care am studiat despre viaţa lui Iosif! Am primit atunci un SMS, pe care îl păstrez şi acum:
,,Cererea lui Iacov primeşte imediat răspuns din partea lui Iosif:,,Iată-mă, sunt gata!" Cererea lui Dumnezeu primeşte acelaşi răspuns din partea Fiului Dragostei: ,,Iată-mă că vin să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Iosif şi Domnul Iisus au răspuns la fel când au fost trimişi să vestească dragostea. Tu cum răspunzi?"
...Mă gândesc mereu la asta...şi încerc să răspund şi eu la fel spunând: ,,Doamne, iată-mă! Sunt aici...umple-mi inima cu iubirea Ta şi trimite-mă! "