Cărbunii aprinşi ai dragostei

“Soarele straluceste deopotriva si peste cei buni si peste cei rai, si asupra celor sanatosi si asupra celor bolnavi fara nici o deosebire. Exista insa o diferenta in felul cum recepteaza fiecare lumina soarelui: ochii cei sanatosi se bucura de prezenta soarelui si, datorita lui, vad bine lucrurile din jur, pe cand ochii bolnavi simt o durere de care ar dori sa scape si nu au cum decat ascunzandu-se de aceasta lumina.

In acelasi foc, metalele pretioase stralucesc ca soarele, pe cand lemnul si gunoaiele se mistuie cu fum negru. In acelasi foc al iubirii dumnezeiesti, unii devin albi, stralucitori, altii negri si intunecati. Sfantul Simeon Noul Teolog ne atrage atentia: “Nu va inselati pe voi insiva!

Dacă tu nu poţi ierta şi iubi, atunci să ştii că tu încă n-ai gustat din darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii!

Matei 18,23-35

 

Evanghelia din duminica aceasta cuprinde o pildă tâlcuită şi explicată de Însuşi Mântuitorul.

Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii” de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile.
Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în «Tatăl nostru», când zicem: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”.
Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune apriat că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru, e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini.
Iubirea şi iertarea sunt semnele cele mai bune că cineva este un creştin adevărat; şi cine nu le are n-a primit cu adevărat pe Mântuitorul şi Evanghelia Lui.

Tu eşti... (poezie interactivă dedicată Sfintei Fecioare Maria)

"E propriu Ortodoxiei să nu o prezinte pe Maica Domnului niciodată separată de Hristos, cum se întâmplă în Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este în legătură cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decât o maica ? El se face fiul unei mame, iubeşte o mamă omenească aşa cum o iubim noi pe mama noastră, ascultă rugăciunile ei cum ascultăm noi rugăciunile mamei noastre. Ea palpită pentru tot ce palpită El. El a venit ca să ne iubeasca pe noi, să Se răstignească pentru noi, deci nu poate să nu ne iubească şi ea pe noi, nu poate să nu aibă şi ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate să nu sară şi ea în ajutorul nostru, cum vine El în ajutorul nostru, dar numai de la El este toată puterea ei.

Calea Sfinţilor sau ce înseamnă a fi natural

Tu n-ai putut să fii un sfânt Şi nici un geniu pe pământ. Acestea cer un unic rost, Dar om nici om de ce n-ai fost?
(Traian Dorz)

SFINŢII AU FOST PERSOANELE CE AU ÎNŢELES CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII OM

Când eram mic şi vedeam pe pereţii bisericilor chipurile spălăcite ale sfinţilor mă gandeam la o lume inexistentă ori în cel mai bun caz mă gândeam la o lume desprinsă din carţile de basme. Cu trecerea timpului am aflat că sfinţii sunt cei care în momente deosebite au marcat istoria prin fapte cu neputinţă de împlinit de alţi oameni obişnuiţi. Sfinţii sunt oamenii eroi, genii care cu o însufleţire şi cu daruri deosebite au făcut istorie, istorie măreaţă, istorie sfântă, cu un răsunet ne-mai-întâlnit, îmi spuneam eu atunci.
Dar mai târziu am aflat că şi alţi oameni cu o discreţie desăvârţită au reuşit să se înscrie în memoria lui Dumnezeu şi pe firmamentul de aur al istoriei sfinte.Am aflat apoi că există atâtea căi către Dumnezeu câte vieţi de oameni sunt, că Dumnezeu atât de mult respectă libertatea făpturii Sale, şi structura interioară a omului încât a lăsat o infinitate de căi prin care poţi ajunge la El. Calea este unică desigur, Iisus Hristos, dar fiecare străbate într-un mod unic şi personal această cale.

“Biserica ortodoxă nu este o Biserică între altele"

 "1. “Biserica ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului. Şi a luat în istorie nume de dreaptă slăvire, nume foarte frumos şi foarte sugestiv, adică nume care trădează, dacă vreţi, ceea ce au căutat Părinţii cei adevăraţi, care n-au căutat nici slavă lumească, nici filosofie mai adevărată, ci au căutat un singur lucru: să rămână în dreapta slăvire, descoperită de Însuşi Dumnezeu; au încercat să păstreze nestricată viziunea acestei firi omeneşti”.[…]

Tu cine eşti?...

Iatã mãrturisirea fãcutã de Ioan cînd iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi sã-l întrebe: Tu cine eşti?

Când Fiul şi Trimesul Tatãlui a venit sã aducã oamenilor Vestea cea Bunã, adicã Evanghelia, grabnic a fost luat la întrebare de cãtre oameni: - Tu cine eşti? (Ioan 8, 25), fiindcã nu-L cunoşteau!
Când Ioan Botezãtorul, primul mãrturisitor desluşit al lui Hristos s-a ridicat sã spunã cu tãrie adevãrul, aceşti oameni s-au grãbit la fel sã-l întrebe şi pe el: - tu cine eşti?

De atunci şi pânã azi şi pânã la sfârşitul mãrturisirii Evangheliei pe pãmântul acesta, oriunde în lume se va ridica un trimis al lui Hristos, îndatã se vor ivi destui care sã se ridice împotriva lui şi sã se creadã în drept sã-i cearã legitimaţia: - Tu cine eşti?

Din ce în ce mai mică devine „turma cea mică” a lui Hristos

Marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru ne dă prilejul de a ne aminti de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos:

„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? Cuvintele pe care le grăiesc vouă nu le vorbesc de la Mine Însumi, ci Tatăl – Care este în Mine – Acesta face lucrările. Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, iar de nu, pentru faptele acestea credeţi Mie” (Ioan 14:10-11).

Mari şi nemăsurate au fost minunile Domnului nostru Iisus Hristos. Cu un singur cuvânt al Său a înviat pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe fiul văduvei din Nain, încă şi pe Lazăr, care era în mormânt de patru zile întregi. Cu un singur cuvânt al Său a certat vânturile şi valurile lacului Ghenizaret şi s-a făcut linişte desăvârşită, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni fără femei şi copii, iar cu patru pâini, patru mii.

„E tata la cârmă şi nu mă tem!“

Ev. Matei 14, 22-34

Iată o evanghelie pe care o trăim şi noi de atâtea ori în viaţa noastră cea sufletească. Cine oare n a avut vifor în marea vieţii lui? Cine oare a avut tot senin şi vreme bună în viaţa lui? Nimeni! Toţi am avut sau avem furtuni mai mari sau mai mici în marea vieţii noastre. Vremea vieţii noastre se trece mai mult în nor decât în senin; mai mult în furtună decât în linişte. Sunt două feluri de valuri şi de furtuni în marea vieţii noastre: de o parte sunt valurile necazurilor şi ale întristărilor, iar de altă parte e viforul ispitelor şi al păcatelor. Pe furtuna cea dintâi – a necazurilor – toţi o cunosc, toţi se tem de ea şi se feresc de ea. Însă nu cunosc toţi oamenii pe cealaltă: viforul ispitelor şi al patimilor lumeşti. Puţini se înspăimântă de acest vifor şi puţini caută să scape de el. Dimpotrivă. Cei mai mulţi caută în adânc această furtună şi simt plăcere în valurile plăcerilor lumeşti (adică în valurile pieirii sufleteşti). Şi mai puţini sunt apoi acei care-L cunosc pe Acela Care singur poate domoli şi linişti furtuna necazurilor şi viforul ispitelor: pe Iisus Mântuitorul. O, ce privelişti înspăimântătoare se pot vedea în marea acestei vieţi! În toate părţile se văd corăbii ce se cufundă şi corăbieri ce se îneacă; în toate părţile, suflete care se pierd în valurile patimilor şi păcatelor; în toate părţile, corăbieri ce dorm la cârma vieţii în vreme ce corabia lor se cufundă. Dar, iată, în mijlocul acestei grozave furtuni de pieire sufletească, o mică ceată pluteşte în jurul unei lumini. E ceata celor puţini, care Îl au pe Iisus Mântuitorul de cârmaci şi cârmuitor al vieţii lor. În mijlocul valurilor, această ceată stă fără frică şi peste valuri umblă ca pe uscat.

Cititorule, Biblia este o Carte scrisă anume pentru sufletul tău

„Biblia este cartea cea mai răspândită de pe pământ. În vremea din urmă, răspândirea Bibliei este în tot mai mare creştere. În decursul războiului s-au răspândit atâtea milioane de Biblii, încât, Societatea Biblică nu mai putea răzbi cu tipărirea de Biblii noi. Chiar şi această minunată răspândire a Bibliei arată că ea nu este o carte ca oricare alta, ci ea este Cartea lui Dumnezeu şi se răspândeşte pentru împlinirea Scripturii care zice: «…şi se va predica această Evanghelie în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor…„Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Dumnezeu a ales pe oamenii în inima cărora a pus cuvintele Sale pe care ei apoi le-au scris. În acest înţeles zice şi Sf. Ap. Pavel: «…toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură» (II Tim. 3, 16).

În dragostea lui Dumnezeu

În dragostea lui Dumnezeu, nimic nu-i jumătate,
nici în ce dă, nici în ce vrea,
tot cere, şi tot poate.

Ea cere tot, şi dă în tot,
- că-n milă şi-n iubire
se socoteşte nu cât dai
ci cât păstrezi din fire.

Iubirea cât de mare-ar fi, n-ajunge,
niciodată
decât atunci când I-o închini întreagă şi curată.

Dar ori şi cât de mică-ar fi I-ajunge,
când e-ntreagă,
şi când de El cu toată-a ei cuprindere se leagă.

De Cel ce vede-ntr-ascuns,
nu poţi nimic ascunde
şi-n locul inimii nu poţi nimic să-I dai
nici unde.

Nici banii tăi, nici arta ta,
nimic nu-L mulţumeşte.
Nici ruga ta, nici tot ce faci
Când inima lipseşte!

Căci inima Lui nu-i aşa ca ale noastre, rele;
aşa de greu, şi-asa uşor de mulţumit,
ca ele.

de Traian Dorz

Ce ne-a-ntãrit?

Ce ne-a-ntãrit în lupta peste puteri de grea
ce braţe mai vânjoase de zeci de ori cerea?
Ce ne-a-ndemnat la cântec şi la avânt sublim
spre unde niciodatã nu-ntrezãream sã fim?
Ce ne-a-ndemnat în lupta cu-aşa de tari duşmani
c-o-ncredere ce-i numai la douãzeci de ani?
Ce ne-a-ndemnat la jertfe cu-un preţ aşa de greu
cum nu se poate duce decât lui Dumnezeu?
Ce ne-a-ntãrit pe ruguri de cazne şi scrâşniri
sã regãsim puterea deplinei dãruiri?
Ce ne-a fãcut în stare prin infernal calvar
din scrum sã ne renaştem de orice datã iar?
Ce ne-a-ndemnat pe cruce iertând desãvârşit
sã ne rugãm de mila cãlãului plãtit?
Ce ne-a chemat sã-ntoarcem de nesfârşite ori
c-o milã nesfârşitã spre cei neprimitori?
Ce ne-a plecat genunchii spre ani de rugãciuni
şi plânsul spre-nverzirea pierdutei uscãciuni?
şi ruga spre salvarea Sodomei de la scrum
şi aurul din urme pe-al slavei dulce drum
şi tot ce-aveam comoarã şi lucru mai de preţ
jertfit pentru grãbirea Slãvitei Dimineţi?
sã ne topim în Soare de piept cu noaptea grea?

-         Iubirea doar Iisuse, iubirea, numai ea!

de Traian Dorz

"Oare România aceasta să nu aibă putere economică pentru un trai decent pentru fiii ei?"

Uneori, am avut prilejul să vedem consternaţi cum în anumite ţări ale Africii bieţii oameni pier de foame, iar ceea ce era peste măsură, să vezi mai ales pe copilaşi cum se sting din viaţă. Am văzut cum se uitau a disperare şi privirile acelea nu ne vor ierta niciodată. Pe nici unul dintre noi!

Mai este cazul să spunem că atunci când ne umplem stomacul şi plesnim de fericire pământească, asemenea bogatului nemilostiv, nu este aproape judecata lui Dumnezeu?

Cine ne dă nouă dreptul să acumulăm averi şi să ne înstărim peste noapte, stârnind ura de moarte a celor care n-au apucat să mai înhaţe nimic din ceea ce a fost de furat?

El a făcut din noi

În tot ce a făcut Dumnezeu, atât în lumea materială, cât şi în cea spirituală, El a aşezat un echilibru pe care îl păstrează mereu în toate vremurile şi în toate cazurile.

Suntem nişte făpturi atât de minunate, precum scrie în psalmi, pentru că suntem făcuţi de El, şi El este Cel minunat şi frumos.

Există în toate lucrurile un echilibru neclintit şi neschimbat pentru că Cel Drept şi Bun, Cel Înţelept şi Puternic aşa le-a întocmit, fiindcă numai aşa se poate continua viaţa şi existenţa pe pământ.

Dacă Domnul îl lipseşte pe om de auz, El îi dă priceperea de a înţelege vorbirea după mişcarea buzelor – acesta este un echilibru.

Dacă îl lipseşte pe om de vedere, îi dă auzul şi pipăitul mai fin şi memorie mai ascuţită.

Dacă îl lipseşte de o mână, îi pune mai multă putere în cealaltă.

Tu ce zici despre El?

"Iarãşi au întrebat pe orb: Tu ce zici despre El, în privinţa faptului cã ţi-a deschis ochii?
Este un proroc, le-a rãspuns el."

Ce zic ei despre Iisus, n-are mare preţ pentru soarta ta. Ce zic fariseii şi vrãjmaşii Domnului despre Domnul, nici nu are vreo însemnãtate, aceştia nici nu pot sã zicã nici un bine, n-au zis ei şi nu vor zice bine niciodatã.
Însemnat lucru este: ce zici tu despre Hristos? Cum mãrturiseşti tu despre El, în faţa celor ce privesc şi ascultã la tine.
Însemnat lucru este nu ce spune lumea, nici teoriile omeneşti, nici învãţaţii necredincioşi, nici ştiinţa lumii, nici vrãjmaşii Lui despre Dumnezeu, cãci ei nu-L cunosc.
Ci însemnat lucru este ceea ce spun cei credincioşi, nu ceilalţi.
Ce spun cei care Îl cunosc pe Hristos, nu cei ce nu-L cunosc.
Ce spun cei care I-au auzit Cuvântul şi I-au vãzut lucrãrile, nu cei ce nici nu L-au vãzut!

Nu-i Crucea mit

Nu-i Crucea mit
– e-un sfânt altar
şi-un nesfârşit
izvor de har,
e-n Taina ei un negrăit
şi-un nesfârşit
izvor de har!

Nu-i numai lemn,
– e-avânt şi steag,
divin îndemn
spre Ţelul drag,
e-n Jertfa de pe Sfântul Lemn
divin îndemn
spre Cerul drag.

«Iartă-mă, Doamne, că n-am făcut nimic bun!»

Am citit de curand un interviu cu părintele Selafiil cel Orb de la mănăstirea Noul Neamţ, din Chiţcani. Are părintele o vorbă care m-a pus pe gânduri si pe care o tot repeta ca pe o rugăciune a inimii: «Iartă-mă, Doamne, că n-am făcut nimic bun!»

Şi tot sfinţia sa printre altele spune:

“Apoi deamu vine zavistia, răutatea, mânierea, neascultarea, începi să-i judeci pe alţii şi iese şi mai rău, pentru că începi să slujeşti vrăjmaşului cu lucrurile lui. Că diavolul are mii de lucruri, pe care noi nici nu le ştim, poate. El le bagă în sufletul nostru pe ascuns. Da cum numai vă vine un gând rău, sari la rugăciune şi zi: «Doamne, depărtează pe vrăjmaşul care se luptă cu mine neîncetat şi nu-mi dă pace să-mi caut de ascultarea mea, sau să mă odihnesc. Luptaţi-vă! Îngerul omului se bucură când vede că facem rugăciune şi el scrie ce facem, scrie. Ai făcut rău, scrie rău, ai făcut bine scrie bine. Şi când murim vine la fiecare vamă şi pune înainte ce are acolo scris. Dacă creştinul e pe ducă şi are mai multe rele e cam greu...

Cercetează-te cu multă băgare de seamă

“Iubitul meu frate, pune-ţi întrebarea în modul cel mai serios şi fără părtinire: în care din cele două stări te afli?
Te afli, oare, în starea cea înaltă a “nebunilor” pentru Hristos?
Sau în starea cea joasă a “înţelepţilor” în Hristos?
Pune-te singur în faţa problemei duhovniceşti de la 1 Corinteni 4, 10.
“Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! ”
Cercetează-te cu multă băgare de seamă în faţa acestei oglinzi cereşti şi dă-ţi singur seama:
* Un vrăjmaş ţi-a pricinuit o pagubă. Datoria de creştin îţi cere să jertfeşti din al tău.
Ai fost îndată gata pentru pace, jertfind dreptul tău? Sau ai chibzuit să nu sacrifici nimic?
* Undeva, poate nu prea departe, un bolnav avea nevoie de mângâiere şi ajutor.
Ai fost gata să rupi din timpul tău şi să-l cercetezi?

Să ne dedicăm citirii Sfintei Scripturi

"Una din preocuparile pastorale majore ale Sf. Ioan Gură de Aur a fost determinarea credincioşilor de-a avea fiecare un exemplar al Sfintei Scripturi ( Omilia XXXII-a la Evanghelia după Ioan). Mereu revine, în omiliile sale, asupra acestei teme. Într-una din ele, zice: " Vă îndemn să aveţi cartea Sfintei Scripturi, de care vă vorbesc; înţelegeţi pentru ce vă cer aceasta: pentru a vă hrăni sufletele voastre" ( Omilia LIV-a la Evanghelia după Ioan); iar în altă parte: "Ascultaţi, deci, oamenilor: procuraţi-vă aceste cărţi, care conţin leacurile sufletului. Dacă nu voiţi multe, procuraţi-vă cel puţin Noul Testament, Faptele Apostolilor şi Evangheliile. În ele, veţi găsi în orice timp lecţii bune. Dacă vi se întâmplă vreun necaz, recurgeţi la ele ca la o farmacie de remedii. Vi s-a întâmplat o pierdere de bani, moartea este la uşa voastră, pierdeţi pe vreunul dintre ai voştri? Aruncaţi privirea asupra acestor dumnezeieşti formulare, pătrundeţi-vă de ele, reţineţi-le bine. Necunoaşterea Sfintei Scripturi dă naştere la toate relele. A le ignora înseamnă a merge la război fără arme, înseamnă a fi fără apărare! "

Cele şapte cuvinte ce le-a rostit Iisus pe Cruce

"Mântuitorul a rostit şapte cuvinte de pe Cruce.
Sunt aceste cuvinte un ultim şi minunat testament pe care Mântuitorul l-a lăsat lumii şi oamenilor.
Cu ajutor de la Domnul vom tâlcui cândva pe larg aceste cuvinte.
Acum vom spune numai pe scurt înţelesul lor.

„Tată, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac" (Luca 23,34).
Acesta a fost cel dintâi cuvânt pe care l-a rostit Mântuitorul de pe Cruce.
N-a fost acest cuvânt numai o predică şi o măreaţă pildă despre iubirea şi iertarea vrăjmaşilor, ci în acest cuvânt e pusă şi marea Jertfă a Sângelui, ce cuprinde pe toţi păcătoşii de la începutul lumii până la sfârşitul ei.
De câte ori păcătuim, Mântuitorul sângerează din nou şi îşi ridică din nou mâinile străpunse spre cer, rugându-Se şi zicând: „Tată, iartă-le lor!"
Din clipa în care Mântuitorul a sângerat, El S-a făcut Marele Mijlocitor între noi şi Dumnezeu (1 Timotei 2,5) şi ne-a dat darul să ne „putem curaţi de orice păcat prin Sângele Lui" (1 Ioan 1,7).
Vai însă de Cei care nu primesc acest dar mare şi sfânt, ci îl resping şi îl batjocoresc mereu (prin fărădelegile şi nepăsarea lor), ca odinioară iudeii.

Cum luptăm şi ce câştigăm

Principalele influenţe sau factori principali care prin acţiuni fermecătoare zădărnicesc desfăşurarea bunei orânduiri în alegeri, sunt:

Diavolul şi lumea prin înfluenţe din afara celor ce se unesc
- prin oameni lumeşti, colegi, prieteni, prin rude
- prin rudele nepocăite
- prin părinţii necredincioşi
- prin părinţii şi fraţi neduhovniceşti, interesaşi şi clevetitori
Diavolul şi lumea prin care dorinţi şi influenţe din lăuntrul celor ce se unesc
- prin cei plecaţi în alte adunări
- prin împlinirea dorinţelor firii lor pământeşti prin împlinirea dorinţelor păcatului (ispite neânfrânate)
- prin împlinirea ispitei, săvârşirea păcatului
- prin ispita frumuseţii de afară, fără a se cerceta frumuseţea sufletului
- prin nepotriviri de caractere
- prin poziţia socială, rangul
- prin bogăţia pământească
- prin calităţi prezentative dar, făţarnice
- prin învăţături străine de Adevăr
Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dumnezeu nu vrea ca omenirea să se piardă, ci cu toţii să se mântuiască. Dumnezeu cel Blând, desăvârşit în Sfinţenie, ne oferă mântuirea în dar şi fericirea în Domnul Iisus Hristos Cel Crucificat şi înviat din morţi.