Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci
ce sângerează lumină.
Tinand cont de scrierile Sfintilor Parinti cu privire la Sfanta Fecioara Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, putem spune ca oricat de frumos si de mult am scrie despre ea, intodeauna mai este loc de alte si alte cuvinte mai frumoase. Prin Duhul Sfant, Maica Domnului a devenit si Maica noastra, a tuturor, a devenit bucuria crestinilor si maica Vietii, caci a nascut pe Cel ce a dat viata tuturor celor morti in Adam.
Sfanta Fecioara Maria, pe cat a fost inaltata de laudele ingerului, pe atat s-a smerit inaintea lui Dumnezeu. Invatam de aici ca “smerenia este temelia sfinteniei”, este scara ce ne urca la cer.
Privind sfintele icoane ce ne-o infatiseaza pe Sfanta Fecioara Maria, vedem icoana unui suflet curat, vedem oglinda bunei-cuviinte. Modestia imbracamintei impresioneaza si ne da de gandit, caci “modestia este podoaba omului cinstit”.
Desi sabia i-a strapuns inima, vazand chinurile, rastignirea si moartea Fiului ei si Mantuitorului nostru, nu si-a pierdut rabdarea. Sa nu ne-o pierdem nici noi asteptand izbavirea, pentru ca “ samanta rabdarii rodeste vesnicia”.
Sfanta Fedioara Maria a ascultat intru totul de voia lui Dumnezeu. “Iata roaba Domnului faca-mi-se dupa cuvintele tale” – a zis ingerului care-i adusese la cunostinta Planul lui Dumnezeu cu privire la ea si la mantuirea lumii. Cati dintre noi am inteles din aceste exemplu ca “ascultarea este plinirea desavarsirii”, ca este izvorul celor mai mari si dvinte virturi? Cati dintre noi ne-am supus neconditionat, fara comentarii si fara amanari indelungate, voii lui Dumneze aduse la cunostinta noastra de trimisii Lui?
In zilele de intristare, Pururea Fecioara Marianu a deznadajduit, ci a avut credinta, incredere si nadeje ca Fiul ei, Mantuitorul lumii, va invia precum a spus. Aceste virtuti au imbarbatat-o facandu-o sa suporte “sabia” ce i-a strapuns inima atunci cand si-a vazut Fiul in agonie pe Crucea Golgotei. Ea nu a fost rapusa de durere, pentru ca si-a pus nadejdea in Dumnezeu, care i-a grait prin Arhanghelul Gavril: “ Imparatia Lui nu va avea sfarsit” ( cf. Luca 1, 31-35)
Cine vrea sa nu fie rapus de deznadejde in necaz si dureri sa nadajduiasca in Domnul asemeni Sfnintei Fecioare. Nadejdea si increderea in Dumnezeu aduc pace in suflet si putere pentru a birui orice ispita.
Iubirea de aproapele a Maicii Domnului o putem vedea la nunta din cana. Nu putea sa-i vada pe tinerii miri intristandu-se din pricina terminarii vinului. De aceea, din dragoste pentru aproapele, a mijlocit la Domnul Iisus, spunandu-I pricina intristarii lor. Din dragoste pentru aproapele, sa mijlocim si noi pentru semenii nostrii si, mai devreme sau mai tarziu, de aici sau de Dincolo, vom vedea minunea intoarcerii lor la Dumnezeu. Dragostea noastra trebuie sa-i cuprinda pe toti, fie ca ne sunt prieteni sau dusmani.
Dupa inaltarea la cer a Domnului Iisus, Sfanta Fecioara Maria era nelipsita de la intalnirileucenicilor si ale celorlalte femei unde staruia alaturi de ei in rugaciune si cereri, impartasinu-se din Taina Euharistiei ( frangerea painii, cf. Fapte 1, 14; 2, 46)
Sa invatam de aici sa fim nelipsiti de la Sfanta Biserica, de la strangerile impreuna cu fratii si surorile in Domnul, ca si Sfanta Maica a Domnului Iisus. Sa dorim a ne apropia cat mai des de Sfanta Taina a Euharistiei, lepadand de la noi toata slava cea lumeasca, pentru ca, atunci cand ne vom impartasii cu Trupul si Sangele Domnului, sa putem face lucrul acesta cu bucurie si curatie sufleteasca.
Fie ca aceea pe care Dumnezeu-Tatal a iubit-o ca pe o fiica, Dumnezeu-Fiul, ca pe Mama Sa, si Dumnezeu-Duhul Sfant, ca pe Mireasa Lui, sa ne fie model de traire crestina, curata, sfanta si plina de roadele Duhului Sfant. Sus pe Golgota, privind la Sfanta Fecioara Maria, am invatat ce inseamna statornicia, de o astfel de statornicie sa ne invrednicim si noi, pentru ca numai cel statornic in credinta va fi mutat asemeni Maicii Domnului, in ziua randuita de Dumnezeu, de la moarte la viata vesnica.
“O! Măicuţă Sfântă
Te rugam fierbinte
Să ne-asculţi de-a pururi
Marea rugăminte:
Nu lăsa Maicuţă
Să pierim pe cale
Căci noi suntem fiii
Lacrimilor tale!”
Bucură-te, Mireasa, pururea Fecioară!
Bucură-te bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperămant!
( 21 Noiembrie 1974, Mama, păşea peste pragul Bisericii Biruitoare...) Cine inima-mi încălzea, Când dor amar mă cuprindea? Mama ce m-a legănat Şi “nani, nani”, mi-a cântat! Noaptea venea cu tăcera, Ea venea cu mângâierea Cerul se umplea de stele Ea umplea visele mele … Crăiasă sufletului meu Chip bălai de Dumnezeu Pentru lacrimă ştergar Mi-ai fost, Mamă, ca un dar
la tot ce-am pierdut, la acea piatră nestrămutată. Răul pluteste, risipeşte... şi mă simt uscat, gol, neîmpăcat...
Doamne, ce să dau ca să pot să iau, în strâmtorare încurajare?
Aş vrea să iubesc, dar mă obosec aceste certuri pentru nimicuri. Fă-mă un clopot şi fă-mă să pot ca din visare şi relaxare, să-i trezesc pe-ai mei să vadă şi ei cum acea piatră nestrămutată şi ocolită duce-n ispită atât de uşor pe cel fără dor.
…
Dă-Mi inima ta privind Golgota şi acea piatră, nestrămutată va fi mutată sau sfărâmată!
Dintre toate exemplele de tineri din Sfinta Scriptură, numai unul întrece modelul lui Iosif - Domnul nostru Iisus Hristos.
Viaţa lui Iosif, mă uimeşte de fiecare dată când o citesc, pentru că se potriveşte atât de mult cu viaţa Domnului Iisus.
Iosif, este iubit de tatăl său, urât de fraţii săi, dar mai târziu preamărit între oameni. În el se descoperă atât de frumos Mântuitorul Iisus Hristos.
Încercarea aceasta de versificare, nu va fi ceva uşor pentru noi, dar, cu siguranţă că va fi o binecuvântare parcurgerea împreună a Cuvântului lui Dumnezeu.
Versificarea vieţii lui Iosif, va cuprinde mai multe poezii grupate în jurul anumitor evenimente, sau capitole din Vechiul Testament, care ne vorbesc despre Iosif.
Iată cum am gândit eu această structură a versificării noastre:
1. Între iubire şi ură - Facerea, 37: 1 - 11 2. Caut pe fraţii mei - Facerea, 37: 12 -36 3. Suferinţa sfinţitoare - Facerea: 39; 40 4 Dumnezeu înalţă pe cei buni - Facerea : 41 5. Dragostea de fraţi - Facerea: 42;43, 44
6. Îmbrăţişarea dragostei - Facerea: 45
Felul cum s-a lucrat la aceste versificări îl puteţi descoperii aici
Vă aştept şi pe voi să vă alăturaţi nouă! Iată până acum ce a ieşit din această frumoasă părtăşie:
1. Între iubire şi ură - Facerea, 37: 1 – 11
Cei ce-L iubesc pe Domnul au faţa mereu senină, cu suflet plin de dor, zoresc, spre Ţara de Lumină. Aşa a fost fără-ndoială, în tot trecutul dus, aşa a fost tânărul Iosif, asemeni lui Iisus.
Iosif, era păstor de oi, alături de fraţii săi, era urât de dânşi, că nu mergea pe a lor căi, că ducea, tatălui lor, veşti, de păcatul tăinuit, că mult mai mult decât pe dânşi, Israel, l-a iubit.
O haină minunată, croise pentru el, cu drag şi-n fiecare seară,cu dor îl aştepta în prag. Era cel mai mare dar, la bătrâneţe dăruit, adeverirea Celui Minunat, că nu-i părăsit.
Dragostea, nicicând în lume, n-a fost primită frumos, dovadă, fraţii lui Iosif, ce nu-i vorbeau prietenos. Ei, îl priveau cu ochii plini de ură, neâncetat. De ce, numai lui, tatăl lor, haină pestriţă a dat?
Într-o zi, Iosif, a avut un vis, l-a spus tuturor, cum la snopul lui, se inchinau toţi snopii fraţilor, cum unsprezece stele, alătrui de lună, soare, coborau din cer, să i se închine la picioare.
Invidia-şi făcuse cuib şi rodea neâncetat, nu puteau să accepte visul ce Iosif l-a visat. Îl urau acum mai mult şi-l priveau şi mai cu pizmă. singur, tatăl său păstra toate acestea-n inimă
.....
Dragul meu, te-ntreb acum: Iubirea, prvind-o oare, poate naşte-n tine ură, pizmă şi nepăsare? Când oamenii din jurul tău, nu-ţi vorbesc prietenos te asemeni tu cu Iosif, rabzi alături de Hristos?
Între iubire şi ură, e un pas, ia aminte tu frate drag şi soră scumpă, mamă şi părinte!
2. Caut pe fraţii mei- Facerea, 37: 12 -36 Depărtaţi eram de casă şi cu sufletul stingher,
când pentru fiecare, strigare s-a făcut în cer.
A răspuns atunci smerit, Fiul Dragostei Divine: - În sulul cărţii este scris, trimite-Mă pe Mine!
Asemeni Lui, a fost şi Iosif, răspunuzând de-ndată
chemării tatălui său drag: - Aici sunt, mă duc tată!
Acelaş dor puternic ne frământă pe amândoi,
de când la Sichem, fraţii, s-au dus cu ale noastre oi.
Israel i-a zis lui Iosif: ,,Du-te către fraţii tăi
Vezi de-s sănătoşi cu toţii când pasc oile prin văi..."
Iosif a plecat în grabă ascultând de tatăl lui
Părăsind pe totdeauna Valea Hebronului.
Ce cauti in camp copile, singur? Pe unde ratacesti?
intreaba-un om pe Iosif. Si-al cui fiu drag tu esti?
- Sunt fiul lui Israel, si caut pe fratii mei. De stii,
sa-mi spui, unde au dus ei turma din vaile pustii?
"- Haidem la Dotain" au zis, este mai multă mâncare!
- Mulţumţesc! îi spuse Iosif şi, se pierdu în zare,
alergând cu doru-n suflet şi cu iubirea în cânt,
de-l vedeai, spuneai că-i înger şi nu om de pe pământ.
Dar la fel cum lumea nu a dorit ca să-L primească,
pe Cel trimis de Dumnezeu, din slava cea cerească,
şi gând rău I-au pus zicând:- Iată-l pe moştenitorul!
veniţi să îl omorâm, căci nu-i El Mântuitorul
Aşa au zis şi despre Iosif văzându-l pe cale
fraţii lui: - Să-l omorâm, ascunzând urmele sale
este doar un visător şi pe toţi ne umileşte
când el, tatălui nostru, tot ce facem povesteşte.
Să-l omorâm, să nu-l mai lăsăm să se întoarcă viu.
Să scăpăm de el aruncându-l în puţul cel pustiu.
Vom spune toţi că l-am găsit sâşiat de o fiară
şi astfel vom scăpa de griji, de vise şi ocară.
Auzind însă acestea, Ruben, fratele voinic
Mijloci să nu-l omoare pe flăcaul cel mai mic.
Să nu verse scumpu-i sânge peste praful de pe drum.
Şi-ndreptându-şi ochii-n zare, vrând prin lacrimi oarecum
Inima din piept să-i zburde irizând iubiri de jar,
Îşi clădi sfios prin vorbe al iubirii scump "nectar"...
Conducând priviri de ceaţă înălţând pieziş o mână
Spuse grabnic tuturora: "Aruncaţi-l în fântână"!
Spuse dar Ruben aceasta cu gandul sa il scape
pe Iosif din crunta moarte ce ii era aproape
apoi la tatal sau sa poata a-l trimite iara
ajungand la ei flacaul,in put il aruncara.
Dar mai întâi l-au dezbrăcat de haina lui aleasă
În puţu-adânc l-au aruncat nemaiputând să iasă...
Apoi, pe iarbă, au mâncat uitându-se în zare..
Şi iată c-au văzut venind o caravană mare...
Ce se-ndrepta înspre Egipt. Şi Iuda spuse: "Iată,
Pe Iosif să nu-l omorâm căci frate ni-e de tată. Să-l vindem, căci din Galaad o caravană vine,
Şi-om câştiga arginţi pe el." Şi toţi au spus: "E bine!"
Când Ruben s-a întors la puţ privi în gol şi plânse
Îşi rupse hainele bucăţi căci inima-i se frânse.
S-a-ntors la fraţii săi zicând:,,- Băiatul nu mai este!...”
Dar fraţii lui îi ticluiau o mincinoasă veste:
Au prins un ied şi l-au tăiat stropind cu sânge haina
Minţind prea bine şi-ascunzând să n-afle nimeni taina.
Au dus la tatăl lor, bătrânul, haina cea cu sânge...
Dar Iacov a recunoscut-o şi-a-nceput a plânge...
Cu plânsu-n gene întrerupt venit-au şi copiii
Să-l mângâie pe tatăl lor de jugul despărţirii
Dar el, aceasta nu-şi dorea, ci vru' degrab să plece
În locuinţa morţilor, pe Iosif, a-l petrece.
Iar cei din Madian, l-au dus pe Iosif in Egipt
Şi l-au vândut lui Putifar, al gărzii comandant...
Şi-aici, în casa unui dregător de Faraon ales
Iosif slujea lui pe cât putea de des...
...
O, fraţi iubiţi şi dragi surori ce-aţi cunoscut iubirea,
Să fiţi ca Iosif când vă-ncearcă dorul şi mâhnirea!
Candoare să vă fie-n gând şi-n orice simţăminte,
Iertarea grabnic dăruiţi în dragostea fierbinte!
Amin!
3. Suferinţa sfinţitoare- Facerea: 39; 40
Printre străini ajuns-a Iosif ca rob lui Putifar,
Slujind cu-ndemânare mare şi-n casă şi afar’,
Că Domnul lui era cu dânsul în toate ce făcea,
Stăpânul său vedea tot sporul când mâna lui muncea.
Şi toate ale lui le-a dat lui Iosif spre-ngrijire,
Iar Domnul binecuvânta din cer - Iehova-iire -
Şi n-avea grijă Putifar decât să stea la masă,
Căci unde Iosif ajungea, era belşug în casă.
Cel rău însă nu doarme, într-o bună dimineaţă
Femeia lui Putifar, văzîndu-l frumos la faţă
Şi-a pus ochii pe Iosif, dorind să-l tragă spre păcat,
El însă, a fugit de isiptă, rămânând curat.
Dar femeia păcătoasă înlesni spre soţul ei
Prin suspine mincinoase, gânduri fără de temei.
Şi-astfel Iosif, sol al păcii, ajunsese-ntemniţat,
El, printre tâllhari şi fameni, el, sublimul adorat!
Domnul, era cu Iosif şi-n această încercare,
Revărsând milă peste el şi binecuvântare
Încât mai-marele-nchisorii, dădu pe mâna lui,
Temniţa şi pe toţi osândiţii împăratului.
Fierbea de mânie cel rău, că iar nu a izbutit
Să îl ducă în deznădejde, pe Iosif cel smerit.
Pierduse încă odată, o nouă bătălie… Se pregatea de zor pentru o altă viclenie.
S-a întâmplat ca în aceeaşi temniţă să fie
Doi dregători închişi de-a Faraonului mânie.
Mai marele paharnic şi mai marele pitar,
îşi ispăşeau multe greşale cu regret amar.
Iosif, văzându-le privirea cea de jale plină,
încercă cu vorba-i blândă, să aducă lumină:
- De ce sunt astăzi tulburate ale voastre feţe,
şi-n ochii voştrii se citeşte atâta tristeţe?
"- Fiindca-n ceas tarziu de seara vise tainice-am visat
Care pacea ne-au rapit-o si adanc ne-au tulburat."
Iosif le ceru sa-i spuna visul cel tulburator
Caci cu-a Domnului putere le va spune taina lor.
- În noaptea ce-a trecut văzut-am în a’ mele vise,
o viţă cu trei coarde, ce-nfrunzise şi-nflorise.
Strugurii crescând, i-am stors. Şi-am pus paharu-n mâna mea...
l-am dat, apoi, umplut, lui Faraon pe tot să-l bea. .
-Paharnic mare, iată ce-am înţeles din visul tău!
Acele trei coarde de vie, nicidecum nu-s semnul rău.
trei zile Faraon te ţine, apoi - e libertate .
vei fi din nou al lui paharnic, stăpânind pe toate.
Te rog să nu mă uiţi atunci când tu vei fi la bine,
să pui la Faraon o vorbă bună pentru mine!
Că eu sunt din pământuri de-ale evreilor, furat.
Te rog, din temniţă mă scoate , sunt nevinovat!
Atunci, mai-marele pitar, auzind tot ce s-a zis
mărturisi la rându-i tot ceea ce-a văzut în vis.
Însă tâlcuirea ce-a primit l-a întristat foarte;
va ieşi din închisoare, dar va fi dat la moarte.
Iar de ziua sa-mpăratul şi-amintise cu amar
Că în temniţă-aruncase pe paharnic şi pitar.
Pe paharnic îl cruţase, pe pitar l-a spânzurat.
Dar mai marele paharnic pe biet Iosif l-a uitat.
Domnul, însă, nu îl uită, cum nu-i uită pe ai Lui
Care-aduc în întuneric din Lumina Cerului.
Chiar de-i greu şi e durere suferind pentru Hristos,
Suferinţa-i sfinţitoare, frate drag! Ni-e de folos!
Amin.
4. Dumnezeu înalţă pe cei buni – Facerea 41
Dumnezeu nu e ca omul, El nu-i uită pe ai Săi,
Binecuvântare-mparte peste buni şi peste răi,
Dragostea şi bunătatea Lui nu au mărginire,
Buni sau răi suntem cuprinşi în acelaşi Dor – Iubire.
Dar trecură doi ani, iată, de când Iosif aştepta...
Faraon, în timp de noapte, cu un vis se frământa:
Se făcea că dintr-o apă, şapte vaci, frumoase toate
Au ieşit să pască iarbă. Lângă ele alte şapte
Ce păşteau aceeaşi iarbă, din aceeaşi apă scoase.
Şi păscând acele slute lângă vacile frumoase,
Le-au mâncat pe toate şapte. Frământat fiind în somn
De-acest vis ce-ascunde taine se trezise faraon.
Şi-adormind din nou visase cum ieşeau dintr-o tulpină
Şapte spice mari şi pline şi frumoase, spre lumină.
După ele, alte şapte, seci, urâte şi pălite
Ce mâncară pe acelea dinaintea lor ieşite.
Mult s-a tulburat cu duhul cel ce conducea Egiptul
Şi în grabă, dimineaţa i-a chemat pe magi ca visul
Să-şi găsească tălmăcire la-nţelepţii curţii sale.
În zadar se străduiră... se gândeau la altă cale...
Chiar mai marele paharnic şi-aminti de închisoare
Cum un tânăr tălmăcise visele-i tulburătoare.
Acum era prilejul bun să-i spună faraonului
De Iosif, omul care-avea în el pe Duhul Domnului.
Ascultând povestea toată faraon prinse culoare
Şi trimise după Iosif să îl scoată iar la soare...
Când l-a văzut, l-a întrebat:„-Poţi visul meu să-l tâlcuieşti?”
„- Nu eu, ci Dumnezeu va da răspunsul să te linişteşti.”
A spus Iosif, mărturisind fără nicio ezitare
Pe Dumnezeul lui Avraam, Cel fără de hotare,
Pe Dumnezeul care totul vede chiar de e ascuns,
Pe Dumnezeul ce nu uită să dea rugilor răspuns...
Atunci Faraon spuse lui Iosif:„-Taina mi-o arată,
Fă să nu mai ardă-n mine neliniştea-nfricoşată!
Am spus visul acesta magilor mei cu-nfiorare,
Dar niciunul dintre ei n-a tâlcuit a mea visare.”
„- Visul lui faraon e unul”, spuse Iosif liniştit, „Dumnezeu, cele ce voieşte să facă azi ţi-a vestit.
Iată, vin şapte ani de belşug peste toată ţara ta,
După ei alţi şapte de foamete şi tot se va uita.
Iar visul lui Faraon de-a doua oară prevesteşte
Că Dumnezeu este hotărât şi că El se grăbeşte
Să înfăptuiască tot planul Său acum descoperit
Nu de mine, ci de Cel de Sus, Căruia-i sunt rob smerit.”
Şi-acum Faraon s-aleagă un bărbat cu-nţelepciune
Ce să pună peste ţară supraveghetori pe grâne,
Ca-n cei şapte ani cu roadă să aleagă-a cincea parte
Pentru anii fără hrană, spre salvare de la moarte.
Faraon şi dregătorii într-un glas mărturisesc:
Oare vom găsi noi omul plin de Duh dumnezeiesc,
În împărăţia toată dinspre-apus la răsărit,
de vreme ce numai lui, Dumnezeu i-a descoperit?...
Faraon privi atuncea către Iosif cel iubit,
cu adâncă multumire pentru tot ce i-a grăit. ,,Iată azi stăpân te pun peste poporu-acest-al meu,
de cuvântul tău s-asculte, om trimis de Dumnezeu!”
Pe Iosif puse-atunci stăpân peste-al Egiptului pământ.
I-a dăruit al lui inel...un lanţ de aur... scump veşmânt.
A poruncit să i se-nchine tot poporul egiptean...
Şi pe-Asineta, ca soţie, i-a adus-o ca alean.
Iosif a plecat prin ţară ca să vadă-ntreg Egiptul.
În şapte ani a adunat în hambare-ntreg avutul...
Căci fiecare bob de grâu a rodit o mână plină
Şi-astfel toţi au strâns provizii pentru vremi ce-aveau să vină.
Dumnezeu i-a răsplătit lui Iosif pirdera-ndurată
Dăruindu-i Asinetei, doi copii, să-i spună tată.
Pe Manase, ca să uite, focul greu al dorului
Şi pe Efraim, ce-nseamnă dublă rodirea Domnului.
Apoi venit-au şapte ani de foamete, precum s-a spus
Şi egiptenii, flămânzind, pe rând, la Faraon s-au dus
Să-i ceară pâine, să-i ajute, să-i salveze în vre-un fel... - „Duceţi-vă acum la Iosif! Faceţi cum va zice el!"
În foametea ce a cuprins toată faţa pământului
Veneau din toate ţările la porţile Egiptului.
Lepădat de fraţii lui, Iosif, acum binecuvântat
Mulţumea lui Dumnezeu pentru tot harul ce i-a fost dat.
Omule ce-n lumea asta mai ai îndoieli pe cale
Uită-te la Iosif şi la crucea curăţiei sale!
Nu privi la nedreptate, uită vorbe de ocară, De te încrezi în Dumnezeu, dulce-ţi face pâinea-amară!
5. Dragostea de fraţi- Facerea: 42;43, 44
Trecură anii de belşug şi-n liniştea iubirii
Un foc ardea mistuitor pe crucea despărţirii.
Deşi nimica nu-i lipsea din masa-mbelşugată,
În doru-i Iosif se topea, de casa-ndepărtată.
Când sfâşiată-i inima, oricât primeşti lumină Trimisă înspre tine-n dar de dragostea divină,
Dor greu de tată şi de fraţi, de mamă, tot îţi creşte...
Căldura dulcelui lor sân nimic n-o-nlocuieşte
Fraţi-l aruncară-n groapă, luând pestriţa haină
Putifar şi-a lui soţie l-au închis. El, în taină, Se gândea ce-are să facă?...Iată-i toţi la mâna lui...
Ce a visat copil fiind, a fost planul Domnului.
El alăturea i-a fost, Dumnezeu, tată şi frate
Dăruindu-i ne-ntrerupt daruri binecuvântate.
Iar acum îi pregătea, dup-atâta aşteptare
Caldă şi măreaţă zi, cea mai sfântă sărbătoare.
Aflând bătrânul tată, Iacov, vestea de departe
că în Egipt există grâu, să-i scape de la moarte,
a chemat la el copii, pe cei unsprecece fraţi
zicându-le: „Duceţi-vă şi voi, grâu de cumpăraţi!”
Atunci s-au dus cei zece fraţi ca să cumpere mâncare
Din Egiptu-ndepărtat. Grâu să aibă fiecare. Pe Veniamin nu l-au luat. L-au lăsat cu tatăl lui,
Căci Iacov tare se temea pentru viaţa fiului.
S-au pogorât înspre Egipt, foametea era pre mare.
Iar Iosif stăpânea tot grâul şi-l scoase la vânzare.
Fraţii lui, când au sosit, pân’ la pământ i se-nchinară...
Dar Iosif i-a recunoscut, fraţii însă îl uitară.
În inima lui Iosif clocotea cu dor iubirea
Îi îmbrăţişă cu drag deocamdată cu privirea
Acum înţelese visul pentru care-a fost vândut
Putea să se răzbune dar, a uitat ce l-a durut
Ca să-i pună la-ncercare le-a grăit cu glasul rece: - Spioni sunteţi şi-aţi venit ca să vedeţi ce se petrece!
Îndată ei mărturisiră c-au fost doisprezece fii Cel mai mic este cu tatăl , iar unul nu-i printre cei vii.
E tocmai cum v-am spus eu, când am zis că voi spioni sunteţi! Jur pe Faraon că nu ve-ţi pleca dacă nu-mi aduceţi
Pe al vostru frate cel mai mic - faceţi asta ca să fiţi vii.
Fiind om cu frica lui Dumnezeu, mă voi milostivii.
,,Ziceau unii către alţii fraţii plini de remuşcare
Amintindu-şi cum în rugă Iosif le cerea scăpare.
Mila însă nu-i răzbise...Acum iată-s în urgie...
Iosif aştepta cu lacrimi fratele cel mic să vie."
Ce minunat pregăti Domnul această revedere Pentru fraţii lui şi Iacov, ştergând doruri şi durere
Înca un puţin şi vor vedea cum profeţia s-a-mplinit
Şi-L vor slăvi cu toţi pe ŞILO cel care i-a ocrotit
...
Dragul meu, în viaţa asta când ţi-e dat să treci prin chinuri
Nu te ruşina de lacrimi, spune-i Lui orice suspinuri,
Dragostea să-ţi fie pururi sinceră faţă de semeni
Dacă vrei în astă lume cu acest Iosif să te asemeni!
6. Îmbrăţişarea dragostei - Facerea: 45
Dragostea rămâne peste ani şi ani drept mărturie
Când este zidită-n inimi de a Domnului mistrie
Dragul meu, învaţă de la Iosif, cât încă mai e har
S-arăţi degrab a ta iubire la fraţi, fără hotar
Iosif, izbucnind în lacrimi, priveşte către fraţii lui
Iar plânsul lui se aude în tot ţinutul Egiptului:
"Apropiaţi-vă de mine, eu sunt Iosif" cel pierdut
Nu vă întristaţi, nu vă pară rău pentru că m-aţi vândut!
Voia Lui a fost atunci ca să fiu vândut…voi v-aţi supus
Neştiind c-am fost ales chiar de Dumnezeu, veghind de sus...
El mi-a dat atât belşug, hambare pline de secară,
Grâne ca să vă salvez, să fie-o rămăşiţă-n ţară.
Deci nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu… şi mi-a dat tot…
Chemaţi pe tatăl meu aici că mi-este dor de nu mai pot!
Voi fraţii mei şi-ai mei nepoţi, cu mine-aproape locuind,
Mâncare veţi avea cu toţi şi nu vă voi afla pierind.
Şi plecând din Egipt, ei s-au întors la Iacov, tatăl lor
Povestindu-i toate-acestea, el s-a umplut de-un sfânt fior
Fiul meu, trăieşte încă! Iosif, copilul meu iubit!
Voi merge ca să-l vad! Iţi mulţumesc Doamne ca n-am murit!
Sculându-se deci Israel la Beer-Şeba şi-a dus darul
Mulţumind pentru copilul căruia-i dusese dorul
Astfel, Iacov a părăsit pământul Canaanului
aşezându-se în Egipt în ţinutul Goşenului
Cei ce-L iubesc pe Domnul au faţa mereu senină,
cu suflet plin de dor, zoresc, spre Ţara de Lumină.
Aşa a fost fără-ndoială, în tot trecutul dus,
aşa a fost tânărul Iosif, asemeni lui Iisus.
SFÂRŞIT ŞI LUI DUMNEZEU SLAVĂ!
Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect! În mod special multumesc Catiusha , mulţumesc Miriam, mulţumesc Catalin OD, multumesc Andreea.C, mulţumesc Nuti Dragomir, mulţumesc S.Claudiu, multumim Neaga.Augustin
