Regele Mihai I - un copil în fruntea țării și o lecție pentru oamenii mari

 

Ieri, 29 august 2026, la Simpozionul „Ziua Limbii Române”, organizat de Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a UZPR, în staţiunea balneoclimaterică Băile Călacea, am avut bucuria să cunosc doi tineri, Răzvan și Andrei, din Timișoara, reprezentanți ai Grupului Monarhic Român „Regele Mihai I”.

 

Prezența lor, tinerețea, convingerile pe care le-au exprimat și, mai ales, cuvântul rostit. mi-au adus aminte de un articol pe care l-am citit cu ani în urmă și care, recitit astăzi, pare surprinzător de actual.

 

Era un text semnat de părintele Iosif Trifa, publicat în Lumina Satelor, în anul 1927, pe când România îl avea în frunte pe un Rege-copil.

 

Părintele Trifa privea atunci spre copilul Mihai nu doar ca spre un suveran, ci ca spre o pildă pentru o țară întreagă. Și scria câteva cuvinte care m-au făcut să mă opresc și să mă gândesc la România de astăzi:

 

„Odinioară un Copil a mântuit neamul omenesc

– un copil s-a dat și neamului românesc –

 

Dumnezeu a voit ca în fruntea țării noastre să ajungă un rege copil (n.n. Regele Mihai I). Un copilaș de 6 ani este regele nostru, dar acest rege este cel mai curat și mai nevinovat dintre toți regii pământului. Odinioară un Copil a mântuit neamul omenesc. Un copil s-a dat și neamului românesc. El ne va fi spre mântuire națională când ne vom sili să fim și noi ca el: curați în sufletele și purtările noastre. Odinioară, Domnul Iisus a pus un copil în fața apostolilor bântuiți de ispita trufiei, zicându-le: „de nu veți fi ca pruncul acesta nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 2). Domnul a pus și în fruntea țarii noastre un Copil. L-a pus în fruntea noastră și în fața noastră să luam de la el pildă de curăție sufletească. Stările din țara noastră așteaptă și ele un mântuitor, o mântuire, o îndreptare. Unii așteaptă această îndreptare de la politică, alții de la ușurarea crizei financiare, alții de la mișcarea studenților… dar această mântuire nu va veni decât de la îndreptarea și după îndreptarea noastră și a purtărilor noastre.

 

Pr. Iosif Trifa, Lumina Satelor nr. 52, 1927”

 

Aproape un veac ne desparte de acele cuvinte. Dar întrebarea lor a rămas.

Ce fel de oameni creștem astăzi? Și, mai ales, ce fel de oameni vrem să avem mâine în fruntea României?

 

Poate că întâlnirea de ieri cu acei doi tineri mi-a reamintit tocmai acest lucru: memoria Regelui Mihai I nu trebuie să rămână doar o pagină de istorie. Ea poate deveni o întrebare adresată prezentului și, mai ales, o lecție pentru viitor.

 

Să ia aminte și „politicienii” noștri!

România nu duce lipsă doar de conducători. Duce lipsă de oameni care să merite să conducă.

 

În 1927, părintele Iosif Trifa scria câteva rânduri care, aproape un secol mai târziu, par scrise pentru România de astăzi:  „Odinioară un Copil a mântuit neamul omenesc – un copil s-a dat și neamului românesc.”

 

Copilul despre care vorbea era Regele Mihai I. Avea doar șase ani când Dumnezeu și istoria l-au așezat în fruntea țării. Un copil. Nu avea experiență politică. Nu știa jocurile puterii. Nu cunoștea intriga, compromisul și cinismul lumii adulte. Și poate tocmai de aceea părintele Trifa vedea în el ceva ce oamenii mari uită atât de repede: curăția inimii.

 

Astăzi, când privim scena publică, ne întrebăm adesea de ce nu avem conducători mai buni. De ce avem atât de multă ceartă și atât de puțină responsabilitate. Atât de multe promisiuni și atât de puțină asumare. Atât de multă preocupare pentru funcție și atât de puțină preocupare pentru slujirea celui care ți-a încredințat-o.

 

Ne uităm spre Parlament, spre Guvern, spre partide și spre alegeri și așteptăm, de fiecare dată, un om care să „salveze România”. Dar poate că întrebarea adevărată este alta: De unde ar trebui să vină acești oameni? De pe altă planetă?

 

Nu. Vor veni din familiile noastre, din școlile noastre, din bisericile noastre și din comunitățile noastre. Vor fi copiii pe care îi creștem astăzi.

 

De aceea, poate cea mai importantă întrebare pe care o poate pune România nu este „Cine ne va conduce?”, ci: „Ce fel de copii creștem?”

 

Pentru că un copil crescut fără adevăr poate deveni un adult care minte. Un copil crescut fără responsabilitate poate deveni un adult care fuge de răspundere. Un copil care învață că banul este mai important decât cinstea poate deveni un adult care vinde orice. Un copil care vede că succesul vine prin șmecherie va înțelege că șmecheria este o virtute.

 

Dar un copil învățat să spună adevărul, să muncească, să-și respecte aproapele, să-și țină cuvântul și să se rușineze de nedreptate poate deveni, peste ani, un om de care o țară să fie mândră. Poate chiar un conducător.

 

Aici se află una dintre marile lecții pe care ni le lasă memoria Regelui Mihai.

Nu doar un rege trebuie comemorat. Trebuie redescoperită ideea de datorie pe care o poate reprezenta un rege.

 

Pentru Regele Mihai, România nu a fost o treaptă spre putere și nici o oportunitate de îmbogățire. A fost o datorie. A cunoscut tronul, dar și exilul. A cunoscut gloria, dar și umilința. A pierdut țara, dar nu și-a pierdut demnitatea.

 

Și poate că tocmai aceasta este diferența dintre un conducător și un ocupant al unei funcții. Funcția îți dă putere. Caracterul îți dă dreptul moral de a o folosi.

 

Astăzi avem nevoie să spunem lucrurilor pe nume. O țară nu se prăbușește numai din cauza politicienilor răi. Se prăbușește și atunci când oamenii buni renunță să mai aibă copii, să-i crească, să-i educe și să le transmită valori. Se prăbușește atunci când familia devine secundară, iar confortul personal devine scop suprem. Se prăbușește atunci când îi învățăm pe copii să aibă succes, dar uităm să-i învățăm să fie oameni.

 

România nu are nevoie doar de o nouă generație de politicieni. Are nevoie de o nouă generație de oameni. Iar această generație nu se naște în Parlament. Se naște în case, în brațele unei mame și lângă un tată care își ține cuvântul. Într-o familie în care copilul vede că părinții se roagă, muncesc, iartă și spun adevărul. Acolo începe reconstrucția unei țări.

 

Părintele Iosif Trifa înțelegea acest lucru încă din 1927. Oamenii așteptau îndreptarea de la politică, de la economie, de la mișcările vremii și el le răspundea, în esență, că mântuirea unei societăți începe prin îndreptarea omului.

 

Ce lecție mai actuală am putea primi astăzi?

 

Așa că, atunci când vom mai privi către clădirile puterii și ne vom întreba de ce România nu este așa cum ne-o dorim, să ne întoarcem privirea și către casele noastre. Să ne întrebăm ce punem în sufletul copiilor noștri. Pentru că într-o zi ei vor conduce această țară. Ei vor fi medicii, profesorii, judecătorii, antreprenorii, preoții, militarii, funcționarii și politicienii de mâine. Ei vor fi România.

 

Dacă vrem oameni care să slujească România, trebuie să încetăm să-i învățăm pe copii că totul li se cuvine. Și dacă vrem să cinstim cu adevărat memoria Regelui Mihai I, poate că nu este suficient să depunem o floare și să rostim câteva cuvinte solemne. Mai frumos ar fi să-i urmăm, măcar în parte, lecția de datorie, demnitate și responsabilitate.

 

Așadar, să ia aminte și „politicienii” noștri. Dar să luăm aminte și noi. Pentru că poate cel mai important proiect pentru România nu este următorul program de guvernare. Este următoarea generație. Iar viitorul țării nu începe la următoarele alegeri, începe în leagăn.

 

„Nihil sine Deo”

 

Sorin Micuțiu

30.08.2026