Pe drum - între firea omului și chemarea inimii

Sunt pe drum… și, deși ar trebui să fiu mai duhovnicesc, slăbiciunile firii își spun cuvântul. A nins, iar în România - ca de atâtea ori - drumarii au fost luați prin surprindere. Zăpada, viscolul, nervii șoferilor, claxoanele… toate îmi amintesc că, oricât aș vrea să fiu deja în Athos, încă sunt în lume, cu toate ale ei.

Podul peste Dunăre… se lucrează la el de ani buni.  

Se circulă cu restricție: o oră pe sens.  

Noaptea dinainte - întrebări care nu dorm

A sosit noaptea. Un motel modest, cu pereți subțiri și lumină obosită, dar suficient cât să-mi adun gândurile.  
Dușul cu apă călduță, care ar fi trebuit să-mi moaie trupul pentru odihnă, a avut efect invers: m-a trezit, m-a înviorat, m-a pus în mișcare.  Parcă trupul știa că nu e o noapte obișnuită.

După rugăciunile serii, în loc să vină somnul, am rămas cu mine însumi.  

Mintea își dorea liniște, dar inima cânta pricesne.  
O luptă tăcută, dar intensă - ca două ape care se întâlnesc și nu știu încă încotro să curgă.

București - pelerinaj în pelerinaj

Seara dinaintea plecării - pelerinajul care pregătește pelerinajul 

Am poposit în București cu o seară înainte de plecare. Un popas scurt, dar cu folos, ca o respirație adâncă înainte de un pas important. Am mulțumit lui Dumnezeu pentru călătoria care mă așteaptă și pentru felul în care, chiar și aici, în mijlocul orașului, mi-a scos în cale câteva locuri cu încărcătură emoțională, ca niște semne discrete.

Biserica Sfântul Gheorghe -Nou

Să intri într-o biserică veche și să găsești acolo amintirea ultimului drum al poetului național Mihai Eminescu e ceva ce nu se uită.  

Ușa inimii – Athos în pași lăuntrici

Ce mă cheamă acum spre Athos?

Mă cheamă glasul rugăciunii inimii, acel „Doamne Iisuse Hristoase…” care nu vine din minte, ci din adâncul sufletului.

Mă cheamă și șoapta blândă a Maicii Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu…”  - care mă strânge la pieptul ei ca pe un fiu obosit.  

Simt că Athosul mă cheamă cu o liniște care nu poate fi refuzată.

Ce simt că am nevoie?

RUGĂCIUNEA ZIARISTULUI

În cadrul evenimentului Gala Premiilor „Excelența în jurnalism”, organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, care a avut loc la data de 16 februarie a.c., la Teatrul Ion Creangă din București, domnul Grigore Radoslavescu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Iași, a adus în fața publicului și a colegilor ziariști o rugăciune de o profundă încărcătură spirituală, care merită să-și afle locul de cinste în toate activitățile noastre.

Gestul său a fost mai mult decât un moment solemn – a fost o invitație la meditație, la unitate și la reafirmarea valorilor care trebuie să călăuzească profesia de jurnalist: adevărul, responsabilitatea, demnitatea și respectul față de oameni și față de cuvântul scris.

Rugăciunea rostită în cadrul Galei a reamintit tuturor că misiunea jurnalistului nu este doar una informativă, ci și una morală. Într-o lume în care informația circulă cu rapiditate, iar provocările sunt tot mai complexe, credința, echilibrul și conștiința profesională devin repere esențiale.

Împotriva mea însumi

Clik pe imagine :)

Din 3 octombrie 2025, am început să-i spun așa, o lucrare cu mine însumi. Ajunsesem la 108 kg. Acum, când scriu, am 98 kg. Nici nu mi-am închipuit cât este de greu să iei înapoi de la trup ceea ce prea lesne i-ai dat.

Și, odată cu această osteneală, am început să înțeleg mai limpede și lupta cu păcatul și cu cel viclean. Cât de ușor se strecoară slăbiciunea, cât de blând te ademenește obișnuința și cât de greu este apoi să dezveți ceea ce ai lăsat să prindă rădăcină.

Valentine’s și Moșii de iarnă: o singură zi, două feluri de a iubi

 

Anul acesta, Valentine’s cade într-o sâmbătă care nu e ca oricare alta. Sunt Moșii de iarnă - ziua în care pământul și cerul par să se atingă pentru o clipă, iar numele celor plecați se aud mai limpede în inimă. 
 
N-am fost niciodată omul gesturilor făcute pentru că „așa se poartă”. N-am alergat după inimioare roșii, nici după declarații scrise în grabă. Am crezut mereu că dragostea se trăiește în fiecare zi, în feluri mici și firești: o floare adusă fără motiv, o vorbă bună, o îmbrățișare..
 
Nu sunt fan Valentine’s Day
 
Iubirea-i ca o haină
pe care o porți zi de zi,
nu doar o dată pe an
când te hotărăști s-o scoți la purtare,
să fii romantic și galant
în jurul unei cine fastuoase,
ca și cum iubirea ar sta între două feluri de mâncare.
 
Iubirea-i ca un serial de film
pe care îl savurezi oră cu oră,
cu episoade bune și altele mai puțin bune,
nu doar un episod special
pe care-l aștepți un an întreg
ca pe o premieră în care uiți să trăiești
până la următoarea reluare.
 
Așadar, iubiți-vă în fiecare zi,
nu doar de Valentine's Day,
căci iubirea adevărată
este ca pâinea cu zahar:
simplă, dar hrănitoare!
 
S.M. - poem dintr-un posibil nou volum

https://soaptededor.blogspot.com/2025/02/nu-sunt-fan-valentines-day.html
 
Dar anul acesta simt altfel. Poate pentru că Valentine’s se întâlnește cu Moșii, poate pentru că dorul are și el calendarul lui tainic.

Notă de lectură - „Călătorii în trans‑luciditate” de Mihaela Manàsia

 

Cartea aceasta mi-a fost împrumutată spre lectură de prietenul meu, scriitorul Dumitru Tâlvescu, gest pentru care îi sunt recunoscător. Am dat astfel peste un volum de poezie care m-a surprins din primele pagini: „Călătorii în trans-luciditate”, de Mihaela Manàsia. Nu este genul de poezie clasică. E altceva. E ca și cum ai intra într-o casă cu multe camere, fiecare cu altă lumină, alt miros, altă stare.

 

La început, recunosc, m-am uitat la unele poeme și am zis: „Ce vrea să spună aici?” Dar, pe măsură ce citeam, am înțeles că nu trebuie să le iei ca pe niște ghicitori. Sunt mai degrabă niște stări, niște bucăți de viață văzute printr-o lupă care mărește tot ce e nevăzut. E o călătorie în care fiecare poem deschide o altă cameră a sufletului.

 

Cartea e împărțită în patru părți, fiecare cu alt ton.