Cartea aceasta mi-a fost împrumutată spre lectură de prietenul meu, scriitorul Dumitru Tâlvescu, gest pentru care îi sunt recunoscător. Am dat astfel peste un volum de poezie care m-a surprins din primele pagini: „Călătorii în trans-luciditate”, de Mihaela Manàsia. Nu este genul de poezie clasică. E altceva. E ca și cum ai intra într-o casă cu multe camere, fiecare cu altă lumină, alt miros, altă stare.
La început, recunosc, m-am uitat la
unele poeme și am zis: „Ce vrea să spună aici?” Dar, pe măsură ce citeam, am
înțeles că nu trebuie să le iei ca pe niște ghicitori. Sunt mai degrabă niște
stări, niște bucăți de viață văzute printr-o lupă care mărește tot ce e
nevăzut. E o călătorie în care fiecare poem deschide o altă cameră a
sufletului.
Cartea e împărțită în patru părți,
fiecare cu alt ton.
