Mai este, la Sfârşit, o Judecată

Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie, pe drept, să-şi ia răsplată,
cum a lucrat oricare dintre noi.


Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi de mult ne-am dus.

Avem copii – şi-i creştem după vrere,
avem elevi – şi-i învăţăm ce vrem,
avem o turmă-n grijă şi-n veghere
– şi-ntreaga ei răspundere avem.

Căci ei vor fi, în lume şi-n viaţă,
aşa cum noi le-am spus şi arătat,
iar ei, la fel, aşa vor da povaţă
– şi-un lung popor e-acum de noi format.

Îi creştem buni? – la fel şi ei vor face!
Îi creştem răi – aşa vor îndruma;
noi i-ndreptăm înspre război sau pace,
rând după rând, pe câţi ne vor urma.

Şi-abia atunci, la Marea Judecată,
vedea-vom toţi, uimiţi, cu-adevărat,
cât a salvat o creştere curată,
cât a ucis un suflet blestemat.

O, voi, cei mari, răspunzători de gloate,
părinţi şi-ndrumători pentru urmaşi,
voi veţi purta răspunderile toate,
voi creşteţi sfinţi sau creşteţi ucigaşi!

De-aceea, pentru tot ce ne urmează,
la Marea Judecată de Apoi,
cu ochi uimiţi, oricare o să vază
cât rău sau bine a-nceput cu noi.

Traian Dorz