Sfântul Fotie face parte dintre cele mai vrednice chipuri ale Bisericii veacului al IX-lea ba, mai mult, a însăşi istoriei a toată lumea. Marele întru sfinţi Fotie vede lumina zilei în cetatea Constantinopolului în preajma anilor 800-810 după Hristos, fiind adus la viaţă din părinţi binecredincioşi. Iubitoarea de Dumnezeu şi de fapte sfinte, maica sa Irina, căsătorită fiind cu Serghie, fratele împărătesei Teodora şi al patriarhului Tarasie, odrăsleşte binecuvântat prunc ce se va arăta mare luminător al Bisericii. Tatăl fiind surghiunit din pricina cinstirii sfintelor icoane, moare în pribegie.Legăturile de rudenie mai sus pomenite vor prileji sfântului şederea alături de cei mai înţelepţi dascăli din Constantinopol, unde va deprinde îndeosebi materia ce se cheamă matematică, alături de Leon, arătându-se astfel locaş a toată ştiinţa şi înţelepciunea.
Peste toate, încă din vremea prunciei este înzestrat cu necurmata îndeletnicire a rugăciunii: "Grija mea din copilărie – avea să scrie mai târziu – era săvârşirea rugăciunii şi a cercetării de sine." De altfel, însăşi mărturia lui Nichita Paflagonul, care nu arăta prea multă evlavie faţă de sfânt, aminteşte înălţimea instruirii sale: "împreună-alergau toate, adică îndemânarea fizică, învăţătura, bogăţia, prin care şi întreaga cărturăreasca deprindere se revărsa asupră-i."
Îndeosebi râvna spre învăţătură, sădită încă din copilărie, pricinuieşte aplecarea către dumnezeiasca înţelepciune. Întru sfârşitul instruirii cărturăreşti, Fotie este cinstit cu vrednicia de protospătar, de căpetenie a străjilor împărăteşti, fiind totodată şi sfetnic de taină al împăratului. Nu zăboveşte defel în a-şi îmbogăţi cunoştinţele, adunând înţelepciune din filozoficele învăţături, pe care mai târziu le va aşterne în scrierile sale, întocmite cu osebită arătată însufleţire în scrierea numită "Dicţionar" (Lexicon). ( mai multe detali aici)
"Iisus ne-a descoperit adevărul, iar Duhul ne călăuzeşte la el."
"Cea mai bună comuniune este comuniunea în Credinţa şi în dragostea cea adevărată… Nu există nimic mai minunat decît Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fără nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale Credinţei.
Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorătoare neglijenţă.
( din Epistola I către papa Nicolae)
"Grija mea din copilărie era săvârşirea rugăciunii şi a cercetării de sine."
,,Cea mai bună comuniune este comuniunea în Credinţa şi în dragostea cea adevărată "
“Nevrednic eşti Dumnezeieştilor Taine, tu, care ţi-ai întinat mâinile cu sângele binefăcătorului tău”.
( mustrare adusă împăratului Vasile I, un om ambiţios şi însetat de putere, având drept scop al vieţii extinderea autorităţii Bisericii Romei peste întreaga lume)
"Dumnezeu aude şi glasul celui ce tace"
„Nimic nu este mai cinstit şi mai preţios decât dragostea...Cât despre cei care au aceleaşi gânduri despre Dumnezeu şi cele dumnezeieşti, deşi distanţa îi separă şi nu se văd niciodată, ea îi uneşte şi îi identifică nevăzut şi face din ei prieteni adevăraţi. Şi dacă din întâmplare unul din ei ar ridica acuzaţii nechibzuite împotriva celuilalt, ea înlătură răul, aşază lucrurile pe calea cea bună şi pecetluieşte legătura unirii…"
"Cel mai important dintre harurile de început este cunoaşterea corectă a curatei şi neprihănitei noastre credinţe creştine şi împărtăşirea cu Tainele Bisericii."
"Virtuţile trebuie să fie ocrotite de credinţă: cu ajutorul ambelor trebuie să se formeze adevăratul om, căci dogmele cele drepte fac vrednică viaţa, iar faptele curate arată dumnezeirea credinţei."
,,Dumnezeu ne îndeamnă să oferim ca roade virtuţile noastre şi nu să necinstim credinţa prin faptele noastre."
„Frumuseţea plastică este cea care afirmă că exprimă Divinul”
„Alte virtuţi trebuie să mărturisească credinţa omului. Omul binecinstitor trebuie să fie înzestrat cu amândouă: credinţa dreaptă întăreşte buna purtare, iar o vieţuire curată vesteşte o credinţă binecinstitoare"
„Curata şi tradiţionala învăţătură a Ortodoxiei călăuzeşte sufletele celor cucernici către limanul sigur al închinării.”
( cuvant catre Ţarul Boris-Mihail)
,,..din moment ce dragostea nu ne va permite să considerăm nedrept nici măcar răul, cum ne va permite să numim nedrept orice alt lucru? O astfel de natură are dragostea, încât va socoti ca un bine intenţionat chiar ceea ce ne aduce suferinţă."
"Este doar o singură Biserică a lui Hristos - cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe."
"Răutatea este o boală gravă pentru orice suflet, dar este şi mai gravă pentru un conducător."
"Ai fi cel mai bun judecător al celorlalţi dacă, atunci când ţi-ai cerceta propriile fapte, ai înfăţişa conştiinţei tale un bilanţ al lor şi ai găsi căi de îndreptare a greşelilor tale"
"să-ţi aminteşti mereu orice bine pe care ţi-l fac alţii şi să uiţi repede orice lucru bun pe care îl faci tu însuţi."
( citate din scrisoarea adresata regelui Boris I al Bulgariei, cel care si-a exprimat dorinţa de a adopta creştinismul, în 864 el a fost botezat şi a primit numele de Mihail. I-a fost naş împăratul bizantin Mihail al III-lea.)
,,Fericirea supuşilor arată înţelepciunea şi dreptatea stăpânirii."
„Grea este prigoana, dar dulce făgăduinţa binecuvântării de la Stăpânul. Dureros este surghiunul, dar desfătătoare împărăţia Cerurilor...
Să ţinem nevoinţa noastră, ca să câştigăm răsplătirile. Fie ca şi noi să strigăm împreună cu Pavel: Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit; de acum s-a gătit mie cununa dreptăţii (II Timotei 4, 7-8 )."
( Corespondenţa din surghiun - Epistola către episcopii săi - D. S. White, Patriarch Photios of Constantinople, op. cit., pp. 139-142.)
„Dobândirea învăţăturii se face celui bătrân cel mai tare toiag al vieţii şi-1 duce fără durere pe cel aflat în floarea tinereţii până la frumuseţea virtuţii. Deci învăţaţi-vă copiii întru înţelepciune şi virtute, ca nu numai la tinereţe să aibă parte de o frumoasă purtare în viaţă, ci şi când îmbătrânesc să nu aibă trebuinţă de ajutorul altora.”
„Am încercat toate căile pentru reaşezarea şi sporirea păcii. Amândoi am căzut în genunchi, am cerut iertare unul altuia şi fiecare l-a iertat pe celălalt pentru orice i-ar fi greşit. Mai târziu, când (Ignatie) a căzut la pat şi a cerut să mă vadă, l-am cercetat nu o dată sau de două ori, ci de multe ori. Am făcut tot ce este cu putinţă să-i alin suferinţa. Şi, dacă cuvintele pot aduce vreo mângâiere, i-am dat-o şi pe aceasta.”
( cuvinte adresate de Sf. Fotie după minunata împăcare Sf. Ignatie. După împăcare între cei doi s-a ivit o nespusă dragoste şi împreună-lucrare, încât Ignatie adesea cerea sfatul sfântului Fotie. Cei doi mari sfinţi au lucrat foarte frumos împreună la îmbogăţirea Bisericii.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu