De vorbă cu mine - Jurnal de zbor (dor): Mama

vineri, 21 noiembrie 2008

Mama

( 21 Noiembrie 1974,
Mama, păşea peste pragul Bisericii Biruitoare...)

Cine inima-mi încălzea,
Când dor amar mă cuprindea?

Mama ce m-a legănat
Şi “nani, nani”, mi-a cântat!

Noaptea venea cu tăcera,
Ea venea cu mângâierea

Cerul se umplea de stele
Ea umplea visele mele …

Crăiasă sufletului meu
Chip bălai de Dumnezeu

Pentru lacrimă ştergar
Mi-ai fost, Mamă, ca un dar

Un comentariu:

Anonim spunea...: ( 24 martie - 2008 - Doamne, plângem că ne simţim aşa de neputincioşi...aşa de neputincioşi în faţa durerii semenului nostru care este copleşit de dorul după mama....de mult plecată Acasă..))

DE CE DOARE DORUL, MAMĂ ?

De ce doare dorul, mamă,
Şi-i tristă floarea din livezi?!
De ce-amintirile te cheamă
Şi te-nvăluie-n năframă
Ca plânsu-amar să nu mi-l vezi?!

Aş vrea să nu te întristez
Cu-a' mele doruri după tine...
Dar plâng, măicuţă , şi oftez...
Şi doar cântarea-mi este crez
Că o cântai în gând cu mine...

M-ai legănat în viersu-i drag,
Şi mi-ai şoptit-o-ncetişor...
Până-am rămas stingher pe prag
Că tu te-ai dus spre alt meleag...
Umplându-mi sufletul de dor...

Abia-ngânam prin lacrimi: ,,mamă”,
Când pas micuţ te căuta
Sfios, cu tremur şi cu teamă...
De-atuncea glasul meu te cheamă
Dorind să merg pe urma ta...

Mai iartă-mi , mamă, dorul meu!
... Pribeagă-i inima din mine...
Te caută de-atunci mereu...
Şi totu-mi pare-aşa de greu
Şi-aşa pustiu fără de tine!

Doar cântul tău imi dă alin
Şi-mi dă al Cerului fior!
Şi parcă-s îngeri cei ce vin
Să-mi uşureze greul chin
Despovărându-mă de dor.

Voi murmura mereu cântarea
Ce m-apropie de Domnul!
Voi înveseli şi floarea....
Voi însenina şi zarea...
Ca să-ţi fie dulce somnul!
Amin!
Miriam

Fie ca aceste versuri să te aline măcar un pic...; 23 noiembrie 2008 la 09:02

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş.
Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul!
Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti! În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru.
Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.
Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat.
Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."
( din cartea "Ce este Oastea Domnului" )

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

"Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori satan.
Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta.
În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu.
Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă.
Iscălitura lui satan este pe coala inimii - deşi tu nu-i vezi mâzgălitura.
Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful lui satan e sigur acolo.
Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zicând:
Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n-am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele.
Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta serios inima, atunci ai vedea că acolo e duşmănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale.
Tu nu-i iubeşti poruncile, nu iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie."