Mi-am întors gândurile cu mulți ani în urmã, în copilãria și adolescența mea, (am 70 de ani acuma) pe vremea când l-am întâlnit pe unchiul Cornel. Îmi amintesc cã ne-a vizitat la Petrila și cã l-am vizitat la Simeria dupã ce a ieșit din închisoare. Nu eram la o vârsta maturã suficient sã știu exact cine este acest om cu o voce muzicalã și o privire blândã. Zâmbetul nu-l pãrãsea; zâmbea și cu ochii, nu numai cu gura.
Era respectat în familie ca unul care își trãia credința.
Buna mea și unchiul Cornel au ținut legãtura și dupã ce am
plecat, în 1980, în America. De fapt, în Biblia ei am gãsit
câteva scrisori trimise de unchiul Cornel, dovadã a pãrtãșiei
în Hristos pe care au avut-o întreaga viațã și pe care distanța
sau obstacolele vieții nu le-au putut opri.
