Într-o dimineață, parcă te văd și acuma, puiule dragă, m-ai îmbrățișat mai tare ca altădată, te-ai uitat în ochii mei mai duios, mai rugător ca oricând și m-ai rugat să-ți cumpăr o mamă.
De atunci vorbele tale nu le mai pot uita. Ele mi-au rămas ca un fior în suflet. Ele mi-au rămas în suflet cu o întrebare. Ele cer răspuns la întrebarea de ce și pentru ce le-ai rostit?
1. Cu durere mă gândesc și îmi dau seama că și tu, puiule dragă, simți că s-a răcit cuibul nostru, simți că lipsește ceva în casa noastră dela Vidra. Lipsește căldura, lipsește sufletul ei. Mama este căldura, este sufletul cuibului familiar și ție, Titule dragă, această căldură îți lipsește. În zadar îți cumpără tata haine și jucării de mătase, ție o mamă îți trebuie.
2. Îmi dau apoi seama că poate și altceva te-a îndemnat să ceri o mamă. Tu, Titule dragă, observi și înțelegi că s-a schimbat nu numai casa noastră, ci s-a schimbat și tata din ea. Observi că nu numai casa noastră și-a pierdut bucuria și liniștea de eri, ci le-a pierdut și tata. Îl vezi pe tata abătut, zdrobit, îl vezi ștergându-și mereu ochii, simți atmosfera rece și tristă ce ne învăluie casa și sufletul și tu, puiule dragă, îți dai seama că eri nu era așa. Pe tine și suflețelul tău te doare această schimbare din casa noastră, te doare răceala cuibului și neliniștea tatii. Tu, puișorul meu, îți dai seama că această stare din casa noastră nu este cea bună, nu este cea firească, ci trebuie să ieșim, să scăpăm din ea.
