În mijlocul vostru stã Unul...

 În mijlocul Matematicii stã El Cel Întreg, de la care pornesc adãugându-se toate celelalte cifre, sau din care ies. Și în Plus-Infinit și în Minus-Infinit.

Cãci, în mare, este El 1, multiplicat cu El Însuși, pânã când se ajunge la numãrul pentru care nu mai este denumire, cum nu mai este nici sfârșit.

Drept rãspuns, Ioan le-a zis: Eu botez cu apã: dar în mijlocul vostru stã Unul, pe care voi nu-L cunoașteți.

În mijlocul lumii istorice, în mijlocul lumii geografice, în mijlocul lumii religioase, în mijlocul omenirii și Universului, - stã Hristos prin opera Sa, prin Persoana Sa, prin Biserica Sa, prin toatã Prezența Sa copleșitoare și de neînlãturat, pentru ca, în egalã mãsurã, sã poatã fi cunoscut, vãzut, slujit sau descoperit, de cãtre toți cu ușurințã!

 

O oameni de pretutindeni și de totdeauna, - în mijlocul vostru, Coloanã Veșnicã, stã UNUL - și voi nu-L cunoașteți!...

În mijlocul științei și filozofiei stã El, soluția unicã și criteriul unic, fãrã de care nu se poate rezolva nimic, real și convingãtor.

Nimic nu este întâmplător. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare.

 

Nimic nu este întâmplător. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Toate sunt rânduite bine şi mai dinainte de către Dumnezeu. Numai pentru noi, care nu cunoaştem relaţia dintre lucrurile care se văd şi cele care nu se văd, par întâmplări.

Noi suntem un popor creştin. De la naştere, poporul nostru s-a născut creştin. Poporul nostru nu s-a încreştinat după ani, după secole de păgânism, ca alte popoare. Faţă de poporul nostru, Dumnezeu a avut o milă, o bunătate, o grijă deosebite. De la naşterea noastră din părinţii noştri trupeşti şi din cei sufleteşti, din Cuvântul şi din Duhul lui Dumnezeu, noi ne-am născut creştini. Mărturisim dreapta noastră credinţă, care a cuprins căsătoria, nunta, printre cele şapte Taine ale ei, [aceasta fiind] considerată sfântă nu numai din Cuvântul lui Dumnezeu, ci din toate învăţăturile care ne-au rămas nouă de la părinţii noştri drept-cre­dincioşi şi care au lăsat pe tot întinsul patriei noastre semnele marii lor credinţe şi ale adâncii lor încrederi în Dumnezeu.

Am fost aşezaţi aici de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de lucrarea cea tainică a Lui, care a rânduit viaţa nu numai fiecărui om şi fiecărei familii, ci fiecărei naţiuni.

Dă, Doamne! Ce să ne dea Domnul?

Binefacerile cele mari oamenii le aşteaptă de la marii binefăcători. Bunătăţile cele mari le cer de la marii bogătaşi. Cine este cel mai mare binefăcător, şi cine e cel mai mare bogătaş? Fără îndoială, Dumnezeu.

Ce am cerut noi, ca Creştini şi neam Creştinesc, de la Dumnezeul nostru? Să luăm mai întâi rugăciunea Domnească, Tatăl nostru. Ce cerem de la Dumnezeu în această rugăciune? Mai întâi, să se sfinţească nu-mele lui Dumnezeu – să se sfinţească, iar nu să se hulească. Al doilea lucru, să vină împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia părintească – iar nu una tiranică şi sălbatică. Al treilea, să se facă voia Tatălui nostru pe pământ precum este şi în ceruri, între oameni precum este şi între îngeri. Al patrulea, ca Tatăl din ceruri să ne dea pâinea cea spre fiinţă şi să ne ferească de lux, lăcomie şi de iubirea de sine. Al cincilea, să ne ierte datoriile, precum şi noi iertăm altora. Al şaselea, să ne ferească de căderea în ispită, ce ne vine din poftele trupeşti şi din cursele diavoleşti. Şi al şaptelea, să ne izbăvească de vrăjmaşul nostru cel viclean, care vrea să ne otrăvească cu rele şi să ne ademenească în vizuina răutăţilor sale.

După cum vedeţi, fraţii mei, nicăieri nu cerem, nici nu am cerut de la Dumnezeu să ne dea „cultură” sau „civilizaţie.”

Puterea contractului cu Dumnezeu

O hotărâre crucială şi miracolul ce i-a urmat

Închipuiţi-vă noaptea de la cumpăna anilor.Toată lumea se dezlănţuie într-o risipa de energie şi voie bună, de-o frenezie sălbatică, disperată, ca şi cum, doar peste câteva ore, ar urma să treacă la cele veşnice, iar acum, se grăbesc să se mai bucure puţin de viaţă. Este o noapte în care nimeni nu are voie să fie trist, abătut, îngândurat, chiar de ar avea mortul pe masă. Toţi trebuie să fie bine dispuşi, veseli, chiar mitocani şi vulgari, căci altfel le va mege rău tot anul. Fost-au pregătite din vreme multe şi diverse aperitive, precum măsline cu brânză telemea sau caşcaval, acadele cu parmezan, acadelele cu piept de pui, antreu cu vinete, apoi artileria grea : ciorbe şi borşuri de tot felul, precum bogras la ceaun, borş de fasole uscată cu mânătarci, ciorbă de pui şi ciuperci à la grecque, bulion de pui, ciorbă de potroace acrită cu varză mâncăruri copioase cum ar fi sarmale, curcan la cuptor, marinată de stacoj, icre negre de morun, sardele muiate în untdelemn. Apoi prăjiturile, smochine, curmalele, ananasul. A fost de asemenea pregătită şi udătura, precum ţuica bătrână, lăzile cu şampania, vinul de pays d’oc sau de Mutflatar, Valea Călugarească, apa gazoasă, sifonul, cafeaua turcească. Tot aşa şi gramofonul cu discurile ce conţin ultimele cântece la modă : “Zaraza”, “Terente şi Didina”, “Maria neichii, Marie”, “Foaie verde de trei sfanţi”. De asemenea, au mai fost pregătite şi petardele, răvaşele de prost gust, glumele fără perdea şi, pentru cei mai simandicoşi, anecdotele intelectualiste cu poante răsuflate.

Anul nou poate fi începutul creşterii noastre duhovniceşti

"Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. " ( Coloseni 3: 12 -16)

Am recitit aceste versete acum când ne mai despart câteva zile de noul an, pentru că în ele este un sfat peste care nu trebuie trecut uşor cu vederea. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă să căutăm a ne îmbrăca în omul cel nou, arătându-ne totodată şi virtuţile pe care trebuie să le căutăm.

Dragă cititorule! Anul acesta a fost un an de graţie pentru tine şi mântuirea ta

 

I s-a spus smochinului care de trei ani nu făcea roade, tot: „Vin mereu…”, „Vin mereu…”

Nu ştiu… inimii noastre, la unii de trei ani, la alţii de mai mulţi, i se tot spune mereu că Stăpânul vine… În ce stare se găseşte pomul vieţii noastre la ceasul acestei nopţi a Anului Nou, când El vine iarăşi să ne cerceteze?

Ştim bine că de atâtea ori I-a spus Domnul Iisus despre noi Tatălui Ceresc: „Tatăl Meu, mai lasă-l, că am să Mă ocup de el în chip deosebit…”. Şi S-a ocupat Domnul de noi în chip deosebit. Ne-a vorbit cum nu ne mai vorbise nimeni, ne-a făcut să simţim cum nu mai simţisem altădată. Ne-a dus prin unele locuri pe unde n-am mai fost altădată. Ne-am întâlnit cu fiinţe scumpe cu care nu ne‑am mai întâlnit altădată.

Ne-a dat Dumnezeu pe Fiul Său. Ne-a dat Dumnezeu ce a avut mai scump şi ce a avut mai drag.

Dacă şi după aceasta noi nu o să ne îndreptăm, ca să fim mai buni, ca să aducem roadele acelea de la Galateni: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, credincioşia, – s-ar putea întâmpla să vină securea (că şi aşa e înfiptă la rădăcina pomilor) şi să nu mai fie cine să mijlocească pentru Lot… S-ar putea ca Avraam să-şi lase mâinile în jos obosite şi îmbătrânite, şi slăbite…

S-ar putea ca nici Moise să nu mai ţină mâinile tot ridicate în sus…

Şi atunci cine va mai mijloci?… 

Ce va urma după ce mâinile sfinţilor lui Dumnezeu se vor lăsa în jos?… Că nu au avut pentru cine mijloci…

Iubiţii mei, haideţi să ne ridicăm inimile spre Dumnezeu, să ne îndreptăm cărările după Cuvântul Său!

Să ne ajute Domnul să putem învăţa ceva şi în seara aceasta, a Anului Nou, şi din noaptea aceasta, a Anului Nou, ca să nu intrăm, ca să nu păşim tot oameni vechi, ca să înceapă să trăiască şi să rodească omul cel nou şi în noi, în fiecare dintre noi. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de Anul Nou – 1983

Mai ştiţi oare cine este Sărbătoritul?

Ca în fiecare an, în preajma Crăciunului, cluburile şi staţiunile vin cu fel de fel de oferte pentru petrecerea nopţilor de sărbătoare.

Unde e Hristos în toată zarva petrecerilor şi a meselor festive de acum?

Unde e Hristos în mulţmea programelor TV murdare, la care toţi privesc obligatoriu şi “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleaş discutii stupide, cu acelaşi strat gros de sclipici al superficialitatţi şi trivialităţii, cu aceleaşi glume proaste şi cu aceleaşi hăhăeli grosolane, cu aceiaşi nuri femeieşti expuşi neruşinat ca şi în toate celelalte zile ale anului, dar… acum şi mai dihai, că deh, “e sărbătoare"....

Când Dumnezeu a aşteptat cu iarna

A fost odată un om bun la Dumnezeu. Acest om bun era meşter făcător de case de lemn pentru adăpostul oamenilor şi de grajduri pentru vite. Tot timpul anului el era când ici, când colo, cioplind lemne şi făcând case şi grajduri, pentru ca oamenii şi vitele să aibă unde sta iarna.

Într-un an însă omul cel bun nu şi-a putut aduce din vară, pentru casa lui, lemne de foc pentru iarnă. Şi atunci, bunul Dumnezeu a aşteptat cu iarna până când omul Lui cel bun şi a adus şi el lemne de foc.
– Cum a aşteptat bunul Dumnezeu, moşule? întrebai eu nerăbdător.
– Ai să vezi îndată, zise moşul, adiindu-mă cu mâna lui cea grea pe păr… Lucrul acesta nu-mi plăcea, fiindcă mâna lui era grea. Dar acum nu zisei nimic.
În anul acela, toată primăvara fuseseră ploi grele. Veniseră valuri mari şi făcuseră mari pagube. Valurile tulburi luaseră multe case şi grajduri, iar vânturile puternice dărâmaseră sau stricaseră acoperişuri şi pereţi. Cel mai mult suferiseră oamenii cei săraci, căci sălaşurile lor erau slabe şi vechi.
Au început să vină astfel la omul cel bun fel de fel de oameni, mai de aproape şi mai de departe, zicându-i:

CRĂCIUNUL STRĂMOŞILOR NOŞTRI

 

 

Crăciunul strămoşilor noştri era mai plin de bucurii sufleteşti decât al nostru de azi. Steaua Naşterii strălucea cu mai multă bucurie de­cât azi. Întrebaţi pe bătrânii noştri ce Crăciunuri erau în vremile de demult.

Nu erau atunci oamenii aşa de învăţaţi; trăiau o viaţă simplă, dar curată. N-aveau strămoşii noştri atâta ştiinţă, dar în schimb aveau credinţă.

Nu erau pe atunci casele aşa de mari şi făloase... şi nu erau lumi­nate cu electrică, dar în schimb ar­dea în ele lumina cea vie a credinţei şi focul cel sfânt al iubirii, al rugăciunii şi purtărilor curate.

Plânge datornicul

Rugăciunea mea, Stăpâne,

în târziul miez de noapte,

către Tine se ridică,

plânsă-n lacrime şi-n şoapte.

Pleacă-Ţi milostiv urechea

şi suspinul meu ascultă:

– nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea

cea multă.

Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă;

mai îngăduie-mă, Doamne,

şi plăti-voi tot pe urmă!

De pe Crucea Ta, Iisuse, glasul Tău coboară-n vale:

„Fiule, iertată-i toată datoria vinei Tale“…

Cuvânt la începutul Indictionului, adică la Anul Nou (1 septembrie)

 

(Anul Nou bisericesc începe la 1 septembrie)

Dumnezeu, Împăratul veacurilor, Cel ce a pus vremile şi anii întru a Sa putere, a aşezat spre slava Sa şi spre folosul oamenilor felurite praznice. În Vechiul Aşezămînt a dat poruncă să se prăznuiască în chip deosebit luna lui septembrie, la începutul anului bisericesc, ca poporul ales să se îndulcească de roadele cîmpului, slujind bunului Dumnezeu cu mai multă dragoste.

A grăit Domnul cu Moise şi a zis: "Spune fiilor lui Israel: În luna a şaptea, ziua întîi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trîmbiţelor şi adunare sfîntă să aveţi; nici o muncă să nu faceţi, ci să aduceţi ardere de tot Domnului" (Leviticul 23, 24-25). Că precum Atotcreatorul, după zidirea lumii şi a tuturor făpturilor Sale, a binecuvîntat şi a sfinţit ziua a şaptea, odihnindu-Se întru dînsa, aşa i-a poruncit şi omului, zicînd: "Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea, care este sîmbăta (sabatul) Domnului Dumnezeului tău, să nu faci nici un fel de lucru în această zi". La fel şi ziua întîi din luna a şaptea a binecuvîntat-o şi sfinţind-o, a poruncit poporului Său să se odihnească de lucrurile lui. În cartea Leviţilor zice către Moise: "În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, cînd vă strîngeţi roadele pămîntului, să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile..." (Leviticul 23, 39).

Protestul maimuțelor

Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă…
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, ca-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se-njunghie, se fură?

Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile

 

Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim)

„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.”

 

Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia și a aflaseră toți pelerinii care veniseră în Ierusalim și împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paștilor. Toți voiai să vază pe Iisus și pe Lazăr.

Deci când toți cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii și fariseii se umpleau de venin, vrând să-l omoare și pe Iisus și pe Lazăr.

Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.

Cei simpli și curați, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.

Iisus le-a prețuit dragostea. Și-a împrumutat un asin – că era sărac.(În tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia).

Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.

Am visat că am fost în Rai

 

”Am visat că am fost în Rai, iar un înger îmi arăta ce se petrece acolo. M-am plimbat prin multe încăperi cu mulţi îngeri fiecare având câte o îndatorire specială. Am ajuns în dreptul unei uşi mari pe care scria „Secţia PRIMIRI”. Am găsit aici mii de îngeri care sortau, triau, scriau mesajele noastre, dorinţele, solicitările noastre către Dumnezeu. „Tot ce spun oamenii în rugăciuni ajunge aici!”, îmi spuse îngerul şi atunci am înţeles de ce era aşa de multă agitaţie în acea cameră. Rugăciunile tuturor oamenilor de pe pământ treceau prin mâinile îngerilor.

Ne-am mutat apoi în altă cameră „Secţia EXPEDIERI”. „Aici împachetăm binecuvântările şi le trimitem oamenilor care s-au rugat!”, mi-a explicat îngerul. Şi am înţeles din nou de ce erau aşa de mulţi îngeri care lucrau în acea secţie. Doar trebuiau să trimită înapoi către oameni dorinţele îndeplinite.

Am ajuns într-un final la cea mai îndepărtată dintre camere. “Secţia MULŢUMIRI!”. Spre surprinderea mea, un singur înger lucra aici. Am întrebat mirat:

– Doar un înger? În celelalte încăperi sunt cu miile şi aici doar unul? De ce?.

– E trist, aşa-i?, mi-a răspuns îngerul. Nu prea e de muncă aici la mine. Lumea cere, primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu şi mulţi uită să spună “Mulţumesc, Doamne!”.

– Şi cum ar trebui să ne dăm seama noi, oamenii, că am primit binecuvântarea lui Dumnezeu?

Cristian Ștefan

 

https://www.romaniatv.net

De obicei, la marile noastre sărbători, gândurile ni se în- dreaptă către cei din familie, către colegi, rude, către fraţii şi surorile din Oastea Domnului, dragi nouă. Anul ce a trecut, în ziua de Crăciun, am citit ştirea despre copilul nou-născut găsit abandonat într-o pungă în faţa unui bloc. Iarna. În Bucureştiul plin de câini, pisici şi şobolani hămesiţi… În preajma Naşterii Domnului, în preajma sărbătorii vieţii, a Crăciunului… 

„Bebeluşul a fost găsit aproape îngheţat de o femeie şi dus la spital cu ambulanţa. A supravieţuit, iar poliţiştii încearcă să îi găsească mama. Medicii spun că povestea lui este un miracol de Crăciun şi i-au pus numele Cristian Ştefan. Când a ajuns la spital, copilaşul era atât de îngheţat, încât doctorii nici nu au putut să îi ia temperatura. Şi-au dat seama că a fost născut înainte de termen. 

Minunea de Crăciun a primit deja şi un nume: Cristian Ştefan. Cristian, pentru că s-a născut aproape o dată cu Mântuitorul, iar Ştefan, după medicul care era marţi-noapte de gardă.” 

De la acest bebeluş vine şi titlul acestui articol: Cristian Ştefan. Aş dori să fie pentru fiecare dintre noi, la începutul acestui nou an, un motiv foarte ferm, care să ne facă să adoptăm o poziţie mai activă în favoarea celor izolaţi şi neajutoraţi, prin mici eforturi care, reunite, pot aduce puţin mai multă bucurie persoanelor aflate în dificultate, copii, tineri, vârstnici. 

Vreţi să-l vedeţi pe Ioan Botezătorul în mijlocul frăţiilor voastre?

 

Să ne ferească Dumnezeu, să nu apară în mijlocul nostru, că cel puţin trei zile noi nu am mai fi în stare să privim. Când l-am vedea pe marele prooroc al lui Dumnezeu, pe cel mai mare între prooroci, îmbrăcat în haină din păr de cămilă…

Sfinţii Părinţi spun că a purtat haină din păr de cămilă pentru că părul de cămilă este aspru şi nu dă tihnă şi odihnă, şi pace, şi linişte trupului. Dar îmbrăcămintea şi hainele moi aţâţă plăcerile şi poftele, firea molatecă, trezeşte firea vinovată – şi aceasta-i nenorocirea.

Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină de păr de cămilă şi încins cu brâu la mijloc şi el învăţa: „Cel ce are două haine, una să o dea celui ce nu are”. Fraţilor dragi, dacă ar trebui să apară acum Ioan Botezătorul între noi, şi noi să stăm în faţa lui, ce ar spune el către mine: „Ia spune tu, Ioane, cum stai cu îmbrăcămintea şi cu încălţămintele?” Eu ar trebui să intru în pământ imediat. Şi după mine, poate ar mai intra şi alţii.

Opriş Ioan (Batiz) 

din ”Strângeţi fărâmiturile ” / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1

O întrebare, o chemare, o hotărâre

Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.

Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?

ÎN PRAGUL ANULUI NOU

 

Un om călător înnoptase noaptea într-o pădure. Era iarnă cu viscol şi ger. Să poată răzbi mai departe, nici vorbă. Viscolul se întărea, pu­terile îi slăbeau. Un urlet fioros de lupi se auzi în zare. Fiori de moarte îl cuprinseră. Singura lui scăpare era să facă un foc care să-l apere de îngheţ şi de lupi. Dar vai, îşi aduse aminte că aproape toate chibriturile le stricase cu aprinsul ţigărilor. În cutie nu mai erau decât 10 chibrituri.

Strânse un vreasc de lemne şi se pregăti să facă focul. Primul chibrit fu stins de vântul crivăţului. Tot aşa al doilea... si treilea... al patrulea... al cincilea... al şaselea... Mai rămase numai cu un singur chibrit. Lupii urlau în apropiere... Degetele începuseră a-i îngheţa. Cuprins de spaima morţii, înainte de a aprinde şi ultimul chibrit, ul­tima nădejde, îşi ridică ochii spre cer şi se rugă plângând: „Dumne­zeule, ai milă de mine păcătosul... Nu mă lăsa să mă prăpădesc în pădurea asta sfâşiat de animale sălbatice... Scapă-mă, Doamne, cu darul şi ajutorul Tău”...

IESLEA CU DOI PRUNCI

 O povestioară minunată și adevărată, istorisită de Părintele G. Calciu în 2004.

 Cum s-a împrietenit micuțul Mișa cu micuțul Iisus:

«Doi ortodocși americani au răspuns invitației Ministerului Educației din Rusia de a preda morala creștină în câteva închisori și orfelinate rusești. Așa au ajuns aceștia, plini de râvnă, și în așezământul cu peste o sută de copii abandonați (băieți și fete) unde l-au întâlnit pe Mișa, orfanul Domnului…

Dar să-i lăsăm să-și depene singuri povestea…

„Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulți dintre ei pentru prima oară – tradiționala povestire despre Nașterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului și despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem și cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a și născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii și educatorii stăteau nemișcați, sorbindu-ne cu emoție fiecare cuvânt.

Ce ai primit de Crăciun?

Daruri bune de Crăciun şi în fiecare zi.

Tot mai mulţi şi mai mulţi oameni întreabă în această perioadă: “Ce ai primit de Crăciun?” Problema cu acest accent pe care îl punem la Crăciun este că pierdem tocmai esenţa acestei sfinte perioade. Noi, creştinii, dăm daruri de Crăciun într-o umilă repetare a Darului pe care Dumnezeu ni l-a făcut – Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru creştini accentul corect trebuie să cadă pe dăruire nu pe ce am primit.

Un om povestea odată ce i s-a întâmplat în ajunul Crăciunului pe când era băiat. Au ascultat cu toţii povestea naşterii lui Isus, iar apoi au deschis cadourile şi s-au bucurat de ele. Tatăl le-a cerut copiilor să facă linişte şi le-a spus: “Dintre toate cadourile pe care le-aţi primit, vreau să vă alegeţi fiecare câte unul care vă place cel mai mult şi să îl puneţi în faţa voastră.” După ce copiii au făcut aşa cum li s-a spus, tatăl a continuat: “Acum vreau ca fiecare dintre voi să vă gândiţi la cineva pe care îl cunoaşteţi, care este mai puţin norocos decât voi, care nu primeşte cadouri ca voi, iar mâine le vom împacheta şi le vom trimite acestora.” Omul spunea că nu poate uita Crăciunurile din copilărie. Atunci a învăţat că în centrul Crăciunului este gestul lui Dumnezeu care a dat omenirii ce avea mai bun: pe Fiul său. Un gest pe care suntem chemaţi să îl repetăm, nu doar de Crăciun ci în fiecare zi a anului. Cadoul prin excelenţă pe care un creştin poate să îl dea în adevăratul spirit al Crăciunului este tocmai iubirea lui Hristos.