Crăciunul strămoşilor noştri era mai plin de
bucurii sufleteşti decât al nostru de azi. Steaua Naşterii strălucea cu mai
multă bucurie decât azi. Întrebaţi pe bătrânii noştri ce Crăciunuri erau în
vremile de demult.
Nu erau atunci oamenii aşa de învăţaţi; trăiau
o viaţă simplă, dar curată. N-aveau strămoşii noştri atâta ştiinţă, dar în
schimb aveau credinţă.
Nu erau pe atunci casele aşa de mari şi făloase... şi nu erau luminate cu electrică, dar în schimb ardea în ele lumina cea vie a credinţei şi focul cel sfânt al iubirii, al rugăciunii şi purtărilor curate.
Nu ţineau oamenii – şi femeile – aşa de mult
la haine luxoase, la ghete cu tocuri înalte şi haine de mătase, dar în schimb
ţineau posturile şi poruncile Domnului. Acestea au fost vremile cele fericite
de credinţă şi dragoste din care au ieşit colindele noastre cele vechi şi frumoase.
Atunci oamenii se iubeau şi vremuri mai bune şi mai uşoare erau. Azi însă oamenii
se urăsc... A murit credinţa, s-a răcit dragostea... de aceea trăim vremuri
atât de grele şi cumplite.
Noi se pare că am ajuns vremile despre care
Ap. Pavel scria: „Şi să ştiţi că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite.
Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi,
nemulţumitori, necuraţi fără de dragoste, neînfrânaţi, obraznici, îngâmfaţi,
iubitori de desfătări mai mult decât iubitorii de Dumnezeu” (II Tim 3, 1-5).
Iată pentru asta trăim vremuri atât de grele şi cumplite.
Suspinăm după vremurile cele bune de demult, dar ar trebui să suspinăm după credinţa şi iubirea şi purtările cele bune ale strămoşilor noştri pe care noi le-am pierdut.
Până nu ne vom întoarce la credinţa cea tare şi purtările cele curate şi bune ale strămoşilor noştri - vremuri mai bune nu vor veni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu