Anul nou poate fi începutul creşterii noastre duhovniceşti

"Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. " ( Coloseni 3: 12 -16)

Am recitit aceste versete acum când ne mai despart câteva zile de noul an, pentru că în ele este un sfat peste care nu trebuie trecut uşor cu vederea. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă să căutăm a ne îmbrăca în omul cel nou, arătându-ne totodată şi virtuţile pe care trebuie să le căutăm.

Dacă ne vom uita în jurul nostru în oglinda lumii , ne vom vedea într-un fel care poate să ne mulţumească. Ne vom vedea poate mari, tari şi viteji. Să nu ne amăgim! Haideţi pentru câteva clipe să ne plecăm spre cele scrise de Sf. Ap. Pavel.

Înainte de a vorbi despre aceste virtuţi, trebuie să înţelegem că dobândirea acestora, nu se face într-un ceas, sau într-o zi. Drumul spre dobândirea lor este un urcuş anevoios, pentru că păcatul şi ispitele celui rău ne îndeamnă să păşim pe calea cea mai uşoară, înspre căile omului celui vechi. Dobândirea virtuţilor de care vorbeşte Sf. Ap. Pavel, cere de la noi, multă răbdare şi multă hotărâre, pentru că dacă am apucat pe calea cea strâmtă, vom avea o mulţime de surprize neplăcute. Trebuie să ne pregătim pentru ce este mai greu şi nu trebuie să ne amăgim, că dacă am făcut un legământ cu Dumnezeu, dacă suntem mereu prezenţi la Biserică, sau la adunare, puterea celui rău slăbeşte. Nu vom şti cât de biruitori suntem decât în ziua judecăţii. Pentru aceasta Dumnezeu ne lasă uneori să trecem prin necazuri şi suferinţe, pentru ca prin ele să creştem, şi prin pocăinţă să ne îmbrace din nou, nu atât omul din afară, cât mai ales pe omul dinăuntru.

Când au început oamenii să cheme numele lui Dumnezeu?

Numai după ce au trecut prin necaz, şi este confirmat lucrul acesta în cap. 4, ultimul verset din prima carte a Sfintei Scripturi. Şi pentru că tulburările noastre iau de atâtea ori proporţii tragice sub efectul trufiei, Dumnezeu permite să trăim şi clipe de naufragiu, clipe de disperare, clipe de nepărtăşie, pentru a regăsi calea spre locul unde ne aşteaptă.

Ştiţi ve spune Sf. Ap. Pavel în Efeseni 4: 13-15 ? Iată ce spune:

"Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos. Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos."

Ce cuvinte scumpe sunt acestea pentru noi şi mântuirea scump sufletului nostru. Domnul Iisus, este pus în mijlocul nostru ca un "om mare", cu "statură deplină", iar noi suntem în jurul Lui ca nişte copii ce trebuie să creştem la înălţimea Lui. Iar această creştere nu este una trupească, întocmai cum am crescut cu corpul să creştem şi cu duhul, în cele duhovniceşti. 

Mai ieri eram copii, iată-ne astăzi oameni mari, iată-ne la un nou sfârşit de an, să ne punem o întrebare:

Oare am crescut noi şi în cele sufleteşti?

Ori în cele sufleteşti, am rămas tot nişte copii slabi şi neajutoraţi?

Se pare că da, în momentul de faţă suntem tot nişte copii, uşor influenţaţi de mersul lumii în care trăim fiecare. Un copil ca să crească trupeşte are nevoie de hrană, de alimente sănătoase, iar pentru a creşte duhovniceşte are nevoie de o hrană duhovnicească sănătoasă. Sfintele Evanghelii ce se citesc în fiecare Duminică în bisericile noastre, Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl cercetăm cu gând spre mântuire, vin să întregească această hrană duhovnicească. 

Începutul creşterii noastre, este începutul golirii noastre de sine: "Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie " (Luca 9: 23)

Crucea este întradevăr o taină, dar o ştie foarte bine numai cel care îşi uneşte durerea lui cu cea a Domnului său. În această taină se intră cu inima neîmpărţită şi fără alte farduri: "Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. (Luca 9: 26)

Aşadar la acest sfârşit de an, să ne uităm în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, în ea ne vom vedea aşa cum suntem.