 |
| https://www.romaniatv.net |
De obicei, la marile noastre sărbători, gândurile ni se în- dreaptă către cei din familie, către colegi, rude, către fraţii şi surorile din Oastea Domnului, dragi nouă. Anul ce a trecut, în ziua de Crăciun, am citit ştirea despre copilul nou-născut găsit abandonat într-o pungă în faţa unui bloc. Iarna. În Bucureştiul plin de câini, pisici şi şobolani hămesiţi… În preajma Naşterii Domnului, în preajma sărbătorii vieţii, a Crăciunului…
„Bebeluşul a fost găsit aproape îngheţat de o femeie şi dus la spital cu ambulanţa. A supravieţuit, iar poliţiştii încearcă să îi găsească mama. Medicii spun că povestea lui este un miracol de Crăciun şi i-au pus numele Cristian Ştefan. Când a ajuns la spital, copilaşul era atât de îngheţat, încât doctorii nici nu au putut să îi ia temperatura. Şi-au dat seama că a fost născut înainte de termen.
Minunea de Crăciun a primit deja şi un nume: Cristian Ştefan. Cristian, pentru că s-a născut aproape o dată cu Mântuitorul, iar Ştefan, după medicul care era marţi-noapte de gardă.”
De la acest bebeluş vine şi titlul acestui articol: Cristian Ştefan. Aş dori să fie pentru fiecare dintre noi, la începutul acestui nou an, un motiv foarte ferm, care să ne facă să adoptăm o poziţie mai activă în favoarea celor izolaţi şi neajutoraţi, prin mici eforturi care, reunite, pot aduce puţin mai multă bucurie persoanelor aflate în dificultate, copii, tineri, vârstnici.
Ne-am gândit oare, de exemplu, în frumoasa sărbătoare care a trecut, câţi copii nu îl aşteaptă pe Moş Crăciun? Nu vor cadouri şi nici brad împodobit. Vor ca mama lor să fie acasă, cu ei, să mănânce împreună cozonac cald şi să le citească poveşti. Pentru că povestea vieţii lor s-a schimbat fulgerător. Ori au rămas orfani şi sunt crescuţi de bunici, ori, mai rău, au fost abandonaţi pe străzi, ca şi Cristian Ştefan, ori sunt uitaţi prin centrele de plasament.
Comunitatea Oastei Domnului este chemată, prin însuşi statul ei, să facă zid în jurul lor, pentru ca aceşti copii să mai creadă încă în Naşterea Domnului şi în minuni. Biserica primelor veacuri a pus foarte mult accentul pe caritate, pe sentimentul solidarităţii şi egalităţii dintre creştini. Faptele filantropice aveau caracter individual sau organizat, îmbinându-se armonios cu propovăduirea Cuvântului. Sf. Ioan Gură de Aur ne recomandă tuturor să fim „ambasadorii săracilor”, nu prin discursuri despre filantropie, ci prin fapte concrete. Motivaţia acestor fapte bune este şi astăzi, ca şi întotdeauna, Domnul Iisus Hristos: „Întrucât aţi făcut toate acestea unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).
„Cine sunt acei fraţi mai mici ai lui Hristos? Sunt văduvele şi orfanii, sunt săracii, necăjiţii şi lipsiţii, sunt bolnavii cu sufletul şi cu trupul. Iată, pentru ei, Hristos cere mila noastră, iubirea şi ajutorul nostru. Creştinilor! Să nu uităm că şi noi vom fi pedepsiţi sau răsplătiţi cu vorbele: «Duceţi-vă de la Mine!» sau «Veniţi la Mine»”, aşa după cum purtările şi faptele noastre în această lume au fost bune sau rele” (I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor», nr. 6 / 19 febr. 1922, p. 3).
Tot Părintele Iosif spunea că „…viaţa orfanilor s-ar îndulci, dacă am lăsa fiecare dintre noi să picure şi pentru ei câteva coji din plăcerile, din belşugul, din făliile şi desfătările ce le facem” («Lumina Satelor», nr. 45 / 18 nov. 1923, p. 1). „Poate niciodată n-au fost lipsuri şi suferinţe atât de mari şi «Lazări» atât de mulţi şi de necăjiţi ca astăzi. Voi, toţi cei care aveţi casă caldă, masă plină, de-a pururi gândiţi-vă că afară, înaintea casei voastre, zace şi strigă după ajutor un «Lazăr» flămând şi chinuit… Dacă tu eşti avut, însă cheltuieşti mai mult decât este neapărat, veşnic vei da seamă despre comorile ce ţi s-au încredinţat. Căci tu ai primit mai mult decât alţii, nu pentru ca să întrebuinţezi numai pentru tine, ci pentru ca să dai şi pentru binele altora” (Sf. Ioan Gură de Aur – din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii a 22-a după Rusalii – Bogatul nemilos şi Lazăr cel sărac).
Cântarea de mai jos, în anii copilăriei mele duhovniceşti, cântată în căminul de nefamilişti din Braşov de câţiva fraţi tineri atunci, cu inimă largă şi, în mod special, de fratele Vasilică Teiu, a fost pentru mine o mângâiere, o îmbărbătare şi un scut puternic pentru toţi anii care au urmat. Prin ei, am cunoscut Oastea Domnului şi nu m-am mai simţit niciodată orfan de mamă.
Drag copil orfan
Drag copil orfan suflețel sărman, - tu ești fără mamă, glasul tău sfîrșit suflețel zdrobit în zadar o cheamă... Voi ce-l întîlniți, dulce să-i vorbiți blînd să-l ocrotiți buni părinți să-i fiți - astfel și de voi va-ngriji apoi cînd veți fi la greu Tatăl-Dumnezeu. Drag copil rămas, suflet de pripas, - tu ești fără tată, ochii tăi plîngînd, peste tot la rînd în zadar îl cată... Drag copil străin suflețel de chin - tu ești fără casă, Tatăl-Dumnezeu va veghea mereu și El nu te lasă...
În concluzie, ştirea aceasta despre Cristian Ştefan, despre copii abandonaţi, ar putea să fie pentru fiecare dintre noi exact genul de misiune la care ar trebui să ne gândim cel mai mult în acest nou an în care am intrat. Să ne gândim la schimbarea pe care am putea-o aduce noi în viaţa cuiva, dacă am fi dispuşi să-i căutăm pe cei pe care lumea îi uită şi îi marginalizează. „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 18). Ce făgăduinţă frumoasă ne-a făcut Dumnezeu! Haideţi să ne aducem aminte că avem o mare responsabilitate şi chemare, aceea de a fi nu numai celor apropiaţi lumină şi dragoste, dar mai ales, şi în mod special, orfanilor şi copiilor sărmani.
Sorin MICUŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu