Dă, Doamne! Ce să ne dea Domnul?

Binefacerile cele mari oamenii le aşteaptă de la marii binefăcători. Bunătăţile cele mari le cer de la marii bogătaşi. Cine este cel mai mare binefăcător, şi cine e cel mai mare bogătaş? Fără îndoială, Dumnezeu.

Ce am cerut noi, ca Creştini şi neam Creştinesc, de la Dumnezeul nostru? Să luăm mai întâi rugăciunea Domnească, Tatăl nostru. Ce cerem de la Dumnezeu în această rugăciune? Mai întâi, să se sfinţească nu-mele lui Dumnezeu – să se sfinţească, iar nu să se hulească. Al doilea lucru, să vină împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia părintească – iar nu una tiranică şi sălbatică. Al treilea, să se facă voia Tatălui nostru pe pământ precum este şi în ceruri, între oameni precum este şi între îngeri. Al patrulea, ca Tatăl din ceruri să ne dea pâinea cea spre fiinţă şi să ne ferească de lux, lăcomie şi de iubirea de sine. Al cincilea, să ne ierte datoriile, precum şi noi iertăm altora. Al şaselea, să ne ferească de căderea în ispită, ce ne vine din poftele trupeşti şi din cursele diavoleşti. Şi al şaptelea, să ne izbăvească de vrăjmaşul nostru cel viclean, care vrea să ne otrăvească cu rele şi să ne ademenească în vizuina răutăţilor sale.

După cum vedeţi, fraţii mei, nicăieri nu cerem, nici nu am cerut de la Dumnezeu să ne dea „cultură” sau „civilizaţie.”

Să luăm apoi o altă rugăciune de cerere, pe care preotul o rosteşte în Biserică, iar noi răspundem: Dă, Doamne! Ce să ne dea Domnul? Iată ce! Mai întâi preotul se roagă aşa: Ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcat, la Domnul să cerem. La acestea, noi răspundem Dă, Doamne! Apoi: Înger al păcii, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem. Iar noi răspundem: Dă, Doamne!

Apoi: Milă şi lăsare de păcate şi de greşalele noastre, la Domnul să cerem. Iar noi ne rugăm lui Dumnezeu: Dă, Doamne! Apoi: Cele bune şi de folos sufletelor noastre, şi pace lumii, la Domnul să cerem. Iar noi ne rugăm: Dă, Doamne! Apoi: Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi în-tru pocăinţă a săvârşi, la Domnul să cerem. Iar noi răspundem: Dă, Doamne! Şi în cele din urmă: Creştinesc sfârşit vieţii noastre, fără durere, neruşinat, în pace, şi răspuns bun la înfricoşatul scaun de judecată al lui Hristos să cerem. Iar noi răspundem: Dă, Doamne!

Aşadar, în aceste rugăciuni de cerere care se rostesc înaintea tu-turor altarelor ortodoxe în fiecare dimineaţă şi seară, şi la fiecare Liturghie, nu ne rugăm Ziditorului nostru să ne dea „cultură” şi „civilizaţie,” ci cu totul altceva, mult mai preţios şi mai de folos. Niciodată preotul nostru nu a cerut de la Domnul „cultură” sau „civilizaţie,” nici poporul cel cuminte şi înţelept nu a strigat lui Dumnezeu: Dă, Doamne!Aşa stau lucrurile şi cu restul rugăciunilor. În cărţile bisericeşti se află rugăciuni pentru sănătatea oamenilor, pentru cârmuitorii ţării, pentru propăşirea turmelor şi rodnicia pământului, pentru buna-sporire a copiilor şi elevilor, pentru binecuvântarea roadelor bune întru toate, pentru dreptate în lume, pentru pocăinţa păcătoşilor, pentru întărirea apărătorilor dreptăţii dumnezeieşti, pentru călători, pentru hoţi, pentru cei întristaţi şi necăjiţi – numai pentru cultură şi civilizaţie nu se găseşte rugăciune. Şi încă se află rugăciuni îm-potriva duhurilor rele, împotriva satanei şi slujitorilor lui, împotri-va năvălirii celor de alt neam, împotriva ereticilor şi păgânilor, împotriva Agarenilor şi barbarilor, împotriva viermilor şi omizilor, împotriva şerpilor şi lăcustelor, împotriva vânturilor potrivnice şi revărsării apelor – numai că în rândul acestor rugăciuni de apărare încă nu este oficial inclusă rugăciunea către Dumnezeu împotriva „culturii” şi „civilizaţiei.” Cel puţin în timpul vieţii mele. Dar voi, cei mai tineri, poate veţi ajunge să trăiţi vremea când întreg poporul ortodox va rosti în Biserică, către Domnul Dumnezeul său, o rugăciune împotriva „culturii” şi „civilizaţiei.”

Şi nu va fi nici o mirare dacă Biserica va rândui o rugăciune îm-potriva „culturii” ca o însumare a tuturor relelor. Căci dacă Biserica are rugăciuni împotriva mândriei, împotriva urii, sălbăticiei, păgânătăţii, jurământului strâmb, fărădelegii, tâlhăriei şi împotriva a toată hulirea lui Dumnezeu şi a toată neomenia, de ce nu ar avea o rugăciune împotriva „culturii,” ca o însumare a tuturor acestor rele? Nu numai că o astfel de rugăciune ar fi îndreptăţită şi trebuincioasă, ci credem că s’ar cuveni o zi de rugăciune pe an, rânduită de stat, în care tot poporul, împreună cu cârmuitorii săi, să-l roage pe Dumne-zeu şi Domnul să-i izbăvească de „cultură.”

Căci „cultura” este noua păgânătate, noua închinare la idoli. Când popoarele amăgite de diavol se vor izbăvi de această mai de pe urmă idolatrie, abia atunci vor începe să se roage, cu pocăinţă şi suspine, Unuia Dumnezeului celui Viu în Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

              SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI EPISCOPUL OHRIDEI ȘI JICEI                     

- PRIN FEREASTRA TEMNIȚEI

traducere din limba sârbă de IONUȚ și SLADJANA GURGU

tipărită cu binecuvântarea PREASFINȚITULUI PĂRINTE GALACTION

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

București / 2009