Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.
Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?
Iar acest neliniştitor semn stă tocmai în locul pe care oamenii nu-l iubesc deloc: în poarta cimitirului. Dar stă acolo spre binele nostru, fiindcă numai când vom dezlega taina legată de el putem să fim liniştiţi şi fericiţi. A-ţi întoarce gândul şi privirea de la ceea ce nu vom putea ocoli, de la moartea cu care mai curând sau mai târziu va trebui să ne întâlnim este o mare neghiobie. Vrei nu vrei, trebuie să mori, ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Şi la sfârşit trebuie să dai faţă cu Judecătorul, pentru a da seama de toată viaţa şi faptele tale.
Se spune că struţul, când e urmărit şi vede că nu mai are nici o scăpare, îşi înfige capul în nisip şi stă liniştit. Tocmai când el se crede în siguranţă, îl paşte, sărmanul, moartea. Aşa şi noi: stând nepăsători faţă de lucrurile mântuirii sufleteşti, înseamnă să trăim în nebunia liniştită că suntem în siguranţă când, de fapt, ne găsim în primejdia cea mai mare.
Până n-ai rezolvat problema mântuirii tale, orice pas pe care îl faci este un pas spre moarte. Orice păcat săvârşit e o creştere a osândei; iar plata păcatului e moartea (Rom 6, 23). Da! Acum poate eşti tânăr, frumos, sănătos şi îndestulat; dar mâine se poate alege praf de toată fericirea ta. O boală îţi strică frumuseţea, anii îţi vestejesc tinereţea, o pagubă te poate lăsa lipit pământului, iar moartea îţi poate lua totul. Bogatul îndestulat care n-a vrut să ştie de suflet şi de moartea a trebuit să-şi vadă nebunia, fiindcă le-a nesocotit pe amândouă.
Şi de astfel de nebuni e plină lumea de azi. Atâţia şi atâţia dintre noi am trăit o viaţă întreagă în această nebunie a nepăsării faţă de Dumnezeu şi faţă de mântuire. Dar Domnul Iisus ne-a luminat ochii să ne vedem nebunia noastră şi, prin îndurarea Sa, am început o viaţă nouă cu El, în Familia dragostei Lui.
Cititorule dragă, eşti tu în bună rânduială cu sufletul tău? Eşti împăcat cu Dumnezeu? Sau te găseşti tot în păcatele tale? O, nu mai rămâne nici o clipă în starea aceasta! Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Îngenunchează plângând la picioarele Crucii Mântuitorului şi plângeţi cu amar trecutul împovărat de păcate. Predă-ţi viaţa ta Domnului Iisus. Intră în familia Domnului şi hotărăşte-te ca, din această clipă, să trăieşti o viaţă nouă, după Evanghelie, slujind cu dragoste şi devotament Aceluia care te-a iubit şi Şi-a dat viaţa pentru tine.
La picioarele Crucii Mântuitorului te vei afla pe tine însuţi şi rosturile vieţii tale. Vei afla bucuria şi pacea după care însetează sufletul tău. Atunci vei şti unde vei merge după ce-ţi vei fi sfârşit călătoria pe acest pământ. O să ştii că vei merge în casa cea de sus, în cetatea al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu (Evr 11, 10).
Iar la întrebarea „Când?” vei putea răspunde cu hotărâre plină de bucuria pe care o dă credinţa: GATA ORICÂND!…
Ioan Marini, din "Misionarul Vieţii Creştine", nr. 1-2, anul 1940
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu