luni, 21 decembrie 2015

În aşteptarea sărbătorii Naşterii Mântuitorului



"Iată, fecioara va rămâne însărcinată,
va naşte un fiu,
şi-i va pune numele Emanuel
(Dumnezeu este cu noi)
- Isaia 7, 14 -




Postul Naşterii Mântuitorului este perioada în care mai mult ca oricând, aşteptăm venirea Mântuitorului. Este timplul pregătirii pentru întâmpinarea Luminii care vine să ne dea din propria-i strălucire. Este timpul împăcării cu noi înşine şi cu semenii noştri.

Suntem conştienţi oare că această aşteptare, a acestui post, dinaintea crăciunului trebuie să ne facă mai buni? Sau ne gândim doar unde vom petrece această sărbătoare care dintr-o "Sărbătoare a mântuirii" pentru mulţi creştini, a devenit doar simplă sărbătoare de iarnă.


Ce aşteptăm în urma postului - mese umplute doar cu bogate bucate, chefuri, alcool, sarmale, discoteci, baluri, ş.m.d., sau aşteptăm ca lăsând la o parte cele pământeşti "Pruncul Sfânt", să ne împodobească inimile cu căldura dragostei Sale, să ne hrănească cu "bucatele veşniciei" ?

Timpul de post dinaintea crăciunului este un timp de pregătire pentru întâlnirea cu Domnul Iisus. El va veni aşa cum de 2000 de ani o face în fiecare an, deaceea pentru a nu ne număra printre cei mulţi care Îl lasă afară în frig alungându-L de la uşa inimii lor, să învăţăm în acest timp de aşteptare să-L recunoaştem pe Mesia, atunci când va veni.

Adam, ispitit de cel viclean, a căutat în fruct viaţa, înşelându-se.
Să nu facem şi noi la fel, căutând fericirea în sărbătorile lumeşti pline de desfrâu şi îmbuibare. Biserica împreună cu Domnul său, ne învaţă că nu doar cu pâine trăieşte omul, ci mai ales cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4) Tot ceea ce avem şi am strâns în această lume nu ne aparţine, întrucât totul vine de la El (cf. Ps. 103) şi dacă totul vine de la Dumnezeu, iar noi toţi mărturisim împreună cu preotul la slujba Sintei Liturghii "Ale Tale dintre ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate...", să facem în aşa fel ca orice perioadă de post să fie pentru noi timpul în care să triumfe iubirea cu fapta, bunătatea, dragostea, milostenia şi buna înţelegerea între noişi semenii noştri.

Timpul acesta de aşteptare a naşterii Mântuitorului nu trebuie să se încheie odată cu sărbătoarea naşterii Domnului Iisus, el trebuie să fie un timp de aşteptare continuu şi nu numai atunci când postim, ci zilnic.

Domnul Iisus este prezent în oamenii pe care-i întâlnim zilnic. Mulţi dintre ei se zbat în sărăcie, în suferinţă...Cum să ne dorim şi să dorim unul altuia "Sărbători fericite", atâta timp cât se mai aud bătăi în uşa inimii, a casei noastre? Glasul unui neajutorat, al vreunui frate mai sărac poate fi glasul Domnului. Cum răspundem la acest glas? Vino mâine! S-ar putea să nu mai vină sau atunci când va reveni să fie prea târziu pentru noi.

Am lăsat la sfârşit această poezia scrisă de arhim Ioanichie Balan, am citit şi am recitit aceste versuri, călugărul despre care se face referire poate să fie chiar Domnul Iisus:


Călugărul


Iubite frate muritor,
De vei vedea un călător
Cu hainele cernite, singurel
Desculţ, flamand Si insetat
Te rog sa ai mila de el
Ca poate-I un calugar!

De intanlesti la vre-o rascruce
Un om strain, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva in lume…
De-l vezi mereu Oftand din greu
Sa nu-l intrebi atunci de nume,
Ca poate-I un calugar!

De vei vedea trecand prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traista goala in mana lui
Te rog acum Sa-I iesi in drum
Si un cuvant mai bun sa-I spui
Ca poate-I un calugar!

Sau cand e frig si ploua afara
De vei vedea ca asteapta-n gara
Un calator infrigurat
Nu-l judeca Cu gura ta
De ce e trist si-ngandurat
Ca poate-I un calugar!

De vei vedea in multe randuri
Un om la munca stand pe ganduri
Privind cu ochi-n departare,
Mereu tacut Si abatut
Nu-l intreba ce cata-n zare,
Ca poate-I un calugar!

Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, daca tu vei intalni
Un om in lume fara rost
Ce plange-ades Neinteles .
Sa stii iubitul meu c-a fost
In viata lui calugar

C-acela care a trait
Si-n manastire-a-mbatranit,
Orice I-ai spune si I-ai da
Sa nu socoti Ca o sa poti
Sa-I schimbi cumva inima sa,
Ca el e tot calugar!

De-I vei canta de bucurie
De asta el nu vrea sa stie
De jale de ii vei canta,
El tot mereu Oftand din greu
Plangand incet va suspina
Cu lacrimi de calugar!

Deci nu cata sa-I mangai plansul,
Ci roaga-te si tu cu dansul,
Caci el de-atata pribegie,
De toti uitat Si-ndepartat
Va suspina dupa pustie
Caci este tot calugar!

Iar daca lumea-l va-nsela,
Tu frate nu te bucura,
Nici sa vorbesti de el oricui,
Caci el oricand Mustrat de gand,
Se va scula din calea lui
Caci incai tot calugar!

Iar daca va imbatrani
Si-n lume frate, va muri,
Sa-l pui atunci intr-un mormant,
Si nimanui Sa nu mai spui
Ca sub acest strain pamant
Se afla un calugar!

2 comentarii:

Mariana spunea...

,,...să facem în aşa fel ca orice perioadă de post să fie pentru noi timpul în care să triumfe iubirea cu fapta, bunătatea, dragostea, milostenia şi buna înţelegerea între noişi semenii noştri.
Timpul acesta de aşteptare a naşterii Mântuitorului nu trebuie să se încheie odată cu sărbătoarea naşterii Domnului Iisus, el trebuie să fie un timp de aşteptare continuu şi nu numai atunci când postim, ci zilnic.
Domnul Iisus este prezent în oamenii pe care-i întâlnim zilnic. Mulţi dintre ei se zbat în sărăcie, în suferinţă...Cum să ne dorim şi să dorim unul altuia "Sărbători fericite", atâta timp cât se mai aud bătăi în uşa inimii, a casei noastre? Glasul unui neajutorat, al vreunui frate mai sărac poate fi glasul Domnului. Cum răspundem la acest glas? Vino mâine! S-ar putea să nu mai vină sau atunci când va reveni să fie prea târziu pentru noi."

Sorin, cred că te aşteptai să slectez acest fragment :) Adevărul e că de mult timp mă tot lupt ca să fac practică iubirea pe care o simt în suflet de când am cunoscut iubirea Lui Hristos.
Mă uit adesea la cei necăjiţi, la lacrimile celor trişti...şi DA, în lacrima aceea e Hristos...
Uneori vine la uşa noastră, alteori ne aşteaptă prin vreun bordei, sau în spital sau poate cine ştie, chiar aproape, foaret aproape de noi...
Îl vedem? Îl recunoaştem? Dacă da, nu-l vom lăsa să plece trist...poate nu va mai bate niciodată la uşa noastră.

Sorin, mulţumesc de aceste rostiri! Mi-au luminat gândul şi sufletul :) Pot să spun ,,Sărbători fericite!" :)

Sorin M. spunea...

multumesc, Mariana de popas si de gandurile tale care ma responsabilizeaza si mai mult!