marți, 23 decembrie 2014

Colindătorului închisorilor de ger - Centenar Traian Dorz - 100 de ani de la naștere



Tu, drag colindător, ce ai visat biserici pline,
Răsunând de cântec, radiind sfântă lumină,
Azi visul tău s-a împlinit, “La căsuţa unde-i neaua până-n tindă”
Iată, “Minunată-i Noaptea Sfântă”, casa este plină!
Azi tot mai mulţi, cu dor, “Lângă Ieslea Minunată”
Ne-adunăm voioşi cântând, “Sfântă Maică, Sfânt Copil, dulce Taină Sfântă”.

Din adâncul închisorii, ne-ai trimis de sărbători,
O, Sfânt Colind îndepărtat din Noaptea Neuitată…”
Răsună sate şi oraşe…”O Sfânt Colind, o dalbe flori”,
Zorile ne prind adesea, umblând cu Vestea Minunată,


Curg în inimile noastre tainice şi dulci chemări…
O uşă nu rămâne-nchisă, toate se deschid cu drag,
Lerul, Doamne, ler, Eu cu drag din cer”.
Inimile noastre cântă-n toate cele patru zări,
Noapte de visare”, lin ne-aduce-n prag
Dulce copilaş ceresc” şi tainică iubire…
Între noi şopteşti şi tu, colindătorul închisorilor de ger
-->Ne-nvins de-a lumii ură, rămas legat mereu de cer

Din cor de îngeri ne răspunzi: “Slavă Ţie, Soare Veşnic – lerui-ler!”

În Noaptea Sfântă de Crăciun” mărturisim fără cuvinte
Numele tău, drag psalmist, frate scump şi drag părinte!

Gerul nu ne înspăimântă, Pruncul Sfânt îl risipeşte.
El, de Sus, ne-a dat tot Harul ce ne înfrăţeşte,
Ram de măr sau de măslin e, arătând cât ne iubeşte!
(Sorin M.)
Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius.
"Timp de mai bine de sase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist si propovaduitor neînfricat. Blestemul interdictiilor a planat însa mereu asupra lui. Aproximativ optsprezece ani, parintii si sotia, care nu i-au înteles aceasta chemare, au iscat fel si fel de oprelisti pentru a-l împiedica sa-l vesteasca pe Iisus Hristos asa cum cerea Biserica cea Luptatoare. Începând cu anul 1948, când regimul ateist a preluat puterea politica, sugrumând libertatile religioase, si pâna la moartea sa, în 20 iunie 1989, interdictiile s-au permanentizat si diversificat. Oastea Domnului, miscare a ortodoxiei militante, a fost declarata "secta cea mai periculoasa" si scoasa în afara legii pentru ca nu voia sa renunte la crezul ei crestin, ci, dimpotriva, sa-l mentina viu în constiinta credinciosilor Bisericii. De-a lungul existentei sale zbuciumate, presarata cu scurte pauze, poetul a totalizat peste saisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la saptesprezece ani de munca silnica pentru întreaga lui activitate. Decretul de gratiere generala din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însa supravegheat pas cu pas si împiedicat sistematic sa scrie si sa-si manifeste convingerile sale. Domiciliile fortate, chemarile inopinate la organele de Securitate îl vor tine mereu într-o stare de alerta. Interdictiile devin acum si mai suparatoare si umilitoare.
Cândva, într-un trecut de trista amintire, a nu stiu câta "sectie" dintr-un nechemat si obtuz "Comitet Central" al Partidului Comunist, care avea pretentia sa ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotarât, într-o sedinta de pomina, "axata pe problemele muncii scriitoricesti", ca numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul sa scrie, ba, mai mult, n-are nici talent.
Astfel, mai bine de saptesprezece ani si alti ani grei de presupusa libertate, acesti oameni nesabuiti s-au jucat "de-a privighetoarea si colivia" cu poetul Traian Dorz. Dar cântaretul încatusat n-a putut fi oprit. El a devenit, cum spunea un admirator al sau, "o harfa spânzurata de-o streasina de închisoare".
În pauzele de "libertate", cu domiciliul obligatoriu la Livada Beiusului, trudind din zori si pâna-n noapte la muncile câmpului, seara, întors acasa istovit, "cu mâini batatorite de sapa si de ger", dupa o cina frugala, se aseza în pat, unde, acoperindu-se complet cu patura, la lumina lanternei, îsi scria poeziile si meditatiile crestine. Militianul sau paznicii de noapte, daca zareau cumva vreo luminita înauntru, bateau în geam, aducându-i aminte ca "n-are voie sa scrie!". Trebuia sa doarma, sa fie bun de munca a doua zi pe "ogoarele înfratite si înfloritoare ale colectivei".
Astfel si-a petrecut multe nopti, plângând, rugându-se si scriind.
Nu mai vorbim de cele aproape 200 de poezii create în închisoare fie scriindu-le pe câte un ciob de sticla gasit din întâmplare si apoi memorate, fie bazat numai pe memorie. În aceste conditii grele de neînchipuit, cu multe sacrificii, lipsuri si riscuri de tot felul, au fost create în închisoare si lagare de munca fortata ori în precarele pauze de libertate cele aproximativ 100 de titluri de lucrari. Unele volume din aceasta vasta opera cuprind eseistica religioasa, meditatii crestine, altele sunt niste avântate pledoarii pentru pastrarea credintei, iar altele, povestiri pentru copii de toate vârstele. Poeziile sale totalizeaza un numar de peste 5000 de titluri, la care se mai adauga 7000 de proverbe versificate, din întelepciunea româneasca si aceea a diferitelor popoare.
Din toata aceasta opera, doar câteva volume de poezii au vazut lumina tiparului, pâna în 1947. Creatia poetica a acestor ani este strânsa în volumul "Spre Tara dragostei", aparut în 1947. Dupa 1948, timp de mai bine de patruzeci de ani, nu s-a tiparit în tara nici o carte dorziana. În schimb, precum în Evul Mediu, a înflorit epoca tenace a copistilor. Manuscrisele erau copiate cu mâna sau la masina de scris, în clandestinitate si în conditii de mare risc. Existenta acestor actiuni dovedeste cât de mare era setea dupa literatura crestina în catacombele Estului. Tot atât de primejdioasa si ilegala era raspândirea operei prin benzi magnetice.
Totusi macar o parte din opera poetica a lui Traian Dorz a vazut lumina tiparului, în strainatate, prin bunavointa si dragostea mai mult sau mai putin dezinteresate ale unor credinciosi neoprotestanti. Acceptul pentru tiparirea acestor lucrari a fost dat de catre autor numai dupa repetatele încercari de publicare esuate în România.
Tiparirea în afara tarii a acestor carti a atras mânia autoritatilor comuniste care, în ciuda tuturor asteptarilor, tocmai într-o perioada de o mai mare deschidere spre Occident prin relatii economice si culturale, în 1982, l-au arestat pe poet si l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru delictul de tiparire si raspândire de literatura interzisa. Probabil, trebuia ca jertfa sa fie dusa pâna la desavârsire. În urma interventiei publice din strainatate, a fost eliberat dupa câteva luni.
Ajuns din nou în mijlocul fratilor sai de credinta, eroul crestin îsi va continua lupta cu si mai multa dârzenie pentru apararea adevarului si pentru recunoasterea Miscarii Oastei Domnului în adevarata ei lumina de catre autoritatile de stat si de catre pastorii si ierarhii de atunci ai Bisericii Ortodoxe.
Tema majora a creatiei dorziene o constituie Golgota "izvorul netarmuritei si vesnicei iubiri" si biruinta învierii lui Iisus cel Rastignit. Pentru unii, poetul ar putea sa para o lira monocorda: Iisus, Iisus, Iisus. Dar pe aceasta lira, cântarea poetului ne face sa simtim adâncimile inefabile ale credintei. Aceasta, pentru ca în Iisus, asa cum ne spune apostolul neamurilor, "sunt ascunse toate vistieriile întelepciunii si ale cunostintei" (Col. 2, 2-3) si de aici, îndemnul aceluiasi apostol: "Iar peste toate acestea, îmbracati-va în dragoste, care este legatura desavârsirii" (Ibid. 3, 14). Iar daca Dumnezeu este iubire, atunci întelegem de ce acest poet este un cântaret înfocat al Iubirii. Din acest ocean fara margini izvorasc toate apele creatiei sale lirice. Realitatile vietii si ale istoriei devin, pe harfa sa, tot atâtea râuri care, transfigurate si primind aura vesniciei, se reîntorc tot în el, gasindu-si si împlinirea, si desavârsirea.
În volumul "Locurile noastre sfinte" - o îmbinare fericita între poezie si proza - locurile, evenimentele si personalitatile istoriei noastre nu sunt vazute doar sub aspectul lor real. Poetul scoate la lumina tocmai planul spiritual al acestora, facându-ne sa vedem partea lor nevazuta cu ochiul omenesc, dar care devin palpabile prin ochiul credintei. Astfel, toate aceste realitati primesc o dimensiune hieratica, devenind niste uriase fresce în catedrala istoriei noastre. Mesterul Manole, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Horia, Alba Iulia, Târgu Jiu, Curtea de Arges, Muresul, Oltul, bisericile si troitele maramuresene, toate acestea se transforma în personaje sau în locuri emblematice ale spatiului nostru mioritic, ducându-ne în final spre Patria de dincolo de zare. În acest fel, aceasta carte-album se transforma într-un manual de educatie a tuturor generatiilor, autorul devenind un pedagog national.
La fel de original în valentele sale spiritual-morale este si volumul "Minune si Taina", dedicat Maicii Domnului. Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, în viziunea poetului, este în acelasi timp si modelul de mama pentru toate femeile din lume. Maica Domnului înfatisata de poetul transilvanean traieste sub cerul românesc, în tara aceasta din care a facut o gradina a sa. De aceea si gesturile sale, si grija pentru Pruncul Sfânt ne aduc în fata imaginea mamei dupa cea mai buna si sfânta traditie a acestor meleaguri. Din acest unghi spiritual, poetul a "românizat" întreaga imagine a Maicii Domnului în cel mai nobil înteles al cuvântului.
Într-o vreme ca aceea a zilelor noastre, în care interesul pentru poezie scade tot mai mult, publicul gasind alte cai pentru a-si hrani si desfata sufletul si pentru a-si satisface setea de frumos, poezia psalmistului bihorean are o mare putere de a misca inimile si constiintele, de a le transforma, înnoindu-le, prin Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
La peste o mie din poeziile sale li s-au creat melodii adecvate, intrând astfel în biserici, în mânastiri si în alte medii religioase din tara si de peste hotare. Dovada ne-o ofera cea de-a opta editie a acestor cântari nemuritoare, ce apare sub titlul "Sa cântam Domnului".
Cu toate ca poetul a cunoscut suferinta pe toate treptele ei, el ramâne un poet al luminii, al iubirii, al credintei si smereniei. Versurile sale îmbraca expresia imnului si a odei sau devin, când e cazul, cântec de lupta care apara drepturile lui Dumnezeu într-o lume în care cel rau se sileste pe orice cale sa aper drepturile omului la pacat, adica la desfigurarea sa moral-spirituala. Asadar, aceste versuri au devenit niste cântari luptatoare.
În noaptea spre dimineata zilei de 20 iunie 1989, Traian Dorz a decedat.
Prin patosul ideilor, prin calitatea expresiei poetice, prin mesajul ei divin-uman, opera creata de Traian Dorz îl situeaza în constelatia unor mari creatori ai sensibilitatii religioase, precum ieroschimonahul Daniil Tudor, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, iar prin conotatiile mistice, de ce nu, si cu Daniel Turcea..." (Sursa celor citate mai sus aici)

Mă opresc aici...Simt nevoia să mă rog şi să plâng de recunoştinţă şi de dor...


Un comentariu:

Mariana spunea...

Acelaşi duh, acelaşi dor, aceleaşi rostiri în ger...cu-o lacrimă fierbinte...

( 19 dec. 2009 – cu dor de trilul sfintei ,,cântăreţe” ce a îngheţat prin închisorile comuniste...)

Colind în ger

Tu, sfântă cântăreaţă,
Cu triluri de cuvinte,
Mă uit cum îţi îngheaţă
Cântarea ta măreaţă,
Cu versurile-i sfinte...

Ninsori şi geruri grele
Au tras din nou zăvoare...
Iar inimile-acele
Ce-aveau un cer cu stele,
N-au dorul sfânt de Soare...

Tu ,dragă mierlă sfântă,
Să nu-ţi opreşti colindul!
Ştiu, inima îţi cântă,
Pe Prunc binecuvântă,
În doru-ţi legănându-L...

Să nu te întristeze
A lumii nepăsare!
Pe Prunc să-nsenineze,
Un tril ce-o să-I aşeze
În leagăn dalbă floare...

Cântând cu-a ta iubire,
Gheţarii se înmoaie...
Şi-n zbor de fericire,
A inimii plutire,
Petala n-o îndoaie..

Şi-ncepe iar să plângă,
De dorul razei calde,
Şi-n colţ, pe geana stângă,
Privirea vrea să frângă
Un strop ce-ar vrea s-o scalde...

O, cântăreaţă dragă,
Ce-aduci căldură-n case,
Iubirea ta întreagă,
Iubirea s-o-nţeleagă...
Şi cântul să ţi-l lase!

Şi-n trilurile tale
Să-nveţi pe om colindul,
Cu versuri de petale,
Ca sfinte osanale
Pe Pruncul Sfânt mărindu-L!

Şi dacă gheaţa rece
Ţi-ar face colivie,
Colindul tău va trece,
De porţi, zăvoare, zece...
Prin el tu fi-vei vie...

Şi de-om cânta ca tine
Să nu-ţi uităm jertfirea,
S-avem priviri senine
Şi inimile pline
De ce-a cântat Iubirea!...