luni, 16 aprilie 2012

El este Învierea noastrã, adicã Izvorul din care ne desprindem începutul


Nimeni n-a putut explica deplin, pânã astãzi ce este Viața.
Nimeni nu poate ști sigur cum a apãrut Viața.
Nimeni nu-i poate ști Vieții, nici începutul, nici durata, nici Sfârșitul și nici continuarea dupã aceea ce pare acum un sfârșit.
Toate acestea sunt taine, care numai pentru credințã au o explicație: Hristos. și numai Scriptura le aratã, celor ce cred Cuvântul ei.

Domnul Iisus Hristos, a spus-o Însuși, cã El este Învierea și Viața.
Învierea dintâi, din Început.
Adicã, acea chemare la Ființã a tot ce era în neființã înainte de a fi Lumina celei Dintâi Dimineți, și chemarea în Existențã a tot ce era în Neesistențã, înainte de Exteriorizarea Lui din Tatãl și chemarea în Realitate a tot ce era numai Plan, numai Idee, numai Gând, și chemarea spre Materializare a tot ce existã numai în stare spiritualã, în Sine Însuși.


Cuvântul, adicã Hristos, Dumnezeul Adevãrat din Dumnezeul Adevãrat, a fost cea dintâi Materializare de la Început (Ioan 1, 1).
Înainte de Început, Cuvântul exista ca Idee în El, Însuși, care este Veșnicul, Unicul, Nemuritorul.
Și prin El, Cuvîntul, s-au creat toate cele care sunt Spirit materializat, sau Materie spiritualizatã.
Dar Învierea, Viața, Izvorul și Transformarea tuturor, este El și prin El.

În Hristos, care este Izvorul și Cuprinsul Nemãrginit, era și ființa noastrã, înainte de a fi trup, dar care s-a materializat apoi crescând în jurul sufletului, acel sâmbure de viațã din noi, care ne învie rând pe rând, pãrticicã cu pãrticicã, întregind materia, care aveam sã fim noi, pentru existența aceasta.

În aceastã existențã, veneam rânduiți pentru împlinirea faptelor bune pe care El, Dumnezeu, ni le pregãtise, ca sã le realizãm, spre slava Lui și spre dobândirea personalitãții noastre.

Aceastã personalitate va exista apoi, de sine stãtãtoare cãpãtând valoare și meritele câștigate cu luptã, cu muncã și cu stãruințã, prin lucrarea voinței și a credinței proprii, devenind o conștiințã de sine, cu un loc și cu un scop veșnic.

În Hristos era viața noastrã cea nouã, cea duhovniceascã, mult înainte de a se arãta ea, și de a o simți noi, în ființa noastrã cea trupeascã.
Doar fiecare din cei nãscuți din nou, simt în ei o altã ființã pe care n-o aveau înainte, simt o ființã nouã, alta decât cea trupeascã... un eu nou, cu alți ochi, cu alte urechi, cu altã inimã, cu alte gusturi și simțiri.
Cu o altã trãire și pentru alte scopuri decât cele trupești.

Și dintr-o datã, aceastã ființã nouã a cãpãtat pentru noi un preț nespus mai mare și o întâietate cu atât mai puternicã asupra ființei noastre celei vechi și materiale, cu cât lumea nouã pentru care trãia și scopul nou pentru care înviase, ne sunt nespus mai de preț decât cele vechi.

Unde fusese aceastã ființã pe care o avem acum atât de vie, de puternicã, de
poruncitoare în noi?
Și dacã știm acum bine, din Cuvântul Cel Veșnic al lui Hristos, cã aceastã nouã ființã a noastrã este fãrã de sfârșit (Efes. 2, 1-7) știm și cã ea este și fãrã început.
Atunci trebuie sã știm și cã înainte de a fi pusã în noi ea era în Hristos
(Col. 1, 15-17; Fapt. Ap. 17, 28; Ioan 1, 13).

Deci din Hristos ne-am nãscut, adicã am devenit noi.
Din El ne hrãnim (1 Cor. 11, 24-26)
prin El existãm (Col. 1, 17)
și pentru El (Rom. 11, 36; Apoc. 5, 9)
cãci El este Învierea noastrã, adicã Izvorul din care ne desprindem începutul.

Și El Viața, adicã mijlocul prin care ne continuãm existența, lucrând și creând. Spre a deveni fii ai Lui, valori deosebite, cu misiuni și nume deosebite, spre mulțumirea fericirii și laudelor lui Dumnezeu, dupã cum tot ce este razã de luminã pe pãmânt vine de la același soare.

Cine trãiește și crede în Mine, nu va muri niciodatã, a spus Dumnezeu-Hristos.
Știi frate cât de adevãrat este lucrul acesta?
Știm noi ce înseamnã el oare acum?
Cât de simplu și totuși cât de adânc este acest adevãr!
Ce ușor de înțeles - și totuși ce greu!

Dacã noi suntem nemuritori înseamnã cã cel mai mare vrãjmaș de care firea noastrã pãmânteascã se cutremurã mai cu spaimã, adicã Moartea, pentru cel credincios, este ca și cum n-ar mai fi, fiindcã ea nu i se va arãta lui niciodatã, sub forma și chipul cum se aratã celor ce nu cred cu adevãrat în Hristos, la capãtul zilelor și la sfârșitul vieții acelora.
Ci credinciosul adevãrat va vedea numai viața, adicã pe Hristos.
Viațã și Luminã Veșnicã, Slavã Veșnicã Ție Isuse.
Amin.

Traian Dorz, din „Poruncile Iubirii”

Niciun comentariu: