Născut la 17 iunie 1925 în satul Cărăsău, comuna Petid (Bihor), fiul lui Crăciun si Saveta.
· 1932-1939 - Școala primară în satul natal Cărăsău;
· 1939-1940: Școala Normală Iosif Vulcan, Oradea;
· 1940-1947: Școala Normală Dimitrie Țichindeal, Arad;
· 1947-1948: Academia Teologică, Arad;
· 1956-1959: Institutul Teologic de grad Universitar, Sibiu.
· 16 februarie 1962 căsătorit cu Anica Rudeanu, având împreună doi fii, Ioan (1963) și Adrian (1967).
· Hirotonit preot, de către Prea Sfințitul Episcop
Teoctist la 1 noiembrie 1964 pentru Parohia Hășdău, filiile Goleș și
Dăbâca. Slujește aici
până în anul 1974. Restaurează Bisericile din Hășdău si Dăbâca.
· 1968-1973: a administrat și parohia Toplița cu toate filiile ei.
· Decembrie 1973: transferat la parohia Cinciș de către
Prea Sfințitul Episcop Visarion spre a continua ridicarea Bisericii de
aici începută în
anul 1965. Până în anul 1976 a administrat Parohia Hășdău și
filiile ei.
· 1974-2011: preot paroh în parohia Cinciș cu filia Izvoarele.
· În anul 1984 încheie ridicarea Bisericii din Cinciș, o dată cu pictarea ei.
· În anul 2011 încheie lucrările la muzeul destinat
păstrării frescelor extrase din Biserica monument istoric din satul
Cinciș (vechi) și la
chiliile unui așezamânt monahal.
Timp de opt ani a cunoscut rigorile (atrocitățile) temnițelor
comuniste din Arad, Aiud, Pitești și Canal. Știind și simțind că regimul
care l-a
întemnițat era în război cu Dumnezeu și cu valorile autentice
ale neamului românesc, și-a asumat închisoarea ca pe un loc (stadion) al
mântuirii și al
mărturisirii. Împreună cu alți tineri creștini au transformat
celulele și dormitoarele închisorii în chilii de mănăstire în care au
deprins rugăciunea
neîncetată, în săli academice unde se rosteau și învățau
poeziile lui Crainic, Radu Gyr, ș. a., iar anchetele, bătăile și
atrocitățile în pricini de
înălțare duhovnicească și teme de prelegeri mistice. Supus la un
regim de exterminare ‒ muncă peste puteri și lipsă de hrană ‒
supraviețuiește
miraculos deși colegii de detenție „pariaseră” într-una din
ierni că nu va apuca primăvara. Mai mult o umbră adunată din piele și
oase, este ținut în
viață de mila Maicii Domnului pe care o iubea nespus. Reîntors
acasă trăiește într-o tăcere desăvârșită cu privire la calvarul
închisorii ‒ cei mai
mulți dintre cunoscuți au aflat abia după 1989 că trecuse pe la
Oxford (cum numea șugubăț Părintele experiența de la Pitești și Canal)!
Deși a ales
să-și ducă zilele vieții într-o profundă ștergere de sine și
fără nici un fel de ieșire în evidență, având ochii pironiți și sufletul
atârnat de
Împărăția lui Dumnezeu, Părintele Crăciun a devenit Părintele și
Duhovnicul prin excelență a ținuturilor hunedorene. Fără nici o limită a
cruțării de
sine (întrucât dincolo de limitele timpului ce se grăbește a-și
impune zădărniciile și nestatornicia) Părintele a fost un izvor al
certitudinii, al
bucuriei și al „inimii bune”. Și-a încheiat calea pământească de
Praznicul Floriilor, când Domnul l-a chemat să-L însoțească la intrarea
în Ierusalimul
cel de Sus. Avem încredințarea că prin mutarea Părintelui
Crăciun în veșnicia lui Dumnezeu am câștigat încă un rugător pentru
obștea dreptmăritoare.
Dumnezeu să-l odihnească!
Sursa: Episcopia Devei si Hunedoarei
- Poate sunteți interesați și de : Părintele Oprea Crăciun, minune a lui Dumnezeu
- Ultima conferință de la Cluj Napoca poate fi ascultată aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu