Adesea, tinerii sunt în căutarea unui ideal înalt, sublim, şi pentru că
sunt nemulţumiţi de ce le oferă lumea sau societatea umană înrobită de
multe patimi rele. Iisus însă ne învaţă că schimbarea în bine a lumii
trebuie să înceapă din interiorul omului, prin pocăinţă şi prin iubire
smerită.
Psalmistul arată tinerilor calea spre sfinţenie şi adevărata fericire, zicând: „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmul 118, 9). Iar cuvintele Domnului se află în Sfânta Scriptură şi în învăţătura Bisericii, care este „stâlpul şi temelia adevărului” (I Timotei 3, 15).
Psalmistul arată tinerilor calea spre sfinţenie şi adevărata fericire, zicând: „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmul 118, 9). Iar cuvintele Domnului se află în Sfânta Scriptură şi în învăţătura Bisericii, care este „stâlpul şi temelia adevărului” (I Timotei 3, 15).
Cei ce sunt părinţi şi prieteni duhovniceşti ai tinerilor au datoria sfântă de a arăta acestora calea tinereţii curate (Vezi Traian Dorz, „Cărarea tinereţii curate”, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004) şi modul creşterii lor în iubire smerită faţă de Dumnezeu şi de semeni. Pe tineri îi ajutăm cu adevărat îndemnându-i să cultive constant lumina Sfântului Botez, hrănindu-se spiritual din lumina Sfintelor Scripturi, din Scrierile şi Vieţile Sfinţilor, din sfaturile Duhovnicului, din pilda vieţii oamenilor mărturisitori ai credinţei în situaţii grele, din pilda oamenilor harnici şi darnici, cinstiţi şi drepţi, smeriţi şi curajoşi, care L-au primit în sufletul lor pe Hristos drept lumină, comoară şi cunună a vieţii lor.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, cel mai tânăr Apostol al lui Iisus, se adresează tinerilor cu aceste sfaturi: „Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean. Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume (…) pentru că tot ce este în lume (…) nu este de la Tatăl. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2, 14-17).
După cum odinioară Hristos a chemat pe ucenicii Săi la apostolat, tot aşa Biserica lui Hristos îi cheamă pe tinerii ei la misiune sau la lucrare sfântă pentru mântuire. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Și tu ești o lumină – nu pentru ca să ai lumina pentru tine singur, ci pentru ca să poți întoarce pe cei rătăciți. Căci ce folos de lumină, dacă ea nu le poate sluji celor ce șed în întuneric? Și ce folos de un creștin, dacă el nu câștigă pe nimeni la fapta cea bună ?” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Sfânta şi Marea Marţi: Împotriva lenevirii de a veni la Biserică, în „Omilii la Postul Mare”, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997, p. 41).
„Orice suflet, care L-a aflat cu adevărat pe Domnul, se face un vestitor al Domnului. Așa a fost la începutul creștinismului, așa trebuie să fie și azi” (Preot Iosif Trifa, „Ce este Oastea Domnului”, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, ediția VII, p.138), spunea Părintele Iosif Trifa.
Tinerii se bucură de lumina lui Hristos când trăiesc citirea Sfintei Scripturi ca pe o întâlnire cu Hristos – Cuvântul vieţii. În felul acesta ei contribuie la edificarea spirituală a Bisericii în calitatea ei de Trup tainic sau mistic al lui Hristos, luminat de Duhul Sfânt. Iar tâlcuirea Sfintei Scripturi trebuie făcută în comuniune de gândire şi simţire cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, ei fiind până astăzi cei mai siguri interpreţi ai Bibliei, deoarece ei au fost luminaţi de acelaşi Duh Sfânt Care a inspirat alcătuirea acesteia şi totodată au păstrat dreapta credinţă în faţa multor erezii.
Prin citirea Sfintei Scripturi, Cuvântul vieţii se înscrie în viaţa Bisericii şi în viaţa fiecărui creştin, înnoind şi sfinţind cugetul şi simţirea creştinilor. De aceea, toate cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe au fost alcătuite de oameni care erau cititori fervenţi ai Sfintei Scripturi şi care nu doar foloseau citate din Sfânta Scriptură, ci şi gândeau şi trăiau în duhul ei. Citirea Sfintei Scripturi precedată şi urmată de rugăciune trebuie folosită şi ca pregătire temeinică pentru Sfânta Spovedanie şi pentru primirea Sfintei Euharistii, întrucât Hristos – Cuvântul vieţii este prezent şi lucrător al mântuirii atât în cuvintele Sfintei Scripturi, cât şi în Sfânta Euharistie, după cum El Însuşi mărturiseşte, zicând: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24) şi „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu întru el (…) şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 56, 54). Citeşte în continuare »
din cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
adresat participanţilor la Adunarea de Tineret pe Ţară a Oastei Domnului, Bucureşti, 21 aprilie 2012
4 comentarii:
Hristos a Inviat!
Gandul meu prim este sa multumesc pentru postarea de sambata care a avut referire la emisia in direct a adunarii de tineret pe tara de la Bucuresti.
Am participat si eu prin intermediul blogului tau Sorin.
A fost o adunare foarte frumoasa vorbirile inalte, cantarile bine alese, iar ce-mi place mie ca adunarile Oastei Domnului se desfasoara in liniste nu in strigaturi si alte exteriorizari.
Inca o data multumesc pentru tinerea la curent cu toate noutatile.
O saptamana binecuvantata!
Corina, nu pot decat sa ma bucur ca am putut fi de folos :)
Uite aici poti revedea, evenimentul de la Bucuresti (prima parte):
http://www.livestream.com/videorod/video?clipId=pla_5f60ae76-3a28-4ed7-9e7a-75bfdc971e14
Mersi pentru linkul cu prima parte.Am o prietena care a inceput sa -l caute pe Domnul.E la inceput de drum, dar imi dau silinta sa o ajut si eu cum pot.I-am vorbit despre adunarea de sambata si mai ales sa intre si ea pe blogul tau si sa se documenteze in privinta multor neclaritati pe care posibil sa le aiba.
Suflete de adus la Domnul sunt multe....doar ca noi suntem slabi....
Doamne ajuta!
Oricand cu palcere, Corina :)
Deaceea este blogul, sa stam de vorba si sa ne zidim duhovniceste
Trimiteți un comentariu