Cercetează-te cu multă băgare de seamă

“Iubitul meu frate, pune-ţi întrebarea în modul cel mai serios şi fără părtinire: în care din cele două stări te afli?
Te afli, oare, în starea cea înaltă a “nebunilor” pentru Hristos?
Sau în starea cea joasă a “înţelepţilor” în Hristos?
Pune-te singur în faţa problemei duhovniceşti de la 1 Corinteni 4, 10.
“Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! ”
Cercetează-te cu multă băgare de seamă în faţa acestei oglinzi cereşti şi dă-ţi singur seama:
* Un vrăjmaş ţi-a pricinuit o pagubă. Datoria de creştin îţi cere să jertfeşti din al tău.
Ai fost îndată gata pentru pace, jertfind dreptul tău? Sau ai chibzuit să nu sacrifici nimic?

* Undeva, poate nu prea departe, un bolnav avea nevoie de mângâiere şi ajutor.
Ai fost gata să rupi din timpul tău şi să-l cercetezi?
Ai dat din pâinea ta, ca să-l hrăneşti?
Sau au chibzuit că eşti prea ocupat sau că nu ai nici tu de-ajuns şi nu poţi da?…”
* Domnul ne porunceşte să cercetăm cu regularitate Biserica şi adunările frăţeşti.
Faci tu aceasta cu dragă inimă? Sau chibzuieşti să nu fi stingherit în comidităţile vieţii pământeşti?
* Poate ai un rang mai mare şi eşti recunoscut în lumea modernă, intelectuală sau funcţionărească. Ai ajuns în stare să te cobori, ca Domnul tău, în tovărăşia celor umili şi sărmani? Sau ţi-e ruşine să fii observat de vreun cunoscut în părtăşia acestora?…
Cercetează-te, dragul meu, şi răspunde la multe alte întrebări ca acestea! Iar de te afli în clasa celor “înţelepţi în Hristos”, aduţi aminte că starea asta nu-i departe de cea a “căldiceilor” despre care Cuvântul ne spune că Domnul îi va vărsa din gura Lui (cf. Apoc. 3, 16)
Cine vrea să ajungă la adevărata înţelepciune trebuie să se facă întâi “nebun” pentru Hristos, ca să fie cu adevărat înţelept (cf. Iacov 3, 17-18; 1 Cor. 3,8 )”

“Fratele meu, nu grăi necuvincios la adresa lui Dumnezeu şi a fraţilor sau a semenului!
Nu ridica glas împotrivă, ci gândeşte-te că vine ziua când batjocura sau vorba necugetată îţi va îngheţa pe buze. Vine vremea când vei căuta pe Dumnezeu, când vei avea nevoie de El şi de iubirea Lui. Ce vei face atunci, de n-o vei afla?…
Vorbirea fiindu-ţi dreasă cu sare, în loc de pagube, îţi va aduce numai binecuvântare pe oriunde vei trece, umplând de lumină pe toţi cei printre care vei călătorii.
Harul lui Dumnezeu să te ajute să-L afli astăzi, pentru ca în Ziua acea să poţi avea răspunsul bun.”

“O, suflete al meu, căruia îţi place laudele oamenilor!
Părerile lumii, prin duhul ei înşelător, te face să cazi în braţele “eului” tău, ale părerilor bune despre sine, ala mândriei. Depune jos, la picioarele Crucii Mântuitorului, această iluzie a ta! El te vrea smerit, ca să-ţi poată da harul şi mântuirea Sa. El Însuşi ne cheamă pe toţi: “…învăţaţi de la Mine, că eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11,29). Pentru că “cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa” (Matei 23, 12).
Să ne smerim înaintea Domnului şi El ne va înălţa. Căci “Dumnezeu celor mândri le stă împotriva, iar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5, 5)”

“Să nu confundăm iubirea dumnezeiască niciodată cu iubrea firească.
Cea dintâi ne înalţă pe aripi ca de vultur spre cer, până la întâlnirea cu Cel ce este Izvorul Iubirii şi al tuturor darurilor cereşti.
Cea de-a doua însă ne conduce, de cele mai multe ori, la păcat, aruncându-ne în prăpastia iadului”

“A iubi pe aproapele înseamnă să renunţi la tine însuţi; ori aceasta este cu neputinţă omului firesc şi nenăscut de Sus (cf. Ioan 3, 3). Numai avându-L pe Hristos-Domnul şi trăind cu El şi în El îi vom vedea pe oameni aşa cum i-a văzut El. Numai în starea de înoire duhovnicească duhul ne îndreaptă spre oameni, ca, prin viaţă înduhovnicită, să-i atragem la Hristos-Domnul”

“Să-L chemăm pe Domnul Iisus la zidirea casei sufletului nostru, înăuntrul ei, în afara ei, precum şi în toate ale noastre!
Să fim cu grijă la temelia pe care o clădim, cum clădim, ce clădim ( 1 Corinteni 3, 10-15), ca atunci când focul va veni să încerce lucrarea fiecăruia, ea să nu se mistuie.
Să ne hrănim cu “mana cerească”, respingând idpitele ce vin, fie dinlăuntru, fie din afară, în ciuda “şarpelui” care vrea să ne răpească bucuria înaintării spre Canaanul cel ceresc şi a dobândirii vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.”

Cornel Rusu, din cartea:”Casa sufletului tău”,
Editura “Oastea Domnului” – Sibiu, 1999