Sâmbăta Mare

" Hristos stă aşezat în mormânt nou prin strădania lui Iosif din Arimateea. Astăzi se cântă: "Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus". Cu trupul în mormânt fiind, Hristos coboară cu sufletul în adâncul iadului, îi sfarămă porţile şi încuietorile şi îi scoate pe Adam şi pe Eva şi împreună cu ei pe toţi ce ce au adormit în nădejdea mântuirii. Pogorârea la iad a Mântuitorului este icoana prin excelenţă a Învierii în tradiţia iconografică bizantină, pentru că prin zdrobirea împărăţiei morţii, cu moartea pe moarte călcând, Hristos deschide porţile raiului tuturor celor ce şi-au pus nădejdea mântuirii în El şi dăruieşte din nou oamenilor şansa de trăi laolaltă cu Dumnezeu, în Împărăţia Sa, aici pe pământ înlăuntrul nostru şi desăvârşit, nemijlocit, în viaţa cea veşnică, acolo unde "Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor" ( Apoc. 7,17).


Iată deci o săptămână plină de durere, plină de întristare sufletească. O săptămână în care Biserica ne mijloceşte retrăirea acelor momente şi înţelegerea sensurilor acestei înalte jertfe a lui Hristos prin slujbele din aceste zile. Prin aceste slujbe avem şansa să participăm direct la taina mântuirii noastre, care s-a realizat prin Iisus Hristos, Cel Care a luat asupra Sa păcatele noastre şi moartea pe care noi o meritam. Prin participarea noastră la suferinţa lui Hristos mărturisim cu inima udată de lacrimile pocăinţei, că păcatele noastre devin astăzi cuiele răstignirii şi durerile cumplite ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi într-o astfel de stare, mărturisiţi Domnului prin Taina cea mântuitoare a Sfintei Spovedanii şi prin Împărăşirea de Trupul şi Sângele Lui, putem şi noi să-L însoţim pe Hristos pe Calea suferinţei Crucii spre bucuria Învierii, de care să ne umplem sufletele în ziua cea minunată a Sfintelor Paşti.

Hristos va să învie!

Sursa acestui articol aici

Sâmbătă...
şi norii-n fulger gem pe vârful Căpăţânii
spre mormântul trist se-ndreaptă arhiereii
şi bătrânii
şi peceţile pe piatră le aştern cu-ngrijorare
poate-acuma o să aibă, în sfârşit, o sărbătoare!

Ucenicii-n deznădejde plâng cu greu îndurerarea,
mai amar ca toţi îşi plânge încă Petru lepădarea.

La mormânt, de două laturi, stau de strajă păzitorii,
prin cetate, fără grijă, chefuiesc răstignitorii,
fericindu-se căci, iată, e-n mormânt „Răsculătorul”.
La Caiafa-n veselie şi în cântec e Soborul;
inima li-e mulţumită, împlinită li-e plăcerea.

– Numai ceva tainic spune: Se apropie-Nvierea! 


autor Traian Dorz
 

S-A-NFIORAT PĂMÂNTUL 


S-a-nfiorat pământul
că-al Vieţii Împărat
mult-chinuit de oameni,
e mort
şi-nmormântat.

ATÂT DE MULT, Iisuse,
pe oameni I-AI IUBIT
CĂ I-AI IERTAT cu milă
DE TOT ce-ai pătimit.

*

Aşa, Te rog, Iisuse,
să faci să fiu şi eu:
SMERIT ŞI BUN ca Tine
ŞI IERTĂTOR mere!

Dă-mi Tu mereu CREDINŢA
CĂ TOT CE-AŞ SUFERI
MI-APROPIE-NVIEREA
ce Mâine va veni!

Cu cât a fost MAI MARE
MORMÂNTUL suferit,
va străluci mai tare
AL VIEŢII răsărit. 


autor Traian Dorz