sâmbătă, 29 octombrie 2011

Minunile de la Bănceni

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

miercuri, 26 octombrie 2011

„ Iubirea este un act de iertare nesfârşită, o privire tandră care devine un obicei.”


"Iisus a spus: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, 
dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.... În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. " (Ioan 16, 22-33)
Doamne, câtă încredere, câtă putere îmi dai prin cuvintele acestea!
Fratele meu, Domnul Iisus prin aceste cuvinte ne spune că atunci când frica şi neîncrederea ne doboară în vereun fel, să ne ridicăm privirea spre cer, să îndrăznim să cerem Tatălui în numele Lui, puterea şi încrederea de care avem nevoie.
Domnul Iisus a biruit prin dragoste, lumea şi prin Înviere, porţile iadului! Dragostea este întodeauna bituitoare!

marți, 25 octombrie 2011

Regele Mihai I: Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume


Transcriptul discursului Regelui Mihai:
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

luni, 24 octombrie 2011

Pune Doamne dragoste-ntre fraţi

video
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Pune, Doamne, dragoste-ntre fraţi...
Să fim toţi ca o brăţară
care mâna-Ţi înconjoară,
ca un brâu de piatră rară,
ca veşmântul Tău de in.
Să nu poată-a ne desparte
nici furtună şi nici moarte,
ci, cum scrie-n Sfânta Carte,
să fim una pe deplin.
Pune, Doamne, dragoste-ntre fraţi...
Când ne strângem la-nchinare,
cât vom fi de mulţi sub soare,
fă-ne, Doamne, cu-ndurare,
o colibă şi nu trei.
Nimeni să nu spun-acolo:
Sunt cu Pavel! Sunt cu-Apolo!
Ci să fim de-acum încolo
ca un stol de porumbei.
Pune, Doamne, dragoste-ntre fraţi...
Fă-ne Tu o harpă vie,
ca, sub mâna Ta mlădie,
să-nălţăm o melodie,
toţi de-acelaşi dor purtaţi.
Trupul Tău ce azi e-n lume,
cei numiţi c-un singur nume,
să fim toţi uniţi, anume,
gata pentru-a fi luaţi!
Pune, Doamne, dragoste-ntre fraţi!
autor: Costache Ioanid 

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Iubirea nu-ncetează



Iubirea nu-ncetează, o inimă când moare
vin alte şi-alte inimi s-o crească mai înalt,
 tot astfel când un suflet şi-ncheie-a sa lucrare
 Hristos, aceeaşi slujbă o trece celuilalt.

 Lumina nu sfârşeşte când soarele apune,
 ci trece mai departe de ape şi de munţi,
 tot astfel nu sfârşeşte divina-nţelepciune
Hristos, când cade-o frunte, o trece altei frunţi.

 Nici calea nu sfârşeşte când urmele-ncetează,
 vin alte urme-n urmă s-o calce mai frumos,
 tot astfel când o viaţă sfârşeşte dintr-o dată
 Hristos ridică alta, cu rod mai luminos.

 Cântarea nu-ncetează când cântăreţul cade,
 ea trece-n altă harfă, mai strălucită chiar,
 când un erou sfârşeşte luptând pe baricade
 Hristos ridică-n locu-i alt tânăr voluntar.

 …Trudeşte deci ’nainte şi luptă-te şi cântă,
 tu, slujitor şi preot şi-ostaş al lui Hristos,
eroică şi ’naltă va fi izbânda sfântă
 a luptei pentru care tu mori victorios

  de Traian Dorz

joi, 20 octombrie 2011

Să ne dăm fiecare toate silinţele ca să ajungem la aceeaşi credinţă


1. Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.
2. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.
3. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: “Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”.
4. Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.
5. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos,
6. Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.
7. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.
( Romani cap. 15)
…Şi de ce se zice: „toţi laolaltă“?

marți, 18 octombrie 2011

Luptă pentru viaţa ta şi lasă-l pe Dumnezeu să lucreze în tine.


Realitatea de astăzi ridică ziduri despărţitoare în sufletul omului: deziluzii, zbucium, pierderea speranţei, întuneric, şi toate acestea duc la diminuarea credinţei. Şi atunci ce se întâmplă cu sufletul?... El are nevoie de lumină! Şi atunci... are nevoie de Domnul Iisus, Salvatorul şi Mântuitorul, pentru că la El şi în El este toată nădejdea! "Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi" (Rom 8,24).
Pentru a trăi, trebuie să iubeşti; pentru a iubi, trebuie să-l ai pe Dumnezeu în inima şi în viaţa ta. Iar dacă El lipseşte, atunci simţi că-ţi este prea greu să-ţi înalţi privirea spre ceruri, că ai pierdut sensul vieţii, că nu mai ai un ţel; însă cei lipsiţi de un scop în viaţă nu au nici siguranţa zilei de mâine şi nici liniştea sufletului.
O luptă este viaţa. Lupţi pentru viaţa trupului tău, pe care îl hrăneşti, îl îngrijeşti, îl tratezi; dar pentru viaţa sufletului tău lupţi? Cum?...
Prin rugăciune. Rugăciunea este hrana sufletului, sufletul are nevoie de credinţă pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu, şi dacă îl ai pe Dumnezeu, atunci ai viaţă. Eşti învingător!...
Luptă pentru viaţa ta şi lasă-l pe Dumnezeu să lucreze în tine. Sfântul Augustin scria: "Iubeşte şi arată aceasta prin viaţa ta". Nu sunt suficiente cuvintele. Dumnezeu vrea să fim lucrători în via Sa.

Traian Dorz și mărturia unui proces vădit mincinos



„...Am primit o citaţie să mă prezint pentru data de 29 iunie, ora opt, la Judecătoria Alba Iulia. Am crezut că este vorba doar de o înfăţişare la Procuratură, pentru o simplă formalitate de clasare a cauzei noastre ori de încadrare, după cum ni se spusese.
Iată însă că în dimineaţa zilei de 29 iunie, ziua când toată Biserica Creştină sărbătorea amintirea martiriului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe când răsunau clopotele la toate bisericile din Alba Iulia, ne prezentam şi noi la judecată, tot pentru aceeaşi vină pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi, într‑o zi ca asta, şi cei doi întâi-stătători ai Bisericii şi Credinţei Creştine, Apostolii Petru şi Pavel. Ce prevestire şi ce cinste pentru noi!
Crezusem, la început, că voi fi chemat doar eu singur, – nici nu mă gândeam că pe ceilalţi nu-i va fi scos ancheta totuşi de sub orice cauză. Dar iată şi pe ceilalţi fraţi: Roşianu din Sibiu, Rus Lucian din Alba Iulia, Alexandru şi Augustin Pop din Cluj. Şi mai iată apărând din alte părţi şi mulţi alţi fraţi din ţară: din Hunedoara, din Suceava, Bacău, Maramureş, Sibiu… 

luni, 17 octombrie 2011

Lacrimile


Lacrimile noastre depind de rugăciune, iar cântarea noastră depinde de muncă. Cu cât vom fi mai înalţi în rugăciune, vom fi mai profunzi în lacrimi. Şi cu cât vom fi mai stăruitori în muncă, vom fi mai înzestraţi în cântare.
Noi avem toate aceste binecuvântări de care ne bucurăm acum, pentru că am avut între noi oameni ai rugăciunii şi ai muncii.
Cine nu cunoaşte lupta rugăciunii, nu cunoaşte nici biruinţa lacrimilor, Cine n-a adus greul muncii, nu gustă nici uşurarea cântării. Aceştia nu cunosc ce fericit este să poţi plânge şi să poţi cânta.
Vai de cel ce nu poate avea lacrimi! Acela nu are nici o putere nici în durerea şi nici în bucuria lui.
Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Ce nefericit este cel ce nu are lacrimi, cel ce nu poate să plângă când sufletul îi este atât de încărcat şi nu-l poate uşura decât lacrimile !

duminică, 16 octombrie 2011

Decalogul unei seri de toamnă



* Să fii bun! 
* Să fii blând cu cei care nu te iubesc! 
* Să întinzi mâna celor ce niciodată nu ţi-o vor săruta cu recunoştinţă!
* Să ierţi pe cei ce te distrug cu judecăţile inimii lor şi cu complotul frustrărilor ce le poartă în cuget.
* Să aduci cerul în ochii închişi şi să laşi nemurirea în cei fără de credinţă.
* Să nu te împiedici în vorbele de batjocură ale celor care nu l-au cunoscut pe Dumnezeu.
* Să nu crezi că ostaşul lui Hristos va avea biruinţă prin sabie, dacă el nu cunoaşte mirosul unei flori de pace.
* Să nu te însoţeşti cu cei care au adus iubirea în lacrimi confuze, bisericuţe de praf şi pe uliţi surpate.
* Să nu te încrezi în răni care nu se închid, ci numai în leacuri care leagă iubirea ta de iubirea lui Dumnezeu.
* Să nu ai părtăşie cu cei împătimiţi şi cu idolii pe care îi duc în propriul trup. Ei mereu vor sfărâma orice citadelă spre a-şi sluji "stăpânul".
* Să laşi pace celor ce vor război. 
* Să binecuvintezi pe cei ce te vorbesc de rău şi au făcut din tine preţul trădării lor.
* Să nu te alături celor care din laşitate se ascund după vorbe mari şi niciodată după fapte mari.
* Să fugi de cei ce nu aprind în ei entuziasmul dragostei de Hristos. Nu le ofensa patimile, moartea le este dragă şi distrugerea prin care trec visători.
* Să nu te răzbuni pe cei ce se laudă cu preţul vieţii tale. 
* Să nu faci din oameni un mit şi nici un mister, ei sunt mereu ape care trec peste pietrele morţii. 
* Să nu uiţi că raiul te aşteaptă pe tine, doar pe tine. Şi ca dar de intrare în Împărăţie mai adu pe cineva la poarta desăvârşirii. Un suflet, un gând, o speranţă! 


 Publicat de Cenaclul Lumină Lină

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Pescuirea minunată

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Predica rostită de către  Părintele Protopop Eugen Vasile Barz în duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată - duminică, 25 septembrie 2011) la Biserica "Sfinţii Imparaţi Constantin şi Elena" din Atlanta, GA, fiind invitat la sfinţirea Casei Parohiale, alaturi de Prea Sfiintia Sa, Parintele Episcop IRINEU si preacucernicul Părinte Protopop Dumitru Păun, preot paroh de la Biserica "Sfântul Apostol Andrei", Washington, DC.

vineri, 14 octombrie 2011

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!


A apărut numărul 56 din Apostolat în Ţara Făgăraşului. Clik pe imagine
Iată un articol actual din acest număr:
„Trăim fiecare zi din viaţa noastră rostind cu buzele credinţa noastră şi... cam atât. Dovadă stau faptele noastre de fiecare zi: neiertările, certurile, clevetirile, desfrânările de toate felurile. Ne risipim în toată ziua printre firele de nisip şi prin norii cerului. Suntem rătăciţi şi orbi! Spunem despre noi că suntem creştini, dar bisericile noastre sunt mai mult goale. Procentele referitoare la cei ce caută biserica parohială sunt cutremurătoare. Nu sunt nici măcar 10% din cei botezaţi.
Preferăm în schimb grătarul la malul apei (sau iarbă verde, fără apă!) şi berea cât de rece. Vrem la mare şi la munte. Căutăm oare pe Dumnezeu printre firele de nisip de la malul mării? Sau poate în ceaţa (norul) de la munte? Numărăm firele de nisip degeaba şi orbecăim prin nori.Peste săptămână, uităm că înainte de sâmbătă e vineri. Problema este că viaţa noastră de creştini se desfăşoară ca şi cum e mereu sâmbătă şi niciodată vineri sau duminică. Cum să reuşim a ne veseli cu adevărat duminica dacă nu înţelegem „întristarea” zilei de vineri? Putem noi oare să înţelegem ce e dulceaţa dacă nu ştim ce e fierea? Nu uităm oare că Învierea vine după Răstignire? Iar astăzi e Vineri, fraţilor! Faptele noastre arată că e Vineri! Faptele noastre-L răstignesc zi de zi pe Mântuitorul nostru. Nici bucuriile noastre însă nu sunt cele care trebuie să fie, că nu facem grătarul pentru Înviere, ci pentru poftele noastre. Nu bem bere şi nu prăjim peşte cu gândul la peştele cu care-i aştepta Iisus cel Înviat pe malul apei pe Sfinţii Apostoli. Noi suntem cei care-L urcăm pe Hristos pe cruce şi, când ne spune că-i este sete, noi suntem cei care-I dăm oţet şi fiere. Dar noi facem asta nu numai vineri, ci o facem şi-n ziua Învierii. Batem cuiele în mâinile Lui chiar şi în ziua când El biruie pentru noi moartea şi ne ridică din păcat. Trăim din nefericire o zi de vineri ce nu se mai sfârşeşte şi nici măcar nu realizăm asta.De ce nu reuşim însă să ne bucurăm de înviere? De ce nu vrem să ne bucurăm de Înviere? Nu cumva nu vrem să-L dăm jos pe Hristos de pe Cruce? Nu cumva nu vrem să-L aşezăm în mormânt? Credinţa noastră şubredă e arătată de această teamă a noastră. Ştim că dacă-L dăm jos de pe Cruce şi-L aşezăm în mormânt, noi suntem cei care trebuie să-i luăm locul. Am vrea să-L urmăm în Înviere, dar fără să-L urmăm pe Cruce şi-n mormânt! Teama noastră ne ţine permanent departe de Bucuria cea Mare. Nu avem însă cum să învingem, de vreme ce nici nu vrem să începem războiul. Hristos ne îndeamnă la luptă („Îndrăzniţi! Eu am biruit...!”) iar noi ne declarăm invalizi cu speranţa că o să fim scutiţi de această luptă. Problema este însă că suntem pe acelaşi front cu toţii şi duşmanul nu cruţă pe niciunul din noi. Iar Hristos nu poate să ne ajute pentru simplul motiv că.... nu vrem să-L dăm jos de pe Cruce. Trebuie să înţelegem, până nu e prea târziu , că nu putem evita Crucea, orice am face. Fie ne răstignim (păcatele, poftele) acum, fie o să fim răstigniţi în veşnicie!”
Pr. Marius Demeter

Sursa: Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 56 - septembrie 2011

joi, 13 octombrie 2011

O, nu-s mai tari ispitele ca harul


O, nu-s mai tari ispitele ca harul
Ce l-ai primit ca să le poţi răbda,
Căci nu se cere-ntâi să urci Calvarul,
Ci-ntâi primeşti puterea a-l urca.

Credinţă, se cere, credinţă
Şi orice ispită o-nvingi.
Credinţă de-avea-vei credinţă
Puterea ispitei o stingi.

O, nu-s mai tari durerile-ntâlnite
Decât puterea care-o vei primi,
Că nu-s întâi poverile sporite,
Ci-ntâi primeşti puteri a suferi.

Nădejde, se cere nădejde
Şi orice dureri ai să-nvingi.
Nădejde, atâta, nădejde
Puterea durerii o stingi.

O, nu-s mai tari vrăşmaşii niciodată
Decât iubirea gata a-i ierta,
Că-ntâi nu vine ura-nverşunată
Ci-ntâi se va mări iubirea ta.

Iubire, se cere iubire
Şi orice vrăşmaş ai să-nvingi;
Iubire, atâta, iubire
Iertând, ura-ntreagă o stingi.


de Traian Dorz

luni, 10 octombrie 2011

Nu te făli cu ziua de mâine


Omul înţelept nu se făleşte nici măcar cu ziua de azi, fiindcă în orice clipă se poate întâmpla orice nenorocire. Câtă vreme omul nu-şi cunoaşte viitorul nici cu o clipă înainte, el se poate teme de orice. Nimeni nu-i sigur nicăieri, ci oricine este primejduit oriunde.
De aceea omul înţelept, care îşi cunoaşte cu adevărat starea sa, umblă totdeauna smerit şi lucrează totdeauna drept, pentru ca oricine l-ar cerceta să-l poată afla credincios în orice lucru încredinţat lui.
Fericit este orice om care îşi cunoaşte bine marginile până la care se cuvine să se întindă şi care nu trece peste limita bunei cuviinţe niciodată. Fericit cine ascultă cuvântul: Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi!
Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale.
Planificarea muncii viitoare este înţelepciune şi prevedere. Împărţirea cu grijă a timpului, a muncii şi a hranei pentru ziua de mâine este cumpătare şi economie.
Punerea în ordine a oricărui lucru, pregătirea pentru iarnă, pentru lipsuri, pentru bătrâneţe – toate acestea sunt virtuţi alese şi fapte pline de cuminţenie la un om luminat şi la un popor cult.
Omul sau poporul înţelept care lucrează în felul acesta nu va fi niciodată lipsit.
Nu va fi niciodată surprins nepregătit.
Nu va umbla niciodată în gol.
Nu va fi niciodată zăpăcit sau neputincios.
Nu se va pomeni niciodată unde nu e locul lui.
Nici prea la dreapta, nici prea la stânga.
Nici prea cu unii, nici prea cu alţii.
Nici prea înghesuit, nici prea singur.
Şi, mai ales, nu va fi niciodată prea lăudăros şi încrezut.
O, Dumnezeule al Înţelepciunii, Te rugăm să ne dai totdeauna o bună judecată şi cumpătare în orice vorbă şi în orice lucru.
Nu ne lăsa să fim nişte lăudăroşi şi îngâmfaţi, ca să nu rămânem înşelaţi şi de minciună nicăieri şi niciodată.
Amin.
din " Hristos Pâinea noastră zilnică."

Depinde ce e important pentru oameni


Se povesteşte că un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de cineva foarte apropiat, din rudeniile sale. În mijlocul vacarmului din acea cetate, deodată monahul s-a oprit, pretinzând că a auzit un greiere. Uimit, tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada  şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.
„Trebuie că ai un auz supraomenesc!”, îi zise acesta. „Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele”, i-a răspuns monahul. „Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!” „Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.”
Apoi monahul a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor  şi-au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor. „Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni...”

joi, 6 octombrie 2011

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XXIX)



"Oare ajunşi în atelierul lui Dumnezeu, acceptăm că şi lovitura ciocanu­lui şi a dălţii sunt mari binecuvântări în şlefuirea şi pregătirea noastră pentru cer?
Ne place să privim ca binecuvântări cerul senin, pâinea întreagă pe masă, belşugul, sănătatea, dar care este reacţia noastră când trecem prin anumite încercări?
Continuăm să-L iubim pe Mântuitorul nostru şi să-I fim credincioşi? "

"Dragă suflete...oare tu ai gustat vreodată din "vinul" cel bun al cunoaşterii Domnului Iisus?
Te-ai adăpat vreodată din harul şi dragostea părtăşiei Lui?
Să nu-l crezi pe diavolul care îţi vorbeşte numai rău despre viaţa cu Hristos! Căci satana are tot interesul..."
(Traian Dorz, din "Hristos - Sfinţitorul nostru" - Meditaţii, Rugăciuni şi Cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 2)

marți, 4 octombrie 2011

Iubirea e o putere


"Iubirea nu e emotie, e o putere ...  o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Fara Dumnezeu, orice iubire moare pentru ca nu exista Dumenzeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu.


Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire.

Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita.

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Cuv. Nichita Stithatul


Cuviosul Nichita Stithatul, scriitor filocalic și ucenic al Sfântului Simeon Noul Teolog

"Celor ce sporesc în dragostea faţă de Dumnezeu, El le dăruieşte har îndoit, în timp ce pe cei robiţi lumii şi amăgirilor ei, Dumnezeu îi biciueşte cu ispite şi necazuri şi mai mari, până când vor ajunge şi ei, prin lacrimi, să câştige neplăcerea faţă de lucrurile văzute şi nestatornice, îndreptându-se spre Dumnezeu, sensul şi raţiunea lor supremă"
( Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre conştiinţă, în Filocalia…, Volomul VI, p. 261. )

„Bolile sunt folositoare celor începători în viaţa virtuoasă. Ele fac trupul neputincios, ca să-l ajute în vestejirea şi slăbirea aprinderii aflătoare în el; iar cugetul pământesc al sufletului îl subţiază, în vreme ce-i întăresc şi îi împuternicesc curajul, de poate spune după dumnezeiescul apostol: (2Cor.XII,10). Dar pe cât sunt de folositoare bolile acestora, pe atât de vătămătoare sunt ele celor ce-au sporit în ostenelile virtuţilor şi s-au ridicat deasupra simţurilor şi au ajuns la vederi cereşti. Căci îi întrerup de la îndeletnicirea cu cele dumnezeieşti, le îngroaşă prin dureri şi greutăţi partea înţelegătoare a sufletului, o tulbură cu norul descurajării şi usucă lacrimile umilinţei cu seceta durerilor”
( Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre conştiinţă, în Filocalia…, Volomul VI, p. 248-249. ) 

luni, 3 octombrie 2011

Clepsidră de toamnă


Şi toţi ne-ndreptăm către moarte,
Iar nopţile vin mai devreme,
Abia mai deschidem o carte,
Că alte dureri ne sunt teme.

Nici eu nu mai ştiu ce e bine,
Sunt prea multe reguli de viaţă,
Deşi, din adâncuri îmi vine,
Să fiu însumi eu dimineaţă.

Dar vai, sunt o frunză pe lună,
Şi simt boemia latentă,
În mine frustrări se adună,
Căci noaptea îmi e permanentă.

Nu am o icoană de pace,
Iar luna mereu mă intrigă,
O dată e caldă şi tace,
O dată spre rău mă instigă.

Şi tot ce-am iubit pare apă
Un râu ce se duce spre mare,
Şi alte fântâni mă adapă,
Cu ciuture pline de sare.

Aşa o să-mi caut pustiul,
Bordeiul de piatră şi milă,
Acolo voi cere nisipul,
Cu care să sparg o clepsidră.

Iar voi ce citiţi, ţineţi minte,
Zâmbiţi, orice-ar fi să ne fie,
De plouă sau  nu în cuvinte,
E toamnă şi rană târzie.. 

 Publicat de Cenaclul Lumină Lină