„ Iubirea este un act de iertare nesfârşită, o privire tandră care devine un obicei.”

"Iisus a spus: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, 
dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.... În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. " (Ioan 16, 22-33)

Doamne, câtă încredere, câtă putere îmi dai prin cuvintele acestea!

Fratele meu, Domnul Iisus prin aceste cuvinte ne spune că atunci când frica şi neîncrederea ne doboară în vereun fel, să ne ridicăm privirea spre cer, să îndrăznim să cerem Tatălui în numele Lui, puterea şi încrederea de care avem nevoie.

Domnul Iisus a biruit prin dragoste, lumea şi prin Înviere, porţile iadului! Dragostea este întodeauna bituitoare!

"..Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii..." (Ioan 17, 18-26)

Din rugăciunea aceasta minunata se desprinde atât de frumos grija Domnului Iisus pentu fiecare dintre noi, ca noi sa fim una cu El şi El cu noi.   Asemenea Domnului Isus şi noi la rândul nostru să ne rugăm Tatălui din cer, ca toţi semenii noştri să calce pe urmele Domnului. Nici o rugăciune a noastră sa nu fie lipsită de acest model de cerere din rugăciunea Domnului Iisus, pentru unitatea creştinilor.

În toate zilele vieţii noastre, să ne gândim la această rugaciune, cerând Domnului Iisus ajutor pentu noi cei încă ramaşi în luptă, ca toţi să fim una....Să păzim unitatea Duhului în legătura păcii!

"...Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău..." (Matei 5, 20-26)

Iertarea izvorăşte din iubirie, numai omul care iubeşte este capabil de iertare. Iubirea şi iertarea în inima unui adevărat creştin sunt direct proporţionale. Când nu este aşa, în inima noastră îşi fac loc cu uşurinţă, supărarea, mânia, răutatea şi altele ca ele.

Deaceea să ne rugăm mereu lui Dumnezeu să ne umple inima cu iubire pentru ca în orice situaţie să o putem oferi şi noi aşa cum ne-a învăţat Domnul Iisus : Dacă primeşti o palmă, întoarce şi celălalt obraz (cf. Mt 5,39). Iubirea este un act de iertare nesfârşită, o privire tandră care devine un obicei.(Peter Ustinov)

Este un mesaj tot mai desconsiderat azi pentru că inimile sunt tot mai împietrite, “învârtoşate” cum scrie în Sfânta Scriptură.

Cu toate astea “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!” spune şi azi Mântuitorul.

"..Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te reazimi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu, şi cunoşti voia Lui şi ştii să încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege, şi eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric, povăţuitor celor fără de minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoştiinţei şi al adevărului, deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, cel care propovăduieşti: Să nu furi - şi tu furi?..." (Romani 2, 14-29)

Am învăţat din citirea Sfintei Scripturi că în viaţa unui copil al lui Dumnezeu nu trebuie să existe nici o contradicţie între fapte şi vorbe, o astefel de contradicţie este specifică omului căzut.

Cuvintele Sf. Pavel mi-au readus în minte cuvintele fr. Traian Dorz din cartea "Zile şi adevăruri istorice": " Pentru a afla aceste comori şi pentru a te învrednici de harul lor, este nevoie neapărat să umbli permanent cu Dumnezeu. Nu doar din când în când. Să fii în Hristos, nu doar lângă El. Să ai şi Duhul Adevărului, nu doar Cuvântul lui. Căci Duhul este singurul care te călăuzeşte în el. Fără Duhul Sfânt falsele duhuri te vor călăuzi fals. Şi în cuvântul Adevărului nu vei afla orientarea, ci dezorientarea." dar şi de îndemnul minunat: " Întâi să fim, apoi să facem!"

"Dumnezeu le-a dat duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de azi." (Romani 11, 6-12)

Acei ochi care nu văd dincolo de faptele şi manifestările omului, acei ochi care nu văd şi în interiorior, în suflet şi în inimă, folosesc dor vieţuirii trupeşti, în rest, sunt orbi. Dacă vezi şi nu înţelegi, dacă priveşti şi totuşi nu vezi lucrarea lui Dumnezeu cu oamenii şi prezenţa Lui în mijlocul lor şi în viaţa noastră atunci nu ai contact real cu realitatea lui Dumnezeu, prin urmare eşti orb.

Dă-mi să Te văd pe Tine, Fiule Cel Unul-Născut şi Cel Preaiubit al Tatălui Tău! Dă-mi să Te văd pe Tine, Lumina lumii! Căci cei care Te văd pe Tine au lumina vieţii, au slava lui Dumnezeu în ei care e viaţa lor cea veşnică.