„...Am primit o citaţie să mă
prezint pentru data de 29 iunie, ora opt, la Judecătoria Alba Iulia. Am crezut
că este vorba doar de o înfăţişare la Procuratură, pentru o simplă formalitate
de clasare a cauzei noastre ori de încadrare, după cum ni se spusese.
Iată însă că în dimineaţa
zilei de 29 iunie, ziua când toată Biserica Creştină sărbătorea amintirea
martiriului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe când răsunau clopotele la
toate bisericile din Alba Iulia, ne prezentam şi noi la judecată, tot pentru aceeaşi
vină pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi, într‑o zi ca asta, şi cei doi
întâi-stătători ai Bisericii şi Credinţei Creştine, Apostolii Petru şi Pavel.
Ce prevestire şi ce cinste pentru noi!
Crezusem, la început, că voi fi
chemat doar eu singur, – nici nu mă gândeam că pe ceilalţi nu-i va fi scos
ancheta totuşi de sub orice cauză. Dar iată şi pe ceilalţi fraţi: Roşianu din
Sibiu, Rus Lucian din Alba Iulia, Alexandru şi Augustin Pop din Cluj. Şi mai
iată apărând din alte părţi şi mulţi alţi fraţi din ţară: din Hunedoara,
din Suceava, Bacău, Maramureş, Sibiu…
După strigarea unor nume absente,
s-a trecut repede peste procesul dinaintea noastră cu o amânare. Şi s-a ajuns
la noi. Era limpede că totul fusese anume lucrat în aşa fel, ca noi să fim
luaţi total nepregătiţi.
Cele două femei judecătoare şi
bărbatul procuror s-au purtat chiar de la început cu vădită prefăcătorie. Spre
a nu da nimic de bănuit, arătau chiar un dezinteres pentru amănunte. De fratele
Ghiţă nici nu s-au interesat că lipseşte. La sora Marta, care fusese citată ca
martoră, s-a renunţat în fugă, „…ca să nu mai amânăm procesul, să vă mai purtăm
pe drumuri…“ – aşa motiva preşedinta.
Am fost chemat primul şi întrebat
de către preşedintă:
– Îţi mai menţii declaraţiile de
la anchetă?
– Da, am răspuns eu.
– Ai cunoscut legea că nu ai voie
să multiplici şi să difuzezi materiale religioase neautorizate?
– Da! Dar tot ce am scris şi am
difuzat nu conţine absolut nimic rău şi duşmănos nici contra statului, nici
contra Bisericii. Conţinutul cărţilor noastre este întru totul pe linia
simţirii Neamului nostru şi a credinţei Bisericii noastre.
– Aţi ştiut că secta „Oastea
Domnului“ este interzisă, de ce nu aţi trecut la o altă sectă, autorizată de
stat?
La întrebarea asta n-am răspuns
nici un cuvânt. Dar am privit-o drept în ochi cu toată durerea sufletului din
mine jignit şi a conştiinţei mele străpunse de totalul dispreţ pe care îl arăta
ea prin aceasta nu atât faţă de noi, cât faţă de cele mai sfinte valori ale
neamului şi ale credinţei noastre. Am clătinat mustrător din cap fără să-i
răspund nimic. Aceasta voiam s-o facă să înţeleagă mai mult decât orice
răspuns. Nu ştiu cât a putut ea înţelege. A privit spre procuror:
– Tovarăşul procuror dacă are
ceva.
– Da! Să răspundă inculpatul de
ce a scris şi a difuzat aceste materiale dacă ştia că nu are voie?
– Pentru că necesitatea lor nu a
încetat, ci a crescut.
– De ce nu v-aţi mulţumit cu
activitatea Bisericii, dacă ziceţi că faceţi parte din Biserica Ortodoxă?
– Pentru că activitatea Bisericii
este insuficientă.
– Ai mai fost condamnat şi în
trecut la şaisprezece ani muncă silnică, tot pentru aşa ceva. Statul, prin
graţiere şi amnistie, ţi-a arătat bunăvoinţă. De ce n‑ai încetat?
– Eu activez de cincizeci de ani
în domeniul scrisului religios şi ştiu câtă nevoie este, mai ales acum, de
acesta. Repet: n-am scris nimic rău, ci numai ceea ce era necesar pentru popor
şi credinţă… Şi…
– Destul! Din cele declarate
reiese clar vinovăţia inculpatului Dorz Traian, ca şi a celorlalţi inculpaţi.
Cer aplicarea articolului 94 din Legea 3/1974, cu art. 75, litera „a“ din Codul
Penal, condamnarea lor, confiscarea tuturor materialelor aflate la ei, precum
şi plata cheltuielilor de judecată. Şi se aşeză pe scaun.
– Ai primit vreo sumă de bani ca
drepturi de autor pentru aceste cărţi? mă întrebă din nou preşedinta.
– Nu, nimic, de la nimeni.
– Cine ţi le-a tipărit şi unde?
– Nu ştiu.
– Mai ai ceva de adăugat?
– Da! Vă rog să scoateţi de sub
orice învinuire pe ceilalţi, fiindcă ei nu sunt vinovaţi cu nimic! Eu i-am
rugat, ei m-au servit. Nici n-au scris, nici n-au difuzat nimic.
– Destul! Semnează declaraţia!
Următorul...”
Traian
Dorz
din volumul „Hristos - mărturia mea”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu