"Doi ingeri"

"-Unde te duci ,copila, la un ceas asa tarziu! Miezul noptii a sunat demult, soptea unei fecioare ingerul cel bun.
-Grabeste, ii zicea ingerul cel rau; el te asteapta diseara sub leasa inflorita a leandrelor.
Copila, la auzul acestor doua voci, se oprea cate o clipa nehotarata.
Ingerul cel bun ii striga: opreste; miezul noptii a sunat de mult.
Ingerul cel rau: grabeste, el te asteapta diseara sub leasa inflorita a leandrelor.
Cel bun ii arata primejdia de a se duce la intalnirea ce-si detese cu palidul strein.
Cel rau i-l arata asteptand-o cu neastampar, i-l infatisa mai frumos ca totdauna: ochii lui visatori, parul lui ondulat, statura lui inalta treceau si reterceau pe dinaintea vederii sale.
Si copila nu mai statu la indoiala.

Nu trecu multa vreme si o corabie cu toate panzele pe catarte se departa repede de Ischia.
O copila plangea in tacere pe o stanca din marginea marei.
Copila care plangea era fecioara care nu ascultase de vocea ingerului cel bun.
Corabia care se departa ducea la sanul ei pe frumosul strein.
Copila a privit mult corabia, si, in urma, noaptea s-a coborat si a invelit corabia, copila si soarta ei, iar soarta ei nu a mai iesit niciodata din noapte.

Insa de atuncea, oricine trece la lumina lunei sau la intunericul norilor pe poteca ce urmase acea nenorocita aude niste soapte tainice:
-Unde te duci, suspina vantul, ierburile si frunzele! miezul noptii a sunat de mult!
-Grabeste, murmura in departare valurile marei; el te asteapta de aseara sub leasa inflorita a leandrelor!"

(Alexandru Macedonski - "Doi ingeri",1874)

O poveste deosebită şi plină de învăţăminte dar, noi am ajuns să credem că astea sunt basme pentru copii, am pierdut conştiinţa acestor ajutoare minunate pe care ni le-a trimis Domnul. De ar fi credinţa noastră măcar cât bobul de muştar, ce s-ar mai bucura îngerul nostru ! Dar aşa, mai mult plânge.....